PENIEL – PANTOMIMA DE LA ORADEA: O SIMPTOMĂ A DECLINULUI SPIRITUAL (GUEST POST – PASTOR CORNEL AVRAM)

Am primit acest articol de la fratele Cornel Avram, pastorul Bisericii Române Penticostale ”Happy Valley” – Phoenix, AZ, președintele Uniunii Penticostale Române din SUA și Canada.

Deşi nu intru des în spațiul virtual, mă simt dator să aştern câteva rânduri, alături de ceilalţi comentatori ai subiectului.

Ce s-a intâmplat la Oradea în cadrul conferinţei Peniel este o simptomă a declinului spiritual pe care-l străbate Biserica acum. Libertinismul spiritual e mai periculos decât păcatul făţiş. În faţa păcatului demascat oamenii se opresc, dar dacă păcatul ia forme noi şi se îmbracă cu haine bisericeşti, acesta intră neobservat în Turma lui Christos.
Părinţii şi bunicii noştri au aşezat anumite limite, în frică de Dumnezeu şi în urma interpretării simple şi directe a Scripturii. Chiar dacă au fost și unele exagerări, s-a vazut (chiar și în acestea) dorinţa de evlavie şi sfinţenie a înaintașilor noștri. Aceste limite au fost în continuu atacate şi extinse treptat. Fiecare mutare de hotar reprezintă baza unei noi mutări, sub pretextul: dacă e voie asta de ce nu e voie şi cealaltă? Unii credincioşi, duşi de valul mişcării libertiniste s-au obişnuit să spună (în mod indirect, bineînţeles) că evlavia e legalism şi sfinţenia e lipsă de relevanţă. Prezint câteva exemple de progres (să fie citit regres) în aceast declin:

Concertele

Limita originală – Nu permitem nici un fel de concerte (nici creştine)
Prima extindere – Sunt permise concertele, dar să fie spirituale şi ziditoare
A doua extindere – Nu avem toate aspectele sub control, aşa că vom vedea anumite ieşiri, dar să nu ne alarmăm, pentru că noi nu ne identificăm cu acele aberaţii.
A treia extindere – Nu toate concertele creştine sunt la fel, unele sunt mai liniştite iar altele mai sălbatice, cam după gusturile fiecăruia. Aşa că e acceptabilă participarea la concerte necreştine, atâta vreme cât acestea sunt mai liniştite şi decente în comparaţie cu cele… creştine.

Slujirea

Limita originală – Doar bărbaţii cinstiţi, ce nu au trecut prin divorţ, sunt chemaţi să slujească public ca păstori şi predicatori.
Prima extindere – In unele cazuri trebuie acceptaţi şi bărbaţi divorţaţi
A doua extindere – In urma unor chemări speciale, şi femia poate să slujească în această capacitate
A treia extindere – Şi bărbaţii şi femeile ce trăiesc în inversiune sexuală pot să slujească în straie preoţeşti

Pantomimele şi sportul

Limita originală – În cadrul slujbelor religioase nu se acceptă decât cântarea, rugăciunea, predicarea, mărturisiri, şi manifestările biblice ale Duhului Sfânt.
Prima extindere – Trebuie acceptate forme noi, relevante, prin care să se transmită mesajul Evangheliei. Forma nu are nici o importanţă, doar mesajul. Scopul măreţ scuză mijloacele. Dacă o şcenetă sau pantomimă transmite un mesaj frumos, de ce să fie oprită.
A doua extindere – Competiţiile sportive reprezintă o cale lucrativă de atragere a tinerei generaţii la biserică. Un meci de lupte (Jiu-Jitzu), între credincioşi (adică creştin), înainte de predicarea Evangheliei poate să fie un mare câştig pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
A treia extindere – Pentru că oricum credincioşii noştri iubesc sportul mai mult ca biserica (de câteva ori pe an, în cazul competiţiilor mari de anvergură naţională sau internaţională), de ce să stea toţi acasă la meci iar noi să ţinem predica la scaune? Aducem un TV (big screan) în biserică şi-i invităm pe toţi să participe împreună la marele eveniment sportiv. Ce frumoasă părtăşie, dacă ne rugăm cu foc, s-ar putea chiar să câştige echipa favorită!

Închinarea

Limita originală – Modelul nostru va fi biserica primară
Prima extindere – Expresiile biblice: Amin, Aleluia, Slăvit să fie Domnul, nu mai sunt relevante pentru noua generaţie. Bătaia din palme (oricum e biblică), va înlocui manifestările vechi.
A doua extindere – Dacă s-a acceptat bătaia din palme, nu e păcat să se accepte şi ţipetele şi fluierăturile, şi aburii ce ies de sub scenă, şi orga de lumini.
A treia extindere – Dacă s-au acceptat formele de manifestare ale celor din lume ca să fim relevanţi, orice metodă care adună oameni e acceptabilă, inclusiv comedie creştină, dramă creştină, dans coreografic creştin, etc…

Nu cred ca e nevoie să folosesc alte exemple, declinul e vizibil. Acest neopăgânism a cuprins multe comunităţi. Provocarea mea pentru fiecare credincios este să-şi revizuiască şi limitele şi direcţia. Numai o întoarcere din nou la valorile promovate de Sfintele Scripturi ne poate vindeca.

Avem două variante: ori ne vom identifica cu Christos ori cu lumea. Nu putem să le realizăm pe amândouă deodată. În ritmul acesta de alunecare, în scurtă vreme Biserica nu va mai avea unde să-i cheme pe cei din lume, deoarece ea, Biserica, va fi ca lumea. În cel mai fericit caz se vor face transferuri de membri şi schimbări de religii.

Vestirea Evangheliei este o lucrare spirituală în care vrem să folosim armele Duhului Sfânt, alaturi de abilităţile sau darul ce Dumnezeu ni le-a dat. Scenetele şi pantomimele creează actori, artişti, dansatori, şi vedete. Unde işi găsesc toate acestea locul în Scriptură? De când Biserica Domnului Isus are nevoie de actori, artişti, dansatori, şi stele pentru a transmite mesajul sfânt, mântuitor, al Evangheliei? Cine le-a încredinţat loc această responsabilitate? Şi odată ce aceste forme şi metode sunt acceptate, cine va mai putea aşeza limite? Pilda fiului risipitor este deosebit de frumoasă aşa cum e aşezată pe paginile Scripturii şi predicată de oamenii lui Dumnezeu. Cine nu înţelege cele două expresii folosite de Evanghelistul Luca: “şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată” şi “ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate”, e prea mic şi nu trebuie să înţeleagă, sau nu are capacitatea intelectuală necesară unei înţelegeri adecvate a adevărurilor simple. În cazul în care vrem să arătăm în imagini acest adevăr din viaţa căzută a fiului risipitor, orice imagine este prea mult.
Din păcate trăim într-o lume ce caută distracţie, divertisment şi vedetism. Evanghelia nu promovează ci mai degrabă condamnă aceste trăsături. Punând împreună lucrurile ce trebuie să stea separat, devenim un fel de amestec otrăvitor ce în final va trebui vărsat din gura Domnului (vezi Apoc. 3.16).

Cornel Avram