RĂUL, BINELE ȘI DUCEREA DE NAS

Am sesizat în ultima vreme un curent de opinie foarte interesant. Atunci când cineva își exprimă punctul de vedere și încearcă să atragă atenția asupra unui subiect în care crede și chiar să convingă pe alții este etichetat drept un șmecher care își permite să subjuge intelectul altora sub propria sa ideologie. Mai întâi, unii consideră că sunt alte subiecte mai fierbinți, mai importante și mai la ordinea zilei. Ei, care știu ce ar trebui discutat, nu au loc de mine. Dacă eu am scris despre Peniel, ei nu au putut să scrie despre altceva. Dacă am scris de batic (cu toate că victim-a.Dama a deschis subiectul) vraciul se lamentează că nu are el loc să zică despre altele că i-am pus eu basmaua în cap. Iar peste lumea adamaică a venit potopul întristării și nu mai are pe ce (cui) să scrie. Din cauza mea! Acum, eu înțeleg un pic problema. Lipsa de idei?! Domnul Alin Cristea a tăcut brusc aproape o zi întreagă, de am crezut că au stat luna și soarele pe cer. Amară a fost pastila vindecătorului, căruia evanghelicul i-a răspuns (într-un târziu) cu un perdaf pe măsură. Vedeți că se poate vorbi și despre alte lucruri? Arzătoare!

Dar să revenim la ce mă doare pe mine. Scriem aproape în fiecare zi câte ceva. Am scris despre carismatici, baptiști, penticostali, calviniști, foametea din Somalia, lăute și chimvale, cearceafurile lui Dyo Bodiu, portocalele în z-gardă mecanică, filme și cărți, tabere și tabere, informatori și liberali, recorduri negative și pozitive și câte și mai câte. Ani de zile, zi după zi, pe sute de bloguri, mii și mii de postări. Eh, am ajuns și la batic! Ce el n-are dreptul la discuții? Milioane de creștine din toată lumea îl poartă! Când pe blogul adamaicii a apărut titlul Bat-tic de ce n-ați sărit? De ce nu i-ați atras atenția (cu finețea debordantă a bă-tătorului) că asemenea subiecte nu sunt importante? Dar, nuuu… Repede la like-… hai să -le lăsăm -uri.  Concluzia? Nu subiectul vă deranjează domnilor! Când se zice cum vă place, vă place. Când cineva îndrăznește să zică altfel, atunci vă supărați.

Uite ce nu-mi place mie: atunci când se zice că eu păcălesc oamenii în îngustimea mea ideologică, care nu ar fi altceva decât un instrument înrobitor, atenție la principiu: la bine nu poate fi omul dus de nas, ci numai la rău! Este o absurditate să spui că cineva manipulează pe alții să creadă și să facă binele! Numai la rău trebuie păcăliți oamenii. La bine îi convingi.

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

19 răspunsuri to “RĂUL, BINELE ȘI DUCEREA DE NAS”

  1. Adevarul doare, doare tare, d’aia va ataca.
    Si sa nu mai vorbim de bunul simt si recunostinta.

    Dar sunt mai multi cei care va apreciaza in tacere, scrieti in continuare pentru acestia. 🙂
    Dumnezeu sa va binecuvinteze

  2. Cind nu ajungi caravana , dai cu pietre dupa ea. Este interesant sa vezi asemanarea dintre liberalul politic si liberalul crestin, Clonati nu alta, zici ca toti si-au facut stagiatura la Huffington Post.
    Nu stiu din ce cauza pe liberali i doare asa de tare in batic. Ca doar femeile il poarta, nu ei,
    fr. Ionescu , a-ti vazut pamfleta electorala locala ? ce ziceti , va incumetati? 🙂
    I double dare you !!!

    • I didn’t see anything…
      ?

      • fr.C.Ionescu,
        ..Incercati sa schimbati(replace) subiectul ..batic-ului cu.. chischinau..pe ardeleneste ( a la sibience) si vedeti care este reactia..
        S-ar parea ca ..prea multi se simt..imbroboditi .de atatea noduri.. pe sub barba…pe dupa cap ..pe sub coada calului..etc facute cu ocazia purtarii …chischinau-lui.

