PENIEL: EXPLICAȚII PENIBILE

A apărut o explicație a liderului Peniel, domnul Lucian Oniga (cel puțin așa se subînțelege).

Pe lângă un scurt istoric triumfalist al conferinței de la Oradea din Aprilie și în afară de lecțiile de etică și deontologie jurnalistică pe care mi le servește (nu, mulțumesc!), explicațiile domniei sale cu privire la incidentul față de care am luat poziție mi se par mai mult decât de sine stătătoare în a justifica de ce era necesar demersul meu EXACT așa cum a fost și este. Iată cum se (răs)gândește la cel mai înalt nivel în Peniel (sublinierile îmi aparțin):

”In cea de-a 4-a sesiune a conferintei, sesiune dedicata evanghelizarii tinerilor, din motive ce tin de diversitate si relevanta, am invitat sa prefateze predica finala cu o pantomima trupa de actori Pass-Partout – Dan Puric. Inainte de a face acest lucru, am urmarit pe youtube mai multe clipuri cu Dan Puric si trupa lui care ne-au convins ca din punct de vedere tehnic sunt potriviti pentru a juca pilda Fiului Risipitor. Iata si alte motive: niste actori profesionisti ar aduce un plus de calitate in conferinta, iar faptul ca ei nu provin din bisericile evanghelice ar putea intrupa mult mai bine drama fiului risipitor. In plus, am dorit ca participarea unor actori renumiti la Peniel sa fie si un prilej bun pentru ca ei sa auda Evanghelia mantuirii.

In momentul cand am hotarat sa colaboram cu trupa Pass-Partout – Dan Puric am stabilit si conditiile: actorii sa joace fara onorariu, sa se incadreze in 20-25 de minute si sa ne comunice in detaliu scenariul pantomimei. Comunicarea cu trupa s-a facut printr-unul din colegii nostri de la Bucuresti (absolvent ITP) care urma sa ma tina la curent si in detaliu cu scenariul si repetitiile trupei. Personal l-am rugat sa participe la repetitii si chiar sa-mi trimita o inregistrare video a pantomimei in formatul ei final. Din pacate, nu am primit inregistrarea ceruta, dar am primit asigurari ferme ca pantomima va fi fara repros, ca actorii au o atitudine foarte buna si ca si-au luat rolul in serios, fiind constienti ca vor juca in fatza unor tineri evanghelici mai sensibili la anumite chestiuni firesti. Prin urmare, avand asigurarea unui absolvent de teologie penticostala, dar si afland ca unul dintre actorii din trupa este si absolvent de teologie ortodoxa, am acceptat ca ei sa-mi prefateze predica inspirata din aceeasi pilda.

Chiar daca pantomima a urmat si ilustrat bine pilda din Luca 15, momentul ispitirii fiului de catre femeile frumoase nu a avut forma potrivita pentru contextul conferintei Peniel. Dansul care a urmat a fost total nepotrivit si mult prea lung ca timp (aprox 5 minute din totalul de 25). Doi dintre membrii comitetului de conducere ai Fundatiei Peniel au iesit afara din sala in semn de protest. Personal am fost foarte afectat de ceea ce am vazut si nu mi-a fost usor sa predic imediat dupa incheierea pantominei. Din fericire, harul Domnului a fost mai mare decat greseala noastra iar la finalul predicii un numar important de persoane au hotarat sa-si predea viata Domnului.

Chiar daca personal nu am considerat potrivit si necesar sa intervin imediat pentru oprirea pantominei (1. totul se transmitea live prin doua porturi de radio; 2. la finalul pantomimei urma sa predic eu), in introducerea predicii am facut cateva remarci lamuritoare iar la finalul sesiunii ne-am cerut iertare public tuturor pentru cele intamplate in cadrul pantomimei.”

De ce am reacționat public? Pentru că ceea ce s-a întâmplat s-a întâmplat public și NU ca rezultat al unei inadvertențe ci, IATĂ, datorită unei ideologii greșite. Cât de greșită și sfidător de ”pe față” este această ideologie (adică, n-ai cu cine vorbi)? Iată-l din nou pe Lucian Oniga în propriile sale cuvinte (din nou, sublinierile îmi aparțin):

“Nu am criticat actorii; ei au jucat foarte bine (i-am si apreciat pt. aceasta). Evaluarea noastra s-a rezumat strict la pantomina care putea fi imbunatatita daca aveam ocazia sa comunicam mai mult. Eu sper ca vom putea colabora cu Pass-Partout si cu alte ocazii. Atitudinea lor a fost extrem de buna si dupa terminarea conferintei. Dumnezeu sa-i binecuvanteze!”

Îmi explicați și mie cum se potrivește această atitudine cu ”sincera”(care dintre ele) mea culpa de mai înainte? Recapitulăm:

”Precizam ca acest dans nu este ceea ce se convenise cu producatorii acestei scenete si a fost o indepartare flagranta fata de ceea ce am comunicat in prealabil. Ne cerem iertare de la toti care au fost deranjati de acest moment nepotrivit, si reafirmam ca aceasta abordare nu este ceea noi promovam si incurajam. Am tras invataminte din aceasta situatie neplacuta si suntem hotarati ca pe viitor sa fim mai atenti pentru a putea preveni situatii similare.”

Mai mult, pentru cei care încă vă plângeți că am afișat în văzul lumii filmulețul cu dansul (care oricum era pe youtube), pe blogul peniel.ro la comunicat și apoi jos la comentarii, cineva a întrebat unde se poate vedea dansul, la care altcineva a dat link-ul, iar cei de la Peniel au acceptat postarea cu acel link pe 20 Aprilie. De ce? Să nu-și dezamăgească fanii. Credeau că au scăpat, iar pe peniel.ro abundau comentariile de încurajare, de aplaudare la scenă deschisă a dansului și la compătimire pentru studentul (i)responsabil…

Cine nu înțelege, să nu înțeleagă (pentru că nu vrea)!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

31 răspunsuri sa “PENIEL: EXPLICAȚII PENIBILE”

  1. Ce mai….PENIEBIL….a gresit grav de tot! In capitalism daca gresesti in halul asta, te iertam dar te si incurajam sa demisionezi. Aici nu e vorba de mila la mintuire unde Domnul e bun si mai ne ingaduie un an….

    Numai la comunisti omul care greseste, el se pedepseste singur, si tot el ia decizia sa continue in functie. Grav este ca tot acest om va continua sa greseasca in mod repetat; ca boala ramine.
    Pai am crezut ca sa terminat cu comunismul!

    Lasati bisericile locale sa-si organizeze tinerii cum vor ele!
    Organizatia asta a venit si in America dar fara succes; asa au concluzionat pastorii din Arizona dupa Peniebilul lor!

  2. Vă rog sa faceti un exerciţiu de anticipare si anume cum va arata Peniel cand va fi condusa de unul din tinerii care au aplaudat manifestarea in cauză

  3. Frate Ionescu
    Va admir pt curajul pe care-l aveti de-a dezbate unele subiecte spinoase, cum este si acesta.
    Biserica este asaltata in aceste zile cu diferite lupte pe plan spiritual, iar asemenea conferinte,
    festivaluri, concerte,…etc., nu fac decit sa darime ce Biserica a cladit in sute si ani .
    Dar slava Domnului caci mai sint si lucratori care vegheaza, cunosc persaonal mai multi pastori care
    (cei drept doar local) au adus la cunonstinta Bisericilor despre pericolul real al acestor intilniri inca cu multi ani in urma.
    Acesti pastori si-au indemat Bisericile sa nu se participe si nici sa se incurajeze asemenea activitati,
    precum si aceasta „lucrare” Peniel.( v-as putea da si alte nume dar mai bine nu)
    Chiar in Biserica din care fac parte, anul trecut s-a organizat de Peniel in orasul nostru o asemenea intilnire si membri nostri au fost asaltati de SMS-suri E-mail-uri pt a participa la acest eveniment .
    Insa Conducerea Bisericii noastre a anuntat din timp membri nostri, pt a nu lua parte la o asemenea intilnire.
    Cred ca toti Pastorii ar trebui sa-si instinteze Bisericile cind in orasele lor au loc asemenea fenomene si sa aiba curajul si bineinteles DISCERNERE sa spuna si sa anunte public „sintem pentru sau sintem impotriva”!

    PS.: oricum mai sint si oameni neascultatori si nesupusi (deci nepocaiti) care nu asculta si vor merge acolo, cum sa intimplat si la noi.
    Particip si eu online slujbele Bisericii Elim Chicago, Domnul sa va binecuvinteze in continuare !

  4. 1. Peniebil….. fr. Ionescu am inceput sa cred ca a-ti exagerat un pic, dar dar dupa ce am citit aceast comunicat ” out of both side of Oniga’s mouth” trebuie sa va dau dreptate,

    2. citat ” iar la finalul predicii un numar important de persoane au hotarat sa-si predea viata Domnului” : genul asta de a masura succesul unei predici ma omoara….. tipic ….catolicii iti promit vesnicia daca te boteaza ei in apa si servesti cina de la ei, evanghelicii moderni te declara mintuit daca mergi in fata si repeti o rugaciune… That is your camp, frate Ionescu , your camp….

    3. Asta chiar m-a dat pe spate,
    A) ”Precizam ca acest dans nu este ceea ce se convenise cu producatorii acestei scenete si a fost o indepartare flagranta fata de ceea ce am comunicat in prealabil.
    B)Eu sper ca vom putea colabora cu Pass-Partout si cu alte ocazii. Atitudinea lor a fost extrem de buna si dupa terminarea conferintei. Dumnezeu sa-i binecuvanteze!”
    No acuma bro Oniga , dupa ce te-o tras in piept( vezi A) , spui ca vei mai colabora cu ei??( vezi B)
    Sper sa nu faca pantonima femeii prinsa in adulter , ca atunci sa vezi…

  5. Cel mai tare argument pe care toti il folosesc: „Si David a jucat ….”
    How about than: „si David o avut mai multe neveste” ori ” Adam si Eva nici nu o avut haine in Eden”

    Fr. Ionescu , multi nu sint socati datorita ca sint complect desinsibilizati de emisiunile TV sau de filmele la care se uita. Sint unii bloghisti crestini care fac critica la unele filme la care nu mi-as lasa ciinele sa se uite.

    Normal ca daca creierul e plin de pornografie , ce a fost la Peniebil nu e chiar asa de ” big deal”. Acesta este motivul ptr. care multi nu inteleg reactia dumneavoastra sau dumneavoastra nu-i intelegeti pe tinerii acestia atit de emancipati….

    Ptr. cel obisnuit cu rachiu, berea nu mai are nici un efect….

  6. Frate Cristian,

    sunt șocat la fel de mult ca și d-voastră de ceeea ce se întâmplă în rândul tinerilor evanghelici.

    ”In cea de-a 4-a sesiune a conferintei, sesiune dedicata evanghelizarii tinerilor, din motive ce tin de diversitate si relevanta, am invitat sa prefateze predica finala cu o pantomima trupa de actori Pass-Partout – Dan Puric.”

    Este uimitor cum din motive de relevanță și diversitate ne desfătăm copios din lăturile acestei lumi. Poate un meci de box înaintea predicii de evanghelizare va fi mult mai relevant și atractiv data viitoare? Sau poate un dans la bară pentru grupul de bărbați și băieți din bisericile noastre? Ar trebui să ne fie rușine! Nu să găsim explicații!

    Vă apreciez pentru intervenție.
    Mă rog ca Dumnezeu să ne ajute să nu ne pierdem gustul de sare.

    Mult har!
    La acest subiect nu sunteți singur. Vă sunt alături!

    • Frate Adrian,
      Mult Har și Pace!
      Îngrijorarea dvs. este împărtășită de mulți slujitori. Această generație este cea mai atacată generație de tineri vreodată: și din exterior și din interior.
      Domnul să vă binecuvânteze!

      • sa inteleg ca veți lua atitudine la fel de ferma si impotriva predicatorilor care au participat si nu au luat inca atitudine impotriva, si, mai ales impotriva predicatorilor care vor continua sa lucreze cu Peniel???? 🙂

      • hm..cam peniebila retragerea 🙂

        Peniel nu poate functiona singur–mai bine luati-va de colaboratori incepand cu CP, sau colaboratorii sunt prea „muschiulosi” :)…sau/si poate prea dragi sufletului ;)–mie unul imi cam miroase a prejudecata fata de carsimatici…asta e.

        • Eu am o îngăduință destul de largă față de carismatici (bineînțeles, până la aberații: căzături pe spate, mă rog, tot tacâmul extravaganțelor moderne) și doar în context pur evanghelic, dar am o limită de înțelegere foarte îngustă față de manifestările firii pământești substituite Duhului.
          Deci, cred eu, aici nu avem de-a face absolut deloc cu pro sau anti carismatism, ci cu o mișcare de rebeliune de tipul (chiar dacă nu de proporțiile) anilor 60 în America (un spirit „eliberator”).
          Ceva de genul unui cenaclu modern, deși „Flacăra” nu este un exemplu foarte pertinent.

      • Da, cred asta… doar ca va sugerasem sa incepeti cu cei tari, ca ei il tin in brate pe Oniga….

        PS…nu sunt impotriva lui Oniga…ci de partea lui..mai ales pt ca nu a intervenit in plina scena–ar fi fost fariseic sa se razbune pe ei cand era de fapt vina lui–si-a asumat greseala si ii suporta consecintele, asa cum se cuvine.

  7. Conducerea Peniel se arata dispusa sa duca mai departe procesul de pervetire cu ignoranta, in ciuda tuturor celor care le contesta lucrarea: „Eu sper ca vom putea colabora cu Pass-Partout si cu alte ocazii. Atitudinea lor a fost extrem de buna si dupa terminarea conferintei. Dumnezeu sa-i binecuvanteze!” Suna la fel ca altadata, noi vom continua colaborarea cu dumneavoastra dragi tovarasi, macar ca cei te atunci erau constransi, cei de astazi fac pact cu oamenii intunericului fac de buna voie, doar trebuie sa fim toti o apa si un pamant. Un alt mod de a spune, noi ne bucuram de colaborarea cu ei, voi ce aveti de aici ? Deci forma atacului la adresa bisericii s-a schimbat, forma de a persecuta evanghelicii este diferita, acelasi dusman!

  8. Fr. Ionescu,

    asa cum am mai afirmat, Evanghelia se propovaduieste prin vorbire si nu prin pantomima. S-a dovedit clar ca, invitatia trupei nu a fost o decizie inspirata de Duhul Sfant.

  9. Inca o data se dovedeste faptul ca alergam dupa personalitati in cadrul serviciilor noastre si nu dupa caractere. Domnul Lucian spune ca acesti actori urmau sa aduca un plus de calitate !!! Urmau sa „auda Evanghelia mantuirii”… De auzit o auzi stand jos si ascultand-o…nicidecum prestand astfel de momente. Iar calitatea unui serviciu este data strict de calitatea oamenilor care slujesc si nicidecum de…profesionalism (macar ca si el trebuie urmarit). Sa-mi fie cu iertare, insa maine-poimaine vom ajunge sa avem propria emisiune „dansez pentru TINE” in varianta crestina in care fratele X si sora Y sunt invitati sa aiba un dans la bara „pentru slava Domnului”. Incotro oameni buni ?

  10. Poate cineva sa-mi explice (am probleme in a intelege acest lucru) citez:
    „Din punct de vedere tehnic sunt foarte potriviti sa joace pilda fiului risipitor…..ar aduce un plus de calitate conferintei …..participarea unor actori renumiti un bun prilej ca ei sa auda evanghelia mantuirii…”

    Daca am devenit dependenti de niste actori in a prezenta Evanghelia am ajuns rau. Dacă plusul de calitate care ni-l dorim in biserici si chiar la conferinte e dat de profesionalism si nu de Duhul Sfant (sfintenia e podoaba casei tale de-acum si cit vor tinea VEACURILE )… e foarte grav. Iar daca am ajuns sa invitam la evanghelizare invitati speciali carora dupa aceea tot noi sa le prezentam Evanghelia mantuirii inseamna ca nici noi nu mai stim ce credem… Asa cum spunea si Crisian Boariu…. e de plins….
    Domnul sa aiba mila de noi

  11. Sunt mirat de faptul ca din Romania nici un pastor penticostal nu a luat atitudine vizavi de cele semnalate la Peniel Oradea.

    • Nici acum și nici de două luni încoace.
      Poate nu au auzit.
      Poate s-au lăsat păgubași după atâtea încercări nereușite.
      Câțiva (încă nu cred că foarte mulți) poate sunt de acord cu ceea ce s-a întâmplat la Peniel.
      Cine știe…

      • Fr.Cristi,
        Nu este nici-o surpriza sau mirare ce se petrece in prezent in Romania.
        Toata suflarea romaneasca-inclusiv „crestinii”promovati in politica-se afla intr-o „hora (ne)sanatoasa romaneasca” strins legati-briu la briu-in jurul lui…, pentru a indeplini „maretul plan” de pervertire si distrugere, a bunului simt si a principiilor etico-morale de comportament crestinesc.
        Conform precizarilor prezentate in „comunicat” ca se va continua aceasta modalitate de raspandire a Evangheliei, propun ca „tema de predicare” sa fie denumita „DANSEZ PENTRU TINE” in forma continuata,CACI TOATA ACEASTA PREZENTARE este preluata din SPECTACOLUL CU ACELASI NUME ce se desfasoara in Romania.

        Dehhh..la „vremuri noi ,evanghelisti noi cu teme si metode noi”.
        Noi sa luam aminte -si bine face-ti-ca sa fim treji conform 2 Petru 3; 11,12″ Deci,fiindca toate aceste lucruri au sa se strice,ce fel de oameni ar trebui sa fiti voi,printr’o purtare sfinta si evlavioasaasteptind si grabind venirea zilei lui Dumnezeu,in care cerurile aprinse vor pieri,si trupurile ceresti se vor topide caldura focului?

    • De fapt s-au luat.La noi in biserica ni s-a spus inca de acum 3 ani ca sa nu mergem la Peniel sau la alte intalniri de tineret care iasa din tiparele crestinismului autentic.Cei care au mers la astfel de intalniri au fost pusi supt disciplina.Nu toti au aces la internet.Cel putin pastorul nostru nu se uita nici macar la TV.Poate de aia nu s-au manifestat.

  12. Frate Cristian Ionescu, am sa „aranjez” sa va invite anul viitor ca vorbitor principal la PENIEL. Va inteleg supararea, dar nu manifestarea. Daca cadem de acord promiteti ca va veti manifesta cu discernamint de-acum incolo?
    Hai, va rog!

    • Dragul meu,
      am refuzat destule invitații până acum în locuri cu care nu am vrut să am de a face ca să pot fi ”cumpărat” de o asemenea ofertă (nu că mi-ar fi făcut-o sau aș fi așteptat-o).
      Manifestarea mea a fost pertinentă pe fondul atitudinii sfidătoare a lui Peniel (ne cerem iertare dar… vom continua la fel) și a tăcerii interesante a celor care au știut și trebuia să ia atitudine.
      Hai să ne rugăm împreună!

  13. Știați domnilor pastori că așa se va ajunge. Mersul vremurilor si culturalizarea în masă (acum și a tinerilor evanghelici) se repetă sub altă formulă.
    Credeați că s-a curățat România de această practică de culturalizare în masă? – NU…mai avem drum lung.
    Se incearcă mereu inventarea unei formule agreabile de atragere a tineretului spre biserică. Un soi de feedback pozitiv doar că, se folosesc formule precum cele de la fostul PCR.
    Nu trupa lui Dan Puric e problema. Nu dansul e problema. Ci mentalitatea aceea retrogradă prin care se incearcă transmiterea de mesaje de genul : ”cultura” si Biserica POT conviețui impreună”- cu o mică problemă. Tot ceea ce este in cultură se degradează si asta o spun chiar oamenii de cultură. Actorii afirmă că teatrul nu mai este ceea ce a fost ci se caută rating…nu mai vorbim de literatură sau filme. Pînă una alta, cît timp există o tendință mondială spre ecumenism automat vor exista si chestiuni intercalări de acest gen in manifestările crestine.

  14. (…) pastore cristi(an), nu te simti vinovat de ce s a intamplat la Peniel? tu si toata generatia de pastori penticostali din care faci parte? acesti tineri nu au aparut de nicaeri. si daca ar trebui sa acuzi pe cineva de ce nu acuzi conducerea cultului penticostal care a incurajat astfel de manifestari?

    • Am aprobat acest comentariu pentru a justifica de ce unele ajung la gunoi.
      1. Modul de adresare (chiar și așa editat) este necorespunzător.
      2. Nu înțeleg ce spuneți: ”conducerea cultului penticostal care a incurajat astfel de manifestari”?

Trackbacks/Pingbacks

  1. Pastorii penticostali iau atitudine față de conferința „Peniel” « Penticostalismul AZI - 16 iunie 2011

    […] Prima luare de atitudine, a fost făcută într-un mod dur de către pastorul penticostal Cristian Ionescu, prin catalogarea conferinței „Peniel” Oradea 2011, ca fiind un festival al SATANEI, duritate ce se justifică în contextul desfășurării conferinței „Peniel”. Perspectiva acestuia a continuat prin prezentarea modului în care a fost încălcat acordul dintre echipa de conducere a conferințelor „Peniel” și conducerea Cultului Penticostal. Apoi a analizat comunicatul prin care se cere iertare datorită scenei de dans, pastorul catalogând acel comunicat ca fiind de tipul „Damage control”. La toate acestea s-au făcut câteva explicații din partea liderului Lucian Oniga, explicații catalogate de Cristian Ionescu ca fiind penibile. […]

  2. Pastorii penticostali iau atitudine față de conferința „Peniel”! « Penticostalismul AZI - 16 iunie 2011

    […] Prima luare de atitudine, a fost făcută într-un mod dur de către pastorul penticostal Cristian Ionescu, prin catalogarea conferinței „Peniel” Oradea 2011, ca fiind un festival al SATANEI, duritate ce se justifică în contextul desfășurării conferinței „Peniel”. Perspectiva acestuia a continuat prin prezentarea modului în care a fost încălcat acordul dintre echipa de conducere a conferințelor „Peniel” și conducerea Cultului Penticostal. Apoi a analizat comunicatul prin care se cere iertare datorită scenei de dans, pastorul catalogând acel comunicat ca fiind de tipul „Damage control”. La toate acestea s-au făcut câteva explicații din partea liderului Lucian Oniga, explicații catalogate de Cristian Ionescu ca fiind penibile. […]

  3. Critici dure atribuite Conferintei “Peniel” 2011 – Carmel Ciurdaş - 16 iunie 2011

    […] Cristian Ionescu catalogheaza conferinta de anul acesta ca fiind „un festival al Satanei”. Pastorul continua spunand ca echipa de conducere a Organizatiei Peniel a incalat acrodul de colaborare pe care il au cu conducerea Cultului penticostal. Apoi a analizat comunicatul prin care echipa Peniel isi cere iertare datorita scenei de dans din cadrul conferintei. Explicatiile oferite de liderului Peniel, Lucian Oniga si comunicatul de presa postat imediat pe site-ul peniel.ro au fost catalogate Cristian Ionescu ca fiind penibile. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: