ANONIMATUL: O ARMĂ A ÎNTUNERICULUI

Aveam aproximativ 17 ani. Pentru mine, ca pentru tot tineretul din bisericile penticostale din Bucureștiul anilor 70-80, fratele Caraman era mai mult decât un erou al credinței: era un părinte spiritual! Era disponibil. Era smerit. Inima și mintea îi erau o adevărată comoară de iubire și înțelepciune! Îmi aduc aminte de o întâmplare pe care […]

Citește în continuare →