  3. Sa va trimit un „Application”?

  4. „Numai la rău trebuie păcăliți oamenii.
    La bine îi convingi.”
    Pacaleala si convingerea sunt metode folosite
    de clergy pentru controlul maselor.
    Un slujitor in pozitie de Pastor a unei adunari ori,
    turma a marelui Pastor, sub nici o forma, prilej sau
    scop NU ii este ingaduit sa pacaleasca! PUNCT !
    Cat despre convingere, nu este datoria si responsabilitatea
    unui ADEVARAT slujitor/Pastor sa CONVINGA pe nimeni.
    Unul singur este in masura si acela este DUHUL SFANT .
    Cand se pastoreste din fire, oile devin firesti…
    Pastorul calauzit de Duhul Domnului,duce oile la apa
    si la pasuni verzi (Cuvantul lui Dumnezeu).
    O oaie mananca mai putin, alta mai mult, nicidecum
    nu le indoapa…

    „Când se zice cum vă place, vă place. Când cineva îndrăznește
    să zică altfel, atunci vă supărați.”
    Impinge o oaie sa manance cat vrei, v-a manca?
    iar cu supararea, nu vine ea de la „forta”cu care e impinsa ?
    Calauzirea in Duhul, fratele meu, este cheia slujirii/carmuirii.

    Cu dragoste in Domnul, nu pentru publicat, ci ca intre
    slujitori netrebnici. GBY.

    • Sunt de acord cu implicarea Duhului Sfânt. Este însă un alt subiect. Aici eu răspund unora care…

    • A invata si a convinge pe cineva de adevarurile din Scripturi, despre principiile crestine, este datoria pastorului, prin Duhul Sfint.
      Ceea ce se face aici, este pentru invatatura; nimeni, dar NIMENI nu trebuie sa o ia ca o oligatie; fiecare va da socoteala, cum a dat, alul, cum a primit.
      Judecam pe cel ce da, pentru ca nu ne place..asta este..dar daca nu ne place, tot nu inteleg de ce ne si suparam?. 🙂
      Ca sa plecam suparati. 🙂
      unde? sa ne ducem la ……

      ….”Tovarăşul cu voce caldă cu care umblăm atât de liniştiţi şi în a cărui companie ne desfătăm aşa de mult poate fi un înger al lui Satan, pe când omul cu o vorbire aspră, directă pe care îl ocolim, poate fi însuşi profetul lui Dumnezeu trimis să ne avertizeze împotriva pericolului şi a pierderii veşnice.” AW TOZER

      .

  5. Andreea Corina Badoi Răspunde 9 august 2011 la 4:28 AM

    „milioane de crestine il poarta”..referitor la batic…buna gluma….in Romania si Sua sunt cateva sute de mii de penticostali romani care au de-a face cu aceasta impunere si nu toate o accepta totusi..dar si sa fie un milion…ca sigur mai exista si in alte culturi crestine practica…milioane si miliarde de crestine nu il poarta deci proportia este inversa nu lasati impresia ca procentajul este majoritar in favoarea purtatoarelor crestine de baticuri…si in felul acesta aflati de fapt de unde si pana unde apar controversele astea…din start problema pare arzatoare atata timp cat se impune doar in anumite comunitati arbitrar dupa bunul plac si intelegerea unora…repet sa nu las o impresie gresita si sa ma acuzati ca spun ceea ce nu spun…nu e gresit nu e pacat si sunt total de acord cu cele care poarta nu ma poticnesc in bucata ai de material cert e ca nu te face insa mai interesanta, mai apreciata, mai sfanta…realitatea e de necontestat indiferent ce spun unii si altii…

    • Deși nu în mega-bisericile de la tv (deci nu prea sunt văzute), în multe biserici americane se practică! Nu am zis „miliarde” ci doar „milioane”!

      • Frate Cristian,
        bucata de material a luat locul ascultarii si intelegerii cuvintului;
        oare nu e vorba de nesupunere, rasvartire, neascultare?
        Auzi frate”nu ma poticnesc” ca unele asculta..ce intortocheala, asta da intelegere,,,adica, eu nu ascult..dar nu ma poticnesc in cei ce asculta…
        Cine a numarat miliardele si milioanele celora care poarta acoperiritoare?
        n-o fi cumva invers proportional cu multimea care va merge in focul vesnic, acele miliarde cu care ne laudam, ca si cind am avea vreo evidenta. 🙂
        ,,,si cei alesi..care nu sunt mai multi..
        De ce ne opunem asa de are, ca tot nu inteleg, nu e mai simplu sa ma asez jos pe genunchi si sa intreb pe Domnul
        (fara sa ma supar pe careva, pentru ca nimeni nu impune nimanui nimic)
        Incercam sa oprim VOCEA acest lkucru mi se pare mult mai grav..nu vrei, nu poti, nu intelegi…
        dar…de ce nu asculti in tacere?
        Vorbeste un frate, un pastor, lasat de Dumnezeu intr-o mare multime de oamnei, care isi aloca din timplu sau ca sa ne invee, de ce stam piedica in Cale?
        Fiti binecuvintati cu totii, cei care vreti sincer sa faceti Voia Stapinului.
        Domnul sa ne ajute pe toti si sa se indure de noi.

