COMPETIȚIA ÎNTRE BISERICI: PERICOLUL DISPERĂRII

NOUĂ NE PASĂ DE TINE! DA, DAR NOI AVEM MUZICA MAI BUNĂ!

Eclesiastul 4:4 ”Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma (invidia) unuia asupra altuia. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.”

Sunt unul dintre cei care nu consideră competiția ca fiind un lucru neapărat rău. Și totuși, fără control, fără limite, atunci când este dusă la disperare, poate fi distructivă. A oferi servicii de calitate, muzică bună, predici bine pregătite și bine prezentate, mi se pare o chestiune de bun simț. Până la un punct, spiritul de consum al audienței ne stimulează să oferim ce este mai de valoare în noi. Problemele apar atunci când competiția devine o obsesie. Cineva îmi povestea că un păstor trimitea spioni la biserica ”cealaltă” ca să numere câți sunt prezenți la slujbă 🙂 . Chiar așa? Într-o mare măsură, cele mai năstrușnice idei le avem din dorința de a face ceva mai interesant decât alții. Iată de ce în multe biserici se renunță la ora de rugăciune (și așa nu vin mulți) dar se introduce pauza de cafea (?). Păstorul devine frecvent un fel de ”talk show host” (gazdă la o emisiune de varietăți) sau ”stand up comedian” (bufon glumeț). Astfel au apărut echipele de ”dramă”, luminile de scenă, aplauzele și șuierăturile, atmosfera de concert și spiritul de divertisment. Titlurile de predică sunt din ce în ce mai ridicole și de prost gust. ”Cum să fii succesiv (adicătelea, să ai succes 🙂 )”, ”Provocându-L pe Dumnezeu (vai de noi!)”, ”Giganții lui Dumnezeu (prezentați de pigmei 🙂 ?), ”Căderi de pe acoperiș (referindu-se la păcatul lui David!?)”, ”Depresia, balaurul care scoate flăcări (iote bre…)” și multe, multe altele… Trăim o ”prostire” în masă, la nivelul ”blugilor” fiecăruia. Mulți păstori se întrec în a ”arăta” pe placul generației tinere, fără să-și dea seama cât de neimpresionată este ea (generația) de ciufulelile, giumbușlucurile și îmbrăcămintea lor ”cool”. Reinventarea bisericii este cea mai mare blasfemie din ultimii 2000 de ani. Pentru că este o acomodare la preferințele firești ale oamenilor și nu un standard spiritual la care sunt chemați să se raporteze. Ceea ce pentru mine este caraghios, este faptul că tot acest efort al desacralizării, nu ne aduce nici un câștig. Nu vin oamenii serioși la asemenea harababuri. Iar cei neserioși nu vin oricum.

Cred în slujirea de calitate! Consider chemarea dar și dedicarea prin pregătire (chiar profesională!) ca fiind elemente esențiale ale dreptului de a sluji! Dar fără disperare. Îndeplinește-ți cu bucurie slujba la care ai fost chemat și lasă rezultatele în mâna lui Dumnezeu!