13 martie 2011 
În urma controverselor create pe marginea deciziei Bisericii Lumina lumii din București, păstorită de frații Ioan Peia și Ilie Popa, pe lângă clarificările aduse de fratele Peia în scrisoarea publicată mai jos, aș dori să menționez câteva lucruri:
- Motivul pentru care străjerii, Iosif Țon și doctrinele baptistă și penticostală au devenit subiecte fierbinți de dezbatere, nu este poziția și deciziile Uniunii Baptiste din România față de acești oameni (deși logica argumentării și exprimarea hotărârii lor lasă de dorit) ci procedura folosită. Vă rog să nu uitați că, înainte de apariția unui comunicat oficial pertinent, acești frați au fost pur și simplu executați în spațiul public. Lucru pe care nu l-am putut și nici nu aveam dreptul să-l ignorăm.
- În această furie a exterminării imaginii publice a acestor oameni, s-au făcut referințe batjocoritoare la tot felul de manifestări și practici, multe dintre ele fiind acceptate și practicate ca normă în bisericile penticostale. Era de datoria noastră să apărăm crezul penticostal. Am avertizat foarte timpuriu cu privire la pericolul de a avea un conflict baptisto-penticostal, iar acum ni se confirmă ceea ce bănuiam: suntem considerați eretici și falși.
- În momentul în care se recurge la atacuri personale, cine lovește trebuie să înțeleagă că va și primi lovituri. Am încercat să stau cât mai departe de aceste ”argumente” colaterale. Am șters multe comentarii în care se făceau referiri personale cu privire la etica liderilor baptiști implicați în linșarea publică a elementelor indezirabile cât și a unor pastori penticostali.
- Oridecâteori am făcut o afirmație pozitivă la adresa acestor frați, pe alte bloguri au fost întâmpinate batjocoritor cu epitete, etichetări josnice și culminând cu parafrazări glumețe tendențioase și uneori chiar vulgare (dumnealor știu de glumă câtă vreme râzi inocent la șfichiuirile lor pe seama ta sau a altora, dar dacă zâmbetul tău dă cu ceva adevăr spre ei, gluma li se întunecă a rânjet și o dau la nervi…).
- În legătură cu mesajul de mai jos al fratelui Peia, el răspunde unor atacuri incredibil de nesimțitoare la adresa stării sănătății sorei Miruna, soția sa. Mărturisesc faptul că nu i-am comunicat personal aceste lucruri fratelui Peia, din respect și compasiune pentru această situație dureroasă de familie. Autoarea acestor comentarii editate și/sau anulate de mine, le-a postat pe un alt prea-primitor blog. Mă bucur că pastorul Peia răspunde din proprie inițiativă acestor provocări. Problema este că ceata de inchizitori mecanici va găsi de ce să se lege, fără a se da înapoi de la a exploata chiar situațiile sensibile din viața particulară a cuiva. Când am afirmat că și Domnului Isus i s-a spus batjocoritor să se mântuiască pe Sine dacă are pretenția că îi mântuiește pe alții, acest exemplu a fost foarte aplicabil comentariului deplasat că fratele Peia nu se poate ruga pentru vindecarea altora dacă soția sa este în suferință. Că Apostolul Pavel s-a putut ruga pentru vindecarea multora în timp ce el însuși purta un țepuș în trupul său, iar nu a fost pe placul acestei comentatoare. Că dincolo de condiția răstignirii Domnului și a suferinței lui Pavel era un Plan și o motivație pe care contemporanii lor păreau să n-o înțeleagă, același lucru s-ar putea spune și în cazul familiei Peia. Comentariile și postările care insinuează altceva nu sunt nimic mai mult decât niște exprimări brute ale răutății.
Și acum, scrisoarea fratelui Nelu Peia:
“Harul lui Dumnezeu ne este îndeajuns!”
În martie 1987 în perioada cea mai grea și întunecată a comunismului în România, Domnul Isus Hristos, Dumnezeul binecuvântat și Viața Veșnică, ni s-a descoperit Mirunei și mie în mod supranatural, chemându-ne de la întuneric la lumină în Împărăția Sa. Am început atunci să Îl slujim cu toată ființa și puterea noastră, bucuria părtășiei cu El inundându-ne zi de zi.
După 14 ani în care doctorii au proclamat că nu mai puteam avea copii, în Aprilie 1988, în urma unei rugăciuni inspirate de Duhul Sfânt, am primit de la Domnul darul vieții, și Miruna a ramas însărcinată. În ultimele 6 luni ale sarcinii am fost zilnic avertizat în duh că viața Mirunei și a copilului erau în pericol. Acel timp al sarcinii a fost unul dintre cele mai frumoase perioade din viața Mirunei. Bucuria Domnului ne însoțea în fiecare zi, lucrarea Domnului sporea ca și dedicarea noastră. De aceea, în afara rugăciunilor personale, nu am împărtășit cu nimeni descoperirea pericolului în care se afla Miruna. Nu știam de unde va veni și nici nu aveam experiență în lupta spirituală.
Medicul care o monitoriza pe Miruna știa înainte de naștere că avea placenta previa, placenta fiind în partea de jos și împiedicând nașterea naturală a lui David Aaron. Practica medicală reclama în acest caz cezariana ca singura modalitate de naștere.
În loc de a o pregăti pentru operație, doctorița a provocat nașterea prin ruperea membranelor, ceea ce a determinat desprinderea placentei și hemoragie internă masivă, care în final conducea la moartea Mirunei și a copilului.
Printr-un miracol, Miruna și copilul au supraviețuit în urma intervenției doctorilor și a cezarieniei care a urmat.
În următoarele 8 zile, Mirunei nu i s-a acordat asistența medicală corespunzătoare. Într-un spital celebru pentru decesele post operatorii, trupul Mirunei s-a infectat și a ajuns la septicemie. Am scos-o din spital pe propria răspundere, pentru că nu îngrijeau nici copilul și nici pe Miruna. Dar după o zi a trebuit să o duc înapoi. Infecția s-a generalizat și din cauza lipsei de sânge în trup (nu i s-a făcut transfuzie cu toate că pierduse jumătate din sânge și hemoglobina era 5) vedeam cheaguri de sânge în venele de la mâini.
Era 24 ianuarie 1989, si aceeași doctoriță, mi-a spus că Miruna va muri dacă nu îi voi aduce un medicament din Franța, numit Flagil. Era o batjocură aruncată în fața mea; știa că omenește nu pot să fac nimic ca să aduc acel medicament, pentru că la fel ca în Korea de Nord în zilele noastre, România nu importa nici un medicament de zece ani de zile.
Am plecat de la spital și pe drum m-am rugat plângând: “Doamne Isuse, am spus, am crezut că pot primi orice încercare în viață și să nu mă clatin, că pot primi orice de la Tine și să nu dau înapoi. Te rog să nu mi-o iei pe Miruna!”
Am ajuns acasă și am sunat pastorul bisericii, prietenii și familia. Nimeni nu știa nici măcar numele acelui medicament, Flagil. A fost o noapte a agoniei spirituale, cu soția în mijlocul lupilor care îi doreau moartea și poate jubilau știind că nu puteam face nimic.
Dimineața am primit un telefon de la sora mea de trup, Viorica. Plângea și mi-a fost la început greu să înțeleg ce spunea: “Vino să iei medicamentul” îmi spunea ea printre lacrimi!
Cu câteva zile înainte, un nepot s-a lovit la un genunchi. În acea dimineață sora mea l-a dus la spitalul de copii și când a intrat în hol, a văzut farmacia spitalului. Și-a adus aminte de cererea mea de ajutor și a intrat. În fața ei pe raft erau 3 sticle de Flagil. Când le-a văzut a început să plângă și farmacistul a întrebat-o: “De ce plângi tovarășa?” I-a spus nevoia pe care o aveam și spre surpriza și bucuria ei, farmacistul i-a spus să mă cheme și să iau medicamentul.
