DIALOG SAU MONOLOG?

Una dintre cele mai perfide premize ale ecumenismului este aceea că niciunul dintre noi nu putem fi absolut siguri de crezul nostru. Și când, de exemplu, ne referim la interpretările cronologiei escatologice sau la semnificația ”fiilor lui Dumnezeu” din Genesa 6 mai treacă-meargă. Este clar pentru mine unde am dreptul să-mi argumentez opiniile fără a neglija părerile altora, dar și unde miza este prea mare pentru a negocia. Există principii de credință pentru care sfinții au fost în stare să-și dea viața! Atunci când mi se reproșează că nefiind uniți (sau mai degrabă prin faptul că nu arătăm unitate) compromitem mesajul Evangheliei, personal mă simt atacat în cel mai elementar drept: să cred în ceea ce cred! Nu există unitate fără o ”credință de același fel” decât pe coordonate limitate și interese comune, ceea ce eu numesc mai degrabă coaliție. Pot să respect dreptul unei alte credințe de a exista. Pot să accept conviețuirea socială civilizată chiar cu păgânii. Pot avea părtășie cu credincioși din toate denominațiile evanghelice. Pot chiar tolera eforturile altor credințe de a face prozelitism. Dreptul pe care îl cer pentru mine nu i-l pot refuza altuia. Ce nu pot este să diminuez sau să diluez valorile credinței mele în favoarea unei unități desăvârșite. Sunt trei dimensiuni ale acestor valori.

Prima se referă la principiile majore ale mărturisirii credinței noastre. Ele sunt adevăruri cu privire la Dumnezeu: existența Sa, caracterul și atributele Sale, Cuvântul Său. Aici nu încap devieri. Apoi, putem vorbi de adevăruri cu privire la mântuire: cum, cine și în ce condiții. Nici aici nu prea avem loc de întors. În fine, adevărurile cu privire la trăirea credinței se împart și ele în trei categorii.

Mai întâi, principiile relației cu Dumnezeu însoțită de o trăire după voia Sa. Acestea sunt clar exprimate în Scripturi și nu pot fi amendate. În al doilea rând, relațiile interpersonale, deși reglementate cu o oarecare specificitate în Biblie și mai ales în epistole, sunt subiect de interpretare și aplicare de la caz la caz și uneori necesită mediere. Mediul cel mai volatil al crezului nostru evanghelic se referă la tradițiile, închinarea  și manifestările noastre. Dacă până acum am fi avut dreptul să mergem până în pânzele albe, la ultimile două puncte suntem chemați să dăm dovadă de discernământ. În unele cazuri trebuie să renunțăm la ale noastre de dragul altora, în altele trebuie să ne îngăduim unii pe alții pentru a nu știrbi părtășia, iar în altele trebuie să avem răbdare până când Dumnezeu ne va lumina pe fiecare la vremea lui. Marele pericol este că în acest cadru suntem și cei mai vulnerabili la strecurarea ereziilor și a falsului. Iată de ce uneori, discernământul singur nu este suficient. Este nevoie de călăuzirea Duhului! Apostolul Petru a cunoscut fățărnicia lui Anania și Safira prin călăuzirea Duhului. Simplul său discernământ l-ar fi făcut să rostească cuvinte de apreciere la adresa lor. Apostolul Pavel o putea chema mai aproape de microfon când ghicitoarea din Filipi i-a lăudat în fața mulțimii. Călăuzirea Duhului a dat lui Pavel mai mult decât discernământul uman de a interpreta vorbe și atitudini. Și totuși, în multe cazuri putem să folosim o aplicare generală și prin asociere a principiilor biblice pentru a nu rămâne în confuzie (chiar cel neștiutor nu se rătăcește pe calea Domnului!).

Un mod de a analiza lucrurile este să urmărești firul unei traiectorii. Metoda este folosită în Scripturi (Apocalipsa 2,3) criminalistică, sport, etc. Orice misiune sau biserică își poate face o asemenea evaluare: de unde venim, pe unde am trecut, unde suntem, încotro ne îndreptăm…

Aceasta presupune și o evaluare sinceră a motivației noastre. Motivația este cea mai vizibilă în criteriile acestei evaluări. Trebuie să recunoaștem că aici suntem cel puțin imperfecți. Calculăm numere, măsurăm atmosfera și contemplăm vizibilitatea noastră. Dacă acestea sunt criteriile atunci acestea sunt și scopurile!

O altă cale este de a lua în considerare ceea ce spun alții despre noi. Multe dintre evaluările altora sunt subiective, inspirate de antipatii și simpatii. Trebuie să avem aproape de noi un cerc de oameni cărora le oferim privilegiul de a ne spune ce cred despre noi. Ei trebuie să dovedească (în timp) că sunt total dezinteresați personal, iar noi trebuie să ne obișnuim (în timp :) ) să prețuim astfel de prieteni.

Am lăsat la urmă o metodă foarte sensibilă, foarte uzată dar și abuzată: dialogul! Cu câțiva ani în urmă, am fost invitat la o întrunire a liderilor religioși din zona noastră pentru a discuta probleme de conviețuire pașnică a tuturor deniminațiilor și credincioșilor de orice nuanță: de la creștini la evrei și musulmani, de la catolici la penticostali. Nu am mai participat de atunci deoarece noi deja respectam recomandările organizatorilor și nu aveam nicio intenție de a destabiliza armonia comunitară. Ce m-a deranjat a fost insistența unor fețe bisericești de la care aveam dreptul să pretindem mai mult, cum că avem acelaș dumnezeu și nu ne despart decât terminologii și moduri de închinare… Pentru mine, acolo s-a sfârșit dialogul.

În încheiere, vă las ca pildă un dialog nu tocmai plăcut între cei doi mari apostoli Pavel și Petru în Antiohia (Galateni 2:11-14). Monologul lui Pavel este scurt, tăios, personal, public și fără drept de apel. Dialogul îl avuseseră la Ierusalim (Galateni 1). Când s-a nesocotit dialogul, a urmat monologul! Așa că, tuturor celor care plângeți după mai mult dialog, acesta nu este un fel de tras de timp, aplanare și mușamalizare a prostiilor cuiva! Ia poftiți vă rog la dialog înainte să ne faceți de râs și să ieșiți la scenă deschisă cu mascaradele și paradele voastre deplasate! Ca să evităm monologurile… tot publice!

About cristianionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

16 Răspunsuri to “DIALOG SAU MONOLOG?”

  1. Foarte interesant este scos în evidență cazul lui Pavel cu vrăjitoarea și cazul lui Petru cu Anania și Safira . În zilele de azi însă, cei care laudă, beneficiază de toate privilegiile și mai ales dacă laudă ,așa cum a-ți zis == de la microfon==.Să nu uităm însă faptul că și Petru și Pavel aveau vedenii și comunicau cu Dumnezeu.Gesturile lor au fost controlate de Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Erau convinși că ce fac ei este VOIA DOMNULUI.
    În zilele noastre lucrurile stau foarte diferit. Consider însă că rămin valabile cuvintele Domnului == Dacă rămâne-ți in Cuvântul Meu, ve-ți fi în adevăr ucenicii Mei….===

    • Astazi traim diferit, fiindca avem microfoane. :)
      oare ei cum se auzeau in multmi pe vremea lui Petru si Pavel?
      Dialogul se orpreste automat, desigur ; cind e vorba de ecumenism, discutii care vin sub masca intelegrii, a tolerantei, a dragostei fata de aproapele.
      Nu suntem frati, nu dialogam in zadar, cu cei care nu Il au pe Dumnezeu, Tatal Domnului Hristos ca tata si care nu fac din trairea lor o pilda vrednica de urmat, dupa principiile biblice.
      Asta nu ne impiedica sa fim politicosi, dar si f atenti, ca sa deosebim falsurile.

  2. O altă cale este de a lua în considerare ceea ce spun alții despre noi. ”
    Asta nu-i tocmai o idee buna. Imi aduc aminte in perioada 2004-2007 cand le-am spus colegilor de facultate si profesorilor ca Romania si lumea intreaga va merge prost si ca economia va cadea din cauza ca e bazata pe lacomie nu pe o crestere sanatoasa,toti si-au dat cu parerea despre mine ca ba sunt nebun ba sunt prost si totusi in 2007 eu sunt cel care a avut the last laugh.
    Prin urmare,evaluarea facuta de ceilalti nu e totdeauna cel mai bun indicator.

  3. Mi-a parut un pic de extrema expresia “Pentru mine, acolo s-a terminat dialogul.” Avem cumva impresia ca detinem inchinarea si credinta absolut ideala inaintea lui Dumnezeu. Si vorbind de dialog as dori sa intreb cei ce posteaza pe acest blog care ar fi ierarhia la care ne gandim? Cand Puritanii s-au stabilit pentru prima data in America au gandit despre ei ca sunt “noul Israel” – vezi “Church History in Plain Language” de Bruce L. Shelley, pagina 294. Alte “denominatii” au crezut de-a lungul timpului despre crezul lor ca ideal si ca detin adevarul aproape absolut despre cum trebuie Dumnezeu slujit. De ce nu si penticostalii veniti in America sa creada despre ei ca au o credinta “ce s-a dat sfintilor pentru totdeauna..”?! Credem ca ierarhia intrarii in rai ar fi cam asa – Ordodocsii, Catolicii, Caristmaticii, Nondenominationalii, Crestinii dupa Evanghelie, Baptistii si … cei mai drepti dintre toti – Penticostalii?! Spunea cineva “Daca vom ajunge in cer vom avea cel putin trei mari surprize – una, multi din cei ce nu ne asteptam niciodata sa fie in cer sunt acolo, a doua, multi din cei ce credeam ca vor fi acolo 100% nu-i vom gasi in cer si a treia, ca noi vom fi acolo!”

    • Daniel, în contextul în care fratele Cristi Ionescu foloseşte expresia “pentru mine, acolo s-a sfîrşit dialogul” — are perfectă dreptate. Scurt şi cuprinzător! Votez şi eu cu el…

  4. Gaby keep the hope alive bro ,and keep trying

Trackbacks/Pingbacks

  1. 11 postări în Top 100 WP (24.07.2011) « România Evanghelică - 24 iulie 2011

    [...] Cândva în România – 3 (guest post Marinel Blaj) (mariuscruceru.ro) 8. Dialog Sau Monolog? (popaspentrusuflet) 21. Bunule doctor, sunt bolnav? (petricamoisuc) 25. Colaj de melodii – [...]

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 3,111 other followers

%d bloggers like this: