DE VORBĂ CU… PORCUL

Îmi aduc aminte că prin anii ’80, locuind cu părinții, într-o duminică dimineața ne-am dus și am venit de la biserică împreună. Când am ajuns acasă, spre marea noastră supărare, am găsit toată curtea făcută praf. Noroi peste tot, grădina de legume călcată în… copite, mă rog, nenorocire. Scăpase porcul din coteț. Tata și cu mine, noi bărbații, ne-am înarmat cu niște greble, săpăligi ce-or fi fost, și cu blândețe 🙂 am încercat să-l îndrumăm pe porc spre cotețul lui. Ți-ai găsit! Ne-a fugărit prin toată curtea! Într-un târziu, asortați din cap până-n tălpi, am reușit să-l aducem la răscrucea dintre cotețul său și partea opusă unde țineam grămada de cărbuni (aveam sobe de teracotă…). Când colo, porcul!, în loc să o ia spre coteț, s-a năpustit pe cărbuni. Flămând, obosit, plin de noroi și foarte nervos, tata nu a mai avut putere decât să întindă mâna spre cotețul porcului și să spună cu glas stins: ”Nu acolo! Acolo!”

Cu nasurile lipite de geam, mama și nevastă-mea râdeau de nu mai puteau! Eu mai pe înfundate, că tata nu prea avea chef 🙂 …

Morala? Biblică (citiți tot pasajul, vă rog!):

2 Petru 2:12-22 ”Dar aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor. Fericirea lor este să trăiască în plăceri ziua în amiaza mare. Ca nişte întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit la mesele lor de dragoste, când ospătează împreună cu voi. Le scapără ochii de preacurvie şi nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice, au inima deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi! După ce au părăsit calea cea dreaptă, au rătăcit şi au urmat calea lui Balaam, fiul lui Bosor, care a iubit plata fărădelegii. Dar a fost mustrat aspru pentru călcarea lui de lege: o măgăriţă necuvântătoare, care a început să vorbească cu glas omenesc, a pus frâu nebuniei prorocului. Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună; lor le este păstrată negura întunericului. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii şi cu desfrânări, pe cei ce de abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.”

Probabil, cei ce le spun că oriunde și orice ai face, odată mântuit nu mai poți pierde mântuirea, nu intenționează să le dea aparență la mocirlă, dar la porci le place… Ca să nu rămâneți curioși, porcul nostru și-a primit dreapta răsplată. De Crăciun…