Cu câteva zile mai înainte de acea dimineață, copilul unui membru al Comitetului Central al Partidului Comunist (unul din cei 9 lideri comuniști ai țării) s-a îmbolnăvit. Au adus pentru el din Franța, medicamentul Flagil. Copilul s-a vindecat fără a avea nevoie de acest medicament, și în acest fel a ajuns la Miruna. Domnul veghea din cerurile prea înalte!
A început un proces de vindecare care a durat 21 de zile. După ce au văzut că Miruna nu moare din cauza infecției, ne-au comunicat că nu are suficient sânge și că are nevoie de o transfuzie. Am anunțat în Biserică și trei bărbați, prieteni buni, au donat sânge pentru Miruna.
În loc să îi administreze acest sânge, i-au făcut o transfuzie cu un sânge infectat cu hepatita C.
Prin harul Domnului, boala a acționat în taină în toți acești ani. Spun prin har pentru că Domnul nu a îngăduit să aflăm consecințele acestei îmbolnăviri provocate intenționat de oameni, decât după nașterea lui Filip, cel de-al treilea copil, care este una din comorile încredințate nouă de Dumnezeu. Începând cu 1997, suferința Mirunei a fost continuă, amplificându-se de-alungul anilor.
În ultimii 13 ani Miruna a trecut prin suferințe pe care nu le-am întâlnit la nici un om până acum. Dragostea și compasiunea pentru persoana iubită au facut ca să împărtășesc mulți ani în minte, suflet și trup durerile ei. În toți acești ani Domnul a amplificat în lucrare Harul Său vindecător. Am sărbătorit mereu puterea lui de vindecare manifestată în întâlnirile de rugăciune și post din țară și străinătate. În timp ce zeci și sute de oameni erau vindecați de Domnul în România, Rusia și pe alte meleaguri unde Domnul m-a trimis să slujesc prin Cuvânt și darurile încredințate, de multe ori soția mea a fost pe punctul de a pleca dintre noi.
Am întrebat în urmă cu aproape 7 ani pe Domnul cum voi putea continua lucrarea când soția mea nu se vindecă. Am primit un răspuns clar: “Fă lucrarea la care te-am chemat și Eu voi purta de grijă Mirunei!”
Mă încred în Domnul și în credincioșia Lui. Nimeni nu îmi poate fura intimitatea părtășiei cu Cel ce S-a jertfit pentru noi. Mă încred în El și în puterea tăriei Lui care a lucrat învierea Domnului Isus Hristos și prin care poate să vindece și ființele noastre în întregime. Nimeni nu poate să-mi ia această cunoaștere și speranță deopotrivă.
Am înțeles de-alungul anilor că importantă nu este starea în care te găsești pentru ca să faci lucrarea Domnului, că poți sluji și dacă ești în suferință și dacă ești zdrobit, și dacă cel drag este pe moarte. Poți sluji și Harul Lui se arată după buna plăcere a voii Sale. Cel mai mare bine pe care l-am primit în urma slujirii în sute de conferințe și biserici a fost hotărârea fraților și surorilor cărora le-am slujit să se roage pentru familia noastră și în special pentru Miruna.
Faptul că Miruna este acum în viață este, cel puțin pentru noi, un miracol divin, și dovedeste cât de importante sunt înaintea Lui rugăciunile sfinților.
Nu sunt un vindecător, ci în slăbiciune și zdrobire, Domnul găsește cu cale să împărtășească în timpul lucrării pe care o fac puterea Lui de vindecare. Am fost și mă rog sa fiu mereu vocea care cheamă, îndeamnă și călăuzește profetic poporul la sfințire și intimitate cu Domnul așa încât slava Lui să se arate în Trupul Său.
Ne încredem în Domnul și în Puterea Tăriei Lui care va lucra izbăvirea în viețile noastre. A Lui este Cuvântul care spune: “Hristos Domnul S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.” Amin!
