IROD CEL DE AZI

TULBURAREA IERUSALIMULUI

Domnul Isus a produs tulburare la venirea Sa în lume, acum 2000 de ani. Această tulburare nu avea de a face cu persoana Sa. Doar era un Prunc. Nu s-a născut într-un palat. Nu s-a născut într-o familie importantă. Irod și Ierusalimul aveau o problemă cu ei înșiși. Tulburarea era în interior. Tulburarea apostaziei, a lepădării de Dumnezeu și de Adevăr, tulburarea instinctivă a conștiinței lor vinovate. Aceasta îi rodea. Ca să nu mai vorbim de suficienta cunoaștere a istoriei părinților lor. Irod își cunoștea condamnarea și destinul. ”Împăratul de curând născut al iudeilor” nu a fost decât rostirea sentinței. Interesant că a convocat imediat cărturarii ca să afle unde avea să se nască. Nu s-a încumetat să Îl caute el însuși pe Copilașul Isus. Să fi bănuit oare că nu L-ar fi găsit? A întins o cursă a vânzării pentru magi. Văzând că nu i-a mers, s-a răzbunat în mod criminal pe copilașii de parte bărbătească din Betleem și ținutul acela. Nu numai un act criminal. Nu numai un genocid. Dar și un act premeditat de sfidare a Divinității. Irod este un tip anticristic. Duhul acestui posedat bântuie lumea de azi. O lume plină de irozi. Avortul este metoda modernă a aceluiaș spirit demonic. Mai grav, în vreme ce Rahela de atunci își jelea copiii, multe mame azi sunt complice. Ceea ce mă deranjează este că Irod ”intenționa” și el să se închine Pruncului. Ce mai închinare! În spatele ei, ascuns bine, era pumnalul trădării. Și totuși, Pruncul nu s-a născut pentru un tron uman. Cum de n-au priceput cărturarii și Irod acest lucru? De ce s-au tulburat? Era acest Împărat născut în iesle o amenințare pentru ei? DA! Adevărul amenință minciuna, ura se simte amenințată de iubire, cel firesc îl prigonește pe cel duhovnicesc. În contrast, îngerii, păstorii, magii, Ana și Simeon, Iosif și Maria, sărbătoresc bucuria Întrupării! Mă rog, ca bucuria sărbătorii să coboare în viețile dumneavoastră! Cu ocazia crăciunului, să îndepărtăm tulburarea din inimi!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

36 răspunsuri sa “IROD CEL DE AZI”

  1. Amin !
    Duhul lui Irod se poate cunoaste din :

    I – invidie
    R– rautate
    O – omagiu fals
    D – duritate

  2. Inca un As. Cred ca daca mai intru mult pe blogul asta, ajung sa ma mut in Chicago… si nu mi-e de alta, dar ma sperie vremea–umiditatea, frigul si zapezile.

    • Aveți dreptate! Și totuși Chicago este un oraș extraordinar!
      Nu vă dați seama cât de mult contează pt. mine încurajările dvs.
      Domnul să vă binecuvânteze!

      • Credeti-ma ca pana sa apareti pe blog impreuna cu fr Lascau, nu m-a mai preocupat Biserica romana din diaspora–am decis ca diaspora (in comparatie Romania) este plafonata, iar cei care vor altceva nu au alta sansa decat sa mearga la biserici americane…dar acuma, ca doi dintre stalpii diasporei dau tonul, multi vor tresari si vor lua atitudine corespunzatoare de a lupta lupta cea buna. Nu oricine poate da tonul, dar multi asteapta ca cineva sa o faca si vor urma imediat. Multi stiu ca nu e bine cum a fost pana acum, dar au avut nevoie de lideri (si inca mai este) care sa dea tonul.

        Si cand ma gandesc ca totul a inceput cu blogul RM!

      • Excelent articles.

  3. Aceeasi apreciere ingaduiti-mi sa vi-o aduc si eu !
    Va citesc zilnic bolgul, cu aceeasi mare placere cu care il citesc si pe al fratelui Lacau. Aproape zilnic, amindoi ne imbogatiti cu meditatiile dvs din inspiratele articole pastorale, dar eu apreciez si spiritul blind si protector de pastor apasat de responsabilitate, dovedit de fiecare in parte, cu care de obicei reusiti sa raspundeti chiar si celor mai virulente interpelari, sau critici. Domnul sa va sporeasca acest har si sa va ajute sa ramineti in umilinta ! Revenind la frumoasa meditatie a zilei de azi ” Tulburarea Ierusalimului” pe linga pe linga mingiiere oferita, ea mi-a reamintit aceeasi cugetare cu care inca ma framint, si nu de putin timp, ba mai mult nu cred ca sunt singura urmarita de aceasta framintare vecina cu durerea: ” pina cind DOAMNE cel duhovnicesc va fi prigonit de cel firesc, pina cind Tata – ura pare sa striveasca iubirea mai ales aceea dintre frati, pina cind cel trufas va apasa pe cel frint inaintea Ta, …pina cind tulburarea stirnita in constiintele vinovate se va razbuna peste inimile celor intristati ai Tai?…Pina cind DOAMNE ?…..
    Cine stie daca nu v-am oferit subiect ul unui viitor articol , frate pastor Cristian

    • E într-adevãr o întrebare care vizeazã chiar Providenta!
      Avem un rãspuns?
      Da, într-o mãsurã.
      Întrebarea însã, are valoare în sine chiar si numai retoricã…
      Sãrbãtori binecuvântate cu Domnul!

  4. Infanticidul dus al implinire de Irod este unul din cele mai groaznice evenimente din istorie. Dar sa nu uitam ca Romania este una dintre cele mai active tari in performarea avortului in special in anii 90. In 1990 au fost facute aproape 1,000,000 avorturi (pop Romaniei cam 22,000,000). Curent 46% din sarcini ajung in avort in Romania. Aceste informatii sunt luate de pe Google/Wikipedia. Doamne ai mila de Romania!

    • Chris, 46%?wow, did not know that. I feel sorry for the soul of those women, the babies are going to be in heaven, which is far better.

  5. Chicago oras extraordinar, yep , Capone, Oprah, Blogoievich, Rahm Emanuel, Imam Obama, the Bears.some city i tell you!

    • Speaking of Oprah, cică a inființat or religie nouă bazată pe new age, creștinism, pagânism, etc, și are milioane de urmași! Nu știu, e de râs sau de plâns?

    • @gabi
      wow!!esti acelasi si nu te dezici.
      Pai tu nu vezi ca Dumnezeu -la asezat pe fr.Ionescu in locul acela,si-l ocroteste fiind-ca ii zice;” Stiu unde locuiesti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei.Tu tii Numele Meu,si n-ai lepadat credinta Mea nici chiar in zilele ..acestea..”
      Fr.Ionescu,iti doresc multa binecuvintare tie,familiei si fratilor in credinta din Chicago.
      Tine steagul sus, si nu da inapoi,caci cu Domnul vom fi mai mult decat biruitori .El ne calauzeste si ne conduce la victorie si prin acest „Eurachilon” ce sa starnit impotriva noastra.

      • Drago , dupa cum dumneata spuneai intr-un blog vecin, c-am iti place sa mesteci in ciorba altuia. Cel putin bine ca nu ai scris o pagina…, sau doua,.. sau trei, ca de obicei.Ar fi fain daca ai spune cum te cheama (cu adevarat) sa cunoastem si noi cine sint aplaudacii. 🙂

      • @fr. Ionescu
        That was good, so good that I will not comment . 🙂
        even though I could ….

  6. It’s Chicago, another inventor of religions comes from there, Farrakhan Calypso Louie. Actually I am buying a bullet proof vest for the next year convention, just in case.

  7. Fr. Ionescu ,

    o intrebare : daca un criminal ( nepocait ) ar veni in Biserica la dvs. , i-ati da voie sa vorbeasca de la amvon ???

  8. Deci fr. Ionescu , daca dvs. considerati ca este anormal ca un criminal nepocait sa ajunga sa vorbeasca intr-o biserica neoprotestanta , atunci cum se face ca (…)
    In acest context am pus intrebarea .

    • 1. Va trebuie să vă adresați păstorului la care vă refereați.
      2. Iată motivul pentru care nu iubesc politica și nu mă amestec cu politicienii.
      3. Bineînțeles că am editat partea care avea de a face cu nume și locuri în afara autorității mele.

  9. Fr. Ionescu ,

    nu cred ca trebuia sa interveniti asupra comentariului . Ion Iliescu a fost intr-o adunare penticostala si aceasta actiune a fost una publica , nicidecum una secreta . Iar cit despre situatia avorturilor si aceasta este o informatie publica . Ea nu face parte din cele clasificate , avind in vedere ca toata Romania stie ca dinsul a dat si semnat decretul cu privire la liberalizarea avorturilor . Ca atare orice om cu functie in stat care elaboreaza si semneaza asemenea lege se face vinovat de urmarile ei . Un medic ginecolog care omoara prin avort copii cu nemiluita nu este el un criminal care ar trebui sa stea la inchisoare pe viata ? Si atunci pe cel care da dezlegare la uciderea copiilor prin lege , cum trebuie sa-l numim ???

  10. Fr. Ionescu ,

    am o alta intrebare : cum trebuie raportata relatia cu o femeie care si-a ucis copilul prin avort in mod deliberat ? Daca este ruda , este bine sa o primesti in casa ?

    • @ Remus
      Cred că este bine să arătăm dragoste păcătosului în sensul de a lucra la îndreptarea și mântuirea lui.
      Pe de altă parte, nu cred în relații necondiționate. Prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu.
      Un echilibru foarte sensibil.

  11. Fr. Ionescu ,

    eu sint de parere ca , in conditiile in care acel avort s-a facut in mod intentionat pentru uciderea copilului , Biblia imi interzice sa am legaturi de prietenie cu astfel de femei , chiar sora mea de corp fiind . Asta ca sa-i fie rusine si sa se pocaiasca de fapta ei rea .

  12. @ remus.in sfirsit cineva care poate sa ridice piatra

  13. Ca medic anesthesiologist eu refuz să particip la avort. Am fost nevoit să refuz de câteva ori a anestezia paciente pentru avort. Prin voia lui Dumnezeu pâna in prezent job-ul mi-a rămas in sigurață cu toate că am refuzat.

    Mulți zic, chiar creștini, că actul avortului este foarte complex din punct de vedere, fizic, emoțional, etc. What about the spiritual aspect? What about fear of the Almighty Creator of life?

    Adi Tișe predicând la noi in biserică a citit Prov 6:16-17 unde spune că Dumnezeu urăște *mâinile care varsă sânge nevinovat!* De aceea, spunea el, avortul este păcat.

  14. Fr. Chris Prunean ,

    felicitari pentru atitudinea ta vizavi de aceste actiuni criminale si odioase . Ramai credincios in continuare si Dumnezeu te va binecuvinta . Imi pare bine ca esti un om cu , coloana vertebrala sanatoasa .
    La multi ani !!!! in 2011.

    Gabi Bogdan ,

    nu este chestia ca am luat piatra ca sa arunc , dar cred ca este un subiect la care foarte multi crestini nu mediteaza .
    Nu-i asa ca , ar fi cam necuviincios ca si crestin sa ma vezi ca fac prietenii cu interlopi si gangsteri care au la activ crime ?? Dar cu o femeie care are la activ 2-3 avorturi ? Oare nu-i unul si acelasi lucru ? In aceasta situatie doar victimele si motivatia crimelor difera .

    • Remus, Tocmai pe aceia ne cheama Domnul sa-i cautam.Cind vad oameni cazuti in pacate groaznice ( avort , omor) , ma uit la mine si ai multumesc Domnului ca numai prin mila Lui nu am ajuns si eu acolo. Daca tu crezi ca ai vreun merit ca ,poate ,nu ai comis nici unul din acele pacate, ma bucur, eu nu pot sa spun acelasi lucru. Citeste povestea lui David Wilkerson , „Crucea si Pumnalul”,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: