CUM SĂ TE ELIBEREZI DE DUHUL DE FRUSTRARE

Un om frustrat este întotdeauna nemulțumit, bănuitor, pus pe harță, negativist și răutăcios. Sunt simptome care se văd pe ici, pe colo în fiecare dintre noi, fără însă a deveni a doua noastră natură. Frustratul, așa e el mereu. Ceva s-a rupt la un moment dat pe traiectoria lui existențială și i-a mutilat sufletul. Trauma a fost prea puternică. Fie că este o experiență sentimentală nereușită, ori un faliment care s-a transformat în neîmplinirea vieții lui, sau poate o obsesie a unui ideal pe care îl vede realizat doar la alții, aceasta l-a marcat profund și ireversibil.

Marea problemă a frustratului este că necazul lui cere răzbunare. Dacă cineva a ajuns ceva, a dat din coate. Cine se descurcă, fură. Cine face ceva (orice), are motivații ascunse. Copiii buni ai altora sunt niște privilegiați aroganți. Orice succes este sub semnul îndoielii pentru că nu este al lui. Din nefericire, sunt destule acuzații justificate pentru ca frustratul să-și facă din ele argumente.

O altă mare problemă a frustratului este că el e nefericit. O viață risipită în întunericul dens în care l-a aruncat mania persecuției. El crede că toată lumea are ceva cu el. Există o… conspirație universală împotriva lui. Toți șoferii care își conduc mașinile pe lângă el s-au înțeles să se bage în fața lui, să meargă prea încet, să îl înghesuie. Predicatorul îl are în vizor și predică doar despre el. La servici, toți colegii s-au hotărât să-i facă viața grea. În familie, nimeni nu-l înțelege. Săracul!

Cea mai mare problemă a frustratului este însă de departe relația lui cu Dumnezeu. De fapt, de aici pleacă toate lucrurile. El crede că Dumnezeu personal își bate joc de el. De aceea, pentru că i s-au înecat corăbiile (tocmai și numai lui) nu mai vine la biserică. Toate consecințele deciziilor lui greșite (”au fost foarte bune”) le pune pe seama pro(contra)videnței. Acum se supără pe Dumnezeu.

Frustratul este un nefericit care îi face pe toți din jurul lui nefericiți. Nu știu dacă acesta îi este scopul. Poate doar instinctul care ne motivează să vedem lângă noi cât mai mulți oameni ca noi. Cert este că reușește!

Citește te rog, cu răbdare, Psalmul 73 și urmărește starea unui om pe cale să devină frustrat (acesta nu prin imaginația lui ci datorită unor realități pe care le constată).

”Da, bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei cu inima curată. Totuşi, era să mi se îndoaie piciorul şi era să-mi alunece paşii! Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi. Într-adevăr, nimic nu-i tulbură până la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime. N-au parte de suferinţele omeneşti şi nu sunt loviţi ca ceilalţi oameni. De aceea mândria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte. Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decât le-ar dori inima. Râd şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus, îşi înalţă gura până la ceruri, şi limba le cutreieră pământul. De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin şi zice: „Ce ar putea să ştie Dumnezeu şi ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?” Aşa sunt cei răi: totdeauna fericiţi, şi îşi măresc bogăţiile. Degeaba, dar, mi-am curăţat eu inima şi mi-am spălat mâinile în nevinovăţie: căci în fiecare zi sunt lovit şi în toate dimineţile sunt pedepsit. Dacă aş zice: „Vreau să vorbesc ca ei”, iată că n-aş fi credincios neamului copiilor Tăi. M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda, până ce am intrat în Sfântul Locaş al lui Dumnezeu şi am luat seama la soarta de la urmă a celor răi. Da, Tu-i pui în locuri alunecoase şi-i arunci în prăpăd. Cum sunt nimiciţi într-o clipă! Sunt pierduţi, prăpădiţi printr-un sfârşit năprasnic. Ca un vis la deşteptare, aşa le lepezi chipul, Doamne, la deşteptarea Ta! Când mi se amăra inima şi mă simţeam străpuns în măruntaie, eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Însă eu sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă. Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea şi inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele şi partea mea de moştenire. Căci iată că cei ce se depărtează de Tine pier; Tu nimiceşti pe toţi cei ce-Ţi sunt necredincioşi. Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.”

Observă pericolul la care se expune (deși el are dreptate) atunci când se compară prea mult cu alții. Trăiește și tu agonia trezirii lui Asaf la realitatea obiectivă a prezenței lui Dumnezeu și pocăiește-te ca el.

Pentru că nu trebuie să rămâi un frustrat pentru totdeauna. Dacă îți vor ”aluneca pașii”, îți poți închipui unde poți cădea? Și, unde ai putea ajunge?…