AMĂGIREA UNUI ANUMIT FEL DE CRUCE

Pe la 0:56, preotul spune că ”sectanții” amăgesc lumea. Argumentul său este că până nu demult ei nu puneau cruce la casele lor (de rugăciune) dar mai nou o pun, amăgindu-i pe oameni că au și ei cruce. Bineînțeles, crucea de care vorbește preotul este doar o bucată de lemn ori metal (fie el prețios) sau, în cel mai fericit caz, un simbol. Adică nu se referă la crucea pe care ne-a poruncit Mântuitorul să o purtăm! Cine știe, poate neoprotestanții ar trebui să se cam ferească de afișarea crucilor și știți de ce? Pentru că și într-un caz și în altul este tot o amăgire. Crucea de pe locașurile tradiționale îi înșeală pe oameni că… dacă e crucea acolo precis e și Dumnezeu, ceea ce nu este cazul. Pe locașurile neoprotestante este cel mult o imitație. Mai bine fără! Ca să nu ne mai acuze preacuviosul de înșelăciune și în al doilea rând pentru că prezența lui Dumnezeu în mijlocul închinării noastre nu ține de acest semn! Știm asta, nu?

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

24 răspunsuri to “AMĂGIREA UNUI ANUMIT FEL DE CRUCE”

  1. ” Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă.” ( Matei 24: 30).
    Oare care este ” semnul Fiului Omului”, semiluna, steaua lui David?

    • ” şi i-a zis: „Treci prin mijlocul Ierusalimului şi pune un semn pe frunţile oamenilor care suspină şi pe ale celor ce se întristează pentru toate nelegiuirile ce se fac în mijlocul lor“. ( Iezechiel 9: 4, vesiunea Anania)
      Iar ” semn” inseamna: ” În ebraică, „semn“ (tav) este numele ultimei litere a alfabetului, care avea forma de cruce. Primii creştini l-au interpretat ca pe o anticipare a Crucii şi a Răstignirii. De evenimentul Paştilor se leagă şi porunca din Iş 12, 7, aceea ca Evreii din Egipt să-şi aibă casele însemnate cu sânge, spre a fi cruţate de îngerul Nimicitor; dacă însă atunci era vorba de o măsură colectivă, aici, la Iezechiel, ea este aplicată numai persoanelor.” ( Nota Anania).

    • Nu înțeleg de ce ar fi crucea…

      • Citim in IOAN 19.17,,Isus,ducandu_Si crucea, a ajuns la locul , zis al ,,Capatanii” . Din evanghelii usor de tot se poate descifra ca un om, pe nume Simon, a fost silit sa duca crucea lui Isus, deci nu El a dus lemnul crucii, pe care ulterior a fost rastignit. Este drept , corect sa intelegem in ,, crucea dusa” implinirea scopului divin cu privire la mantuire? [renuntare la sine, rabdare, iertare, …sacruficu, in cazul Dlui Isus suprem pt a impaca dreptatea divina} si mai departe , noi toti care suntem chemati sa ne luam crucea si sa Il urmam, categoric nu se refera la un obiect, ca nu are putere mantuitoare,.
        Cred ca lemnul crucii a fost greu, si istovit fiind , puterea fizica a cedat si din acest motiv a fost crucea transferata lui Simon, dar durerea launtrica, incepand de la nastere, respingere ,umilire, lovituri, batjocuri, dorinta de a ierta .., eu cred ca acestea reprezinta ,,crucea dusa pana sus la Golgota
        Domnul sane ajute sa ne ducem si noi crucea pana lacapat de drum

  2. Biblia nu se reduce la simboluri şi ritualuri! Limba ebraică antică s-a format din acestea, dar acestea nu pot reflecta desăvârşit slava lui Dumnezeu (nu vreau să link-uiesc pe aici dar puteţi citi un pic şi depre Numele lui Dumnezeu şi viţelul de aur.)

    „semnul Fiului Omului” nu poate fi unul din cele arătate lui Toma pentru a crede? Cum „vor plânge cei ce L-au străpuns” dacă nu vor vedea semnele rănilor Lui.

  3. Satana pune mîna pe oameni şi, cu cruce la gît şi cu tot, î-i trînteşte în şanţ, în patimi şi în felurite pofte…

    Crede pe deplin în jertfa răscumpărătoare a Domnului Isus Christos!
    Apoi, răstigneşte firea pămîntească împreună cu poftele ei – beţia, furtişagul, curvia, minciuna, lăcomia, iubirea de sine (eul) şi multe altele! Pironeşte toate acestea pe crucea invizibilă a vieţii tale, şi poartă această cruce permanent în viaţa ta, căci aceasta este adevărata cruce despre care au vorbit apostolii pe unde au vestit Evanghelia!

  4. ” Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” ( Galateni 6: 14).

    • Domnule Ioan C.,
      Iată că ştiţi ce înseamnă crucea, conform versetului citat din Galateni. O astfel de cruce am fost chemaţi să purtăm…

      Isus a spus într-o anumită ocazie, şi aceasta ÎNAINTE să fi fost răstignit: „Cine vrea să mă urmeze, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să vină după Mine.” Iată din nou crucea la care se face referinţă. Este crucea aceea lăuntrică, pe care trebuie să răstignim poftele noastre lumeşti, adică nici noi să nu fim influenţaţi de relele din jurul nostru, dar nici relele din jurul nostru să nu se prindă de noi. „Lumea este răstignită pentru mine, şi eu pentru lume!” conform versetului citat de d-voastră. Doamne ajută-ne!

  5. Ce interpretare trasă de păr cu litera „tav”, cruce şi semnul Fiului Omului, să te cruceşti, nu alta! Noroc de limbaj care a mai evoluat şi între „a te cruci” şi „aţi face semnul crucii” e diferenţă!
    Apropo, iata cum arata litera „tav” in ebraică:

    http://allthingshebrew.com/hebrewletters-tav.php

    Ce să înţeleg eu acum? Ai greşit tu sau nu vad eu crucea din acest semn? Sau fiecare scrie după cum e interesat să o facă?
    Catolicii sunt la fel de imaginativi spunand ca litera „tav” din ebraică şi „tau” din greacă sunt aceleaşi. Chiar dacă ar fi aşa, „tau-l grecesc e toată ziua litera T care nu are a face cu crucea.
    „Ioan C.”-ule, te ironizezi singur prin această susţinere, tragi litera de păr să recunoască ceea ce nu-i, precum în bancul din vremea răposatului la concursul de vânătoare, în care un miliţian a fost surprins de de securitate şi armată că schingiuia un iepure să recunoască că ar fi mistreţ!

  6. @ Ioan C. Pare frumoasa si interesanta asocierea literei TAV cu semnul crucii insa nu stiu cine a scris alfabetul postat la adresa data de dvs mai sus. TAV se traduce intr-adevar prin cuvantul „semn” insa litera in sine nu are nicidecum forma crucii (mentionata in acel alfabet). Pentru a vedea alfabetul ebraic scris corect, puteti accesa adresa http://ro.wikipedia.org/wiki/Alfabetul_ebraic sau http://www.chris-ierusalim.ro/images/pdf/Alfabetulebraic.pdf

    • Vedeti raspunsul dat domnului Cornelius mai sus!

      • As vrea sa va povestec o intamplare recenta, eram recent in fata unui spital din Romania si ofeream in dar Noi-Testamente celor ce ieseau din spital sau intrau. Chiar linga usa era parcata o masina in care se afla un barbat cu barba, asa ca unul dintre noi a mers sa-i ofere un NT si lui. Dumnealui s-a coborat suparat cu greu isi stapanea indignarea. Nu intelegeam de ce? La inceput am crezut ca este un om mai religios ortodox si a inceput sa argumenteze discutia cu noi.
        Iata din punctele disctutie cu el
        1) ceea ce faceti voi este ceva foarte grav
        Am intrebat: de ce?
        Raspunde: Pentru ca in primul rand nu sunteti specialisti in interpetrare, nu aveti studii teologocice, iar cartea asta este doar pentru specialisti. Unul dintre noi a zis, „eu am doua facultati si o scoala teologica”.
        2) cea mai mare tragedie este ca aceasta carte a ajuns la indemna voastra (adica protestanti, neoprotestanti),
        Noi il intrebam de ce? Pai traducerea nu-i corecta, Atunci noi am inceput sa-l intrebam ce traducere foloseste el, spre mirarea noastra se pare ca nu stia, atunci eu mai stangaci am zis ca stiu de o traducere ortodoxa mai recenta, uitasem ca era vorba de traducerea Anania, si el se pare ca nu stia ca au o traducere recenta ma contrazis ca nu exista nimic mai recent, era in necunostinta de cauza. Cand a vazut ca cu nu iese cu noi la capat si nici noi cu el a o fost mai flexibil, a zis ca el nu-i specialist, atunci l-am intrebat atunci de vorbeste daca nu se pricepe? Nu am iesit la capat cu el, dar a iesit o doamna si l-a salutat si la intrebat: ce mai faceti parinte? Uau, ma gandeam, era preot. De ce prefera atatia preoti sa tina poporul in ratacire? De stimati preoti credeti ca nu ar trebui sa citeasca toti oamenii Biblia? Este cea mai citita carte de pe glob, oare nu este normal sa o citeasca si poporul roman si sa se destepte odata asa cum ar trebui?

  7. @Chris
    litera la care se face referire este din ebraica antică. Ea a trecut prin faze de evoluţie, dacă citiţi bine titlul link-ului nu scrie, alfabetul modern ci antic! Pentateuhul scris de Moise, sau oricare ar fi scriitorul a fost scris în această stare a limbii, nu cu caracterele moderne şi fără vocalizare. Aceste caractere au fost scindate din cultura egipteană, care şi-a lăsat amprenta destul de tare în cultura nou născută pe atunci evreiască. Sunt multe lucruri de spus în această privinţă.

  8. Știați că prin anii de după război, pocăiții (indiferent dom.) erau persecutați, scuipați și înjosiți tocmai pentru motivul acesta care unora azi le pare banal, și anume că refuzau să facă cruce sau să pupe crucea? Asta se întâmpla în special cu copiii pocăiți în școli.

    Mă întreb, care e folosul afișării acestui simbol(a ce?) în bisericile noastre?
    Poate e cam forțat, dar dacă acceptăm crucea de ce nu și alte simboluri: ex. icoane ale personajelor biblice?

    Trist cât de ușor ne amăgim..

  9. Dacă am da crucile jos de pe locașurile noastre de rugăciune, nu ne-ar mai putea învinui islamicii că suntem CRUSADERS și nici preoții că le luăm obiceiul sau datina lor însă tindem ca și dânșii să numim locașul de rugăciune==CASA DOMNULUI==.Când ne-am împăcat cu Domnul,am început să urcăm ÎN SUS cu crucea în spate, cruce care ne-o făceau tot preoții
    ( ca și Domnului Isus ) , dar se pare că din ce în ce alunecăm pe nesimțite ÎNAPOI.
    Dacă interpretăm Galateni 6 v 14 ca referindu-se la crucea de lemn ori din orice altceva, atunci cum interpretăm Galateni 6 v 17 , că-ci datorită crucii purta SEMNELE DOMNULUI ISUS pe trupul lui ?

  10. Da, in ultimii ani se pare ca ne-am cam indragostit de cruce, dar nu de cea predicata de Domnul si de apostoli ci de cruce ca obiect propriu zis, si de semnul crucii ca ceva mistic. Prima data le-am afisat pe fatada Caselor de Rugaciune, dupa aceea, intr-un mod discret am inceput sa le purtam pe sub tricou, iar mai nou ne si facem cruce prin biserici traditionale. Pardon, nu generalizez, sunt putini deocamdata cei ce-si fac cruce, dar probabil cu timpul vor deveni tot mai multi pentru ca Misticismul castiga tot mai mult teren in randul Evanghelicilor, mai ales cand evanghelisti vestiti „dau tonul” la facut cruce. De data asta nu mai dau nume, ca ultima data m-i le-ati „forfecat.” 🙂

  11. Domnului Cătău Adrian
    Eu nu sunt preot, sunt simplu credincios ( autodidact).

  12. Cei care se rusineaza de semnul crucii,sau spun ca au fost persecutati pentruca nu-l fac,ar trebui sa priveasca in trecut in istorie cand in perioada Bizantului(prigoana iconoclasta care a durat mai bine de 100 de ani) s-a intamplat fenomenul invers.
    Atunci s-au varuit pur si simplu bisericile pictate,crucile si icoanele au fost arse,iar cei care le cinsteau aspru prigoniti.Sa intelegem ca cei care au facut acele lucruri,au mai mare trecere in fata lui Dumnezeu?
    Sincer,cred ca Dumnezeu priveste mai mult la sufletul omului,decat la niste manifestari exterioare care de multe ori sunt asa de ….fatada.
    Desi sunt practicant ortodox,citesc cu placere blogul,uneori se dezbat teme interesante.
    Atata timp cat nu se cade in discutii patimase si luari peste picior,e bine.
    Cu totii cred ca avem tot timpul de invatat cate ceva

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: