DIFERENȚA ÎNTRE A CONDAMNA FAPTE ȘI A ATACA PERSOANE

Ultimele săptămâni mi-au descoperit câteva slăbiciuni ale omenescului din noi (dacă aș fi răutăcios aș zice strategii de-ale liberalilor) în modul în care susținem ceea ce credem. Doresc să subliniez din start că în tot acest demers m-am concentrat asupra acțiunilor în sine, ferindu-mă să ridic semne de întrebare sau să atac nominal viața personală a cuiva. Am avut suficiente date cu privire la subiectul în sine pentru a ajunge la anumite concluzii, condamnându-i  sau susținându-i activitatea. Nu am luat casa, mașina, buzunarul și/sau familia nimănui la rost. Am dezbătut cu ardoare subiectul și cei mai mulți dintre oponenții mei au făcut în mod onorabil același lucru. Le mulțumesc! Am descris acțiunile și faptele petrecute așa cum le-am văzut și înțeles, am așezat aceste argumente în contextele creștin-denominațional-românesc și am dat curs conștiinței noastre care ne-a determinat să luăm atitudine într-un fel sau altul.

Nu sunt prea casant, așa că am anticipat și am permis (cu anumite limite) să fiu agresat în acest conflict al părerilor. Motivul pentru care nu am renunțat la modurile de evaluare a articolelor și comentariilor de către vizitatori a fost de a le oferi și pe această cale posibilitatea de a se exprima liber, unii de mai multe ori și mai cu năduf 🙂 . Am editat multe zeci de comentarii și moderat alte zeci în scopul de a nu denatura discuția noastră în direcții colaterale.

Ceea ce mă surprinde este vitriolul personal pe care îl dezvoltă unii urmărind să câștige discuția nu prin tăria argumentelor ci prin demolarea la nivel personal a oponentului. Un pastor (într-un mod oarecum lipsit de bun simț) s-a încumetat chiar să-mi facă pe blogul său un profil psihologic 🙂 . Alți internauți mi-au publicat o fotografie cu căscioara mea la categoria ”vile” ceea ce m-a amuzat nespus. În fața casei mai era și mașina mea de ”lux”, un Buick din 2000, cu vreo 120,000 de mile la bord. Începând de la hainele, posesiunile și salariul meu și sfârșind cu tot felul de insinuări care mai de care mai năstrușnice toate au fost trecute în revistă cu sârg, încercând să se demonstreze… ce (?), că nu am avut dreptate acuzând Penielul de o direcție spirituală dăunătoare generației tinere?

Un vizitator a sesizat în mod tendențios (doar el) că ar fi apărut o reclamă de la o companie de ajutat la slăbit care afișase via Google o persoană îmbrăcată mai sumar. Deși nu am putut verifica independent acest lucru (mulți vizitatori mi-au spus că nu au văzut așa ceva), am luat măsuri imediate cu wordpress-ul pentru ca și dacă s-ar fi întâmplat, să nu se mai repete. Bineînțeles, acum am ajuns un promotor al… știți dvs. ce! Și bănuit de interese… știți dvs. de care! Dar, mă rog, se cer explicații, dăm explicații.

Dragii mei,

Putem interpreta diferit anumite lucruri și chiar Scripturile, putem argumenta cu vehemență punctele noastre de vedere, putem pune sub semnul întrebării slujba sau activitatea cuiva funcție de ceea ce se vede (apere-se cu înverșunare!), dar nu putem recurge la atacuri personale mârșave, lipsite de o bază reală. Astfel, la încheierea acestui subiect (când o fi…) rămânem cu câteva dileme cărora trebuie să le găsim răspunsuri concrete și pentru care atât Peniel cât și susținătorii săi nu ne-au dat (încă) prea multe:

  • Care sunt limitele și cum definim decența în îmbrăcăminte, muzică și manifestare în închinarea noastră?
  • Care sunt metodele acceptabile de evanghelizare și transmitere a mesajului biblic și de către cine?
  • Care sunt structurile de autoritate în care trebuiesc încadrate aceste organizații, dacă activitatea lor se intersectează cu cea a bisericilor noastre?

Indiferent de părerile pe care le avem cu privire la ”fratele”/”domnul” sau pur și simplu Cristian Ionescu sau oricine altcineva, acestea sunt problemele pe care trebuie să ni le clarificăm ca indivizi, comunități și denominații!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

29 răspunsuri to “DIFERENȚA ÎNTRE A CONDAMNA FAPTE ȘI A ATACA PERSOANE”

  1. Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! (Mat.5:11)

  2. Care sunt LIMITELE (1) și CUM DEFINIM DECENTA (2) în IMBRACAMINTE (a), MUZICA (b) și MANIFESTARE (c) în închinarea noastră?
    Care sunt METODELE ACCEPTABILE (3) de EVANGHELIZARE (a) și TRANSMITERE (b) a mesajului biblic și DE CATRE CINE (4)?
    Care sunt STRUCTURILE DE AUTORITATE (5) în care trebuiesc încadrate aceste organizații, dacă ……ACTIVITATEA LOR SE INTERSECTEAZA…… cu cea a bisericilor noastre?

    Frate Ionescu, am o provocare pentru dumneata…..inainte de a primi raspunsuri de la alti cititori, dati-ne dumneavoastra raspunsul la aceste intrebari.

    Avem intrebarile (1) si (2) cu cite trei subpuncte fiecare, cu precizarea ca la intrebarea (1) fiind vorba de LIMITE, trebuiesc amindoua variante ( limite insemnind capete, extreme…..).

    Avem intrebarea (3) cu doua subpuncte, unde PE LINGA RASPUNSUL la intrebare se cere explicarea diferentei intre EVANGHELIZARE si TRANSMITERE.

    Intrebarea (4) pare mai simpla la prima vedere, dar vrem un raspuns si la ea.

    Intrebarea (5), din punctul meu de vedere cel putin, pare cea mai complicata, pentru ca mai avem organizatii independente inafara de Peniel, cum ar fi Ciresarii, Speranta….si ce inseamna exact interesectarea activitatilor cu ……bisericile noastre.

    DORESC CA RASPUNSURILE SA FIE CU CEL PUTIN DOUA REFERINTE BIBLICE ( fiecare intrebare).

    Multumesc anticipat pentru raspunsurile primite.

  3. Eu nu sunt nici autoritatea în materie și nici resposabil pentru fiecare comunitate să le stabilesc aceste norme. Este clar pentru mine că sunt practici, manifestări și imagini față de care slujitorii și bisericile trebuie să ia atitudine. Fiecare în dreptul lui! Mai mult, aceasta ar trebui să facă parte dintr-un proces de întoarcere și apropiere de Domnul pe care să-l parcurgem fiecare…

  4. NOI nu ar trebui sa intrebam pe nimeni, daca suntem sub UNGEREA Duhului Sfint!
    Avem nevoie de oameni integri, care traiesc dupa Cuvint, care sa stea in spartura;
    prea multe organizatii, prea multe lucruri de dragul activitatii;
    fara obladuirea Duhului lui Dumnezeu nu putem face nimic BINE..
    La Lege si la Marurie.
    Cerem de la dvstra…da, cu gind bun este de inteles…dar oare nu VEDEM in Cuvint?
    Cei care s-au intors cu adevarat la Domnul, nu avind doar o forma d\de evlavie, intreaba in rugaciune ;
    Domnului ii este foarte drag sa ne invete.
    Am facut acest lucru la intoarcerea mea si Domnul mi-a raspuns ( TV , acoperirea capului, imbrcaminte).
    Slavit sa fie Domnul.
    Un lucru ar trebui sa-l intelegem :
    nimeni nu ne vrea raul, atunci cind ne invata sa traim cu evlavie dupa Cuvint!
    Diavolul insa deruteaza, urlind ca un leu, pentru ca stie ca mai are putine zile.
    Biblia in ansamblul ei ne invata absolut totul, chiar daca noi vrem „fosrte specific”.
    Marturisec cu drag, ca am intilnit multi tineri profunzi, unii parca aveau 50 de viata in Domnul.
    A Lui sa fie slava si lauda !

  5. Cine s-a intors cu adevarat la Dumnezeu este gata oricind sa lase TOTUL pentru El, facind-o du drag si cu teama sa nu supere pe Domnul Hristos; Cel care a suferit povara pacatelor noastre rastignit pe cruce.
    Noi, astazi, vrem si propovaduim o alta cruce; iar daca Domnul pune oamenii Lui, care suferind batjocura vor sa ne aduca la Calea cea buna,
    noi ii blamam, crezindu-ne tari si liberi.
    Nu va inselati singuri crezindu-va intelepti.
    „Acela” care ne invata sa stam impotriva Adevarului este LUCIFER>
    Pe acseta nu-l mai critica nimeni; atit de gresiti suntem.
    Trist!

  6. @ Vechile Carari,

    Ce v-a spus Domnul despre TV?

    Multumesc.

    • Simplu, m-a desvatat Domnul fara probleme; cind un membru al familiei a zis sa dam afara pe telesatana,(nu facea parte din cultele evanghlice), mie nu mi-a fost greu, pentru ca deja nu mai urmaream decit stirile.
      Sunt multi ani de cind stam in liniste, nu ne mai polueaza atmosfera casnica „vibratiile” vocilor străine.
      E fain de tot.

      • Nici eu nu m-am uitat la televizor de o vreme.
        Timpul e prea pretios sa-l petrec in felul acesta.

        Totusi, daca altii pot gasi un rost anume, sau chiar beneficii uneori, in a viziona unele programe la TV, cine sunt eu sa ma impotrivesc?

    • vReau sa-ti spun ca inainte de a se intimpla sa nu mai imi faca placere, m-am rugat f.serios si cu mare dorinta de a stii, daca e ste sau nu pacat.
      Erau reclame, pe care imi era rusine sa le privesc in prezenta altor persoane din familie.
      Apoi stirile ucigatoare de tot ce e mai bun in om;
      parca eram o tara de criminali notorii; e drept ca nu-s multi ca ingerii; darnici alte tari nu sunt mai bune;
      ori la noi s epunea accentul numai pe lucruri urite, crude, monstruoase; cu care oamenii s-au obisnuit, incit nu li s emai par iesite din comun.

  7. Stimate Frate Ionescu,

    Sunt putin dezamagit ca nu ati raspuns la intrebarile mai sus oferite de d-voastra.
    Sunt intrebari valabile si foarte importante.

    In acelasi timp, eu am avut impresia ca d-voastra tocmai pentru ca ati avea convingeri clare asupra acestor subiecte, ati luat o pozitie ferma in ce priveste episodul cu Peniel, si alte episoade anterioare, cum ar fi Decean, de pilda.

    As aprecia foarte mult daca ati oferi raspunsuri specifice, si Biblice pentru intrebarile mai sus mentionate.

    Cand spuneti „Fiecare in dreptul lui!” nu va mai inteleg.
    Este Peniel parte din organizatia de cult a d-voastra din SUA?
    Este Decean parte din organizatia aceasta?

    Daca nu sunteti „in autoritate” si nici „responsabil pentru fiecare comunitate” sa le stabiliti aceste norme, atunci de ce nu-i lasati in pace? Iertati-mi indrazneala.

    Daca aceste lucruri s-ar petrece in biserica d-voastra, si ma indoiesc ca se intampla asemenea lucruri acolo, ati fi indreptatit sa corectati asemenea atitudini si fapte.

    Cand se intampla afara din cercul d-voastra de autoritate, si mai ales cand recunoasteti si afirmati ca aceste episoade sunt afara din cercul d-voastra de influenta, atunci nu inteleg de ce va mai necajiti cu asemenea lucruri.

    In final, doresc sa va intreb urmatorul lucru: Cand spuneti ca „Fiecare in dreptul lui” vreti sa spuneti cumva ca fiecare comunitate isi gaseste propriile raspunsuri la asemenea intrebari? Sau oare ar fi niste raspunsuri universale, care se aplica la lumea crestina mondiala?

    Va doresc multe binecuvantari.

    • Stimate clisacuceapa,
      Știu unde doriți să mă atrageți:
      În discuții despre centimetri, culori și stil. Limitele decenței există chiar și în lume. Chiar dacă v-aș da cifre sau nuanțe concrete, ați cere imediat versete. Tipic…

  8. Stimate Frate Cristi Ionescu,

    Gresiti.
    Nu intentionez sa va atrag nicaieri.

    D-voastra ati ridicat trei intrebari foarte bune. Nu a fost initiativa mea.
    Am sperat sa oferiti si raspunsuri.
    E ca un ton la o piesa muzicala uriasa, iar apoi nu urmeaza nimic.

    Ce sa mai spun de celelalte idei pe care le-am impartasit in postarea mea. Dar nu ma indoiesc ca sunteti ocupat si nu aveti timp sa raspundeti fiecarei persoane. Spun asta fara sarcasm.

    Am impresia ca adresati parerea d-voastra despre greselile sau alunecarile altora, iar apoi afirmati ca „fiecare in dreptul lui” este o cale mai buna. Sunt confuz.

    Nicidecum nu doresc sa pun lemne pe focul unui argument cu o persoana respectabila ca d-voastra.

    In final, vreau sa va mai intreb un lucru, daca-mi permiteti:

    „…ati cere imediat versete. Tipic…”

    Nu inteleg. Se pot explica si altfel principiile crestine, cumva, FARA versete?

    Va doresc multe binecuvantari.

  9. Frate Ionescu, prin umblarea mea in lume, printre blogurile haine, am observat un lucru. Multi citesc opinile dumneavoastra vis a vi Peniel, dupa care se duc pe situl Peniel , si citesc comunicatul in care organizatia isi cere iertare. Daca luam paragraful acela, by itself, putem sa spunem ” care e problema, baietii au gresit , si-au cerut iertare , asa ca „lets move on” .Problema ca ca majoritate nu citesc explicatia pe care o da fr. Oniga, in care el foloseste un clintonism , sau mai bine spus un John Kerry, „I was for it before i was against it”

  10. Clisacuceapa,
    de ce nu-ti scchimbi pseudonimul?
    nu suna delos serios, si deci nu poti fi luat ca atare.
    Daca urmaresti sa afli sincer niste lucruri, o poti face singur, acasa in camaruta.
    Vei avea raspunsuri pe masura.
    Desvatarea mea de Tv a venit de la Domnul f.fin, incepusem sa nu mai imi placa ba una, ba alta.
    Dar El stia ca o ceream din adincul inimii.
    Cel care ne invata este Duhul;
    desigur ca fartii tari in cuvint si in fapta, pot”sa se necajeasca’ cind o mare multime se duce de ripa?
    Tu nu simti mila si pentru un animalut chiar, dac avezi ca se ineaca?
    Faptul ca cei de la Peniel si-au cerut iertare pentru iamgine artistica, nu dsolva starea grava de lucruri la care s-a ajuns.
    Am vazut pe cineva care d ecurind ascris o carte, mi-a produs stupefactie, mai poate cineva crede ca acea carte de istorie e reala, cind acel om se complace in lucrurir atit de lumesti?
    Cine vrea pierderea tinerilor?
    probabil unii care nu au mai multa maturitate decit ei.
    A te simti bine in atmosfera aceea a Penielului nu face decit sa-ti dea o nota de trecere spre iad.
    Mie imi pare nespus de rau, ca sunt atit de putini farti carora le pasa de tineret.
    Fartele Ionescu care are o mare si frumoasa familie…are pe inima ispita in care pot fi tirirti tinerii.
    Cine vrea sa asculte, sa asculte…
    cine vrea sa inteleaga, sa inteleaga.
    Totul e sa vrei; cind vrei Domnul itisare cu amre drag in ajutor; o paote face , desigur di prin frati;
    dar sa nu-i ispitim cu intrebarile.
    PS crede-ma ca it pun la indoiala sinceritatea, datorita pseudonimului, ales ca nuca-n perete. :)))
    doar nu esti la un concurs de meniuri exotice, pardon, traditionale. 🙂
    Sa fii iubit de Domnul.

    • …chiar e buna…….pseudonim e …..pseudonim……adica cineva care vrea sa-si ascunda adevarata identitate…..indiferent ca e ” clisacuceapa” sau ” vechile carari”…..TOT pseudonim ramine!!!!!!

      In rest, NO COMMENT!!!!!!!

    • Stimate frate, sau sora,

      Nu este foarte important sa luati in serios cele scrise de mine.
      Nu sunt deloc jignit de lucrul acesta.
      De fapt, imi place pseudonimul meu mai mult ca al d-voastra 🙂

      ‘Cararile Vechi’ sunt bune, dar depinde cat de vechi sunt, si cat de departe mergeti inapoi. In care perioada a istoriei v-ati oprit?

      In ce priveste TV-ul, desi eu de obicei nu petrec timp mult in fata lui, totusi cunosc oameni care au venit la Cristos prin intermediul Televiziunii. Este o unealta destul de eficienta, folosita tocmai de fratele scump care conduce acest blog, pentru a vesti pe Cristos altora! Nu vi se pare ca e putin jignitor sa afirmati ca aceasta este unealta diavolului?

      Vorbea cineva de exagerari undeva aici pe blog… 🙂

      Fiti binecuvantat(a)

  11. Dragii mei,

    Doua comentarii:

    1. Pseudonimul l-am ales, pentru ca am creat un email unic, sa nu-mi amestec emailul personal cu mesajele ce le-as primi de-aici, cand se trimit notificari pentru mesaje. „Clisa Cu Ceapa” e un pseudonim neasteptat, stiu, dar asta am ales si asta ramane.

    2. Eu nu am incercat de loc sa iau apararea lui Peniel. Cititi mesajele mele anterioare si veti vedea acest lucru clar. Nici macar nu am mers pe situl Peniel, cum sugera cineva mai sus, sa vad ce au scris. Pozitia mea, desi putin importanta, a fost alta: am incercat sa sustin ca, in timp ce Peniel a gresit amarnic, greseala lor nu ar trebui aplicata la toate celelalte persoane sau organizatii care folosesc piese de teatru sau dans, sau alte lucruri asemanatoare.

    Eu personal nu ma simt comfortabil nici cu dansul, si nici nu sunt un adept al scenetelor. Totusi, realizez ca in unele cercuri, aceste forme de expresie sunt folosite, si cine sunt eu sa acuz pe cineva, pentru simplul fapt ca acestia se inchina lui Cristos, sau spun altora despre El, intr-un mod diferit de mine. Ce sa mai spun de faptul ca acuzatiile aduse, de prea multe ori, NU AU NICI O ACOPERIRE BIBLICA CLARA! Tocmai asta incercam sa intreb, dar se pare ca interesul este mai mult pentru preferinte personale sau inclinatii de natura culturala, in loc sa fie bazate pe autoritatea Scripturii. Cel putin asa am inteles din raspunsurile date pana acum.

    Ultimul cuvant il are Dumnezeu.

    Timp pentru o pauza de la blog.
    Multa sanatate si binecuvantari.

  12. „Alți internauți mi-au publicat o fotografie cu căscioara mea la categoria ”vile” ceea ce m-a amuzat nespus”
    Financial advisor: Vindeti aceea cascioara, cumparati una mult mai mare in Portland(ca internautii sa dea in icter), oras frumos, verdeata multa, se pare ca sint „openings” 🙂 pe aici( cum de fapt am prezis in forecastul meu de acum trei saptamini), in cautare de oameni calificati. 🙂

  13. Cred ca cineva ar trebui sa ia apararea grupului Peniel nu pentru greseala comisa ci pentru autoritatea Bibliei cu privire la greseli si pacate. M-am gindit de citeva zile de cind am vazut video clipul la atitudinea lui Dumnezeu fata de David prin proorocul Natan. Dumnezeu la iertat si David a suferit consecintele greselii. Oare suntem noi mai autoritari sau mai drepti decit Dumnezeu? Mustrarea ar trebui sa fie pentru indreptare si pocainta, nu pentru distrugere.

    • @eu.Problema la Peniel e ca au spus ca pe vitor vor continua tot cu concerte rock si trupte de teatru.Deci,nu si-au cerut iertare.o alta problema e ca Peniel nu are fundament biblic.Singura persoana care are dreptul de a edcua un copil sau un tanr din punct de vedere religios e parintele acestuia,nu Penielul.Scolile duminicale,conferintele de tineret,taberele biblice nu au fundament biblic pe care se pot baza.

      • Adrian, pantonimele (Acts 21:11) si muzica crestina rock nu sunt pacate definite de biblie. Educatia este responsabilitatea parintilor dar si a bisericii(Titus 2). Eu cred ca societatea romana din America a ramas foarte legaslista si nu conservatoare. Multe din conceptiile si „pacatele” considerate de biserica evanghelica romana nu au baze scripturale si baze traditionale. Puterea si mesajul evangheliei este acela-si, dar felul in case se manisfeste difera de la cultura la cultura.

  14. Nu ne invata Duhul oare ce sa faem?
    Nu ne vorbeste Dumnezeu si prin magarite, cind nu vrem (si pace!) sa ascultam?
    Vechile carari sunt cele la care ne trimite Cuvintul;
    dar fiecare e liber sa asculte sau ba.
    Suntem datori sa ne mustram la timp si nelatimp (Timotei) ca sa cistigam vesnicia.
    Ca sa nu ni se ceara singele din mina noastra.
    Fiti ininte de toate copii de Dumnezeu si ascultati vocea Lui.

    PS pt Clisa cu ceapa…nu ma refeream la faptul ca ai un pseudonim (in lumea asta rautacioasa nu ne mai dam numele, sunt prea multi care nu doresc sincer ceva bun, ci doar sa fie „pentru-contra”. 🙂
    ci la „cum arata” in zona. :))

    Multa binecuvintare de Sus in cele sfinte sa aveti;
    restul va arde cu foc si cu trosnet in curind.
    Fie ca sa nu lipsim la NUNTA MIELULUI>

  15. Un tanar de la fata locului. Răspunde 30 mai 2012 la 5:17 AM

    Daca ati fi mers la o conferinta sau tabara Peniel ati fi putut avea raspunsurile destul de clar in cadrul unor seminarii facultative atasate conferintei. Dar sigur, preferati sa comentati de la distanta ceea ce doriti cu scopul de a va hrani frustrarile pe care le-ati adunat de-a lungul timpului in biserica.

    • Dragă tânăr de la fața locului,
      Chestiunea cu „distanța” nu face sens. Tehnologia de azi anulează distanțele. Dacă ai fost la fața locului, la fel am fost și eu prin intermediul imaginilor video. Noi doi am văzut acelaș lucru.
      Dar, pentru că eu NU am acumulat frustrări bisericești (de aceea apăr ceea ce, încă, mai înseamnă biserică) sunt deranjat de manifestările aberante pe care le promovează Peniel… poate, în virtutea unor frustrări acumulate de firea pământească a multor tineri în mediul duhovnicesc al bisericii?…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: