”CONFORM TRADIȚIEI” SAU SFINȚII POT ȘI FĂRĂ LOCURI SFINTE (JURNAL DE CĂLĂTORIE – 4)

Am încheiat o zi destul de obositoare. Mai întâi ne-am oprit în Betleem la Biserica Nativității, unde tradiția spune că ar fi locul nașterii Mântuitorului. Construcția este impresionantă, mai ales că am văzut un edificiu ridicat în primele secole ale creștinismului devenit religie oficială a Imperiului Roman. Am așteptat răbdători aproape o oră pentru a coborî la grota considerată a fi ieslea, foarte aproape de care s-a amenajat un memorial al copiilor martirizați de Irod. De acolo am urcat, nu departe, până la fortăreața lui Irod, care este și locul mormântului său. Oarecum ironic, anticristul care a vrut cu orice preț să-L ucidă pe copilul Isus, a fost așezat aproape de locul crimelor sale odioase.

Tot în Betleem am vizitat biserica așezată pe unul dintre dealurile învecinate care, conform tradiției, ar fi locul unde îngerul s-a descoperit păstorilor.

După ce am servit masa de prânz într-un restaurant care arăta ca un cort (și care purta numele de Cortul Păstorilor), ne-am grăbit spre Betania unde ne-am oprit la mormântul considerat tradițional ca fiind locul învierii lui Lazăr.

Ultimul popas a fost pe Muntele Măslinilor pentru a privi apusul soarelui peste Ierusalim, avânt înaintea noastră panorama impresionantă a orașului vechi, în centru fiind Muntele Moria.

Cu excepția celor identificate pe baza referințelor biblice și documentate arheologic, multe dintre locurile considerate sfinte, au la bază doar o tradiție, fie ea și din primele secole. Nu neg faptul că, de multe ori, tradiția orală s-a dovedit destul de credibilă. Mi s-a părut interesant modul în care a prezentat ghidul nostru faptul că tradiția cu privire la locul nativității ar fi foarte timpurie. Pe mozaicul podelei inițiale a bisericii erau cruci, ceea ce mai târziu a fost considerat un sacrilegiu. Implicit, acel mozaic a fost lucrat înainte de acel edict.

Este o binecuvântare să poți umbla în aceleași locuri unde s-a desfășurat istoria poporului ales și a mântuirii noastre. Pentru mine însă, acest pelerinaj mă convinge odată în plus de importanța unei relații personale cu Domnul, fără a fi nevoie de intermediari, locuri speciale și chiar un Templu pentru închinare. Oriunde se află un copil al lui Dumnezeu, răscumpărat și pecetluit cu Duhul Sfânt, este un loc mai sfânt decât orice tradiție.

Atunci când creștinismul a început să lege spiritualitatea de locuri și edificii, a golit-o de sanctitatea prezenței reale a lui Dumnezeu. Sunt impresionat de ceea ce văd în această călătorie. Dar a spune că este o experiență capitală a vieții mele ar însemna să trivializez lucrarea pe care Domnul Isus a făcut-o în viața mea până acum, și de care depinde veșnicia mea. Probabil că în urma vizitei în Țara Sfântă voi avea o perspectivă mai clară și mai adâncă în înțelegerea unor pasaje biblice. Probabil voi experimenta un nou entuziasm în cercetarea Scripturilor cu pertinență la istoria și geografia biblică. Foarte probabil că, destul de frecvent în următoarele luni, îi voi amuza pe ascultătorii mei cu referințe dese la această călătorie. Nu este nici un dubiu că a fi aici și a vedea aceste lucruri contează foarte mult. Dar nu decisiv. Nu în ceea ce privește relația personală cu Dumnezeu și mântuirea sufletului. Pentru că acestea nu depind de tradiție. Nici dacă ea, tradiția, ne-ar pune la dispoziție cu certitudine fiecare obiect, loc sau secvență a istoriei!

Noi nu ne rugăm pentru Ierusalim și pacea sa datorită vestigiilor sale ci datorită poporului său.

Să ne rugăm deci pentru Ierusalim!