Păcatul este cea mai periculoasă experiență a vieții. A atras după sine alungarea din Eden și toate nenorocirile existenței noastre culminând cu moartea. Dar ce este păcatul? Vechiul Testament pune accent pe comitere, deși în cartea profetului Maleahi este introdus conceptul infidelității la nivelul minții, accentuat mai târziu de Domnul Isus. Păcatul este de fapt o… fracțiune de secundă! Este timpul suficient pentru zămislirea unei pofte. Este atât cât îți trebuie să arunci o privire, sau să deschizi poarta minții pentru a gândi gândul. Poate de accea pocăința se referă la schimbarea minții, microprocesorul simțurilor noastre. Suntem gardienii intelectului nostru. Neglijența unei clipe poate fi fatală.
O fracțiune de secundă i-a trebuit privirii lui Eva să constate că fructul oprit este dezirabil, o fracțiune de secundă l-a corupt pe visătorului David, o fracțiune de secundă i-a trebuit vânzătorului să planteze sărutul otrăvit pe obrazul Mântuitorului!
Păcatul se poate defini și ca fiind o fracțiune care devine… infracțiune!
Iată de ce Cuvântul lui Dumnezeu trebuie cercetat ”la timp și ne la timp”, rugăciunea și vegherea trebuie să fie ”neîncetat” iar privirile trebuie ațintite tot timpul în sus! Iov avertizează asupra pericolului unei clipe: 7:17, 18 ”Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el, să-l cercetezi în toate dimineţile şi să-l încerci în toate clipele?”
De aceea, atenție la (in)fracțiunile de secundă!
Frate Cristian.In legatura cu pacatul,nu exista si pacatul prin omitere,nu neaparat prin comitere?De exemplu,omiti sa-ti cresti bine copilul,sau omiti sa ajuti sarmanii,sa vizitezi bolnavii,etc.
Cum ar trebui sa se cante in Biserica? nu prea are legatura dar merita vizionat:
Tom Fettke si John Rutter sunt compozitori de muzica crestina. Sunt contemporani cu noi dar au ceva special pnoi si sufletele noastre… cat de bine ne mai cunoastem originile si care este muzica sacra? Mai stim moi oare care este muzica care-l inalta pe Dumnezeu?
Scriu o muzica care poate sa o cante doar cei ce au experimentat bucuria mantuirii prin Har.
Piesele scrise de acesti oameni mari ai lui Dumnezeu cu siguranta nu pot fi cantate in discoteca, carciuma, la petreceri, sau salile de spectacol, nu stimuleaza emotia dar textul, melodia si armonia te aduc cu siguranta in prezenta lui Dumnezeu. Am o presintire ca asa vom canta si Glorie Vesnica lui Dumnezeu in eternitate.
Nu este suficient ca le spunem fratilor si surorilor ce muzica sa nu cante sau sa nu asculte trebuie sa le aratam ce sa cante si ce sa asculte. Mai sunt oameni care au ramas in Hristos si nu am compromis muzica pentru folos sau castig omenesc ci au lasat-o sa fie act de inchinare inaintea Creatorului!
In cer, va pospune sigur ca nu vor fi trupe de „lauda si inchinare” dar o sa fie un cor extraordinar care o sa-l slaveasca pe Dumnezeu.
Savurati aceasta muzica care-L inalta pe Dumnezeu si linisteste sufletul omului:
Jhon Rutter
Tom Fettke
Si ca sa vedeti ca se poate, corul Biserici Baptiste „Emanuel” din Oradea, Il vreau pe Isus – Tom Fettke
Dupa o saptamana de alergare si lupta, dintr-o lume a dezordini si al zgomotului cred ca asa ceva lipseste Bisericilor noastre…
CBogdan, pe ce te bazezi cand afirmi toate acestea ? Crezi ca exista un singur gen muzical care il inalta pe Dumnezeu ?
Hopa ca o venit liberalul Danny.Pazea bogdane.Cu asta nu o scoti la capat.
DA mai danny.Sunt sigur ca Dumnezeu se bucura cand sarim in sus ca la Penibiel.Sau poate aducem Aerosmith sa ne cante.Pai sa vezi atunci trezire spirituala.Nu mai doarme nimeni.He He.Ce chefuri crestine om mai face noi(me being ironic of course)
Apropo.Mick jagger de la Rolling stones a declarat odata ca i se pare stupid sa folosesti rockul ca sa canti o muzica crestina.El a spus-o clar si raspicat:Rockul e satanic.Asa ca grija mare ce gen muzical folositi.
Si daca Mick jagger „iti dadea acceptul” rock-ului in biserica te apucai de rock?
Normal ca nu ma apucam.Dar am vrut sa-ti arat de ce trupe crestine rock ca si Decean nu-si au rostul in biserici si de ce nu e bine sa fi liberal.Costa prea mult Domţle.Sa tot dai bani pe combustibil si pe fast food pentru a merge la tot felul de conf nationale.Mai ieftin sa stai acasa sa citesti biblia.E si mai placut si mai relaxant decat partasie marca Decean.
Piesa ”The Majesty and Glory of Your Name”(Ps8-Noaptea cand privesc spre ceruri) este si in repertoriul Corului Mixt al Bisericii Elim Chicago.Bineintels ca de fiecare data cand ne propunem sa o cantam este nevoie sa o invatam.Trebuie avut in vedere faptul ca acest gen de piese sunt scrise de compozitori pregatiti in domeniul muzical,dar adresate si corurilor de amatori.Daca este posibil frate Cristi sa atasati si o varianta cu corul nostru la aceasta piesa cred ca ar intregi ideea ca se poate si altfel chiar si in bisericile noastre.Piesa a fost cantata la programul de Paste de la Credo TV.Tot in acest context vreau sa mentionez si piesa „Fiti Tari in Domnul”(Be Strong in the Lord”care se afla in repertoriile multor coruri neoprotestante a fost compusa tot de Tom Fettke;sugerez varianta cu orchestratia originala.Spun asta pentru ca am auzit multe variante cu vocile cantate corect ,dar acompaniamente aproximative.Deasemenea se poate asculta cantata de corul nostru cu orchestratia originala(arhivele Elim Church-Chicago)
La sugestia pastorului CRISTIAN IONESCU mi-am permis sa modific putin(doar am introdus cuvinte la partea de acompaniament vocal la barbati)si sa cantam si piesa „CU TINE NU SUNT SINGUR”care se canta destul de des in bisricile noastre.Aveti atasat un link cu Corul Bisericii Elim Chicago la evanghelizare la Biserica Philadelphia Chicago.Inregistarea este mai stearsa,dar se poate audia si viziona.http://www.youtube.com/watch?v=Xj1kHTPHekk&feature=related
Daca se rezolva problema la nivelul mintii (femei si barbati), nu va mai fi nevoie de garduri pentruca fiecare va sti unde ii este locul. Abia atunci vom fi cu adevarat liberi (vom intra pe poarta cea strimta si vom umbla pe calea ingusta). Acesta este primul pas pe care trebuie sa-l facem, mai intii eu, iar apoi sa-l pretind de la altii. Doamne ajuta-ne si da-ne intelepciune!
Multumesc frate Daniel,
Apreciez si stiu ca nu este usor pe un cor de amatori sa-i inveti astfel de piese pentru ca stiu ca in coruri sunt foarte putine persoane capabile sa solfegieze… Din pacate in bisericile din Romania, tendinta trupelor de lauda si inchinare este si uneori reusesc sa faca din cor, cenuseriasa Biserici… De ce? pentru ca suntem invatati noi penticostali din Romania ca pentru Domnul este bine oricum, ca Domnul primeste orice ii dam numai sa avem inima sincera si avem un set de scuze tipice ca sa dam Domnului jertfe cu metehme. Si la predica si la cantare nu ne place sa transpiram, muncind ca sa aducem Domnului o jertfa placuta, este mai usor sa ascultam cateva predici si din ele sa inghegam o predica fara sa mai ne tocim noi coatele sa adunam material si sa studiem pentru a da hrana poporului, la fel si cu muzica este mai usor sa ascultam de 2-3 ori o piesa de muzica usoara (ma refer la muzica de lauda si inchinare) si apoi sa cantam dupa cum merge, prin cele amintite eu consider ca aducem Domnului jertfe bolnave…
Frate Ionescu, va rog de aici incolo nu faceti public este doar pentru fratele Daniel.
Am ascultat piesa si doresc frate Daniel cu dragoste sa iti spun cateva lucruri care le-am observat la aceasta piesa si ar trebui schimbate pentru ca ansamblul sa fie mai eficient.
De obicei stiu ca barbati sunt mai putin la cor asa este peste tot dar cu toate acestea femeile pot canta intr-o intensitate mai redusa.
1. Omogenitatea ansamblului – sunt prea multe voci care ies in evidenta. Eu cand zic ca muzica corala este singura care se canta in cor o spun pentru ca stiu ce inseamna cantul coral.
In cantul coral elementul fundamental este echilibrul celor 4 voci (Sopran, alt, tenor, bas), fiecare voce din compartimentele amintite este importanta. Cand ascult corul nu trebuie sa aud pe sora solista… sau fratele solist…, chiar daca am un cor de 12 sau 120 de persoane eu trebuie sa aud fiecare compartiment in echilibru. Daca am o piesa la 4 voci trebuie sa aud un qvartet. In cor este ca si cu pocainta fiecare compartiment trebuie sa dea intaietate unul altuia sunt momente cand in functie de cine conduce fraza muzicala trebuie lasat de celelalte voci sa conduca muzica.
2. Tehnica vocala, aici stiu ca este mai greu pentru ca este nevoie de mult exercitiu si solfegiu. Vocalize cand am ascultat corul am avut senzatia ca nu se face vocalize deloc sper sa nu fie asa. Tehnica de cant „Bell canto” amatori pot s-o insuseasca daca dirijorul stie sa o explice si s-o exemplifice.
Vocalizele pot fi de incalzire, igiena vocii si de inbunatatire a vocii toate trebuie facute prin rotatie sistematic la cor. O sa apara si rezultatele daca se insista pe vocaliza chiar daca uni vor comenta ca nu suntem la operata, sau profesionisti insista si explicale cate beneficii aduce vocalizele asupra corului.
Muzica corala se canta in tehnica bellcanto si nicidecum cu laringele sus ca si in muzica usoara. Vocea cantat si vocea vorbita.
revin maine cu amanunte….
În legătură cu articolul original, suntem chemaţi să mergem pînă acolo încît să facem şi noi ca şi apostolii, adică „să răsturnăm izvodirile minţii”.
Frumos articolul si inspirat. Dar daca acceptam definitia „pacatului” din text (Păcatul este de fapt o… fracțiune de secundă! Este timpul suficient pentru ZAMISLIREA unei pofte.) si cred ca este buna de acceptat, atunci exemplele citate trebuiesc schimbate pentru ca nu reflecta definitia. Toate cele trei exemple sunt INFAPTUIREA pacatului si nu zamislirea lui. La Eva secunda „pacatoasa” a fost acceptarea dialogului cu Satana, la David a fost nepasare, la fel ca pacatul Sodomei si Gomorei ( numai un om nepasator trimite armatele la razboi si in loc sa le insoteasca sau sa se roage cel putin pentru victorie, bine mersi se urca pe acoperis sa admire stelele si nu numai….) iar la Iuda a fost gindul imbogatirii, sarutul fiind doar punerea in aplicare. Multa binecuvintare in continuare si cit mai multe articole…..inspirate.
Practic, indiferent ce spunem că este păcatul în procesul comiterii sale, am vrut să scot în relief lipsa vegherii absolut permanente.
Agree…..
Pentru DaNy-_ nu am ce raspuns sa-i dau nu sunt ironic, nu cred ca stiu muzica, sunt in procesul de invatare si nu sunt muzician dar imi permit cu respect sa-i spun lui Dany ca Dumnezeu nu este tomberonul nostru in care noi sa aruncam toate gunoaile acestei lumi…
Dumnezeu ne-a chemat la sfintenie, nu sa ne simtim bine ascultand muzica desentata,,,,
Apropo dani ai trecut prin istoria muzici> ceva contra punct? armonie> teorie…
daca da sunt convins ca stii foarte bine la ce se refera fratele Ionescu in acest articol si la ce m-am referit eu…
Nimeni nu este chemat sa pastoreasca sau sa domesticeasca caprele datoria pastorului este sa se ocupe de oi…
Daca cineva vrea sa fie ca lumea mai bine sa mearga acolo decat sa duca lumea cu el in biserica… este tendinta noastra a celor ce am crescut in biserici atat timp cat nu suntem intorsi cu adevarat la Dumnezeu. Nu mergem in lume dar ducem lumea cu noi in bisericile noastre prin cantare, prin imbracaminte, prin comportament si modul de viata…