STIMAȚI EGIPTENI, VĂ ROG LĂSAȚI-MĂ ȘI PE MINE SĂ VĂD LINIȘTIT PIRAMIDELE (JURNAL DE CĂLĂTORIE – 1)

Una dintre cele mai vechi și mai glorioase civilizații este cea egipteană. Pe lângă faptul că în Egipt se află singura ”minune” a antichității care stă încă în picioare (piramidele), țara în sine este fascinantă. Un amestec de oriental și europă metropolitană, Cairo ar putea fi ceva mai îngrijit și mai cu gust. Celebrul muzeu care conține mumiile regale și mormântul intact al lui Tutankamon, este exagerat de părăginit, plin de praf, nezugrăvit de un car de ani și foarte îngrămădit.

Străzile sunt peste măsură de aglomerate. Mașinile, motocicletele, bicicletele și pietonii se interpătrund cu tupeu, claxoane și… o lipsă totală de considerație pentru regulile de circulație (nu există dar le cunoaște totă lumea 🙂 ). Nu mică ne-a fost mirarea să constatăm că pe o stradă cu sens unic, un șir de mașini mergeau în sens opus. Nedumeriți l-am întrebat pe șofer ce se întâmplă. Ne-a răspuns cu zâmbetul pe buze că se întâmplă des (zilnic?). Mirosurile stradale sunt pe alocuri de nesuportat. În contrast, hotelul a fost destul de curat și dotat. Micul dejun a fost abundent și gustos. Ce-i drept, intrarea nu s-a deosebit mult de a unui aeroport. Control minuțios cu aparatură de ultimă oră.

Bineînțeles, am trecut prin Egipt ca să vedem muzeul, piramidele și Nilul. Nilul l-am văzut cu… coada ochiului, printre elevii care aveau o zi scurtă de la școală 🙂 și care umpleau strada, și cât ne-a dat voie ceața într-unul din cele mai poluate orașe din lume.

Oamenii sunt în general politicoși, poate și datorită unei prezențe militare în forță. Un moment amuzant l-am avut cu reprezentantul agenției de transport care ne-a așteptat la aeroport. Discutând în drum spre hotel despre multe și mărunte, ne-a explicat la un moment dat că trecem pe un pod imens care poartă ca nume, data când a fost reocupată peninsula Sinai. Imediat noi am făcut referire la momentul istoric al retrocedării voluntare a teritoriului de către Israel. Foarte iritat, deși încerca să pară liniștit, ne-a ”explicat” că ei i-au învins pe israelieni și așa au luat înapoi peninsula. Nu ne-am mai contrazis cu el. Atât poate pricepe omul. Propaganda…

Binevoitorul care s-a oferit să ne conducă de la hotel până la muzeu, s-a dovedit a fi proprietarul unui magazin de suveniruri. Am aflat în momentul în care ne-a dus pe cel mai scurt drum care, din întâmplare, trecea chiar pe lângă magazin 🙂 . Ne-am oprit să-i inspectăm marfa, ce era să facem…

Tragicomică a fost vizita la piramidele din Ghiza. În timp ce ne dădeam tot interesul să contemplăm ceea ce a realizat ingeniozitatea, munca grea și nivelul de dezvoltare uimitor al egiptenilor, eram bruiați într-o manieră scandaloasă de zeci de… cămilari, vânzători de suveniruri, oameni care voiau să ne facă poze și cerșetori. Poate cu ceva (nu mult mai multă) demnitate, polițiștii se dădeau și ei pe lângă noi pentru micul bacșiș. Un segment foarte mare al populației supraviețuiește de la o zi la alta. Oamenii par puțin mai optimiști acum, la scurt timp de la revoluție. Însă, fiecare bănuț este prețios în lupta pentru hrana de fiecare zi. Nu exagerez deloc: ca să folosești o toaletă (publică sau privată) trebuie să plătești vamă la intrare. Pe omul de rând, bogățiile naturale și atracțiile turistice unice în lume nu îl prea ajută, afară dacă nu se introduce în mod agresiv în acest sistem din care își trage și el o părticică. Corupția și neglijența au transformat acest popar mândru într-o națiune de disperați, a căror singură șansă de a realiza ceva este să te agaseze până la epuizare.

A doua zi, la Muntele Sinai, am admirat zona muntoasă, aridă, similară statelor americane Arizona și New Mexico. Câțiva din grup au plecat de cu noapte să se cațere în vârful muntelui, în vreme ce noi ceilalți (mai puțin penitenți) am preferat să ne odihnim.

Spre prânz, am plecat spre granița cu Israel unde am ajuns după câteva ore de călătorie cu microbuzul. Am intrat literalmente într-o altă lume. O lume a demnității pe care ți-o dă libertatea și spiritul întreprinzător al hărniciei.

Am văzut piramidele. Am văzut muzeul. Am văzut fluviul Nil. Din nefericire, le-am văzut printre hărțuielile unei cerșetorii penibile, enervante. Probabil, Egiptul de astăzi este și înseamnă mult mai mult decât am văzut noi în două zile. Accept că am dat peste ceva care nu ar fi, în esență, poporul egiptean. De ce însă acceptă Egiptul ca tocmai această față a sa (fie ea minusculă dacă vrem să credem astfel) să fie văzută acolo unde se vede cel mai mult? Nu pricep…

Într-adevăr, în Egipt trebuia schimbat ceva! Să nu uit: mare ne-a fost mirarea, la ieșirea din Cairo, să admirăm un  afiș imens, îndemnând poporul egiptean la toleranță religioasă. Creștinii sunt o mică minoritate dar, totuși, vreo 10%. Persecuțiile constante din partea religiei majoritare islamice, a provocat tensiuni extreme în ultimele luni.

Dumnezeu să lase Harul săi peste egipteni și să îi călăuzească spre Domnul Cristos!