„CREDINȚA DATĂ SFINȚILOR ODATĂ PENTRU TOTDEAUNA” – CE ÎNSEAMNĂ A LUPTA PENTRU CREDINȚĂ – 2

De la început trebuie să stabilim că lupta spirituală este o altfel de luptă decât ceea ce înțelege lumea prin a lupta. Prima este împotriva ”domniilor și stăpânirilor din locurile cerești” (Efeseni 6) și este purtată cu ”armele luminii” (Romani 13:12), cealaltă este ”împotriva cărnii și sângelui” și se folosește de ”faptele întunericului” (aceleași texte biblice).

Am predicat de multe ori Epistola lui Iuda și am simplificat că lupta pentru credință înseamnă a cunoaște credința (nu ai cum să lupți pentru ce nu cunoști), a trăi credința (nu poți susține ceea ce nu trăiești) și a propovădui credința (a fi militant pentru ceea ce crezi). Aceasta este baza, principiile care stau la temelia luptei noastre pentru credință. Dar a lupta înseamnă conflict, confruntare, a apăra și a ataca (2 Corinteni 6:7).

Astăzi când forțele întunericului luptă și din afară și din interiorul Bisericii pentru a dărâma standardul de pocăință și sfințenie pe care l-am moștenit prin Scripturi și din generații în generații de sfinți, este nevoie de oameni care să reziste tentației de a sta nepăsători.

Isaia 56:10-12 ”Toţi păzitorii lui sunt orbi, fără pricepere; toţi sunt nişte câini muţi, care nu pot să latre; aiurează, stau tolăniţi şi le place să doarmă. Totuşi sunt nişte câini lacomi, care nu se mai satură. Sunt nişte păstori care nu pot pricepe nimic; toţi îşi văd de calea lor, fiecare umblă după folosul lui, fără abatere: – „Veniţi – zic ei – am să caut vin, şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mâine vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!” –

Dușmanii adevărului și evlaviei ne cer să abordăm subiecte interesante, teologice, filozofice care satisfac mintea dar nu au valoare pentru credincios decât atunci când le oferim ca o bază de plecare pentru aplicațiile practice, pentru viața de fiecare zi. Ei scrâșnesc de ură împotriva noastră și ne acuză că vorbim doar despre cârpe și vopsele. Astfel, a apărut o (altă) evanghelie a gândurilor pozitive, motivatoare, care doar încurajează, justifică și perie firea pământească.

A lupta pentru credință înseamnă mai întâi să cunoști ”credința dată sfinților odată pentru totdeauna”. O vei cunoaște prin aprofundarea Scripturilor! Nu sunt împotriva cercetării altor materiale religioase decât Biblia, dar numai în lumina Scripturilor. Privesc întristat cum educatorii unei noi generații de slujitori în instituțiile teologice moderne sunt mai impresionați de lucrarea cutărui sau cutărui scriitor, filozof sau teolog decât de simpla citire a textului biblic. Ei sunt specializați în interpretările date de alții și mai puțin hrăniți printr-o relație nemijlocită cu Scripturile! Argumentele lor se bazează mai mult pe ceea ce spune unul sau altul (erudiți, dar de multe ori neinspirați) decât Cuvântul lui Dumnezeu.

A lupta pentru credință înseamnă a trăi potrivit ”credinței care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna”. Aici este marele nostru faliment! De aceea suntem acuzați (de multe ori pe bună dreptate) de fariseism. Zicem dar nu facem! Cei ce ne acuză sunt la fel de greșiți pentru că ceea ce zicem noi este drept! Dar prin neîmplinirea Cuvântului în viețile noastre de zi cu zi le dăm apă la moară detractorilor. Însuși Dumnul spunea: ”Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor şi ucenicilor Săi, a zis: „Cărturarii şi fariseii şed pe scaunul lui Moise. Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.” (Matei 23:1-3) Pentru cei ce vor să mute hotarele: Lăsați-le acolo unde sunt! Pentru cei ce le apără: Trăiți cum predicați!

Bineînțeles, a lupta pentru credință înseamnă să propovăduim ”credința dată sfinților odată pentru totdeauna” așa cum este în Biblie! Nu avem alte unități de măsură, nu avem alte puncte de referință, nu există alte considerente funcție de care această ”credință preasfântă” poate suferi amendamente! Un mare blestem al zilelor noastre este că ne lăsăm intimidați de predicatori și biserici întregi care stau pe bordurile lumii, pe care le consideră ”valori” culturale. Am început să trasăm linia de mijloc între extreme. Suntem mulțumiți că nu suntem excentrici. Nici prea, prea nici foarte, foarte. Necazul este că extremele între care măsurăm mijlocul sunt mișcătoare, nu fixe! Astfel că evanghelia pe care noi o propovăduim pendulează haotic de la un an la altul funcție de toleranțele acestor extreme. Iată ce a adus confuzie în mintea unei generații care nu mai știe pe cine și ce să creadă! A lupta pentru credință înseamnă să predicăm adevărul imuabil al Scripturilor și să confruntăm curentele liberaliste care încearcă să ”schimbe în desfrânare harul lui Dumnezeu”.

Evrei 12:4 ”Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.”

Asta înseamnă că mai degrabă murim decât să păcătuim! Asta înseamnă că mai degrabă murim decât să tăcem!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

6 răspunsuri sa “„CREDINȚA DATĂ SFINȚILOR ODATĂ PENTRU TOTDEAUNA” – CE ÎNSEAMNĂ A LUPTA PENTRU CREDINȚĂ – 2”

  1. Dar cum cineva intreba cu citeva zile in urma, ” Ce rol are arta și tehnologia în lucrarea cu tinerii?” that is the question. ….

  2. Într-o biserică libertină – cu cît mai libertin în manifestări, cu atît mai bine văzut şi promovat. În schimb, acei ce „luptă pentru credinţa care s-a dat sfinţilor o dată pentru totdeauna” sunt marginalizaţi ca nişte lepre. Spunerea adevărului e considerată „obrăznicie” şi e luată ca o „insultă” la adresa fratelui. Facem galerie publică la auzul adevărului, dar suntem reci cînd e vorba de al aplica în vieţile noastre. Auzim adevărul, ne place cum sună, dar ne intră pe o ureche şi ne iese pe alta, şi nu lăsăm ca Duhul Sfînt să schimbe vieţile noastre. Şi nimeni nu ne trage la răspundere pentru felul nostru deşert de vieţuire. Nici măcar noi înşine. Ne complacem în starea în care ne aflăm. Dovedim prin aceasta un cuget întinat şi o conştiinţă moartă.

    Şi totuşi dorim o schimbare. Dorim mai multă libertate în Christos, că regimul trecut ne-a ţinut presaţi sub papuc şi nu ne-am putut manifesta „conform duhului”. Deşi Domnul ne-a dat o hrană spirituală în mijlocul pustiului, dar sfinţiile noastre s-au scîrbit de hrana aceasta. Vrem altceva. Vrem perestroika şi să redefinim Biblia. Vrem o credinţă flexibilă şi ajustabilă generaţiei noastre. Vrem corectitudine politică în Evanghelie. Nu noi să ne ajustăm viaţa conform Scripturii ci invers.

    Multe mai vrem… Dar vrem oare să luptăm pentru credinţa sfinţilor din Scriptură, care este autentică oricărei generaţii?

  3. When there’s something in the Bible that churches don’t like, they call it ‘legalism.’

    Cand se gaseste ceva in Biblie care nu place bisericilor, ele vor numi asta „legalism” Leonard Ravenhill

    Sper ca video de mai sus postat de Adrian S. sa fie un semnal de alarma pentru Romania, pentru cei care cred in relevanta mai mult decat in puterea Evangheliei.

  4. Nu ne intra pe o ureche si ne iese pa alta!
    ne iese pe amindoua, dupa ce ne-a intrat doar pe una. :((
    Este dezolant sa vezi cum totul in jur se naruie.
    De asta ni s-a spus ca din pricina inmultirii faradelegii dragostea celor mai multi se va raci.
    Sa ne ajute Domnul sa ne tinem tari; in acest veac rau , unde oamenii sunt porniti doar spre rau.

    • M-am gîndit la chestia asta; se răceşte dragostea celor mai mulţi dintr-un motiv, anume înmulţirea fărădelegii. Putem înţelege de-aici că unde se răceşte dragostea de-nmulţeşte fărădelegea?… Interesant verset de autoevaluare a vieţii mele de zi cu zi. Domnul să ne-ajute ca „Dragostea noastră să crească tot mai mult…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: