UN GEST DE OSPITALITATE DEMN DE ȚARA SFÂNTĂ (JURNAL DE CĂLĂTORIE – 5)

Ieri a fost cea mai obositoare zi a călătoriei. Am început cu Muntele Templului, adică platforma pe care este acum așezată moscheea Dome of the Rock. Ghidul, un musulman prea convins, a cam rămas singur, singurel pentru că ne-am împrăștiat care încotro. Nu aveam nevoie de propaganda lui. Apoi am coborât sub arcadele construite de mameluci lângă zidul de vest. Acolo sunt pietrele așezate de împăratul Irod, ca cele pe care i le-au arătat ucenicii Domnului Isus la Intrarea Triumfală. Întradevăr, impresionant. De acolo am intrat în muzeul subteran unde se află ”casa arsă”, vestigii arheologice ale cuceririi și distrugerii Ierusalimului de către Romani. Pe urmă, ruinele unui cartier irodian cu rămășițele unor case așa cum erau în vremea Mântuitorului, după care Institutul Templului, unde prezentatoarea (născută și crescută în America) putea să fie un pic mai sobră vorbind despre reconstruirea Templului. Cu atitudinea ei, nu prea ne-a convins, deși ceea ce am văzut acolo ne-a dat mult de gândit. Voi reveni într-un articol mai detaliat. Tot ieri am văzut citadela lui David, biserica construită de cruciați pe locul odăii de sus, mormântul lui David (nu prea bine întreținut deși, e adevărat că se făceau unele reparații) și grădina Ghetsimani. La încheiere, o parte din grup a admirat un show de lumini la citadelă.

Și totuși, într-o zi atât de aglomerată, nu voi scrie despre imaginile văzute pe viu sau prin numeroase prezentări video, deși am rămas cu multe lucruri de spus pentru multă vreme. Astăzi voi scrie câteva rânduri despre un om. Un șofer-ghid, care ne-a transportat gratuit peste Valea Chedronului la Ghetsimani. Eram obosiți și ne grăbeam să ajungem înainte de ora închiderii. Într-un oraș cu mulți turiști unde totul costă și fiecare face ceva ”pentru tine” dacă faci ceva ”pentru el”, acest om s-a oferit să ne transporte gratuit. Când i s-au cerut informații pentru un eventual tur, pentru că i s-a spus că aveam deja pe cineva, ne-a refuzat politicos spunându-ne că el nu se bagă peste alții. I-am cerut oricum informațiile și ni le-a dat oarecum reținut, dar numai după ce a clarificat faptul că el nu a făcut lucrul acesta pentru vreun avantaj sau pentru a-și promova afacerile ci din spirit de ospitalitate.

Nu știu pentru alții, dar pentru mine, Țara este Sfântă mai mult pentru o asemenea atitudine și caracter decât pentru toate locurile venerate de trei religii ca fiind sfinte. Când un asemenea comportament nu a mai fost comun în poporul ales, Dumnezeu nu a mai considerat nici țara și nici măcar templul suficient de sfinte încât să oprească furia cuceritorilor care le-au ras de pe fața pământului pentru 2000 de ani. Întâlnirea cu acest om a fost cu adevărat (mai) demnă de menționat deopotrivă cu atâtea lucruri interesante pe care le-am văzut.

Când ne rugăm pentru pacea Ierusalimului, să nu uităm că asemenea fapte (și ale celor pentru care ne rugăm dar și ale noastre care ne rugăm) sunt aducătoare de pace!