17 martie 2011 
În anul 2007, un număr de 35,000 de americani au participat la un sondaj de opinie publicat de USA Today, cu întrebarea: ”Este Hollywood și industria cinematografică o amenințare a valorilor în care credeți?”. Rezultatele sunt uimitoare. Participanții au fost împărțiți pe religii și denominații. La nivel general, răspunsul a fost 42% – Da, 56% – Nu. Având în vedere secularizarea accelerată a Americii în ultimele decenii, nu suntem surprinși. Mai ciudat mi s-au părut rezultatele sondajului pe diferite segmente religioase. Am rămas uimit să constat că cei mai toleranți s-au dovedit a fi musulmanii (41% dintre ei își simt valorile amenințate de Hollywood), hindușii (39%), budiștii (31%) și… evreii (25%). Între creștini, cel mai puțin amenințați se simt cei care fac parte din bisericile 
americanilor de culoare tradiționale (35%). La același nivel cu media populației se poziționează catolicii (43%), ortodocșii (42%) și reformații (41%). Cei mai radicali sunt mormonii (67% dintre ei sunt amenințați de influența industriei de entertainment), iehoviștii (54%) și, în mod jalnic mai ales datorită unor așteptări mai mari, undeva pe la mijlocul plutonului, evanghelicii (53%).
Pentru mine, marile dezamăgiri sunt evreii și evanghelicii. Mormonii și martorii, deși se situează pe poziții mai onorabile, nu cred că întrunesc condițiile de a fi creștini în înțelesul Scripturilor. Cât privește orientalii, îi credeam mai fanatici…
Nu este de mirare ca într-o cultură (fost) ”creștină”, depravarea morală să fie atât de mediatizată și vandabilă.
De fapt, Biserica Hollywood-ului (Catedrala de Cristal din Los Angeles) a confirmat recent – pentru a câta oară – această descendență a creștinismului american, în momentul în care
membrii faimosului cor al catedralei, s-au tulburat și răzvrătit atunci când li s-a cerut să semneze un angajament de etică și moralitate prin care ar fi condamnat relațiile extramaritale și homosexuale.
Este foarte clar – cel puțin pentru mine – că din punctul de vedere al valorilor morale în care cred, adevărații creștini au devenit o minoritate în scădere. Dacă acestea au fost rezultatele în 2007, în 2011 nu pot fi decât mai îngrijorătoare. Trist și, cât de curând, tragic!
POPAS PENTRU SUFLET 
Cred că se vorbeşte, de fapt, despre o falsă problemă. Este întunericul o ameninţare pentru lumină?
Acum, dacă ceea ce ne interesează ar fi faptul că societatea este din ce în ce mai secularizată, vidată de valorile morale creştine, căzută într-o eră post-creştină, da, am fi interesaţi de un astfel de sondaj. Daţi-mi voi, vă rog, să spun că cea mai importantă cauză a acestei situaţii este eşecul Bisericii. În loc să ne facem treaba predicând nebunia crucii, noi am încercat să influenţăm societatea prin metode umaniste şi politice. Şi să plângem pentru că nu am reuşit.
NU ştiu dacă venirea lui Hristos pentru Biserica Sa este atât de aproape cum am vrea noi să credem. Îmi place să cred Hristos îşi va lua în ceruri o Biserică biruitoare, aici, pe pământ, nu una care se plânge că vai! în ce societate fără Dumnezeu trăim! Şi, să îmi fie cu iertare, dar acum Biserica nu este în această poziţie.
M-am gândit de multe ori la societatea pe care apostolii au întors-o cu susul în jos. Era mult mai pervertită decât cea în care trăim noi. Şi, totuşi, nu se plângeau cum ne plângem noi acum.
Cu tot respectul, sunt și nu sunt de acord cu dvs. În primul rând, societatea de atunci era păgână. Poziția apostolilor era fără echivoc: ieșiți din mijlocul lor, adică, nici-o legătură. Singura interacțiune era predicarea Evangheliei. Altfel, credincioșilor nu le era permis ”să alerge la același potop de desfrâu”. Sondajul de opinie, prezintă punctul de vedere al unei societăți ”creștine”.
Aspectul cu lumina și întunericul a fost introdusă oarecum prea simplist. Trăim tensionați de influențele din jurul nostru. De exemplu, dacă pe toate străzile ar apărea afișe cu imagini obscene, nu ne-am simți amenințați spiritual de ele? Ba da! Sunt sigur că nu am avea o atitudine de genul ”sunt lumină, nu mă afectează, le pot privi cu nesaț”. Faptul că ar putea destabiliza starea noastră de curăție morală (la nivelul minții, cum de fapt începe), ne va face să luptăm fie pentru a le elimina (dacă suntem într-o societate democratică) fie pentru a avertiza credincioșii să nu le privească deoarece sunt o amenințare pentru sufletul lor.
”În loc să ne facem treaba predicând nebunia crucii, noi am încercat să influenţăm societatea prin metode umaniste şi politice. Şi să plângem pentru că nu am reuşit.”
Aici vă dau dreptate 100%!
Vrem nu sau nu vrem sa acceptam deschis, crestinii sunt consumatori de produse cinematografice sau de productii artisitice adresate micului ecran. Calitatea multor dintre acestea este fara discutii indoielnica. Ultimii ani au adus pe piata un aflux al unor productii pe gustul crestinilor(ma refer la valori promovate de acestia).
Daca in orasul in care locuiti, nu s-ar prezenta la cinematograf o pelicula care promoveaza valori crestine – pe care biserica le afirma intr-o forma sau alta – ati fi de acord sa prezentati productia respectiva in locatia bisericii?
Cred că biserica nu trebuie să promoveze lucruri (unele chiar bune) de care se ocupă lumea (Evenimente sportive, drame, evenimente culturale, etc.). Biserica are un singur scop: propovăduirea lui Hristos în lume cu metodele biblice. Biblia spune să ”fugim de tot ce se pare rău”. În viață, fugi de ceea ce te amenință. Că într-o societate așa zis creștină, oamenii nu se mai simt amenințați de o industrie care produce în majoritate violență și imoralitate, mi se pare o problemă. Nu cred că 1% din ceea ce scoate Hollywood pe piață (și care s-ar clasifica family oriented) schimbă datele problemei.
cum spuneati mai sus…sunt si nu sunt de acord cu dumneavoastra…nu se pune problema inlocuirii sau anularii metodelor biblice; este o nunata pe care o induceti si care nu reflecta ideea intrebarii mele initiale.
vreti sau nu vreti biserica este (din cand in cand) oricum teatrul de desfasurare al unor productii(pastoral-enoriase)jalnice(nu ma refer neaparat la muzica sau mesaj ci la comportament); s-aici ne facem 100% de rusine.
darul deosebirii duhurilor(care nu prea este promovat pentru ca nu este asa de spectaculos) este eficient si pentru a folosi 100% acel 1%; acum citesc „Saving Leonardo” de Nancy Pearcey si pune problema pertinent despre implicarea si neimplicarea crestinilor in probleme culturale. Domnul sa ne ajute sa pastram ce este bun!(asta se spune in Tesaloniceni inainte de a „te feri de se pare rau”)
Tozer merge un pas mai departe:
Now, for the religious movie where is the authority? For such a serious departure from the ancient pattern, where is the authority? For introducing into the Church the pagan art of acting, where is the authority? Let the movie advocates quote just one verse, from any book of the Bible, in any translation, to justify its use. This they cannot do. The best they can do is to appeal to the world’s psychology or repeat brightly that „modern times call for modern methods.” But the Scriptures–quote from them one verse to authorize movie acting as an instrument of the Holy Ghost. This they cannot do.
http://www.av1611.org/Passion/menace.html
The article „The Menace of the Religious Movie” can be found as chapter 17 in:A.W. Tozer on Worship and Entertainment
SELECTED EXCERPTS
Compiled by
JAMES L. SNYDER
This booklet was published sometime in the mid 1950’s. No questions about religious movies during that period. With all respect for what Tozer said!
Raspunsul fiecare trebuie sa -il cunoasca fiinca stim scopul pentru care este expusa valoarea religioasa pe piata de vinzare.Dupa cum stim si vedem industria cinematografica este o ramura a unei industrii prospere si cu un profit greu de imaginat pentru foarte multi!Si de aceea foarte multe persoane doresc sa se numeasca si sa se pretinda crestini si in acelas timp in fata multor crestini ajung actori !Dar acesti actori neprofesionisti ,prin talentele caristmatice ajung pe multi sa ii atraga in capcane pentru interesul lor egoist si realizarea financiara si materiala pe care fiecare o putem descoperi la multi cu ochii nostrii!Doar sa ii vizitam ,sa vedem ce detin si sa vedem de ce fel de masini se folosesc si in ce lux traiesc!!Si pe urma au curajul sa spuna ca sint si binecuvintati cu astfel de palate si viata de lux.Oare asa sa fie?Si domnul Isus spre asa ceva si a indreptat ucenicii?Sau pe cei care ii invita in Imparatia Sa,ce le spune?Cine stie ?Sau in matei 6 cu 19 la 34 ce gasim scris?Ori despre adevaratii apostoli ce este scris?Cum sint descrisi in fata noastra?Sa nu uitam ca Satana stie in ori ce generatie sa se foloseasca de puterea sa pentru a i-l atrage pe om in capcana si doreste sa se inteleaga ca de fapt omul este liber sa aleaga si toate ii sint ingaduite si chiar de mult folos!!!Mai ales chind ajungi sa traiesti in lux ,confort ,putere de expunere atit in mod teatral chit si spiritual si sa ajungi la un impact puternic al succesului!!!Cum azi cu multi se intimpla si ajung sa fie idolarizati prin multe lucruri si putere de expunere ,chiar in multe Biserici asa numite crestine!!Si atunci? ce se mai poate spune si chiar scrie?
multi crestini sunt doar actori intr-o opera nescrisa de ei si nefinisata inca…
termenul grec „hupokrisis” se poate intalni in Noul Testament(Strong-5272)si inseamna un actor care interpreteaza un personaj dintr-o piesa.
Hollywood e ca si un minister de propaganda Nazist sau comunist.Aceeasi Marie cu alta palarie.
Un film prost este un film prost si pentru crestini si pentru ceilalti. Cred ca „Isus din Nazaret ” , capodopera lui Zefirelli , a placut tuturor . Totul este o falsa problema : 1 Daca Dumnezeu e cu mine , cine ma poate ameninta? , si 2 Intrebarea trebuia sa sune : este productia cinematografica de proasta calitate o amenintare pentru lumea in care traim?
Vorbim discutii .Cu religia si credinta , opinia mea este :Atata timp cat cred cu tarie in Dumnezeu si Dumnezeu este cu mine , nu ma simt amenintat de nimeni si nimeni nu-mi poate face vreun rau , vazandu-mi astfel de treaba mea fara sa am dubii si indoieli ! ! E vorba de credinta , nu de intrebari si temeri ! Credinta este aceea care schimba fata lumii si muta muntii din loc pentru cel ce crede ! ! Punct.
Industria cinematografică mondială, inclusiv cea americană, nu mai reprezintă un reper moral pentru nimeni încă din anii ’70.
Sondajele- în care eu nu cred din principiu, fiind ele însele un sistem cunoscut de manipulare- sunt prea blînde. Oamenii sunt mult mai năuci decît îi arată revista citată de dvs.
În aproape toate filmele de marcă, cele premiate, cele care au fost prezentate la marile festivaluri de film, sunt promovate ideile New Age, religia este sincretică sau scientologică, cu multe elemente de satanism, homosexualitatea transpare destul de explicit, aşa încît de mulţi ani nu mai aşteaptă nimeni de la cinematografie ceea ce a fost- atîta cît a fost-: promovarea unor idei despre binele care învinge răul,valorile familiei creştine, ideea de Dumnezeu etc.
În fiecare an sunt prezente pelicule cu o violenţă extremă, cu personaje la limita dezechilibrului mintal, aflate în situaţii bizare şi găsindu-şi soluţiile independent de orice formă de dumnezeire.
Gnozele primează, dacă vreţi, elemente de teorie a conspiraţiei şi simboluri masone pe care majoritatea evanghelicilor nu le sezizează pentru că au rămas mult în urmă cu timpurile pe care le trăiesc.
Dragă Cristian Ionescu, cîte din filmele nominalizate la Oscar şi Globuri din acest an aţi văzut? Dar anul trecut? Nu vă mai întreb despre premiile Cezar, ale cinematografiei franceze, unde chiar apare un film religios- a luat marele premiu!-
Nu vă întreb peiorativ, chiar sunt curios.
Dragă Cristian Răzvan,
Vă voi răspunde foarte deschis.
Eu nu sunt un bun exemplu în direcția ideii dvs. deoarece am câteva mari probleme. Mai întâi, e o chestiune de răbdare. Pot să citesc 10 ore fără să știu când a trecut timpul. Două ore la film mi se par zece… mă năucesc. Pe de altă parte, sunt și un pic cinic. Viața ne încadrează în niște șabloane aproape predictibile. Teatralizarea lor, în cele mai multe cazuri, mi se pare caraghioasă rău de tot. Nu voi spune că n-am văzut un film în viața mea. Le-am văzut pe unele dintre cele creștine (mă abțin tare de tot să nu pun ghilimele în dreptul multora), și foarte puține, istorice (am o fascinație deosebită față de istoria veche, mai ales medievală. Îmi plac documentarele (cred că le-am văzut pe toate despre Egipt, de două ori fiecare 🙂 ), mă uit (cu nevastă-mea) la emisiuni culinare (n-am încotro 🙂 ), și sunt un mare consumator de știri (spre exasperarea copiilor, chiar c-span, care transmite dezbaterile din congresul american 🙂 ). O altă mare problemă este că nu am timp de televizor. Aproape în fiecare zi sunt la biserică (full time pastor) și aproape în fiecare seară sunt… la biserică (full time creștin 🙂 ). Ce timp îmi mai rămâne (uneori foarte târziu seara, mai scriu câte ceva pe aici (sau ziua, printre picături – de smoală 🙂 – public sau răspund la comentarii). Chiar nu sunt deloc conectat la critica de film, și stau foarte prost cu bârfa celebrităților.
Odată ce am făcut aceste specificări, trebuie să fiu de acord cu dvs. că ”Oamenii sunt mult mai năuci decît îi arată revista citată de dvs.”. Ceea ce mă trimite la întrebarea din titlu, întrebare care vizează, dincolo de aplicația la o persoană sau la alta, creștinismul în sine, dar și societatea în general.
Am înţeles. Dincolo de ideile pe care le transmite, cinematografia este o artă vizuală. Şi, ca orice artă, cere din partea privitorului o participare pe măsură. Presupune educaţie şi cultură în domeniu, care se formează în timp, ca şi gustul, care se educă.
De la bun început, ar trebui să împărţim filmele în două mari categorii: de artă şi comerciale.
Asupra celor comerciale nu e cazul să mai insistăm, iar despre cele de artă toată lumea recunoaşte că sunt din ce în ce mai greu de găsit.
În acest sens, mi-ar fi foarte greu să aleg un film cu adevărat frumos al ultimilor ani.
Iar mesajul? Cele comerciale, cele care aduc încasări fabuloase şi obţin premii peste premii, nu vorbesc despre Cristos.
Excepţie fac două, pe care merită să le vedeţi: „Des hommes et des dieux”, a lui Xavier Beauvois şi „The Sunset Limited” a lui Tommy Lee Jones. Ambele sunt din anul 2010.
În rest, oamenii din filmele actuale par că plutesc într-o lume în care Dumnezeu a murit sau s-a transformat în altceva. Evident că sunt nocive, evident că strică mintea fragedă.
Practic, nu pierdeţi nimic preferînd cititul, deşi va fi tot mai greu să înţelegeţi de ce tinerii se vor uita la dvs. ca la o curiozitate a naturii, ca la un dinozaur 🙂
Ele au şi o parte bună, pentru că vă ajută să înţelegeţi psihologia celor care le văd şi să le combateţi ereziile.
Vă vorbesc ca un pasionat după cinematografie, dar vreau să vă spun că nu sunt nici pe departe singurul.
În urmă cu vreo lună, tizul dvs., ziaristul român Cristian Tudor Popescu se plîngea că s-a săturat de politică, de veşnicile scandaluri din societatea civilă şi, fiind mare pasionat de film, a trebuit să recunoască: toate, dar absolut toate peliculele nominalizate la Oscarul de anul acesta nu meritau timp pierdut cu ele.
Din pãcate, câtã francezã mai stiu (am stiut un pic pe vremuri) nu mã prea ajutã. Accept însã premizele dvs. Nu sunt în extrema cã televizorul în sine e pãcat. La cinematograf cred cã nu e locul nostru. Problema pe care o am este cã generatia tânãrã, în general, nu prea are habar de culturã.
Se produce ce se vinde…
Industria imaginilor e foarte periculoasă. Cinematografia promovează imoralitate, violenţă, împotrivire faţă de vârstă, distruge familia şi atmosfera socială, creativitatea, creează o imagine falsă a realităţii… Filmele cu helicoptere doborâte, clădiri distruse, exploziile, incendiile, accidentele, morţii pe asfalt, etc, au lăsat un impact vizibil peste omenirea modernă. S-a văzut cu ocazia evenimentelor din Japonia, care sunt privite la televizor ca un… spectacol!
Cinematografia şi alături de ea televiziunea, în influenţa minţii unui copil este plasată de sociologi imediat după părinţi, dar înainte de şcoală şi după biserică!
Un lucru nu trebuie uitat: majoritatea consumatorilor de cinematografie nu sunt creştini, prin urmare nici filmele nu sunt creştine.
Noi însă, avem altă mâncare de mâncat…
Cinematografia ca industrie – am observat că are ceva produse pe tarabă, cum ar fi pistoale şi sex. să nu ziceţi că n-aţi văzut aşa-ceva prin filme. Să le zicem VIOLENŢĂ şi IMORALITATE, fie ea şi decentă. De exemplu filmul creştin misionar „Ultimul Zbor”.
Am văzut filme crestine cu subiect biblic. Singurul bine lucrat este filmul „Ieremia”. Restul… am scris mai sus. De pildă filmul „Ruth moabita” – ce să faci din patru capitole? E clar, filmul are 80 procente speculaţii; cică doi o iubeau pe Ruth dar Boaz a caştigat duelul cocoşilor.
Frate Ionescu,
industria cinematografica cu promovarile ei lumesti, otraveste sufletul si-l ucide. Deci este bine sa fim foarte selectivi atunci cind avem contact cu televizorul.
De acord!
Comentatorul rasvancristian face mai multe afirmații care necesită, din partea celor care consideră că mintea trebuie folosită, reflecție și reformulări ale chestiunilor în discuție.
Apariția lui Răsvan Cristian Stoica în discuțiile de aici este, pe de o parte, surprinzătoare, întrucît el însuși a declarat, pe blogul său, în aceeași zi, 17 martie 2011:
„Am o gîndire extrem de simplă şi de comodă şi tot ce-mi doresc este să am suficient timp, dragoste şi interes pentru moşii Spurgeon, Wurmbrand, Pitt Popovici şi alţii ca ei.
Marile zvîrcoliri contemporane m-au lăsat rece, poate pentru că sunt imun la discuţiile filozofice, care mi se par o pierdere de timp.”
Așadar, afirmațiile pe care le face, aici sau în altă parte, pot fi evaluate prin prisma acestor declarații recente.
Pe de altă parte, avînd în vedere stilul agresiv-pamfletar pe care îl promovează pe blogul său, discursul public al acestui „vindecător” care pune porecle tuturor, dar care își simplifică gîndirea simplă pînă la… simplism (și, din nefericire, maniheism ignobil), poate induce, în mediul confesional evanghelic românesc, efecte nocive mult mai mari decît, de exemplu, discursul cinematografic contemporan care este incriminat aici. Fapt care poate avea loc dacă luăm în considerare comoditatea coreligionarilor neoprotestanți, mulți dintre ei „imuni la discuţiile filozofice”.
Dar grabnic vărsători de sînge pe tărîmul pamfletar…
Timp de 6 ani și jumătate, unul dintre newsletter-ele săptămînale pe care le-am alcătuit a fost cinem@, în care am oferit informații despre anumite filme de pe programele TV. În România nu există vreo revistă de critică cinematografică.
Mi-am alcătuit o colecție de peste 100 de cărți în legătură cu cinematografie, adunate cu greu de-a lungul anilor din anticariate din Oradea, Cluj, Iași, București.
Acum sînt destule informații în limba engleză pe Internet, astfel încît cei care doresc să-și folosească mintea să poată să-și formeze un discernămînt estetic, dar și etic, în legătură cu discursul cinematografic, care este propriu secolului XX.
Unele din afirmațiile Vindecătorului, rece la „marile zvîrcoliri contemporane”, sînt de-a dreptul ridicole.
De exemplu: „Industria cinematografică mondială, inclusiv cea americană, nu mai reprezintă un reper moral pentru nimeni încă din anii ’70.”
Păi de ce doar din anii ’70? De ce nu din anii ’50? Sau, din contră, mai tîrziu, din anii ’90?
Și de ce ar trebui ca un discurs cu evidente trăsături estetice ar trebui să fie un… reper moral?
După cum vedeți, e nevoie de… discuții filozofice. 🙂
Pictura și sculptura înfățișează goliciunea omenească nu din anii ’70, nu doar din secolul XX, ci de secole bune! De ce să fie incriminat DOAR discursul cinematografie, și DOAR începînd din anii ’70? Să fie incriminate și artele plastice! Au fost acestea vreodată reper… moral?
Care e rostul artelor, în concepția „vindecătorilor” nesimțitori la discursul vizual?
Pardon, Vindecătorul se declară „pasionat după cinematografie”. După CARE cinematografie? De dinainte de anii ’70?
După cum cu alte ocazii atrăgeam atenția că lecturile Vindecătorului nu sînt actualizate, tot așa mă aștept ca nici vizionările sale să nu ia calcul filme postmoderne care abordează „zvîrcoliri contemporane”.
Stilul interogativ pe care acesta îl aplică pastorului Cristian Ionescu i se poate aplică lui însuși:
Cîte dintre filmele nominalizate la Oscar şi Globuri din acest an a văzut Vindecătorul? Dar anul trecut?
Desigur, a vedea un film nu implică neapărat a-l înțelege din prima vizionare.
Însuși Vindecătorul spune: „Ca orice artă, cere din partea privitorului o participare pe măsură. Presupune educaţie şi cultură în domeniu, care se formează în timp, ca şi gustul, care se educă.”
Dacă Vindecătorul are „o gîndire extrem de simplă şi de comodă”, cum dobîndește cultură cinematografică?
Aceeași gîndire a sa extrem de simplă și de comodă a produs și următoarea afirmație:
„De la bun început, ar trebui să împărţim filmele în două mari categorii: de artă şi comerciale.”
Aoleu! EXACT asta nu trebuie să facem. Dacă sîntem atenți cît de cît la complexitatea lumii, să fim atenți cît de cît și la complexitatea modurilor estetice în care se exprimă ființele umane de-a lungul istoriei.
Ca să nu complic discuția, voi întreba doar: Unde intră filmele documentare? La filme de artă sau la filme comerciale? Dar filmele de animație?
Probabil Vindecătorul a vrut să sugereze să facem distincția între mediocritatea din cinematografie și ceea ce este deasupra ei.
Cum vom fi în stare să facem acest lucru, dacă nu ne formăm o minimă cultură cinematografică?
Problema devine mai sensibilă dacă cugetăm puțin la invazia mesajelor vizuale de publicitate de la TV, din tramvai, din aeroporturi etc.
În general, oamenii nu sînt pregătiți pentru a discerne asupra mesajului de tip vizual. Iar pocăiții, în special, sînt total ne pregătiți.
Am fost invitat la discuții după vizionarea unor filme (pe care le-am propus) la Iași, Cluj, Oradea. De obicei spectatorii sînt atenți la tehnica narativă și mai puțin contextualizează mesajul ideatic și stilul estetic într-o tradiție cinematografică și, în același timp, filosofică – mă refer la perspectiva asupra lumii și a vieții a regizorului.
Vindecătorul afirmă: „Mi-ar fi foarte greu să aleg un film cu adevărat frumos al ultimilor ani.”
Probabil lui i-ar fi greu, într-adevăr…
Dacă ar avea reflexul, de bun simț, de a apela la recomandările unor critici de film, la recomandările unor site-uri creștine, ar afla destule filme „cu adevărat frumoase” din ultimii ani…
Vindecătorul a complicat (inutil) discuția…
Asta face de cîțiva ani și pe blogul său…
Polemica fara substanta dar cu un obiect bine definit. Imi aminteste de fixatia unui Daniel Chiu (si a lui Marius Cruceru, care-l gazduieste cu generozitate) fata de Iosif Ton.
Totuși, cu mici excepții, parcă s-au mai liniștit apele de câteva zile. Sper să țină…
My movie is better than your movie.
He he, …boys with toys…….
”Puțin aluat dospește toată plămădeala”
În dorința de a le produce cât mai în ton cu… ”realitatea”, profitând și de tehnica audio-vizuală avansată, aproape că nu mai există filme fără înjurături, violență și imagini obscene.
Chiar și atunci când linia ”filozofică”, ”narativă”, ”culturală”, ”tra-la-la-ică” a filmului e interesantă, pasionantă și palpitantă, pentru mine a devenit un instrument otrăvitor de sugestii subconștiente imorale care contaminează mintea.
Analiza criticilor nu mai contează pentru mine.
Aceasta a fost motivația articolului meu.
Am observat din comentariile şi obsevaţiile anterioare două atitudini predominante referitoare la influienţa şi atacul cinematografiei:
o poziţie categoric împotrivă şi una de pacifizare a celor agitaţi de prima. De asemenea am mai sesizat şi o oarecare încredere a unor comanetatori în ei înşişi şi în credinţa lor în Dumnezeu. Precum şi altele.
Opinii, replici, discuţii,descrieri, detaşări de subiect…
Nu intenţionez să agasez pe nimeni!
Cert este că cinematografia ne-a invadat pe toţi. În unele cazuri a făcut cuceriri şi a implementat convingeri.
Întrebarea, care a mai fost adresată direct sau prin deducţie este: „fraţilor ce să facem?”
Nu cumva problema aceasta ar trebui să fie abordată responsabil la nivel de familii, biserici, seminarii, conferinţe?
Cine este „omul” acela care are chemarea, curajul şi pregătirea necesară?
Să nu mai vorbesc prea mult despre modelele hollywoodiene cu staiele lor, mentalităţile New Age şi standardele morle (dacă mai sunt standarde)…
Oare la ce imagine ajungem dacă facem analogia peisajelor?…
Curios, înspăimântător, deplasat…
Am o părere, daţi vina pe mine şi apoi …ieraţi-mă.
problema este ca dupa ce devii un consumator regular al cinematografiei, esti complect disenzibilizat de gunoaiele pe care le vizionezi, si incepi sa le numesti ” arta ” frantuzeasca, estetica, tra la la la la la la.
The wine and crackers croud, intelligencia , caviar consuming croud
Este foarte usor sa ” citesti ” nivelul spiritual al crestinului, cind incepe sa-ti povesteasca ce face in timpul liber, in special la ce filme se uita..
Da e bine sa nu il contazici, ca imediat te cheama: ” legalist, ingust, habotnic, taran, incult, ce ba te crezi sfint?”
Asa ca eu nu le mai zic nimica, drum bun fratele meu, numa nu veni sa-mi spui sa ma rog ptr. tine ca nevasta o luat-o pe ulei, ca o sa ma duc sa ma uit la Monsters.Inc.( now that’s a good movie , it even got an Oscar, I think) .
Am uitat, cel mai bun termometru este de fapt facebook, am intrat si eu acum doua luni pe el, mi-a cazut barba’n jos cind am vazut ce e pe acolo. Si nu e vorba de cei din „afara” , ci de cei ” alesi” ( bag sama).
Hey, da duminica e cu cravata la gitlej sau batic( de fapt cordeluta de 3/4″ sau in cel mai bun caz, batista) pe cap
Un lucru foarte negativ pe care l-a adus in lume aceasta realizare tehnologica numita Televiziune la dimensiuni colosale, este pornografia si alte aberatii sexuale, care intineaza si ucid sufletele oamenilor, ca si cianura de potasiu.
Aceste pacate aduse prin televiziune si internet sint de o distructivitate incalculabila. Sute de milioane de oameni de toate varstele sint intinati zilnic de acest flagel numit ” pornografie „cu toate implicatiile ei.
Imaginativa cazul unei prostituate care are inregistrari video prin toata lumea si care se intoarce la Dumnezeu si se pocaieste, dar care pacatele ei facute inainte nu pot fi oprite nici dupa pocainta,nici dupa moartea fizica, ci ele continuind sa faca victime in continuare. Tot asa este si situatia unor criminali din istorie, ale caror fapte din trecut comit pacate si dupa mai bine de 50 de ani, ex: Hitler, Stalin, etc, etc.
V-ati gandit vreodata cum o femeie poate comite 5 milioane de pacate in 2-3 minute ???
Nu este adevărat că “Isus din Nazaret ”, filmul lui Zefirelli , a plăcut tuturor.