TEOLOGIA POSESIUNII

1 Ioan 5:15 „Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”

Foarte popular de la începutul anilor 70, acest curent aferent teologiei prosperității este astăzi printre cele mai contestate ideologii apărute mai ales în mediul penticostal-carismatic. După cum ați observat, baza de plecare ar fi biblică. Cuvintele cheie sunt ”știm”, ”orice” și ”stăpâni”. De aici, aplicațiile sunt nenumărate:

  • Știm că ne ascultă, deci orice (sănătate tun, Mercedes, casă cu swimming pool, avion, milioane de dolari, vacanțe exotice și, mă rog, ce v-ar mai putea trece prin minte, nu?) cerem, intră automat și instantaneu în stăpânirea noastră…

Predicatorii prosperității au trâmbițat câteva decade aceste adevăruri adăugând, bineînțeles, o condiție capitală: ca să ”seceri” binecuvântarea trebuie să ”semeni” sămânța ($) credinței (chiar dintr-o sărăcie lucie) și nu oriunde ci direct la predicatorul care ți-a descoperit schema. Mi se pare normal din moment ce el, predicatorul prosperității, trebuie să-ți dovedească ceea ce predică. Hainele sale trebuie să fie de cea mai fină calitate, mașina din care coboară musai să fie de lux, iar pe degete, la gât, la cravată, la manșete, peste tot, trebuie să strălucească bijuteriile mai ceva ca pe mafioți. Și așa, toate aceste subtitluri (teologia prosperității, a posesiunii, a semănatului și seceratului etc.) s-au contopit în marele Faith Movement (mișcarea credinței).

Un interesant ingredient al predicării acestor crezuri au devenit frazele de efect (catch phrases) cum ar fi: ”word of faith” (cuvânt de credință), ”word of knowledge” (cuvânt de cunoștință), ”say it and receive it” (rostește și primește), ”see it before you have it” (să vezi ceea ce încă nu ai) ș.a.m.d., expresii care sunt 100% biblice, dar nu în interpretarea forțată care li s-a atribuit.

Ceea ce nu doresc promotorii religiei prosperității este să citim mai mult decât versetele recomandate de ei. De exemplu, versetul citat la începutul acestei postări se află într-un context care demolează multe dintre pretențiile lor:

1 Ioan 5:14,15 ”Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi, dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”

Exponenții acestei teologii au o misiune foarte dificilă acum: să ne explice cum poate fi voia lui Dumnezeu să călătoresc eu într-un avion personal! Că problema faptului că mulți se îmbolnăvesc și mor, rămân săraci fără să fie neapărat leneși, stau în chirie și umblă cu bicicleta au rezolvat-o elegant: ”nu au credință”!?

Dacă îmi permiteți, am și eu ceva de zis cu privire la aceste lucruri.

1. Bolile sunt de mai multe feluri: rezultat al păcatului, prezența unui duh de boală, prilejuri prin care se arată slava lui Dumnezeu ca rezultat al vindecării, țepușuri cu scop de smerire ca în cazul lui Pavel, sau doar boli naturale care să producă moartea (”Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit.” 2 Împărați 13:14). Facem mărturisirea bolnavilor, dacă sunt păcate sau stăpâniri demonice îi consiliem și ne rugăm pentru iertare și eliberare, ne rugăm cu ungere cu untdelemn și punerea mâinilor pentru vindecarea tuturor și încheiem cu ”facă-se voia Domnului” (vă amintiți 1 Ioan 5:14?).

2. Prosperitatea materială poate fi, dar nu întotdeauna, o binecuvântare. Chiar și atunci când este, trebuie condiționată de ceea ce spune Pavel în 1 Timotei 6:17-19:

”Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele (unii nu știu să se bucure de binecuvântările materiale). Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii (adică să nu se bucure singuri de ele), aşa ca să-şi strângă pentru vremea viitoare, drept comoară, o bună temelie, pentru ca să apuce adevărata viaţă (adică, să nu se bucure de binecuvântările materiale mai mult decât de viața viitoare).”

3. Pentru a reconcilia nevoia de credință în obținerea lucrurilor dorite și cerute și cunoașterea voii lui Dumnezeu, avem nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt prin roadă (care ne descoperă VOIA LUI DUMNEZEU GENERALĂ), daruri (care ne descoperă VOIA LUI DUMNEZEU SPECIFICĂ) și rânduială (care ne descoperă VOIA LUI DUMNEZEU ÎN MOD APLICATIV). Adică, să învățăm să cerem doar ceea ce Îi este plăcut Lui, doar ceea ce dorește El să se întâmple și cum și când are El în plan. Chiar și atunci când nu vom avea o călăuzire deplină (s-a întâmplat la case mai mari, iarăși Elisei în 2 Împărați 4:27), rugăciunea încununată cu menționarea voii lui Dumnezeu este nu numai o recunoaștere a limitelor noastre, dar și o proclamare a suveranității divine.

Cred că Dumnezeu ascultă rugăciunile noastre, cunoaște și satisface nevoile noastre și onorează credința noastră. Dar în același timp, noi trebuie să ascultăm, să cunoaștem și să onorăm voia Sa!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

13 răspunsuri to “TEOLOGIA POSESIUNII”

  1. Vedem punctul 2 indeplinandu-se sub ochii nostrii.Ingamfarea lumii a dus la panica de pe bursa.Hello bubble,good bye bubble.

  2. De ce faceti referire numai la lucruri materiale?
    Nu pot fi si cele(mai ales) spirituale pe care noi sa le cerem?
    E drept ca de cele mai multe ori auzim in predica despre binecuvintari materiale(cind Domnul ne-a spus ca mai usor inra camila porin gaura acului, decit bogaul in Cer);
    insa e f gresit sa se predice asa; pentru ca putem primi si de unele si de altele;
    numai ca cele materiale ni se dau ca sa ne marim comoara din Cer prin ele, nu sa le pastram doar penru noi, cind sunt aitia oameni saraci.
    Credeti ca in acest text se face referire doar la cele materiale?
    sau la amindous?
    ADEVARATA BINECUVINTARE PE CARE TREBUIE SA O DOREASCA ORICINE ESTE VIATA VESNICA.

    • Adevărat! Iată de ce am menționat despre bogați să nu se bucure de prosperitatea materială mai mult decât de valorile veșnice. Același lucru e valabil pentru săraci: să nu doarească mai mult…

  3. Isus a spus: „Nu puteti sluji si lui Dumnezeu, si lui Mamona.” Alt verset spune ca „Lacomia de avere e o inchinare la idoli”. Cei cu dorinta de imbogatire, vor cadea robi a tot felul de patimi.

    Dorinta de imbogatire si de a trai intr-un lux cit mai extravagant are repercursiuni si asupra vietii spirituale. Daca Isus a spus ca nu se poate si cu Dumnezeu si cu Mamona, atunci sa raminem la ce a spus Isus. Lacomia de avere nu trebuie justificata ci smulsa din vietile noastre, precum un lastar de amaraciune. Aceasta nu inseamna ca sa oscilam in directia cealalta si sa incurajam lenevia! Dar acesta e un alt subiect…
    Sa facem si noi precum apostolul Pavel „Ma port aspru cu trupul meu ca sa nu-i stirnesc poftele.”

  4. @ Ovidiu Marinca
    Trăierea înt-un lux extravegant, greu de susținut sau imposibil, este mai degrabă o reflecție a stării spirituale slabe.
    Călăuzirea divină include și cât, cum și ce să cumperi și să folosești.
    Spiritul de risipă (fiul risipitor) este un exemplu bun de meditat în direcția aceasta.

  5. Piper on money:
    Not a problem. I hope you succeed like crazy. I hope your business grows to be worth billions of dollars and that you employ 500,000 people! I’ve got zero problem. That’s good for the world if you’re making something worthwhile or you’re providing some services worthwhile and your employees are being treated justly. My issue is, What are you going to drive? Where are you going to live? How many houses and boats and suits are you going to have? and so on. Because there is no problem with money flowing through your hands. The problem is wanting to be rich—wanting to have it! have it! and own! own!”

  6. Catre toti pastorii romani: warning! Warning! Do not repeat what Piper said! ( in your own church) . Again: Do not repeat the words above! You might get a lot of people angry , and that is not good for your congregation , brings the moral down!!!

  7. Subiectul asta ar trebui dezbatut mult mai mult decat subiectul „Peniel”, sunt socat uneori cand ma gandesc cat de mult ne-a influentat evanghelia prosperitatii si in Romania, cat de mult sunt afectati liderii nostri penticostali. Cand liderii sunt afectati isi pierd autoritatea morala de a vorbi adevarul, de a predica impotriva pacatului, de a aborda pe cei bogati din biserica care ar trebui disciplinati. Domnul Isus a vorbit mult impotriva materialismului, astazi predicile noastre impotriva materialismului sunt palide si lipsite de autoritate. Doamne da-ne din nou curajul de a aborda adevarul asa cum este scris in Scriptura, si da-ne puterea de a trai o viata simpla si modesta fara sa risipim nimic din ceea ce ne da El.
    http://catauadrian.blogspot.com/2011/06/cine-mai-poate-vindeca-evanghelicii.html
    http://catauadrian.blogspot.com/2011/06/cine-mai-poate-vindeca-evanghelicii_17.html

  8. Pierderea proprietatilor materiale este o binecuvintare si o conditie…Renuntarea de buna voie presupune un caracter pe care numai nasterea din nou il poate forma cu adevarat.E atit de multa prosperitate materiala in biserici pentru ca sint atit de putini nascuti din nou!

    • marcel,
      poate un carcater care a trecut prin nasterea din nou sa numeasca o sora tanssexuala,(urit lucru) cum ai facut tu pe blogul fratelui Marius C. de unde fratii te-au gonit?
      unde ai mai spus ca sutasul a fost homosexual si alte asemenea ineptii.
      Prefer sa nu le amintesc sa nu provoc „sminteala” vorba ortodocsilor.

  9. @Cristian Ionescu,
    Frate Cristian,
    Ar fi putin spus doar „Frumos…”.
    Postarea dumneavoastra este binevenita in niste momente de rascruce in care „noile invataturi” (dracesti) nu numai ca dilueaza dar si altereaza „credinta data sfintilor odata pentru totdeauna…”
    Punctul 3 este nu numai conclusiv dar si categoric si convingator pentru oricine „are urechi de auzit, sa auda !”

    „3. Pentru a reconcilia nevoia de credință în obținerea lucrurilor dorite și cerute și cunoașterea voii lui Dumnezeu, avem nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt prin roadă…”

    In Eclesiastul 10:1 se spune ca „mustele moarte acresc untdelemnul negustorului…; tot asa si putina nebunie biruie intelepciunea si slava !”
    Astfel de invataturi ca si cea in care „mireasa lui Hristos isi poate saruta Mirele pe gura” (este in drept sa pretinda putina intimitate…) nu sunt decat niste muste moarte care ACRESC UNTDELEMNUL CURAT AL INVATATURII SANATOASE, RASPANDITE DOAR PRIN EVANGHELIA CURATA SUB DIRECTA PEDAGOGIE A DUHULUI SFANT !
    Oare nu asa ne-a promis Mantuitorul in Ioan 16:13-15 ?

    Si apoi, „oricine o ia inainte si nu ramane in invatatura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu…” (2 Ioan 8-11)
    Sa ne pazim bine ca sa nu pierdem rodul muncii noastre si sa pierdem si rasplata cea buna ! (2 Ioan 8).

  10. John Piper is Calvinst(salvation through grace only). They are the ones that dare mention God’s sovergnity. Pentecostals reject that doctrine and embrace Arminianism(salvation through grace and works);See John Tipei”s books. . It seems to me you are going Calvinist, against the teaching of the pentecostal church.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: