8 septembrie 2011 
Conform Baptist Press, alianța dubioasă între președintele Obama și Organizația de Cooperare Islamică ridică semne de întrebare cu privire la poziția administrației americane față de libertatea de expresie. Inițiativa de a aproba și implementa o rezoluție ONU care criminalizează afirmațiile împotriva islamului riscă să devină o validare a legilor restrictive în majoritatea țărilor arabe și în Europa de Vest.
De ce este periculos acest demers? În primul rând pentru că desconsideră dreptul elementar de exprimare liberă a crezului cuiva. Fiecare religie are dreptul să creadă în exclusivitate, adică să se considere singura adevărată. Aceasta presupune afirmarea propriului crez, dar și contestarea celorlalte. Deocamdată, în țările creștine, islamul se bucură de drepturi care sfidează identitatea religioasă a acelor țări, în vreme ce țările arabe persecută creștinii cu brutalitate.
Islamofobia, pe care aceste proiecte legislative încearcă să o tempereze, nu este rezultatul unui spirit paranoic al civilizației occidentale și nici măcar o reacție naturală împotriva islamizării acestor țări. Terorismul și spiritul criminal care îl caracterizează nu este limitat doar islamismului radical. O mare majoritate a populației arabe de pretutindeni justifică și încurajează acest radicalism.
Naivitatea administrației actuale este cu atât mai dezgustătoare cu cât acțiunea este unilaterală ignorând spre exemplu faptul că în Arabia Saudită manualele de școală îi incită pe elevi de la cele mai fragede vârste să ucidă evreii, să lupte împotriva politeiștilor, să îi considere pe creștini dușmani și să împrăștie islamul prin ”jihad”.
Nu pot să uit oroarea pe care am simțit-o atunci când, imediat după tragedia de pe 11 Septembrie, 2001, pe străzile orașelor populate de palestinieni, atacurile teroriste soldate cu peste 3,000 de morți erau celebrate cu entuziasm… Pe ce lume trăiesc unii oameni?
Articolul informativ a apărut în limba engleză AICI.
POPAS PENTRU SUFLET 
August 1990. America traia, inca, naiva sub euforia “visului american”. Parea ca Imparatia lui Dumnezeu se instaurase acolo (peste trei ani, avea sa aiba loc primul atentat la WTC). Am intrat in Capitoliu (e adevarat, printr-un detector de metale) fara ca nimeni sa ma bage in seama. Am hoinarit vreo 2 ore prin salile din care congressman-ii abia plecasera, lafaindu-ma pe scaunele pe care statusera. Eram un biet student din Romania uluit ca nimeni nu-l legitimeaza si nu-l intreaba ce cauta acolo. Libertate (aproape) nelimitata pentru straini, vulnerabilitate (aproape) totala pentru America.
Intre timp, (21 de ani) lucrurile s-au mai schimbat. Au aparut tot mai multe restrictii, chiar si pentru crestini. Protestam zgomotos (oriunde am fi) impotriva restrangerii drepturilor. Este bine, este rau ?
Ap. Pavel nu numai ca nu pledeaza pentru abolirea sclaviei, ci pledeaza pentru … acceptarea ei. Femeile crestine din vremea apostolilor nu lupta pentru egalitate cu barbatii, ci pentru acceptarea design-ului stabilit pentru fiecare la Creatie. Ap. Petru si Pavel nu tuna si fulgera impotriva lui Nero (“putin” mai rau ca Obama), ci impotriva pacatului si invatatorilor falsi.
Ce facem noi astazi? Imi amintesc aplombul cu care fr. Dugulescu (“piscat” de utilizarea de catre un deputat al termenului “sectant” pentru baptisti) ameninta, de la tribuna Parlamentului, pe presedintele in exercitiu al Romaniei (care urma sa plece in vizita oficiala in USA) ca se va intalni cu “sectantul” Clinton …
Am senzatia ca nu prea vrem sa platim “pretul uceniciei” (vorba lui Bonhoeffer). Ne plac jertfele care nu ne costa nimic. In cartea sa, “Costul uceniciei”, Bonhoeffer reda grelele framantari legate de intrebarea: “sa reactionez (la crimele naziste care se petreceau sub ochii lui), sa nu reactionez?”
Suntem pregatiti pentru libertatea pe care o clamam asa vehement? Stim ce sa facem cu ea ? Ma gandesc numai la Martin Luther King, ce serviciu a facut el (prin obtinerea egalitatii) populatiei de culoare ? A devenit aceasta mai morala ? Mai credincioasa ? A scazut procentul negrilor din inchisorile americane ? Dar “albilor”, ce beneficii le-a adus? Priviti la MTV si veti avea raspunsul.
Sa nu uitam ca vremurile de inflorire a crestinismului (cantitativ si calitativ) au fost cele in care fratii nostri se intalneau prin catacombe. Misiunea se facea prin expulzare (nu prin bugete de milioane de $), iar incoltirea samantei Evangheliei se facea prin sangele martirilor. Sa-si fi schimbat Dumnezeu metodele intre timp?
Doamne ajuta-ne sa luptam pe baricadele Tale, nu pe ale oamenilor! Si sa stim ce cerem!
@ George
Crestinii adevarati stiu ce sa faca cu libertatea – in nici un caz nu profita de ea spre a pacatui. In acelasi timp, nu e nimic gresit sa ne bucuram de pace! Apostolul Pavel ne indeamna sa ne rugam pentru dregatorii, ca pacea noastra atirna intr-o oarecare masura de pacea tarii. Daca prigoana si greutatile sunt singurele mijloace care ne tin aproape de Dumnezeu, atunci la ce sa ne mai rugam pentru pacea tarii? In final, pe timp de pace se poate vedea mai bine slujirea din dragoste adevarata. „Cine Ma iubeste, pazeste poruncile Mele!” (Pe vremea comunismului, am cunoscut „crestini” foarte rivnitori si evlaviosi! Mergeau la servici, iar de la servici alergau cu rivna in Lucrarea Domnului. Cum a cazut comunismul, a cazut si rivna de pe ei! Au lasat Lucrarea Domnului deoparte, si alearga orbeste dupa euros si dolari!)
@ Ovidiu,
“Va indemn, dar, inainte de toate, sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii, pentru imparati si pentru toti cei ce sunt inaltati in dregatorii, ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita, cu toata evlavia si cu toata cinstea.” (1Tim2:1,2)
“… cu toata cinstea …” a fost interpretat, din nefericire, in sensul de a avea ascendent (oficial) asupra celorlalte religii, sau – macar – tratament egal. Devenim foarte combativi cand statul ne lasa fara “monopolul” de care ne bucuram la un moment dat si pe care ajunsesem sa credem ca … ni se cuvine.
Termenul: “cinstea” din 1Tim2 :2 (σεμνότητι) are sens de onestitate (fata de autoritati), nu de rang care ni se cuvine in societate.
Exemplul pe care l-am dat, de grandomanie aroganta din politica romaneasca, nu e unic. Prea adesea ne “umflam” si “scoatem limba” la autoritati (in Romania), pititi pe dupa cracul pantalonilor Unchiului Sam (care, intamplator e putin … baptist).
Ati vazut asa ceva in comportamentul apostolilor?