Nissan și un grup de cercetători elvețieni lucrează la un proiect pentru crearea unei platforme de interacțiune om-mașină. Aplicațiile sunt deocamdată limitate la posibilitatea de manevrare a unui cărucior de către persoanele handicapate (lucru deja realizat) și introducerea acestui sistem în vederea reducerii numărului de accidente rutiere.
Nu știu dar ceva îmi spune că nu e doar atât. Modul în care este prezentată știrea, AICI, mi se pare extrem de naiv (cu excepția faptului că unul dintre savanți este un compatriot!). Deci numai atât? Uite, eu m-am gândit deja la alte câteva aplicații: citirea minții teroriștilor, prizonierilor de război… soțului, soției, copiilor, clienților, cetățenilor…
Mai mult, dacă putem citi gândurile mi se pare o problemă de timp să le și putem insera în mintea oamenilor. Interfața care asociază omul și mașina poate să îi echivaleze, substituie etc. Bineînțeles, pentru o lume pașnică, fericită și unită! Sună a turnul Babel!
Acum, noi înțelegem că Domnul Isus avea această capacitate supranaturală. Avea însă și prerogativa divină de a-i limita efectul în favoarea îndreptării voluntare a subiecților. Eu de exemplu nu aș avea încrederea să ofer cuiva această tehnologie. Prea riscant! Totuși, tare aș fi curios ce gândesc la capitolul aplicații prietenii de la guvern…
Eu traiesc vremuri apocaliptice de vreo citiva ani. Sotia mea are capacitatea de a-mi citi gindurile de o buna bucata de vreme!
http://www.aleppocodex.org/links/10.html
Daca apare masina, incepem sa ne cosmetizam si gindurile… 🙂
Grav este faptul ca prin unde electromagnetice de frecventa foarte joasa
VERY LOW FREQUENCY WAVES[vlfw]
se vor putea[si…deja se pot
]induce stari de constienta modificata ale individului,
astfel incit acestuia sa ii fie transmise ginduri care nu sunt ale lui.
Razboiul viitorului este unul ,,psi”-adica psihologic.
Implementarea acestor cititoare de ginduri si emitatoare de ginduri ,
transmise pe frecventele proprii ale circuitelor neuronale
se va face sub semnul ajutarii individului la a fi mai protejat de diversi factori nocivi,
de razboiul impotriva terorismului mondial,finantat de iudeo-masonerie ,
totul implinind profetiaapocaliptica
acel ,,pace,pace” fluturat cu emfaza de liderii mondiali ai clubului BILDERBERG
pina cind ., o prapadenie neasteptata va venipeste toti locuitorii pamintului
si nu va fi chip de scapare”
EXCEPTIE CEI CARE DE ACUM ISI PREGATESC CREIERUL CU ACUMULAREA CUVINTULUI SFINT
Aparate cu principiu similar sunt OBERON[
produs in centrele de cercetare psiho-fizica rusesti]
SCIO[produs de americani.avind la baza PSIHOTRONICA].
VORBESC CA UNA CARE AM LUCRAT PE ACESTE APARATE cindva,
pentru diagnosticarea diverselor boli pe baza biorezonantei.
Ni se pregateste o manipulare electronica globala,
un stat politienesc mondial,
o supunere oarba,o supraveghere permanenta
tocmai prin astfel de sisteme ultraperformante.
Dar…,,cind veti auzi aceste lucruri,
a stiti ca Fiul omului este foarte aproape,este chiar la usi”