Ioan Peia
POPAS PENTRU SUFLET 
Stimate domnule Cristian Ionescu, eu sunt neutru. Nu-s nici baptist, nici penticostal, eu sunt crestin din Biserica veche.
Cine a inteles ca e un conflict baptisto-penticostal a inteles gresit, baptistii, ca si ortodocsii, nu vor sa fie inselati prin false minuni. Noi trebuie sa verificam ca sa nu cadem in ispita, ca doara am fost avertizati de lucraturile diavolului.
Sa stiti ca si diavolul crede ca Dumnezeu este unul, dar asta nu-l face slujitor al Domnului: ” Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar şi demonii cred şi se cutremură.” ( Iacov 2: 19).
Si diavolul crede ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu, dar el ramane pe mai departe tot diavol: ” Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte.
Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui.” ( Luca 8: 27; 28).
Lucrul ce nu-l face diavolul e sa nu-i para rau de fapte gresite facute, el nu zice: ” Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.” ( Luca 18: 13).
Si in fine, sa meditam la cuvintele:
” Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.
După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?
Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele.
Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune.
Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc.
De aceea, după roadele lor îi veţi cunoaşte.
Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?
Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea.
De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă.
A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă.
Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.
Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare.” ( Matei 7: 15- 27).
Domnule Ioan C.,
Doresc să vă asigur că și cresincioșii penticostali fug de falsuri. A fugi însă de ”lucrăturile diavolului” nu înseamnă să nu mai credem în lucrările Domnului.
Cu respect.
Frate Cristi
Dacă ai posta mărturiile a sute de oameni care au fost vindecaţi în urma rugăciunilor pastorului Nelu Peia, cu siguranţă că sora Mia ar fi replicat (şi pe bună dreptate), că meritul este al Domnului şi nu al celui care s-a rugat. Dumnezeu trebuie să primească toată cinstea atunci când au loc minuni. Când însă cineva nu se vindecă la rugăciunile lui Nelu Peia, cine este de vină? Nelu Peia. Când oamenii se vindecă, Dumnezeu lucrează şi primeşte lauda. Când oamenii nu se vindecă, cei care se roagă sunt vinovaţi. Corect ar fi să lăsăm lui Dumnezeu atât creditul cât şi critica (dacă este corect să spunem astfel), pentru că este decizia Lui pe cine vindecă şi pe cine nu. Omul care se roagă pentru bolnavi nu poate să-şi asume creditul minunii, dar nici eşecul ei. Cel care decide este Dumnezeu.
În ciuda disculpării fariseice, este răutate în comentariile lui Mia. Deşi o cunoaşte pe sora Miruna (vine din aceeaşi arie geografică şi din aceeaşi biserică), nu pregetă să adauge suferinţe unui om în suferinţe. Atitudinea este aceeaşi cu a fariseilor şi preoţilor, care strigau lui Isus de pe cruce să se salveze pe El Însuşi. Nu am cuvinte să descriu josnicia unor asemenea atacuri, ele de demonstrează nu doar simpla necunoaştere a modului cum operează darurile Duhului Sfânt, ci sunt expresia răutăţii şi grosolăniei fariseismului religios, plăcerea sadică de a adăuga suferinţe celui aflat în suferinţe. Probabil că este peste puterile şi mintea acestei femei să priceapă că oameni cu ţepuşul în carne sunt folosiţi de Dumnezeu să-i elibereze pe alţii de ţepuşurile lor. Omul lui Dumnezeu este un „vindecător rănit”, cum spunea Henrri J. M. Nouwen. Oamenii în suferinţe au dreptul la mila şi la rugăciunile noastre.
AMIN!
Frate Cristi Ionescu si frate Petrica Lascau!
Domnul sa va binecuvinteze pentru raspunsurile venite prin Duhul, pe care le dati unor oameni invirtiti de-a binelea in aluatul fariseilor. Ma rog pentru dumneavoastra.
Trist, dar la nivel de cult baptist se promoveaza ideea ca penticostalii sunt ultimii oameni. Cind spui cuvintul „penticostal”, se aprinde in ei un fel de ura ce da nastere la tot felul de batjocuri, de ramii traznit ce sunt in stare sa debiteze. De fapt si Domnului Isus i-au spus-o franco-n fata ca „are drac”. Daca lui Isus i-au facut-o, atunci ce sa mai spunem noi? Bucuria noastra este ca stim in cine am crezut, stim ce am vazut cu ochii nostri, cunoastem pe Isus si lucrarile Duhului Sfint la care am fost martori de atitea ori, si acestea nu pot fi contestate.
Este adevarat ca Isus a spus „megeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la orice faptura…” Dar acelasi Isus a spus sa „nu va departati de Ierusalim pina ce nu veti fi imbracati cu putere de sus.” Si aceasta „putere de sus” nu s-a revarsat numai peste apostoli, ci peste cele 120 de suflete care au fost acolo. Mai tirziu peste Corneliu si casa lui. Apoi peste altii si altii de-a lungul secolelor. Interesant, unii aleg numai partea cu „mergeti in toata lumea” si batjocoresc pe cei care aplica si latura cealalta cu „puterea de sus”.
Totusi, nu inteleg de ce, cei de la cultul baptist batjocoresc pe penticostali, fara nici un temei si fara a fi provocati. Sa va dau citeva exemple:
1. Cu vreo 30 de ani in urma, biserica baptista din Los Angeles a organizat o conferinta pastorala, la care au fost invitati si pastori penticostali din zona. De la penticostali s-au prezentat un pastor insotit de un frate din biserica. Liderul conferintei s-a folosit de ocazie si repede i-a subliniat pe penticostali spunind ca „vorbesc in limbi si nu s-au putut intelege sa vina.” Pur si simplu batjocura! De ce?
2. O sora de la penticostali este maritata cu un frate de la baptisti. Sora, desi nu are botezul cu Duhul Sfint sau vreun dar spiritual, dar este batjocorita mereu, spunindu-i-se ca e „vrajitoare”, si aceasta pentru simplul fapt ca provine din familie de penticostali.
3. Cu vreo 2-3 luni in urma eram la biserica penticostala pe care o frecventez. In ziua aceea am fost vizitati de vreo 2 familii de la baptisti. In timpul rugaciunii in comun, cind toata biserica se ruga, am deschis si eu ochii ca tot omul curios, sa vad si eu ce reactie au acestia fata de rugaciunea noastra in comun. Am vazut cum bietii oameni i-si roteau privirile de jur imprejur, speriati cumva de ceea ce vad, de parca cine stie ce ar fi fost! Cum era daca l-ar fi vazut acestia pe Isus rugindu-se cu „strigate mari catre Cel ce putea sa-L izbaveasca?”
Avem de a face cu niste oameni care framinta un aluat stricat si plin de drojdie amara! Un aluat in care salutul de „Pacea Domnului” s-a schimbat in „Buna Ziua si Sarut Mina”. Cintarile duhovnicesti s-au transformat in „piese” iar serviciile divine in „seri de concert”. Alcoolul se consuma ca apa, iar la Cina Domnului nu se mai face nici o deosebire „intre paharul Domnului si paharul dracilor.” Rugaciunile „in comun” sunt de fapt rugaciuni „solo” – bine ticluite si puse la punct cu aliniate si subaliniate, ca de nu… dospeste drojdia si face ca palariile sa se transforme in farfurii zburatoare. 🙂
Ma opresc aici… Doamne ai mila de toti!
Dumnezeu i-si curata aria cu desavirsire. Blocul comunist a cazut, lumea araba este intr-o framintare fara precedent, in biserici Dumnezeu face o separare tot mai evidenta si mai clara intre cei ce sunt ai Lui si cei ce nu sunt. Pe scurt zis – DOMNUL VINE!
Domnul sa va binecuvinteze in continuare.
Cu dragoste frateasca,
Ovidiu Marinca
Garden Grove, CA