        PS,
        cind faci parte dintr-o comunitate, inseamna ca o accepti pentru ca are principii biblice la baza trairii; daca iti este greu sa le respecti, inseamna ca ai o problema, ea e la tine, nu la altii, nu la cei care explica Cuvintul , asa cum a fost lasat de Dumnezeu, sa invete, sa indrepte.
        Apoi cu atit mai mult aici, in caest spatiu…cine obliga ceva pe careva?. 🙂

    • Mai sunt si alti care-l poarta si nu este vorba doar de penticostali. In Romania, am fost la mai multe biserici baptiste la care surorile purtau batic, de asemenea si la menoniti se poarta baticul si ce sa mai zic de biserica Ortodoxa din Romania, este drept ca Biserica Ortodoxa Romana in special este vizitata de persoanele in etate. Si cred ca mai bine vin cu dovada.
      Poti sa adaugi asa pe lista pentru cultura generala macar…
      Oastea Domnului:

      seara de tineret la Cluj, Oastea Domnului

      Poti sa adaugi si pe frati crestini dupa Evanghelie:


      Spuneam despre menoniti:
      http://www.youtube.com/watch?v=2XB1C7ji6eA invata cateva despre ei si vei vedea ca sunt cativa la nivel mondial, poarta batic.
      Stiu ca acest clip este controversat si fr. Pustan la fel, nu il atasez ca sa vedem ce a facut Pustan in Biserica Ortodoxa ci sa vedem cum se imbraga ortodocsi cand merg la Biserica.

      Sunt cateva milioane in lumea intreaga care folosesc baticul fiti pe pace, daca nu stiu unde sa te uiti ca sa-i vezi nu zi ca nu exista, nici aerul nu-l vezi dar fara el nu am fi nici noi.
      Biserica Greco Catolica, practica baticului:

      Vreau sa repet am postat acestea cu scopul ca uni speculeaza ca doar penticostali sunt cu baticul mai sunt si alti.
      Oare totul este doar o coincidenta?

  6. Am eu o presimtire ca cineva se ocupa si de acest spatiu, ma refer la blog, forum, sit crestin, ca sa fie cenzurate si incet, incet mai apoi eliminati toti acei care sunt dusmani ai ecumenismului si imoralitaii in biserici si lume.
    Azi toti vor libertate si toleranta, indiferent daca aceasta inseamna incalcarea principiilor lui Dumnezeu si curand sau mai tarziu oameni acestia vor face orice sa ajunga liberi si tolerati. Asa ca nu sunt optimist pentru viitorul mediei crestine.

  7. Valeria 4 thumbs down,Gabi bogdan 6 thumbs down,Cristian Ionescu 5 thumbs down and counting.Vad ca liberalii au venit sa-si manifeste Iubirea.:D

  8. Fariseii ”duceau și ei de nas” mulțimile, dar se năpusteau asupra lui Isus, că ”duce poporul în rătăcie” (Ioan 7:47). E limpede că cel căruia îi este amenințată poziția, convingerile de către un subiect, persoană sau eveniment are ca reacție acuzarea celuilalt de manipulare.
    Câți oare mai sunt ca Ioan Botezătorul care recunoasc că este ”un altul”, pe care apoi îl acceptă și îl respectă văzând în aceasta o lucrare a lui Dumnezeu?

  9. erata „direct proporional cu multimea”… la comentariul meu de la ora
    10.59

Trackbacks/Pingbacks

  1. 4 postări în Top 10 WP (09.08.2011) « România Evanghelică - 9 august 2011

    […] RĂul, Binele Și Ducerea De Nas (popaspentrusuflet) 8. Rugul Aprins Ponoara LIVE (crestintotal.ro) 9. Am pierdut doar un A? […]

  2. 12 postări în Top 100 WP (10.08.2011) « România Evanghelică - 10 august 2011

    […] RĂul, Binele Și Ducerea De Nas (popaspentrusuflet) 11. Machiajul Miresei în contra-pas cu moda (mariuscruceru.ro) 18. Simone, am […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: