LA MULȚI ANI ÎN ZIUA CUTREMURULUI

4 Martie este o zi importantă în familia noastră. Toată luna Martie este. În această lună s-au născut cei doi frați ai mei și sora noastră. În 1977, 4 Martie dimineața, m-a trimis mama să-i cumpăr o jucărie lui Beniamin. Împlinea cinci ani. I-am luat un elicopter (abia am așteptat să mă joc cu el 🙂 ). Spre seară, mama i-a pregătit pe fratele meu mai mic și sora mea de culcare (aveau 2 și respectiv 1 an). Eu trebuia să le pregătesc biberoanele cu lapte. Venind de la bucătărie, m-am oprit brusc în mijlocul sufrageriei. Am simțit cum toată camera trepidează. Primul gând m-a dus către vecinii de deasupra (noi locuiam la etajul 6). Doi pensionari. Am alergat către dormitor, am ajutat-o pe mama cu ăi mici și… am fost proiectați pe recamierul din sufragerie unde mai bine de o jumătate de minut am așteptat să ne prăbușim cu tot cu bloc. A fost îngrozitor, mai ales că tata nu era acasă. Când s-a terminat, am fugit către ușă, fără să-mi dau seama că pe holul de la intrare (și ieșire) căzuseră din cămară toate borcanele goale în care ținusem zacusca, salata de vinete, sucul de roșii, gemul și ce mai pregătea mama pentru iarnă. Pe jos era plin de cioburi. Nu vă mai descriu ce-am pățit că vă doare 🙂 ! În fine, cu ajutorul familiei Crăciunescu care locuia foarte aproape de noi, am mers la ei (blocul în care locuiau era doar de 4 etaje și ni s-a părut mai puțin periculos decât al nostru cu 10). Am stat cu prietenii mei până târziu spre dimineață în fața blocului. După 12 noaptea, au început să vină oameni din centrul Bucureștiului. Povestirile lor ni se păreau incredibile: blocuri întregi căzute în stradă, oameni morți, răniți…

Ani de zile după aceea, am cunoscut oameni cu experiențe uimitoare în acea noapte călduță de primăvară. A doua zi, o briză blândă ne-a izbit fețele. Ne-am întors acasă. Câteva nopți n-am putut dormi în apartamentul nostru. Începuseră zvonurile: că vine un cutremur mai mare! Așa că ne-am dus prin vecini… Câțiva ani mai târziu, eram la masă la unchiul meu împreună cu tata și cu încă un frate de-al lor (eu cu unchii mei am fost ca frații). Ne-am apucat să povestim despre cutremur. Chiar în momentul în care arătam lustra cu degetul și le explicam cum se clătina la cutremur, chiar a început să se miște. Am simțit cum se clatină camera cu noi și am înlemnit. Era cutremur! Bineînțeles, acesta a fost mic și scurt, dar coincidența a fost cel puțin ciudată.

Cutremurul din 4 Martie, 1977 a fost una dintre cele mai dramatice experiențe din viața mea! În fiecare an, când îi spun fratelui (și prietenului meu) Beni la mulți ani, îmi aduc aminte…