CUVINTE ÎNCRUCIȘATE

Vorbim deci… existăm. Comunicarea nu este folosită exclusiv de om. În lumea animală și chiar vegetală (uimitor, nu?) se transmit mesaje. Biblia spune că întregul univers ”vorbește” în felul lui chiar dacă… fără cuvinte (Psalmul 19). Însă felul nostru (uman) de comunicare este unic. Prin combinația sunetelor, asocierea cuvintelor, mimica și tonul care le dă nuanțe, limbajul este o disciplină fascinantă de studiu, o dovadă a superiorității ființei umane în creație și o dimensiune spirituală. Limba este un mădular mic, spune Iacov, dar aprinde roata vieții, transmite viață și moarte, binecuvântează și profanează, într-un cuvânt stăpânește! Asta, bineînțeles, dacă nu este stăpânită. Frâul limbii pare a fi un accesoriu de domeniul trecutului într-o eră a libertății de exprimare. Liberalizarea vocabularului social nu ține de timpurile noastre. A început odată cu păcatul din Eden și, poate doar, s-a amplificat în timp. La ce credeți că se referă Scriptura atunci când spune că tânărul Iosif spunea tatălui său vorbele rele pe care le rosteau frații săi…

Când au început mișcările de reformă spirituală, unul dintre domeniile care trebuiau (re)evaluate și purificate era cel lingvistic. Mesajul biblic se pronunță stringent împotriva unui limbaj vulgar, ireverențios și cu mai multe înțelesuri.

În acest context doresc să clarific un aspect care, se pare, ne scapă. Limbajul nostru transmite clișee și concepte. Atunci când spun ”pădure” văd în imaginația mea o… pădure (poate clișeul care s-a suprapus cel mai bine acestui cuvânt). Imaginea o iau fie din experiențele mele de viață fie că am văzut undeva o fotografie. Când spun ”pădure deasă”, am un element în plus pe care clișeul meu trebuie să-l acomodeze. Dacă mă refer la ce fel de pomi sunt în acea pădure, clișeul meu este și mai complet. Dacă însă folosesc termenul de ”pădure” în mod comparativ (”o armată ca o pădure”) atunci accentul nu mai subliniază noțiunea în sine ci, în mod explicativ, amplifică înțelegerea celuilalt termen, în acest caz o armată foarte numeroasă. Am rămas totuși la nivelul de clișeu! Ce se întâmplă atunci când, în context amvonal, spun că ”pădurea Bisericii își are uscăturile ei”? Imaginația noastră nu mai scoate din vistieria minții un clișeu. Aici este vorba de un concept. Grija de căpătâi a unuia care vorbește (sau scrie!) este ca atunci când încearcă să transmită un concept să nu folosească expresii așa de tari încât, în loc să compună prin cuvintele pe care le folosește un concept pertinent, să trezească imagini care întinează sufletul. De aceea m-am exprimat de multe ori împotriva unui stil de predicare care spune lucrurilor pe nume sau… pe șleau! Sunt cuvinte consacrate teologic pe care oamenii s-au obișnuit să le convertească automat în clișee. Cele care încă fac parte din coșul de gunoi social, nu contează în ce combinație sunt folosite și ce concept vor să transmită. Ele fac parte din repertoriul vulgarității și murdăresc spiritul comunicării. De aceea Biblia cere ca vorbirea noastră să fie ”dreasă cu sare” ( 🙂 iată o combinație de cuvinte care nu îmi arată tocănița sărată din farfurie ci IDEEA sau CONCEPTUL de a vorbi decent!).

Dacă pe acest blog cineva dorește să-mi șifoneze spiritul poetic (așa mediocru și chiar cumplit cum o fi 🙂 ) sau să conteste în termeni dramatici de genul ”Sunteți greșit!” ori ”Nu aveți dreptate!” și chiar ”Sunteți de plâns! 🙂 ” pozițiile mele doctrinare, e OK! Dar dacă, în numele unei libertăți de exprimare care înseamnă limbaj murdar cineva încearcă să schimbe definiția a ceea ce înseamnă bun simț și decență, atunci la… gunoi!

În ultimile luni am dezbătut aici subiecte controversate care au atras un număr mare de comentarii fierbinți. Am dovedit că nu mi-e frică de opinii diferite. Pot fi contrazis și pot să contrazic. Spiritul evanghelic permite așa ceva! Pavel accepta până la urmă că partidele au și ele rostul lor în elevarea binelui într-o comunitate. Ceea ce nu permite spiritul evanghelic este încălcarea normelor elementare de conduită și vocabular decent.

Câțiva pastori au fost agresați (mai demult sau mai recent) în mod vicios și vulgar în spațiul blogosferic! Nu în sensul libertății de a nu fi de acord cu ei și nici măcar în a le da pe față greșelile, CI ÎN SPIRITUL DISTRUCTIV AL DEVALORIZĂRII DEMNITĂȚII LOR DE OAMENI ȘI SLUJITORI!

Că cineva ar putea să înțeleagă, să justifice sau să-și satisfacă vreo curiozitate fie doar în cea mai mică măsură, este inimaginabil. Vinovăție prin asociere!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

5 răspunsuri sa “CUVINTE ÎNCRUCIȘATE”

  1. Limbaljul este complex, sensibil şi nobil. Înainte de a fi un mijloc de comunicare între oameni şi între oameni şi Dumnezeu, limbajul era un mijloc de comnunicare în Dumnezeire „La început Dumnezeu a zis: să facem om…”
    Prin urmare unul din elementele comune între om şi Dumnezeu este comunicarea prin cuvinte.
    Tot prin intermediul cuvintelor a fost ispitit şi târât în păcat omul de către Diavol „El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat…”
    Deci se explică de ce unii oamni au un limbaj aşa de „liber”.Chiar dacă unii folosesc cuvinte încrucişate (după titlul articolului) totuşi ele transmit un mesaj lămurit despre cel care le foloseşte…
    Omul are limbajul format după relaţiile pe care le stabileşte şi mediile în care trăieşte … se pare că ne dă de gândit aceasta….

  2. NouaOrdineCrestina Răspunde 10 iunie 2011 la 7:20 AM

    . . . taratele sunt cernute premergator „procesului culinar „de framantare ,dospire ,coacere , rumenire ,prezentare ,FRANGERE ; PLEAVA se vantura ! ! !

  3. @NouaOrdineCreştină
    …prin urmare receptorul trebuie să aibă obligaţia şi capacitatea de a discerne „mesajul cel real şi bun” din tărâţele dospite ale comunicatorului?

  4. Vinovatie prin asociere !. „. . .si spune-mi cu cine te imprietenesti ,s-ti spun cine esti !”.Iar o alta vorba de pe plaiurile noastre mioritice, dar cu radacini turco -regatene si fanariote, zice : ” interesu’ poarta fesu ! ” si : ” gura bate . . .!” .Noua ne ramane inspirational si analitic, pentru ghidare si analiza intelepciunea Eclesiastului si Proverbele :
    ” Cetatea se inalta prin binecuvantarea oamenilor fara prihana, dar este surpata prin gura celor rai ”
    ” Cine defaima pe aproapele sau este fara minte ,dar omul cu pricepere primeste si tace . Cine umbla cu barfeli da pe fata lucruri ascunse, dar sufletul credincios tine ce i s’a incredintat. Cand nu este chibzuinta, poporul cade ; dar biruinta vine prin numarul mare de sfesnici . ‘ Si in continuare, un alt priverb, deosebit de senzitiv ASOCIERII , este urmatorul , proverbe 11: 15, 16, : ” Cui se pune chezas pentru altul ,ii merge rau , dar cine se teme sa se puna chezas , este linistit „

  5. @NOC
    Era o întrebare nicicum o condamnare! Cine te-a învinovăţit? Fii pe pace, fii liniştit.
    Abia am reuşit să mă feresc de rafalele folclorice, le ştiam şi le ştiu provenienţele. Cât despre recomandările biblice (Proverbe şi Eclesiatul) le aveam deja în atenţie şi le recomand cu toată încrederea oricui. Înţelepciunea lui Dumnezeu nu se poate pătrunde cu uşuriţă, este o temă de o viaţă.
    Totuşi vezi întrebarea de mai sus. Era adresată să deschidă un schimb de opinii referitor comunicarea şi comunicatori în sfera aceasta creştină. Cred că cei ce sunt creştini trebuie să comunice într-un fel specific lor. Nu este nimic altceva.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: