CÂND CÂNTĂM ”FRAȚILOR, CREDINȚA NOASTRĂ S-O PĂZIM”, CÂNTĂM HATIKVA

A apărut, a dispărut și a apărut din nou pe harta lumii datorită providenței: Israel este poporul ales de Dumnezeu! Ferice de cei ce-l iubesc și îl binecuvântează! Ascultați inegalabilul Imn al Statului Israel, HATIKVA:


About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

25 răspunsuri sa “CÂND CÂNTĂM ”FRAȚILOR, CREDINȚA NOASTRĂ S-O PĂZIM”, CÂNTĂM HATIKVA”

  1. SPLENDID. Domnul este singurul care le va da tot ce le-a promis == EL PACEA==
    În Zaharia cap.12 arată foarte clar ,cum vor putea birui și cum se vor întoarce la Domnul ISUS ,tot în Zaharia însă, în cap.14 scoate în evidență că==DOMNUL VA FI SINGURUL DOMN ȘI NUMELE LUI VA FI SINGURUL NUME PESTE TOT PĂMÂNTUL.
    Ce GLORIOS VA FI,vor dispare dumnezei străini cu nume cu tot și deasemenea proorocii mincinoși. În Ieremia Cap.30,sunt prevăzute aceste vremuri prin care trece poporul Israel==
    Cred că ei sunt bine întemeiați pe Cuvântul acesta și îl cunosc bine că-ci Domnul le face din nou făgăduința IZBĂVIRII și că le va da ȚARA ȘI O VOR STĂPÂNI.(30 V 3,7-11)
    Dincolo de norii negrii strălucește SOARELE NEPRIHĂNIRII. Norii vor fi risipiți și SOARELE va străluci. Fiii LUMINII vor fi cu EL , din orice semintie, de orice limbă și din orice neam (aceasta include și palestinienii care sunt FII AI LUI )
    Vă recomand să citiți aceste trei capitole în întregime== Ieremia 30,Zaharia 12 și 14.

  2. Crede fiecare ce dorește, însă când cântăm despre credința noastră, cântăm despre Domnul Isus, nu despre evrei. Sorry, dar oricât de ales este poporul evreu de Dumnezeu, mântuirea vine prin Domnul Isus, nu prin dragostea față de ei sau față de alți oameni. Aceasta vine doar în urma dragostei față de Domnul nostru, pe care evreii îl resping. Nu cred că restaurarea lui Israel se referă la un stat, o organizare politico-sociala etc., ci la primirea credinței de către evrei. În plus, în Domnul Isus, nu este nici evreu, nici grec, așa că, după mintea mea, supralicitați prețuirea față de statul evreu în defavoarea dragostei față de poporul evreu care încă nu-l cunoaște încă pe Cristos. Mântuirea este personală, evreii și noi ceilalți o primim individual.

    • Shifu, citeste Romani 11 25 la 28. Pavel explica situatia evreilor. Chiar crezi ca supravietuirea acestui popor dea cursul a mii de ani, vinati de toate neamurile in toate colturile pamintului si crearea statului evreu care a reusit sa infloreasca in mijlocul desertului este numai o intimplare?
      Logica academicilor nu o inteleg, dar common sense ar trebui sa te faca sa vezi ca este ceva supranatural in toata povestea aceasta cu
      evreii.
      Ma asteptam la mai mult de la tine.
      Lui Vaisamar nu prea are rost sa-i raspunzi (in acest caz, cel putin), deoarece la orice intrebare dificila ori te ignora ori schimba subiectul.
      Te sfatuiesc sa citesti ceva surse independente bazate pe ultimele documente facute publice care descriu conditile care au dus la crearea refugiatilor palestinieni si datorita cui sint in situatia prezenta.

      • Totul e supranatural pe lumea asta. Dacă Dumnezeu a creat totul, totul se află sub controlul puterii sale, inclusiv poporul evreu. Am citit Scriptura și recunosc calitatea de popor ales a evreilor. Dar, în egală măsură, recunosc calitatea de popor ales a celor ce cred in Domnul Isus. Nu toți evreii sunt parte a poporului lui Dumnezeu; nici chiar în vechime nu toți evreii au fost copii ai lui Dumnezeu – e limpede din Epistola către evrei. Mai mult, urmașii lui Avraam, adevărații copii ai lui Dumnezeu, aflăm din Noul Testament, nu sunt evreii, ci cei ce se încred în Dumnezeu datorită jertfei lui Cristos. Nu se cade între frați să ne dăm învățătură unii altora spunând că așteptăm mai mult de la cutare și cutare. Fiecare lucrează potrivit cu înțelepciunea dată lui. Problema noastră, a evanghelicilor, e că, la noi, fiecare se crede mare învățător când Scriptura ne spune că, între noi, să nu fie mulți învățători. Ne va pedepsi Dumnezeu cu vârf și îndesat pentru asta. De fapt, deja ne pedepsește pentru că ne prostii unii pe alții cu lucruri care nu țin de esența Evangheliei.

      • Shifu, citez „Totul e supranatural pe lumea asta”. Dupa logica aceasta, minunile facute de Domnul nu sint mai supranaturale ca ceaiul de linte care te vindeca de limbrici?? Tare logica. tre sa vi cu ceva mai tare data viitoare 🙂

        D.A. Carson , in cartea ” the Difficult Doctrine of The Love of God”, este gratis cred , PDF.Te va ajuta sa reconciliezi anumete aparente contraziceri din biblie.

        Si vad dupa felul in care argumentezi ca nici macar nu ai citit Romani 11:23-28.

        Faci aceiasi creseala tipica , in care alegi citeva versete si te spinzuri de ele fara sa le aduci in contextul general al bibliei.Un studiu a unei teologii sistematice ar rezolva multe deficiente nu numai in cazul tau ( si al meu , ca si eu adeseori imi descopar idei nebiblice in gindirea mea, imagine that 🙂 ) dar si in cazul multor predicatori care cunosc o multime de versete biblice , dar nu sint in stare sa le puna in context.

        Pericolul mare este ( dupa cite imi amintesc esti de tendinta reformata) ca te agati de un sistem, si tot ce este in bibile il raportezi la acel sablon de gindire, uitind ca orice sistem are greseli in sine. Daca reformatii spun un lucru , that’s it, ala il cred si atit, uitind ca Adevarul Lui Dumnezeu nu este descoperit in totalitate la babtisti, nici la calvinisti, nici chiar la (GASP GASP) penticostali care cred ca ei au reinventat crestinismul in 1910 🙂

        A stiut Domnul ce face , ca daca lasa un cult sa fie perfect, pazea, ghilotina era in fata amvonului( cum de fapt sti ca s-a intimplat, la toate miscarile care au crezut ca au apucat adevarul)

    • Draga Tiberiu, ai un frumos nume roman adoptat si in limba romana ca doar suntem de vitza pur latina-romana.
      Cu respect doresc sa-ti amintesc ca, in romaneste cuvantul
      „CACI” NU SE SCRIE „CA-CI”
      Regret, dar personal fac alergie de cate ori citesc ceva scris cu greseli gramaticale
      In rest, iti doresc „Sa ai o zi buna!”
      Observator

      • „Vitza” pur latină se scrie „vița”…
        Am înțeles că ați evitat teribilul „vita latină” 🙂

      • Pai stai un moment ca nu inteleg, ce faci frate Ionescule, ma corectezi? Doresc sa nu te superi dar iti atrag atentia ca nu toate computerele au litere derivate din S, cum ar fi Sh, sau al literei T, cum ar fi Tz…
        Altfel, este cum nu se poate mai simplu, si intelege si baba Rada de pe strada

    • @Shifu, tu spui ” In plus,Domnul Isus nu este evreu,nici grec,asa ca dupa mintea mea…”
      OK, asta si eu cred ca este valabil dupa mintea ta.Dar, omenirea , tocmai pentru ca sa nu se ajunga la asemenea aberatii ca cea afirmata de tine, are niste reguli, niste canoane.Si ca o curiozitate, aceste aspecte au peste 2500 de ani vechime in jurisdictie.(Dreptul roman ne-a lasat o mostenire nespus de bogata in acest sens) Spre exemplu, pot fi doi soti romani in Germania, si acolo li se naste un copil.Intrebare: dupa legea dreptului international, ce este copilul nascut in Germania din parinti romani?
      Daca Dumnezeu si-a ales dupa voia LUI poporul israelit si ne cere sa ne purtam intr-un anumit mod fata de acesta, daca prin puterea lui Dumnezeu a lasat ca intruparea fiului LUI sa se faca printr-o feciara israelita si PRUNCUL s-a nascut in Israel, ce nationalitate are Isus? Hai ca nu este asa de greu.Poti sa raspunzi corect din prima. Dar incearca fara sa fi subiectiv si fara a avea in minte dorinte de demonstratii teologice sau filozofii.Acestea mai mult incurca.

  3. Mi-am propus să nu mai comentez pe acest blog, dar nu-mi pot reprima o curiozitate: în ce fel a dispărut Israel de pe hartă datorită providenţei lui Dumnezeu? Potrivit DEX, providenţă = concurs de împrejurări favorabile! Favorabile pentru cine? Pentru cei care şi-au văzut Templul distrus şi compatrioţii răstigniţi cu miile?

    • Providența divină! Uneori cuvântul ”providență”, în mediul evanghelic, se folosește fără specificația ”divină”, deoarece o subînțelege. Cât privește distincția favorabil/nefavorabil, Romani 8:28 spune că ”toate lucrurile (favorabile sau nefavorabile) lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu…” În cazul lui Israel, Dumnezeu a ales să considere întoarcerea lor în viitor ca un credit la timpul prezent.

  4. Din cele citeva comentarii se poate deduce cu limpezime ca acest copil rasfatat al stiintei, doctor parca, vad ca nu se conduce dupa cuvintul bibliei ci dupa dex-uri, text-uri si alte uri, ma gindesc la cea palestiniana.Poate or mai fi dar, ramine ca timpul sa le rezolve, si ma gindesc la timpul lui Dumnezeu,bine’nteles.Iar sa poti citi cu prorprii ochi in 2011 ca Isus nu este evreu, eu ma mir ca nu a plesnit computerul de pe care a scris, ori si acesta care posteaza o fi vrut sa spuna ca este sectant sionist, mai stii? FRATILOR, VOI CHIAR NU VA TEMETI DE DUMNEZEU? Sa piara stiinta voastra de doi bani si noua lasati-ne cuvintul sfint asa cum este ingaduit de Dumnezeu si care aduce roada cit voi nu puteti numara intr-o zi.Chiar nu vreti sa credeti ca a va juca cu astfel de lucruri va duce in ridicol? Ramineti in politica, acolo se pot face tot felul de jonglerii cu cuvintele, cu istoria cu ce vreti voi, dar lasati la locul ei rinduiala pusa de Dumnezeu, o fi pentru saraci, o fi pentru suflete ratacite, zdrobite, pentru cei mai putin stiintifici, stie Dumnezeu pentru cine, dar voi dovediti ca vreti sa o luati inainte, lucruri despre care biblia spune cite ceva.Dumnezeul cel viu sa va lumineze mintea , inima si gindurile.(cu diplomele nu este cazul, sunt de la oameni)

    • „[…] acest copil rasfatat al stiintei, doctor parca, vad ca nu se conduce dupa cuvintul bibliei […] eu ma mir ca nu a plesnit computerul de pe care a scris […] FRATILOR, VOI CHIAR NU VA TEMETI DE DUMNEZEU? Sa piara stiinta voastra de doi bani si noua lasati-ne cuvintul sfint asa cum este ingaduit de Dumnezeu si care aduce roada cit voi nu puteti numara intr-o zi. […] lasati la locul ei rinduiala pusa de Dumnezeu, o fi pentru saraci, o fi pentru suflete ratacite, zdrobite, pentru cei mai putin stiintifici, […]Dumnezeul cel viu sa va lumineze mintea , inima si gindurile.(cu diplomele nu este cazul, sunt de la oameni) !!!!”

      … Nu prea stau să citesc comentarii, dar acesta fiind chiar ultimul în listă mi-a atras atenția. Mi se pare un atentat grosolan asupra înțelepciunii (inteligență, bun simț, intuiție, spiritualitate) lăsate de Dumnezeu nouă.

      • Înțelepciunea este cu totul altceva decât ceea ce se învață la școală.

      • Am scris (fără a intra în detalii): „înțelepciunii (inteligență, bun simț, intuiție, spiritualitate) lăsate de Dumnezeu nouă”

        (Sunt cazuri când „fiii veacului acestuia față de semenii lor sunt mai înțelepți decât fiii luminii” și „înțelepciunea care vine de sus este curată, pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică)

      • @Remus, daca te-a suparat forma in care am scris, poate ai dreptate, te rog sa ma ierti ca ti-am produs clipe de insatisfactie, dar, aceasta rabufnire a mea vine dupa mai multe postari legate de cele scrisae de acest tinar, dupa mai multe raspunsuri de loc potrivite si de fapt, daca ma gindesc bine toate actiunile lui mie m,i se par foarte cu F mare, LUMESTI. Am depus o marturie ca voi sluji cu credinta credinta crestina si pe Isus indiferent de imprejurari, si mie in aceste momente asa mi-a dictat constiinta(ce frumos suna) sa iau atitudine hotarita si foarte hotarita cind sunt aduse la „stintific” poruncile si cuvintul lui Dumnezeu. Deci suport atragerea atentiei care o faci, dar cu si mai mare rivna il ap[ostrofez pe cel ce isi permite „jonglerii” cu cuvintul bibliei, fie ele cit de stiintifice, cit de fine, cit de cum vrei tu. Apropo, sunt SIONIST SECTANT, daca acesata

  5. Da, sună frumos Hatikva (imnul de stat al Israelului). Interesant este faptul că, folclorul romanesc a fost sursa de inspirație a acestei melodii (o varianta aici http://www.trilulilu.ro/rokker/94e0d5ab1d6522). La capitolul acesta putem discuta despre cât, dacă și în ce fel putem vorbi despre inspirație divină a multora dintre cântările în stil popular cântate în biserici, cântări a căror melodii circulă în diverse variante în folclorul românesc.

    Varianta „Fraților credința noastră s-o păzim” poate produce confuzie. Nu toți pricep ce e aia „credința noastră s-o păzim”. …”Credința sfinților dată odată pentru totdeauna” – cât de mulți interpretează acest verset în mod eronat, crezând că acest verset din Iuda ar avea de a face cu anumite practici și norme reprezentative anumitei generații sau culturi!

    Melodia Hatikva se mai cântă în biserici și cu textul: „Doamne Tu-n necazuri lângă noi rămâi”. La noi în biserică folosim varianta de text preluată din culegerea de imnuri creștine „jubilate” (adapt. Carmen Gavril):

    Tu înalță focul în adâncul meu,
    Flacăra luminii răspândind mereu,
    Ființa mea întreagă eu Ți-o dăruiesc,
    Strânge-o cu putere, Mire drag, ceresc.

    Ref.
    Izvor de viață și cu pace nins,
    În întuneric cerul mi-l aprinzi,
    Tu, plânsul rugii mi-l asculți mereu,
    Doamne-al iertării, Sfinte Dumnezeu.

    Tu mă înconjoară cu dreptatea Ta
    Când cel rău coboară la fântâna mea,
    De se face noapte într-al zilei gând,
    Tu ca o stea să strălucești curând.

    Veșnica lumină ne va lumina,
    Fii bucurie! Nu te-nfricoșa!
    Bocetul să tacă, se aude sus
    Cântecul iubirii: „E în prag Isus!”

  6. Poporul roman are din start o preconceptie despre evrei si nu ma indoiesc ca foarte multi si dintre „crestinii” de pe acest blog nu si-au facut tema de casa inainte de a lasa un comentariu. Biblia, care cred ca este cartea dupa care ne modelam conduita zilnica, ne indeamna nu intr-o ipostaza ci de nenumarate ori ca sa ne rugam pentru Israel, poporul evreu si Ierusalim. Psalmul lui David 122 de la versetele 6 la 9 ne indeamna: „Rugati-va pentru pacea Ierusalimului!…” Cred ca este destul de clar… Mi-a placut foarte mult o predica de-a lui David Jeremiah in care spunea cum Dumnezeu „oglindeste” in Sfanta Scriptura foarte multe lucruri pe care El vrea sa ni le faca de cunoscut. Spunea David J. -Dumnezeu a ales un popor in Vechiul Testament pentru a ne arata prototipul felului in care El lucreaza. A meritat poporul evreu sa fie ales? Deloc! A meritat curva Rahav sa fie aleasa in genealogia pamanteasaca in care se va naste Isus? Deloc! A meritat Iacov sa fie ales de Dumnezeu si care in final se va dovedi un „gigant” dupa ce a fost transformat de Dumnezeu? Deloc! De fapt el era un hot si inselator inainte de a se intalni cu Dumnezeu. Dar, Dumnezeu este suveran! Putem ajunge la predestinare (ce e un subiect foarte taios pentru multi?!) Dar, Dumnezeu este suveran! El (Dumnezeu) a decis sa aleaga un popor dispretuit si urat de toate natiunile pamantului, a decis sa foloseasca oameni imperfecti… si de aceea m-a ales si pe mine si pe … tine… cel ce te indoiesti de alegerea lui Dumnezeu! Are Dumnezeu ceva impotriva palestinienilor? Nicidecum, de fapt la fel cat are impotriva romanilor, americanilor, francezilor – ce nu-L recunosc pe Cristos ca Unic Salvator, ca singura cale spre Dumnezeu!
    Si-atunci, ce e de facut cu cei care dispretuiesc poporul evreu? Daca ei se exprimau asa pe vremea Inchizitiei erau executati! Astazi, Dumnezeu ne cheama sa ne rugam pentru ei, ca El sa le schimbe mentalitatea ingusta, homofoba, antisemita asa cum a schimbat mentalitatea lui Iacob, ori Pavel. Mai jos un cantec despre Ierusalim.

    Un clip cu evreii mesianici ce sarbatoresc in Ierusalim, un concert cu Paul Wilbur, care a revolutionat la acea vreme (si sper si astazi) mentalitatea multor crestini….

  7. La noi, românii evanghelici, sfaturile se dau cu o larghețe soră cu ignoranța (aia crasă)… Am fost sfătuit în ultimele zile să fac tot felul de lucruri, cam cu se întâmplă cu tot românul verde care merge la doctor… știe el mai bine (românul) cum stă treaba, că doar medicul e prostul tîrgului… Văd că, la noi, tot blogărul se pricepe la teologie, iar restul lumii trebuie să mai citească. A citit și el, blogărul, o carte-două, prin urmare ceilalți trebuie să mai studieze pentru că e ignoranți… Normal că el, blogărul, cititor de atâtea cărți câte sunt la o mână ciungă (cum zicea un prieten) are mari așteptări de la ceilalți, care nu se ridică la nivelul așteptărilor și pseudo-cunoștințelor sale. Dar, asta e… Multora de aici le-aș cumpăra o oglindă în care să se uite bine înainte să deschidă gura (adică să scrie pe blog) și să-și împartă cu atâta generozitate sfaturile mai mult sau mai puțin informate (ca să nu zic altfel). Altora le-aș cumpăra și alte cărți decât cele pe care s-a întâmplat să le citească până la vârsta la care sunt. Pe alții i-aș sfătui (eu, desigur), să stea în banca lor, să învețe teologie temeinic, să primească învățătură de la cei care se pricep, să studieze câțiva ani la rând fără să se socotească experți în domeniu și abia apoi să-și dea cu părerea. Sunt prea mulți învățători pe blogul ăsta, ceea ce calcă flagrant porunca Scripturii, cea care ne interzice să existe mulți învățători printre frați. De ce? Pentru că teologia (întocmai altor științe) nu-i pentru toți. Mântuirea, da, e pentru toți, dar asta nu înseamnă că teologie știe orice blogăr. Dovada constă tocmai în comentariile de pe acest blog, care de cele mai multe ori sunt de-a dreptul jenante prin atitudinea celor care-și închipuie că, dacă au citit și ei o chestie cu două coperți (sau fără, adică ziare), au descifrat ce n-au înțeles din Cuvântul lui Dumnezeu. În concluzie, blogu-i blog: aici toată lumea se poate socoti profesor universitar în teologie, stând cot la cot cu sfinții apostoli și ucenici ai Domnului, în timp ce restul lumii mănâncă fărâmiturile teologice ce rămân de la masa lor. Tare aș vrea să-l văd (pe blogăr) stând la un examen adevărat de teologie (din ăla care se dă la universitate) sau măcar scriind un articol de cercetare pe care să-l și publice într-o revistă serioasă (nu mai vorbesc de cărți, să scrie cărți, să le publice, și apoi să să-și încerce penelul). Sunt convins că dacă aplicăm cele două cerințe de mai sus celor de pe acest blog, chiar că nu mai rămâne nimeni să comenteze…

  8. @ Shifu
    Toți dumnezeii popoarelor au teologiile lor. Tot ce realizează teologiile, este să întărească sau să facă religiile. Aceasta s-a petrecut și în poporul evreu,care primise Legea de la Dumnezeu prin Moise. Felul cum L-au tratat teologii de atunci pe Domnul Isus , scoate la iveală acest lucru.Oricine studiază 4 sau 5 ani într-o universitate, așteaptă ca după ce a terminat, să-și poată câștiga pâinea, de aceia se vând atâtea lucruri pe piața creștină. Cine studiază mult, acumulează multă cunoștință , ( dar după cum se vede, cunoștința îngâmfă –
    1 Cor. 8 v 1b ) , și întărește oamenii în religiile lor. NUMAI HARUL LUI DUMNEZEU ADUCE CREDINȚĂ , CARE TE PUNE ÎNTR-O PĂRTĂȘIE CU DOMNUL. O ÎNTÂLNIRE PERSONALĂ CU EL, SCHIMBĂ VIAȚA ȘI LUCRURILE LUMII ACESTEIA NU O MAI POT BIRUI. Consider deci , că e bine să ne uităm puțin mai atenți la aceia pe care îi considerăm mai mici sau mai nestudiați. În rest, MULTE BINECUVÂNTĂRI !

  9. Unde ai vazut dumneata, in „Scriptura” dumitale ca se interzice sa fie invatatori in biserica ori, de ce nu, pe blogul acesta?! Vedeti cum aduceti „vechea traditie penticostala” … ce ne da „duhul”… Cand mergem la amvom, „ce ne da „duhul”, cand vorbim oamenilor despre Dumnezeu „ce ne da duhul” s.a. S-a incheiat cu vechea traditie, frate draga. Suntem in secolul XXI! Trebuie sa ne obisnuim sa mai citim si cate o carte, sau ca si crestinii din Bereea, sa ne „documentam” sa vedem daca ceea ce auzim in casa Domnului ori chiar pe acest blog e adevarat. Si mai este o chestiune foarte delicata: in timpul saptamanii, cati dintre cei care sustin ca sunt crrestini citesc, mediteaza la Cuvantul Domnului. Daca tot ce auzim este in casa de rugaciune atunci cu certitudine suntem ca si gascutele care intra in apa, se uda pe pene si cum ies afara se scutura o data, de doua ori, si toata apa de pa ele e pulverizata inapoi in atmosfera ca si cand ele nu au fost niciodata in apa… Cuvantul Lui trebuie sa fie bine inradacinat in noi, prin studiu, rugaciune, o viata traita in adevar, o relatie personala cu Mantuitorul si aceasta relatie aprofundata zi de zi in cunoastere mai mult a lui Dumnezeu.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Bloggerii evanghelici domină Topul WordPress (lb. română) – 28 august 2011 « România Evanghelică - 28 august 2011

    […] Atenţie: nu comentez pe forumuri!!!! (mariuscruceru.ro) 2. CÂnd CÂntĂm ”fraȚilor, CredinȚa NoastrĂ S-o PĂzim”, CÂntĂm Hatikva […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: