CHINA ȘI ALTE SUPERPUTERI AGLOMEREAZĂ COSMOSUL AMERICAN

Noile ambiții ale superputerilor din linia a doua crează un trafic spațial cu posibile repercursiuni pe arterele politice. China, Japonia, într-o oarecare măsură Korea și chiar India au adăugat etaje semnificative turnului lor către cer. Îngrijorarea protagonistelor tradiționale – Statele Unite și Rusia – este vădită și justificată. Chinezii spre exemplu nu prea știu de pardon când este vorba să-și încerce puterile. Anul trecut au distrus un satelit învechit cu o torpilă de distanță medie într-un test militar criticat pe plan internațional. În prezent lucrează la lansarea și asamblarea unei stații spațiale.

Astfel, noua cursă spațială a devenit – în mod suspect de profetic – asiatică. Nu știu (încă) ce înseamnă secatul Eufratului pentru a netezi calea monstrului estic mărșăluind spre Ierusalim și restul lumii, dar știu că acesta are cea mai numeroasă armată, tehnologie pe măsură, o economie vibrantă, ambiție fără margini și o totală lipsă de respect pentru sensibilitățile civilizației. Modul în care au realizat tranziția de la regimul totalitarian la un regim tot… alitarian dar cu economie de piață este uluitor. Combinația este letală: guvernul comunist este mai în control ca oricând, scopurile sale sunt cel puțin la fel de sinistre și toate acestea pe cheltuiala tuturor.

Rușii s-au prins că democrația pierde războaie, alegeri și putere așa că l-au pregătit pe domnul Putin pentru o domnie lungă și fericită. Ca să poată ține pasul. Și americanii au înțeles fenomenul, așa că pe fondul luptei antiteroriste și a crizei economice anexează drepturi după drepturi de la o populație și așa slăbită moral, intelectual și social. Dacă nu ne pot convinge, ne păcălesc… Ca pe vremea romanilor, poporul vrea pâine și jocuri. Pâine și jocuri le dăm! Legi care legalizează desfrâul, spectacole deșănțate care slăbesc vigilența spiritului, servicii sociale care croiesc o societate dependentă și noi tehnologii care ne… protejează oriunde am fi.

Singurul bastion care ar putea face opoziție este Biserica. Nu bisericile, dintre care multe au alunecat pe panta conformismului ecumenic. Nu pastorii de carieră pentru care supraviețuirea lor a devenit religia de circumstanță a colaboraționismului pe care unii încă îl justifică și îl vor camuflat. Biserica adevărată și adevărații slujitori care se vor încumeta să spună lucrurilor pe nume cu orice preț! Pe acest fond, puterea politică va considera această Biserică un punct vulnerabil în jocul politicii externe și așa compromis de lipsa de coerență și consecvență a administrației SUA și de viabilitate a economiei americane.

Dilema nu este nouă. Pe când Israelul era… superputere, în fața noilor amenințări și pretenții teritoriale ale dușmanilor, poporul lui Dumnezeu a ales variante seculare, alianțe dubioase și eradicarea vulnerabilității religioase. Sfârșitul a fost lamentabil. Statele Unite au fost îngăduite de Dumnezeu cu un scop în aceste vremuri din urmă. Pe fondul unei religiozități care a permis mișcări de trezire spirituală autentice exportate în întreaga lume, suportul necondiționat oferit Statului Israel, misionarismul agresiv care a zdrobit multe bariere ale întunericului păgân și spiritul caritabil care a hrănit miliarde de flămânzi, SUA a devenit polițistul lui Dumnezeu. Abandonarea rând pe rând și treptat a acestor obiective a declanșat apariția unor rivali pe care nu-i mai poate stăvili. Exact ca în vremurile vechi când Dumnezeu ridica opoziție din afară împăraților necredincioși.

Să fie această decădere vizibilă a Americii uscarea figurativ-profetică a Eufratului care deschide calea invaziei răsăritene? Că în sens literal se petrece – ca și cealaltă – sub ochii noștri!