25 mai 2011 
Scopurile slujbelor bisericești sunt în mod simplificat vreo cinci: închinare, părtășie, edificare, slujire și evanghelizare. Toate acestea implică factorul divin și pe cel uman, interiorul și exteriorul, culturalul și spiritualul. Valoarea acestor slujbe stau în capacitatea de a păstra în echilibru toate aceste elemente, dar și de a înțelege ordinea în care trebuie manifestate. De exemplu, ce implică o cântare solo: a. persoana care cântă (timbrul și calitatea vocii, caracter, stare spirituală și… de spirit, imagine fizică, îmbrăcăminte etc.); b. cântarea (instrumentația, melodia, cuvintele și chiar identitatea spirituală a compozitorului); c. audiența (preferințele etnice și culturale, predispoziția și contextul); d. Dumnezeu (nu în ultimul rând ci mai presus de orice). Intenționat L-am pus pe Dumnezeu la ultimul punct, pentru a sublinia ordinea în care ne-am obișnuit în vremea noastră să așezăm prioritățile.
Toate aceste elemente sunt percepute incomplet, imperfect și mai mult instinctiv, generând concluzii mai degrabă subiective: ”ce bine/frumos a cântat” sau ”a avut har” sau ”n-a avut har” ori ”s-a făcut de râs”.
Încet și pe rând, serviciul divin a devenit o piață de desfacere a talentului mai degrabă decât un sanctuar al manifestării darurilor și înzestrărilor spirituale în folosul altora. Ne producem pe o scenă culturală în loc să aducem jertfe pe altarul închinării. De aceea și evaluările noastre țin mai degrabă de satisfacerea pretențiilor noastre firești decât hrănirea nevoilor spirituale. Mai des auzim ”ce bine a predicat” decât ”Domnul mi-a vorbit potrivit nevoilor mele”. Aceasta, în mod frecvent, și datorită faptului că încercăm prin slujirea noastră să impresionăm iar nu să slujim lui Dumnezeu și oamenilor. Nu mă înțelegeți greșit: nu sunt adeptul unei revoluții (anti)culturale în bisericile noastre. Problema noastră nu este că am introdus prea multă cultură și profesionalism în închinarea noastră ci faptul că am golit-o de conținut spiritual.
Ca să nu devin prea abstract, voi oferi un înțeles practic. Mai întâi, simptomele: 1. Graba: ”puțin și bun”, nu? Ei bine, spiritualitatea cere răbdare, se manifestă pe îndelete. Când venim târziu și plecăm devreme, scurtăm serviciile divine (din lipsă de răbdare nu de resurse), dovedim că spațiul nostru spiritual este foarte limitat; 2. Lipsa de îngăduință pentru mediocru: credeți-mă, pe mine mediocritatea mă omoară, dar este un ingredient care testează dragostea noastră de frați și de Domnul. Bunăoară, copiilor noștri care acum învață să cânte la vreun instrument, le tolerăm cu drag mediocritățile și stângăciile. Atunci când nu este produsul finit ci o treaptă normală pe traiectoria formării și creșterii valorice, mediocritatea nu trebuie doar suportată ci chiar încurajată! Fiecare dintre noi, oricât de grozavi am fi, până la performanță am parcurs cândva treptele mediocrității; 3. Un spirit critic din ce în ce mai ascuțit: dacă nu putem băga de vină slujirii trecem la persoană (ochiul rău, vezi bine… 🙂 ); 4. O înclinație obsesivă spre clasamente: cel mai bun cântăreț, cel mai bun predicator, cea mai bună fanfară, cel mai bun cor etc. (ca la corinteni…); 5. O dezintegrare accelerată a spiritului frățesc: am devenit o sală în care singura relație cu restul audienței este faptul că asistăm la același spectacol; 6. Evaluarea bunului mers al bisericii locale funcție de acești parametri și nu de îndeplinirea funcțiunilor spirituale mandatate de Domnul: dacă avem programe și predici frumoase și suntem prosperi din punct de vedere administrativ stăm bine (vezi Laodicea). Nu contează cum trăim, ce credem sau nu (mai) credem și nici cum ne raportăm unii la alții și toți împreună la Dumnezeu.
Spuneam că nu încurajez o revoluție prin care să abolim cultura în biserică. Sunt întărâtat de ritualurile tradiționale ale bisericilor clasice care nu au nimic de a face cu Scripturile ci sunt invenții omenești. Nu sunt nostalgic după vremurile în care cântam din harfă imnul 742 acompaniați de harmoniul cu pedale. Nici de predicile din care îmi amintesc doar că a plâns sau a strigat. Revoluția de care avem urgent nevoie este POCĂINȚA! Fiecare și toți. Acum și mereu. Cu sau fără (prea multă) cultură.
POPAS PENTRU SUFLET 
Fr.Ionescu,
Multa teorie si putina foarte putina practica, citim si invazam din Sfinta sctiptura cum insasi Domnul trimetea apostolii la practica calauzitii de Duhul Sfint eu cred ca asta este nu numai in invatatura fara practica nu ai nici o valoare in orice meserie exemplu un pilot invatza teoretic sa conduca un avion, daca nu are pratica vai de mama avionului ca se face praf
Un capitol din Biblie la imultirea pinilor acolo Domnul cred ca avrut ca sa ii puna la lucru pe apostolii, foarte amuzant cind apostolii au sugerat Domnului sa le dea drumul sa se duca acasa pentruca ziua era pe sfirsite, se facea noapte, eii erau obositii, singura problema a lor era mai usor sa le dea drumul acasa si sa vina a doua zi, ba au mai si gocoferat, cum Doamne? ne trimiti pe noii sa cumparam pinii? eii ca si noii nu au inteles voia Domnului,, dati-le voii sa manince si cu toate acestea Domnul ia intrebat,, mergeti si vedeti cite pinii aveti? foarte surprinzator cind au venit si a spus avem 5 pinii si 2 pesti, daca observati ca Domnul nu ia intrebat de peste, dar ma gindesc cind Domnul vrea sa ne puna intr-o lucrare noii ca oamenii mai venim si cu alceva, o fi zis apostolii.Doamne ne place pinea dar si pestele ne place, Domnul le-a ingaduit si pestele si ia pus la pratica, Domnul le-a imultit iar eii le-au impartit si nu numai atit dar au facut si curatenie spune cuvintul de au adunat 12 cosurii dece au ramas, m-am gindit ce munca a fost pe eii saracii, pentruca nu erau mese, era usor pentru eii, dar au adunat din iarba, citii dintre pocaitii nostrii merg voluntar pe la spitale? sa faca curat? citii merg la nepocaitii sa se roage impreuna? citii merg sa viziteze puscariile? eu cred si poate gresesc dar nici o data nu v-om ajunge la inaltimea pe care o vrea Domnul sa o avem ,daca nu avem practica
Amin?
Da, chiar pentru persoanele în vârstă şi obosite este încă de lucru în via Domnului Cristos. Cu toate că am ajuns în ceasul al unsprezecelea, El doreşte să ne mai folosească. Ce har! Desigur, orice bătrân ar trebui să salte de bucurie la această chemare. Când oamenii sunt înaintaţi în vârstă, nu-i ia nimeni pe garanţie. Ei merg din loc în loc pentru a găsi de lucru, dar patronii dau din cap, la vederea părului lor alb; însă Domnul Isus îi primeşte pe bătrâni şi le dă bună plată. Vedeţi câtă bunătate! Fă, Doamne, ca cei bătrâni să intre fără întârziere în slujba Ta. Dar, Dumnezeu va da oare vreo răsplata celor neputincioşi din cauza bătrâneţii? Nu vă îndoiţi de aceasta. El spune că va da ce va fi cu dreptul, dacă lucrează în via Lui. Veţi primi aici harul, iar acolo sus, slava. Vă va da ajutor şi mângâiere în timpul de faţă, şi odihna în viitor; o putere care va ţine în toate zilele şi o viziune a slavei când va veni noaptea morţii. Toate acestea, ţi le va da Domnul Isus, ţie care ai venit la El la bătrâneţe, ca şi celui care intră de tânăr în slujba Sa.
Voi mărturisi acest har oricărui suflet nepocăit, om sau femeie bătrână, rugând pe Domnul să-i binecuvânteze, pentru dragostea Domnului Isus; apoi voi fi cu luare aminte să-i descopăr, pentru a le face cunoscut vestea bună.
Duceţi-vă şi voi în via Mea, şi vă voi da ce va fi cu dreptul. Matei 20.4
Si eu am o virsta peste 60 sunt nascut pe 3 iunie 1947 si il voi sluji pe Domnul cit i-mi va ingadui pe acest pamint
Dovada ca poti fi Doctor si, totusi, sa scrii cu greseli gramaticale crase…
Care ar fi soluţia (sau soluţiile) pentru a se promova pocăinţa şi oamenii pocăiţi în toate slujbele bisericeşti? Şi dacă, în urma vegherii unora asupra altora conform Evrei 12:15-16, se constată anumite abateri şi devieri de la Calea Domnului, cine este totuşi în măsură de-a implementa soluţiile necesare pentru a se corecta ce este de corectat? Şi dacă nu se iau măsuri de îmbunătăţire, atunci înseamnă că lipsa totală de interes pentru lucrarea Domnului este la ordinea de zi.
(E ca o maşină care are pană la o roată. Ştim şi recunoaştem că avem pană, dar ne vedem mai departe de drumul nostru, fără a pune pe cîntar consecinţele grave ce vor urma.)
Trebuie si nu se poate sa fie cineva (…) sa iti vada greselile. Bine, am sa scriu in Engleza, esti satisfacut? Domnul sa te binecuvinteze! Multumesc.
Plec de la premiza că observaţia mea este complementară articolului şi nici pe departe contradictorie.
Sunt de acord că nu trebuie să culturalizăm serviciile divine cu pledoarii şi partituri împrumutate de la cei din afara bisericii. Biserica nu este sală de spectacole ci este locul de slujire a lui Dumnezeu şi a semenilor.
Dar cred că merită menţionată nevoia de educare şi de pregătire pentru slujire. De fapt ideea reiese şi din articol. Nu ne putem permite să aducem jertfa oricum. Cred că Dumnezeu a dat pentru noi tot ce aveam nevoie de aceea merită ceea ce avem mai bun atât în slujire cât şi în trăire, acestea două nu se pot despărţi.
1.Graba: ”puțin și bun”, nu?
Cînd vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Cred ca lucrul acesta se poate aplica si la predica si la cantare si la poezie,…,
2. Lipsa de îngăduință pentru mediocru: credeți-mă, pe mine mediocritatea mă omoară, dar este un ingredient care testează dragostea noastră de frați și de Domnul.
Ingaduinta e un lucru mare, dar ingaduinta nu inseamna ca eu ca ascultator trebuie sa inghit “ravna fratelui Ioan” care are 40 de ani si care are dorinta de a spune ceva, dar care nu are nici chemarea nici talantul de a predica. Sorry incaduinta pentru incepatori, pentru ravnitori,…, mai putin.
3.Un spirit critic din ce în ce mai ascuțit: dacă nu putem băga de vină slujirii trecem la persoană (ochiul rău, vezi bine… );
Din pacate unii slujitori isi cer “vina ei insisi“. Frate „Ioan” nu predica cu atata tarie importanta legaturii fratesti” cand tu nu o cauti,…,
4.O înclinație obsesivă spre clasamente: cel mai bun cântăreț, cel mai bun predicator, cea mai bună fanfară, cel mai bun cor etc
Domnul asteapta de la noi cei mai bun,…, nu vad nimic rau in a aprecia si evalua calitatea slujirii. Positive feedback. Ce slujire extraordinara! Domnul sa te binecuvinteze.
5.O dezintegrare accelerată a spiritului frățesc: am devenit o sală în care singura relație cu restul audienței este faptul că asistăm la același spectacol.
Trist, dureros chiar sfasietor uneori,…, e modul cum ne comportam si traim in familiile noastre si ne comportam la fel si in biserica.
Dragă Adi,
Sunt de acord cu ceea ce ai scris și articolul meu reflectă și acest punct de vedere. Problema este că ai prezentat lucrurile extrem de simplist, exagerat și unilateral. Imaginea completă este mult mai vastă.
În plus, toate – dar absolut toate – afirmațiile pe care le faci se leagă de excepții în bisericile de azi. Cât privește ”fratele Ioan” e pe cale de dispariție, săracul 🙂 …
Draga Adi
Cred ca trebuie sa meditezi Putin La fratele „Ion” sau mai bine zis La „ravna”. Cred ca dacă era Domnul Isus In zilele noastre si făcea ce a făcut in templu,poate ziceam ca e frate cu „Ion”(ce bine) ca nu a fost un gest frumos sa faci scandal in templu. Nu? Si totuși RAVNA era care la impinsa sa facă ce a făcut. Astăzi sunt putini care mai au cu adevărat ravna si poate nu mai au putere sau „calitate”, dar cati sunt care au școala , putere, calitate si multe altele …. Dar ….. Nu mai au ravna …. Si o data cu vârsta trec toate …. Si…… putem continua …….. Dar cred ca ai inteles ceva ….. Dumnezeu sa ne lumineze ….