7 martie 2011 
În ultimile luni, am observat o înclinație pa-t(e)ologică (ca să nu spun că ne-am îmbolnăvit) a modului în care formulăm argumentele crezului nostru… obștesc(?). Demolarea oricărei diferențe de nuanță, chiar diluată numai past(i/e)lat (demolarea, nu nuanța 🙂 ), a devenit un sport malefic, subordonat celor mai ”bune” intenții. ”Protejarea turmei” este paravanul din fața unei reciclări confesionale, iar demascarea ereziilor a devenit o obsesie profesională. Ob-serv(esc) o priveliște deloc apetisantă a ceea ce poate deveni ”râvna” (cu) care ne m(ăn)âncă-m! Cani-bal-ismul mascat al actorilor de pe câmpul operativ nu lasă niciun dubiu: e o luptă–care-pe-care! Vorba zmeului: ”în buzdugane să ne lovim, în săbii să ne tăiem, ori în luptă dre-aptă (poate, vorbe?…) să ne luptăm?”.
Prima victimă a a cestui război fratricid este însuși terenul de luptă: teo-logi(c)a, călcată în picioare de cavaleria ușoară a a(na)lfabetului (din) original. B-logosul e la putere! Că suntem arțăgoși când e vorba să ținem la ce credem, e de înțeles. Dar să avem un pic grijă cu sl(o/a)va fără Duh, că omoară. Altul la rând…
Al doilea martir, sfâșiat și împrăștiat bucățele de colții b(l)ogaților în duh este adevărul. De fapt, mie cel mai milă îmi este de el (sau ei, că fiecare îl are pe-al lui). Nu facem (c/h)az de necaz, că fiecare când e la dat snopește, iar când îi vine rândul la primit strigă cât îl ține… blogu‘(ra)! Vorba lui Shakespeare, ”toată lumea are dreptate”! Săracul adevăr…
Și, în sfârșit, trebuie să recunoaștem că cel mai mare nedreptățit al acestui conflict rămâne bunul simț. Bunul simț distinge între necesar și irelevant. Bunul simț cunoaște măsura lui destul până nu devine prea mult, și când ajunge n-a… ajuns prea departe. Bunul simț distinge între argument și persoană, ziditor și distructiv, umor și sarcasm, întristare și furie, patos și răutate. Bunul simț știe cât de mult ”iartă-mă” să pretindă și cât de atent trebuie să fii la propriile tale căderi când judeci șchiopătările altora. Bunul simț te învață să recunoști adevărul și să te pocăiești înainte să te trezești cu dovada 
sub nas. Sau, măcar atunci… Bunul simț te oprește să folosești argumente împotriva unui om la răutate, pe care le tăinuiai la prietenie. Și tot bunul simț te ajută să îi dai dușmanului o portiță (cât de mică) de scăpare (până și Sun-Tzu – caută google – știa asta).
Poate vă întrebați de ce nu am menționat iubirea. Care… iubire?
Și acum, hai să ne odihnim puțin după atâta teo-(b)logie. Poate supraviețuiește careva…
Să nu uit, înainte să aruncați cu piatra, puteți să-mi spuneți și mie, cine sunteți?…
POPAS PENTRU SUFLET 
Dragă Cristian Ionescu, Îmi place grozav cum v-aţi jucat cu literele şi cuvintele. Pentru un om care trăieşte departe de Dîmboviţa sunteţi o raritate. Scriu fără nicio umbră de ironie.
Acum, după ceea ce spuneţi că face bunul simţ în om ar trebui să cred că e a patra persoană a dumnezeirii.
Citez: „Bunul simț te învață să recunoști adevărul și să te pocăiești”… Dacă înlocuiţi „bunul simţ” cu Duhul Sfînt, se schimbă datele problemei?
Omul are bun simţ, e adevărat, dar fără Duh nu face nici doi bani, cu bunul ăla al lui.
Nu vreau să înşir aici mari genii pline de bun simţ care au ajuns direct în iad, îndoindu-se pe faţă de existenţa lui Dumnezeu.
Cred că de la Ţon vi se trage bunul ăsta. Acolo se înmulţesc cele sfinte 🙂
Eeeeei, Dâmbovita, Dâmbovita…
Multumesc pentru compliment.
Cât priveste articolul, el nu are de-a face cu Sfânta Treime, deci El, ci mai degrabã cu cei cãrora le putem zice ei 🙂
Fain articolul!!!!
Dar…….ce ati vrut sa spuneti?? 🙂
Cine are urechi de auzit… Stiu ei 🙂
Subiectul scoate la lumina lucruri interesante,dar omul prin puterea firii poate sa aiba bunul simt,doar in puterea fireasca si ii este greu sa ajunga la bunul moral crestin care dezvaluie constiinta spirituala a planului divin in care este descoperita noua personalitate!Omul prin puterea fireasca judeca si expune lucrurile prin caracterul firii care este opus caracterului si puterii DUHULUI SFINT !Si astfel subiectul are putere si ”toată lumea are dreptate”!Insa conform mesajului divin ;chiar asa sa fie oare? Si pentru domnul Isus Hristos;” ”Protejarea turmei” este paravanul din fața unei reciclări confesionale, iar demascarea ereziilor a devenit o obsesie profesională.”?Sau ce ne descopera continutul SFINTELOR SCRIPTURI?Si inca noi nu am ajuns sa intelegem.Este greu dea da un raspun ,fiinca prin fapte multi am ajunge sa ne contrazicem si lucrurile sa se nege si astfel avem in fata dupa cei peste 2000 de ani un tablou total diferit fata de ce domnul Isus Hristos a expus si a creat!!!