GOANA CĂTRE ABSTRACT

Era o vreme când albul era alb iar negrul, negru. Binele și răul nu se întâlneau de dincolo de abis iar gardul dintre înțelepciune și nebunie nu avea poartă. Acum că ne-am modernizat avem pictură abstractă, muzică abstractă, credință abstractă și așteptăm cu interes să vedem cum va arăta lumea noastră abstractă de mâine. O lume mâzgălită, zgomotoasă și a imaginațiilor de-bile (de-alea fără încrețituri, adică…)

Arta (cât mai era și ea de decentă) a renunțat la frumusețea clarității, îmbrățișând jocul nervos, haotic al lipsei de liniște sufletească pe care dorește neapărat să o transmită. În spațiul social, această lipsă de simetrie și logică a tăvălit majoritatea conceptelor sacre – începând cu familia și terminând cu biserica – în amalgamul unei geometrii fără spațiu și timp, fără sus și jos, fără aici și acum/atunci și dincolo.

Absolutul a fost înlocuit de relativ, principiile schimbate în opinii, valorilor le-a fost voalată substanța și a rămas doar simbolismul de ele, iar adevărul umblă beteag, peticit și murdar pe ulițele gal(ant)eriilor culturale.

Și așa s-a născut ecumenismul! Cu un Dumnezeu căruia îi poți spune oricum, un crez adaptat sensibilităților sociale, un mesaj amoral pe care îl poți folosi în loc de pastă de dinți, o muzică înălțătoare spre… ceva/cineva și cu finalitatea eternității iad/rai doar o imagine holografică bântuitoare.

Totul a început cu prima distorsiune pictată, prima disonantă lăsată pe portativ, primul păcat nemărturisit și prima concesie teologică.

De ce este abstractul atât de fascinant și atractiv? Mai întâi pentru că ne putem permite să-i interpretăm umbrele după preferințele noastre. Apoi, pentru că ne putem identifica pe noi înșine cu dezordinea sa. În fine, pentru că ne elevează în spațiul creativ al divinului. Singurul care poate face sens în țesăturile abstractului (prin deschiderea de ferestre către o lume fără corespondente în realitatea noastră) este Dumnezeu! Încercarea de a-I plagia nebuloasele ne aruncă într-un spațiu al percepțiilor pe care diavolul le exploatează spre nimicirea noastră. Aceste imagini nu trebuie nici explicate, nici însușite și nici interpretate ci doar contemplate! Prin ele Dumnezeu ne arată măreția Sa din infinit! Abstractul divin este ambiguu pentru că depășește capacitatea noastră de înțelegere. Marele adânc al tentativei reproducerii acestui abstract este prăpastia ocultismului.

În aceste condiții, credincioșii ar trebui să fugă cu amândouă picioarele de tot ce este obscur, să cerceteze duhurile și să ceară de la Dumnezeu discernământ. Pentru că abstractul uman nu este doar un curent artistic, o… formă de exprimare culturală sau o mișcare spirituală înoitoare ci în ultimă instanță o armă formidabilă a întunericului împotriva sufletelor noastre!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

7 răspunsuri sa “GOANA CĂTRE ABSTRACT”

  1. Abstract ? Hmmm…

    1. „Vai de cei ce trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii, şi păcatul, cu şleaurile unei căruţe, şi zic: „Să-Şi grăbească, să-Şi facă iute lucrarea, ca s-o vedem! Să vină odată Hotărârea Sfântului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaştem!”
    Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!
    Vai de cei ce se socot înţelepţi, şi se cred pricepuţi!
    Vai de cei tari când este vorba de băut vin, şi viteji când este vorba de amestecat băuturi tari; care scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi!
    De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriştea, şi cum arde flacăra iarba uscată, tot aşa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, şi floarea li se va risipi în vânt ca ţărâna, căci au nesocotit legea Domnului oştirilor, şi au dispreţuit cuvântul Sfântului lui Israel.
    De aceea Se şi aprinde Domnul de mânie împotriva poporului Său, Îşi întinde mâna împotriva lui, şi-l loveşte de se zguduie munţii, şi trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul uliţelor. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este încă
    întinsă.” (Isaia 5:18-25).

    2. „Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori,
    bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,
    fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
    Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.” (Romani 1: 29-32);

    3. „Totul este curat pentru cei curaţi; dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate. (Luc 11.39-41; Rom 14.14-20; 1Cor 6.12; 1Cor 10.23-25; 1Tim 4.3-4;)
    Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună. ” (Tit 1:15-16).

    Asta-i curata ZONA GRI…

  2. Frate Ionescu
    Ati scris vreodata poezii? Daca nu, va sugerez sa o faceti pentru ca se pare ca aveti imaginatia si “vocabularul” format pentru lucruri reale si abstracte, cum poeziile trebuie sa arate. Referitor la “greva generala” a celor ce nu vor posta pe blogul dumneavoastra timp de o saptamana (in afara de Aciduzzu), eu ma alatur lui, sa nu fie singur… Ceilalti ce nu posteaza timp de o saptamana, bineinteles ca se vor pocai, in sac si cenusa, si vor veni peste o saptamana sa ne spuna din experientele lor cu acest … experiment… Referitor la abstractul de care vorbeati, frate Ionescu, cred ca este prezent, ori vrem ori nu vrem, in viata noastra cotidiana. Referitor la credinta noastra in Dumnezeu, multi dintre noi “dirijeaza” atentia ce ar trebui atintita spre Dumnezeu nu inspre noi; unii dintre noi, ca si “evreii ortodocsi” pe langa Talmud au cartile, cu zecile, pentru traditiile lor. Si la multi le e mult mai drag de” traditia” religioasa mentinuta de denominatia lor decat de adevarul pur al lui Dumnezeu. De multe ori divagam de la un subiect pe blogul dumneavoastra, in care ne indemnati la inchinare, la lauda la adresa lui Dumnezeu, si noi o luam spre baticuri, televizoare s.a.(Apropos, mai stiam si eu un pastor ce era foarte vehement impotriva televizorului si intr-o seara, un frate l-a vizitat inopinant si unde se gasea pastorul ce “dispretuia” televizorul ? La televizor, intr-o camera unde el se retragea pentru… a fi singur… cu televizorul). Cel mai bine ar fi daca in esenta de baza a crestinismului vom fi de acord si daca sunt diferente intre noi de intelegere si aplicare a unor lucruri “secundare” ca importanta sa le punem pe seama… abstractului.

    • Tocmai aici e problema! În ultima vreme mai toată credința a devenit… abstractă. 🙂
      Poezii? Am rătăcit câteva prin postările mai vechi…

    • @Daniel Medre,

      Frate Daniel, va multumesc frumos de sustinere ! este intr-adevar un suport moral, chiar si atunci cand doi poli magnetici de semn diferit se atrag ! Nu suntem chiar atat de diferiti si…”cred ca si noi avem Duhul Domnului !”( 1 Corinteni 7:40 b) Ne putem pocai chiar aici pe blogul fratelui Cristian. Il luam ca martor si o dovedim (pocainta), incepand de la vorbe, apoi fapte…
      Nu trebuie sa ne izolam, motivand ca Net-ul, sau alte motivatii subtiri si exterioare ne impiedica la o adevarata, sincera si adanca pocainta.
      Oare nu spunea Domnul Isus asa: „Caci din inima omului ies…” ? Iar apostolul Pavel, in 1 Corinteni 5:6-8 indemna biserica din Corint: „Maturati aluatul cel vechi (fariseic,…”care este fatarnicia”), ca sa fiti o plamadeala noua…”
      Sa fiti binecuvantat frate Daniel !

Trackbacks/Pingbacks

  1. 13 postări în Top 100 WP (28.10.2011) « Romania Evanghelica - 27 octombrie 2011

    […] Palincas la Vocea Romaniei (crestintotal.ro) 6. Cîteva citate despre ironie (mariuscruceru.ro) 14. Goana CĂtre Abstract (popaspentrusuflet) 29. Bătaie de joc la adresa penticostalilor la Antena1: „Penticornel și […]

  2. 14 postări în Top 100 WP (28.10.2011) « Romania Evanghelica - 28 octombrie 2011

    […] la Antena1: „Penticornel și penticostel propovăduiesc pe Domnul” (penticostalismulazi) 18. Goana CĂtre Abstract (popaspentrusuflet) 31. Ernie Haase & Signature Sound în concert la Oradea […]

  3. 15 postări în Top 100 WP (28.10.2011) « Romania Evanghelica - 28 octombrie 2011

    […] la Antena1: „Penticornel și penticostel propovăduiesc pe Domnul” (penticostalismulazi) 22. Goana CĂtre Abstract (popaspentrusuflet) 33. Ernie Haase & Signature Sound în concert la Oradea […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: