ALCOOLUL ÎNTRE MODERAȚIE ȘI ABSTINENȚĂ

Scurt și simplu: abstinență! Moderația sau, biblic, cumpătarea este un principiu care ține de necesar. Mănânci cumpătat. Trebuie să mânânci dar nu te îmbuibi! Bei de sete. Trebuie să bei apă. Bei și sucuri pentru că nu îți alterează gândirea, echilibrul și funcționalitatea. Alcoolul nu este necesar decât (potrivit lui Pavel) în condiții extreme care prin starea precară a sănătății îl consacră ca medicament. Pavel i-a dat dezlegare lui Timotei să folosească PUȚIN vin (însemnând că în condiții normale Timotei practica abstinența). Însuși faptul că i-a făcut această recomandare publică înseamnă o derogare de la normalul… abstinenței ca rânduială a bisericii.

O mare problemă a consumului moderat de alcool este ceea ce înseamnă… moderație. O picătură, un pahar, o sticlă? Abstinența este soluția universală pentru aspectele gri ale credinței. ”Feriți-vă de tot ce se pare rău!”

O altă mare cursă a alcoolului este dependența. Orice lucru care dezarmează voința omului este periculos. Dumnezeu atrage oamenii la Sine prin decizia lor personală și nu prin manipulare. Diavolul îl înșală pe om prin minciună.

Alcoolul, tutunul, drogurile sunt simboluri ale libertății și rebeliunii în societatea coruptă a vremurilor noastre. În realitate sunt lanțuri care îi leagă pe oameni răpindu-le libertatea voinței.

Nu, nu aduceți vorba de cafea, coca-cola și/sau pepsi sau alte lucruri de genul acesta. Nu pomeniți aici nunta din Cana. Acestea sunt discuții mult mai complexe și de analiză mult mai profundă (cu oinos și celelalte…). Consider că am răspuns pentru aceste dileme dar într-o altă postare într-un alt cadru. Acum aș dori să-mi explice cineva de ce TREBUIE neapărat să bea vin.

Proverbe 20:1 ”Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept.”

Efeseni 5:18 ”Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”

Până când cineva explică ce înseamnă îmbătare și care este granița exactă între cumpătare și destrăbălare, rețeta mea (și a Scripturilor, principial) este abținerea totală.

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

105 răspunsuri to “ALCOOLUL ÎNTRE MODERAȚIE ȘI ABSTINENȚĂ”

  1. „Acum aș dori să-mi explice cineva de ce TREBUIE neapărat să bea vin.”

    Raspunsul e dat tot de dumneavoastra la Proverbe 20:1

    Pentru ca „oricine se îmbată cu ele nu este înţelept”

    • Dar daca nu se imbata ? As prefera sa ma credeti ca eu cunosc personal individ care ajunge la 4-5 litri de vin si nu se imbata! Apoi avem aacel fenomen numit de medici „ficat de gisca”, deci…ramine ca in biblie.

  2. Cineva zicea ca un pahar nu ajuta la nimic , doua iti fac rau asa ca mai bine de loc

  3. Manuela-ServingGodforever Răspunde 21 noiembrie 2011 la 3:16 PM

    Exemplul utilizat de multi ca argument ca alcoolul in viata crestinilor este okay se gaseste in 1 Timotei 5:23. Pavel nu a spus niciodata bea putin vin de dragul petrecerii sau ca o bautura de cina! Timotei a fost un om bolnavicios si a avut multe probleme fizice ( deselor imbolnaviri ) pentru care boala lui a fost una de stomac. Acest lucru n-a fost nimic mai mult decat un sfat util medical de la un om care stia.
    Vinul a fost un remediu comun pentru problemele de stomac in zilele lui Pavel. Cu acest remediu, medicina moderna nu mai este necesara, si prin urmare nu da dreptul crestinilor de a consuma bauturile alcoolice
    De asemenea trebuie remarcat faptul ca apa din vremea aceea nu a fost pura ( curata ) si de multe ori a contribuit la probleme cu stomacul.

    Cei care vor sa vina cu explicatii de ce trebuie neaparat sa bea vin, NU le au deoarece urmatoarele in lista mea daca consumate sunt cu mult mai benefice asupra sanatatii cand comparate cu vinul: suc de struguri, grape seed extract, grape powder, resveratrol, strugurii consumati proaspati ( in special cei inchisi la culoare ) si altele.

    Aceia care promoveaza utilizarea alcoolului abuzeaza versetul din Efeseni 5:18 ( mentionat in articol ). Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. DIMPOTRIVA, FITI PLINI DE DUH. Nu exista nici pe departe astazi un bautor care ar admite ca ar bea in excess. Daca aprobam consumul de alcool atunci suntem umpluti de alt duh.

    Domnul ne-a lasat sa fim o marturie in aceasta lume si aceasta nu se poate intampla la paharul unei bauturi alcoolice. Am fi ipocriti pentru cei din jurul nostru si se rade si Diavolul de noi.
    Nu gasesc un suport biblic pentru alcool (especially today when sanitary drinking is readily available) in viata unui crestin dar gasesc suport biblic impotriva alcoolului.

    Proverbe 23:29-32
    Habacuc 2:15-16
    I Corinteni 10:31…etc

  4. Manuela-ServingGodforever Răspunde 21 noiembrie 2011 la 3:19 PM

    David Wilkerson in his book entitled ‘The Vision’ has this to say regarding Christians who were once „lovers of God becoming shipwrecked by their obsessive love for pleasure. Lovers of God find no pleasure in drugs, illegitimate sex, alcohol, tobacco, or smut. The devil knows that. Most of these fleshly pleasures offend and repulse the Christian. I see thousands of Christians sitting in theatres exposing themselves to degrading influences they once abhorred. They have not given themselves over to any particular sin, but they have become very comfortable in their addiction to off-colour movies, numerous parties, socials, and wine-tasting.” [Page 57.]

  5. La noi in familie s-a practicat abstinenta totala de la alcool de cand ma stiu, si raman in continuare pe acest principiu.
    Cred ca in anumite culturi, precum cea est-europeana unde cumpatarea si moderatia la alcool lasa de dorit, si unde birturile „infrumuseteaza” fiecare colt de strada, trebuie insistat pe principiul abstinentei totale. Altfel… o mica dezlegare poate trimite pe fostii patimasi inapoi in santurile din care au fost scosi.
    Desi Pavel a spus ca „toate lucrurile i-mi sunt ingaduite dar nu toate i-mi sunt de folos”, iar Isus a spus ca „nu ce intra in om spurca pe om” – El Insusi fiind un consumator al vinului (vezi Luca 7: 33-34), totusi nu consider niciuna din aceste afirmatii ca o dezlegare ca TREBUIE sa consum alcool.

    Fara alcool se poate, dar nu si fara ardei iute…cat de iute! 🙂

  6. La ortodocsi (vorbesc de cei practicanti si conservatori) nu este interzis vinul si berea.
    Despre tuica si alte asemenea nu stiu.
    Fiul meu cel ortodox, bea citeodata un sfert sau jumatate de pahar de vin rosu sau negru, natural.
    Dupa saptaminile de post, pe care il tine f aspru, nu cu sarmale si prajituri de post si alte retete de post, ia ca si medicament acest vin, ca o intremare.
    Eu numesc acest fel de a bea vin ,infrinare.
    Cind m-au colindat prietenii lui, nu au baut nici jumatatea de pahar
    care le-a pus-o la fiecare.
    Sunt toti foarte ponderati , echilibrati, mai bine zis infrinati.
    Insa cunosc un caz, in care un frate a facut o exorcizare a vacii lr, avea multi copilasi, si cumparase o vaca pentru a avea lapte, insa acesta era bolnava.
    Sotia lui s-a pocait, vazind ca el, postind o saptamina a putut cu ajutorul Domnului sa scoata dracii din vaca.
    I-a spus nu te necaji, se va face bine.
    Apoi a chemat-o in grajd.
    A inceput sa se roage, deodata, din ea a iesit ceva negru ca o minge care se agita intr-una, din grajd, mingea a ajuns linga ciine, a intrat in el, iar acesta s-a dus in drum, unde l-a calcat o masina.
    Dupa asta fratele a inceput sa bea doar cite un pahar de vin la masa, regulat.
    Asa a ajuns dependent, ca nu se mai putea opri nicidecum.
    Domnul l-a iubit si in urma rugaciunilor familiei, s-a pocait, printro boala grea, cancer in oase;
    a avut dureri insuportable, dar in cele din urma s-a dus Acasa pocait.
    Concluzia: nu ne jucam cu focul.
    Exemplul cu nunta din Caana il dau bautorii de vin;
    asta fiind tot ce cunosc din Biblie.

  7. Pace,
    Va multumesc din suflet pentru acest articol.Scurt si la obiect.Am totusi o ntrebare :pot sa il postez pe un blog ce a abordat acest subiect?

  8. Si eu sustin si recomand abstineta de la alcool pentru urmatoarele motive:
    1. Principiile biblice mentionate in articol mai sus
    2. Un procentaj din populatie sunt susceptibili la alcoolism. Exista evidenta genetica si psihologica la punctul asta. Deci unii oameni sunt mai sensibili decat altii, si cel mai sigur mod de a prevenii alcoolismul este abstinenta totala
    3. Chiar in cantitati mici alcoolul creaza „buzz” la nivel supra-tentorial afectand astfel deciziile omului aratand natura lui depravata (desfranare, etc). Uite ca si la subiectul de alcool putem discuta teologie. 🙂
    4. Nu cred ca comparatia mancare-imbuibare este chiar asa de comparabila cu moderatie-betie pentru ca mancarea nu altereaza mintea ca si alcoolul
    5. Cuvantul alcool vine din limba araba care inseamna a lua sau a acoperi spirit sau drac…

  9. „Nu se cade imparatilor sa bea vin….Dati bauturi tari celui ce piere, si vin, celui cu sufletul amarat; ca sa bea sa.si uite saracia, si sa nu.si mai aduca mainted e necazurile lui.” Prov 31:4-7

    O porunca pe care nu as putea sa o implinesc, dar totusi e scrisa si, ma gandesc, ca e la fel de adevarata ca si restul Scripturilor…Care o fi taina?!

    • Ma gindesc ca a fost scris de Solomon in momentele lui mai petrecarete, cind experimenta placerile descrise in Eclesiastul.

      Nu tot ce este scris in Vechiul este porunca ptr. Biserica.
      De ex. Ps. 69

      Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor, și să n’aibă parte de îndurarea Ta!
      28
      Să fie șterși din cartea vieții, și să nu fie scriși împreună cu cei neprihăniți!

      • Gabi,
        Scriptura nu poate fi desfintata (a zis Isus) nici macar atunci cand nu ne place ce zice–ori credeam ca toata Scriptura e divina, ori ba…Ideea e ca, Scriptura trebuie si interpretata corect, nu doar citata corect. In cazul de fata, n-am raspuns (pareri, da). Ma gandeam ca C.I. (sau cineva de rangul sau) ar avea. Parerea habarnavutilor nu ma intere nici un pic.

      • Parerea habarnavutilor?!
        Habarnavutii acestia au venit cu versete din Biblie!

        Val, tu astepti un raspuns de la vreun pastor cand ai Biblia?
        Iti garantez ca pastorii care sint plin de duh predica impotriva alcoolului ( abstinenta de la el ) si NU vei primi raspunsul pe care crezi tu ca l-ai primi.
        (…)

      • Val, daca asa ti se pare, aceea e problema ta dar ne cunoaste EL mai bine, nu?
        Eu cred in Dumnezeu si in Cuvantul Lui! PUNCT!

      • Marie Anne,
        Si eu am produs un verset tot din Biblie…sau n-ai observat?! 🙂

        PS sa nu ti se traga de la prea multa umplere cu duh….de dat buzna 🙂

    • Val, cum se cuvine unui crestin adevarat sa miroase a alcool/bautura? Doar mirosul simtit de la un ‘crestin’ si incepi sa te gandesti…
      Vorbeam intr-o biserica cu un frate care mirosea foarte tare a bautura si care pur si simplu m-a dezgustat. Nu pot concepe ca astfel de oameni se pretind copii ai lui Dumnezeu.
      Acest ‘frate’ a si tinut o predica in ziua aceea! Cei plini de duhul sfant au o traire curata!! PUNCT!!

      Consum uzual?? Doar o scuza! Avem scuze pentru multe pacate.

      De la consum uzual/obisnuinta la abuz si dependenta.

      • Văleu…
        Unde s-a întâmplat?
        Promit să nu public! 🙂

      • Marie Anne,
        Tu chiar pari plina de duh dupa cum scri…sa nu mai zic de revelatie (paharul ti-e plin de da peste)

      • C.I.
        Nu fiti asa sigur ca s.a si intamplat ce zice Marie Anne….trebuie cel putin 2 martori pt astel de invinuiri…Sa vedem daca le poate produce….Garantez ca nu. Risc din nou 🙂

      • Val, haide si tu acum…sa fim seriosi.
        Eu am pus intrebari si am incercat sa ating unele puncte.

        Despre acel frate nu vorbesc la intamplare. Il cunosc multi.
        Minciunea pentru mine nu exista Val.

        Vad ca adevarul te supara putin ( putin cam mult ) 🙂

      • Marie Anne,
        Eu tot serios am fost de la inceput…dar ma rog…

        Daca e asa cum zici de fratele (eu unul nu cred), ar fi trebuit (ca tot esti plina de duh si ai si Biblie, vb ta) sa-i spui lui personal,samd–Matei 18… si abia dupa (daca nu s.ar fi indreptat), sa-l spui public… Se pare ca asa de mult ti-a pasat de adevar incat ai tacut si vi aici sa il vb de rau….si asta fara sa poti dovedi nimic….doar vb-le tale–ma rog, tu spui adevarul, doar ca nu il spui la timp si cui trebuie 🙂

      • Val, ma crezi ori nu ma crezi, eu am spus cum a fost, nu vreau sa mai continui discutii de genul acesta. Nu vad cum l-am dat pe fata pe acest frate.
        Citeste comentariul Manuelei de azi, stie de cine spuneam. Poate pe ea o crezi.

        Cu toate ca nu ma placi iti doresc un Thanksgiving binecuvantat!

      • Marie Anne,

        Happy Thanksgiving to you!

  10. Ambele versete citate de dvs se referea la abuz, nu la consum uzual…:)

  11. Asumandu-mi toate riscurile, cred ca interpretarea corecta a referintei catre Timotei nu este ca TImotei ar iesi din normal consumand putin vin, ci invers…El iesise din normal neconsumand deloc (probabil era taboo si pe vremea aia si Timotei se incapatana sa bea macar ca era bolvan si stia ca vinul l.ar ajuta). Pavel cred ca ii spune sa nu mai fie asa rigid si sa bea oleaca…
    Cer interventia lui John Tipei pe tema asta… daca am interpretat bine sau nu. 🙂

    • Val,

      da-mi voie sa-ti spun ca nu ai dreptate in treaba cu, consumul de alcool. Toata Biblia arata ca, omul este bine sa se fereasca de alcool, fiindca alcoolul il controleaza pe om.
      Nu trebuie sa vina John Tipei sa ne spuna sa ne ferim de alcool, tutun si alte comicarii de felul acesta.

    • Manuela-ServingGodforever Răspunde 22 noiembrie 2011 la 5:54 PM

      Val,

      One has only to examine the Bible to find abundant references condemning the use of alcoholic beverages. In fact, if the preacher/psstor is to stick to his Bible, preach the whole truth, and be fair to the Word of God, he MUST preach against alcohol ( and a lot of them do ).

      I have a list of 75 Bible references on drinking alcohol. This is more scripture than will be found on the subject of lying, adultery, swearing, Sabbath-breaking, pride, cheating, stealing, hypocrisy or even blasphemy.

      Drinking is habit-forming. One drink calls for another. By NOT drinking at all, we can be the best testimony to the world!

      Southerner,
      Thanks very much. 🙂

      • Manuela,
        You are a nice sister, no doubt. Wll meaning too. And very devouted. So am I, beleive it or not :). Dont judge by appearances, they are misleading 🙂

        You cannot produce one single verse condemning drinking in moderation. You misunderstand Scripture on this issue, just as you misunderstood David Wilkerson when he talked about OBSESSIVE love of pleasure–you translted it in your mind: love of pleasure without „obsessive”. David did not condemn the use of ocassional alcohol, only the abuse of it…belive me on this

      • Manuela-ServingGodforever Răspunde 23 noiembrie 2011 la 7:34 AM

        Val,

        Ai dreptate cand zici ca ne pierdem vremea pe aici… mai ales cand este vorba de alcool 🙂
        Chiar e trist, cel putin pentru mine. Azi maine vom vorbi de fumat si dans ca sunt okay si ele. La unii ( si nu putini ) astea nu sunt o problema deja.

        Sincer, in primul rand avem o opinie puternica in articol totusi de un pastor respectat de foarte multi.
        Ca si crestini trebuie sa avem alt standard – acela de a ne deosebi de cei din lume.

        Eu cred ferm ca a nu bea deloc este o marturie ( testimony ) si mai reala de la un crestin.

        Be blessed!

      • Manuela-ServingGodforever Răspunde 23 noiembrie 2011 la 9:31 AM

        Val,
        Thanks on the compliment. 🙂

        Fr. Ionescu, am inteles ca acum stiti ( de acel frate ) si daca viziteaza Chicago, va trebui sa stea in tacere in banca 🙂
        Se stie de el ( este adevarat!! ). Din nefericire, nu e primul si nici ultimul.

        BTW Val, I think the better argument for you would have been Deut 14:26.
        I don’t believe you can find an absolute declaration in Scripture that alcohol is not allowed.
        BUT A CASE THAT IT IS UNWISE AND DOESN’T LEAD TO GODLINESS CAN BE MADE!
        I can’t speak to D.W.’s views on alcohol, however, I don’t think D.W. would be in favor of the ‘love of pleasure’ that you seem to think is okay.

        Be blessed!

  12. Mie pur si simplu nu-mi place gustul bauturilor alcoolice, sau poate nu ma pricep la asta. Maxim Marturisitorul a scris in Filocalie ca e indicat consumul de vin cu moderatie, ba chiar sa nu se-apuce de studiu biblic cine nu bea putin. Poate de asta a scris asa de aiurea, adica una scrie-n Biblie si alta-ntelegi.

    La nunta din Cana, vinul oferit de Hristos era vin, dar nu imbata, ca sucul. Am auzit un comentariu la Geneza {Itinerara Biblic de john Vernon McGee} ca Noe s-a-mbatat deoarece nu stia ca vinul poate tulbura mintea deoarece inainte de potop vinul nu avea aceasta proprietate malefica. Eu ma-ntreb: oare la Cina Domnului Hristos a scos rautatea din vin cum a scos Elisei moartea din oala? Vinul il vom bea nou in imparatia Lui, prin asta zice ca acum vinul e vechi, iar ce e vechi e sa zicem stricat si trebuie indepartat.

  13. M-am gindit sa ma abtin de la aceste comentarii, si asta mai ales pentru „trecutul meu glorios” in acest domeniu,dar, socotiti ca in biserica am venit in 2005 iar alcoolul(sub toate formele lui l-am interzis in dieta mea cu multi,multi ani in urma, si ajutat cred de Dumnezeu care avea planul LUI si pentru mine, m-a ajutat si am scapat.Motivele au fost foarte deosebite.Unii veti spune nu mi-au mai ajuns banii. Poate, dar primeam de la prieteni cit putea bea 2-3 persoane antrenate. Veti spune ceva boale.Nu. Am fost tot timpul binecuvintat cu o sanatate multumitoare. Ei, ceea ce auziti este real.S-a intimplat cu multi,multi ani in urma.Fratilor si alti cititori, faptul ca alcoolul ESTE DROG, CA SI CAFEINA DIN CAFEA, CA SI TEINA DIN CEAI, aceste droguri duc la dependenta si asa cum stiti, omul face multe prostii cind devine dependent. Cele mai mari RUSINI le-am suportat in perioadele acelea de trista amintire. Pentru ca citesc si tineri nu voi dezvalui amanunte, dar cred ca cuvintul RUSINE (asa cum am scris cu litere mari ) este indeajuns. Nu faptul ca scrie intr-un fel sau altul in biblie, nu faptul ca erau su nu boale care zice-se ca se pot trata cu alcool (combinat cu miere, cu sofran, cu aiureala) ci faptul ca atunci cind acest drog numit alcool ajunge in singe, determina niste modificari ale sistemului nervos care te fac sa actionezi si sa gindesti TOTAL diferit: cu curaj, cu indrazneala, cu stupiditate, cu nesimtire, cu cine mai stie ce pofte si cite alte rele.
    Vedeti voi, cind un om care a consumat mult alcool, este tras la raspundere pentru faptele rele comise, prima lui scuza este „am fost beat”.Nu aveam situatie mai enervanta,atunci il intrebam, :bine,bine, dar de ce nu te-ai aruncat sub tren, de ce ti-ai batut numai sotia si copii si si ceva prieteni care incercau sa intervina?
    Eu socot ca nu avem dovada mai mare despre ce duhuri se poate spune ca poarta alcoolul cu el, decit cele satanice. Si inca un aspect. Omul cind bea primul pahar este treaz.De ce il mai bea si pe urmatorul?De ce mai bea si pe urmatoarele? Raspunsul este unul singur: de la primul pahar baut cu voia, omul se lasa „calarit” de cele duhuri necurate.Este si aceasta o forma prin care stana fura si inscrie in oastea lui pe cei care in acest fel,folosind alcoolul ,ii descid portita. Remediu sigur este INCREDEREA IN DUMNEZEU, PASTRAREA CORPULUI IN CURATIE CA TEMPLU AL DUHULUI SFINT, si nu in ultimul rind pastrarea curata a caracterului si a pozitiei umane in ultima instanta in familie si societate. Avem inca o dovada ca este necesara intelepciunea de sus, ca celelalte forme stim ce pot aduce. Fiti binecuvintati.

    • (…)
      ____________________________________

      Dragă frate Ștefan,
      cu îngăduința dumneavoastră am postat comentariul sub formă de guest post. Mi-au plăcut mult gândurile și mărturia dvs. și cred că sunt folositoare!
      Puteți vizualiza postarea MĂRTURIE: NICIUN PAHAR, NICIUNUL MĂCAR! (GUEST POST – ȘTEFAN).
      Vă mulțumesc și Domnul să vă binecuvânteze!

  14. PS. Nu cred ca este cazul sa amintim doar doua lucruri statistice care nu tin de biblie, si anume
    – citi morti si schiloditi(acestia din urma raminind o povara indelungata pentru familie si societate) inregistram anual in lume in urma accidentelor de tot felul care au la baza consumul de alcool.Mai nou citim ca au fost gasiti piloti de avion care si-au facut meseria fiind bauti.
    -cite familii se distrug din cauza consumului de alcool, in acest caz dezastrul fiind mult mai consistent: femei abandonate expuse pacatului si problemelor de tot felul, copii crescuti in lipsuri, fara ambii parinti uneori, avind traumatismele psihice de acasa pentru tot restul vietii lor, asigurarea infractorilor din rindul acestor copii crescuti fara o supraveghere parinteasca de calitate, asigurarea clientelei pentru „cea mai veche meserie”, clienti ai dilerilor de droguri, foarte multii viitori oameni de nimic…
    -si acestea sund doar doua mari domenii in care putem vedea despre alcool si urmarile lui, dar…lista este foarte mare si se poate scrie foarte mult.Fiti binecuvintati cu har si pace, dragostea pentru Domnul Isus fiind slvarea sigura.(si singura)

  15. Vezi Levitic 10:1-11. Genul celor ce beau moderat ca sa prinda curaj. Nadab si Abihu au prins putin curaj si…

    Vezi Isaia 65:11-12. Asta-i un obicei care la noi in Romania se vam poarta, dar iata unde duce.

    Vezi Efeseni 5:18. E ca diferenta dintre negru si alb. Imbatarea de vin e posesiune demonica {demonul numit alcool} iar plinatatea Duhului este posesiune divina, suntem ai Lui Hristos. Daca aveti vin fara drac, adica alcool 0%, este admis;

    Mai e o problema: 1 Corinteni 11:21. Aparent permite consumul de vin cu masura, dar se anuleaza aparenta la versetul 31 din capitolul 10

  16. Care este textul din Scriptura care interzice expres bautul vinului fermentat?
    Ce se supune pana aici in comentarii nu reprezinta decat interpretari subiective: „nu este bine sa…pentru ca….” dar nimeni nu arata Textul de Lege care interzice expres acest lucru.Chiar nu stie nimeni?

    • Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor,
      E vorba de proverbe capitolul 23 versetul 31.

      Posibil ca vinul pe care Apostolul Pavel il prescrie lui timotei sa fie must nu alcool.

      • Nu scrie „Nu bea” ci „nu te uita” in primul rand, in al doilea rand nu este decat o recomandare generala

      • 1.E o recomandare buna.Iar daca omul e destept ar face bine sa asculte.Sa bei alcool e o pierdere de timp,de bani,de sanatate.De ce sa-mi incarc cheltuielile?Ca sa castige BILLA?Sau Kaufland?SauCARREFOUR?WALLMART?Sau discotecile?Sau DRACU?(no asta chiar ca castiga)
        2.Ai grija ce vorbesti si cum vorbesti.Biblia nu e un bufet suedez din care poti lua doar ce-ti convine.Iti place nu-ti place Noul testament nu anuleaza vechiul testament.Daca tu imi spui mie ca nu trebuie sa iau in considerare acest pasaj din biblie pai atunci cum ramane cu celelalte?Daca mergem pe logica ta,de ce as crede ca Isus a inviat?De ce as crede ca Dumnezeu a creat lumea in 6 zile?De ce as crede ca exista o judecata finala?

      • Adrian,
        „nu te uita” inseamna nimic; trebuie sa spuna asa:
        tu, cind vezi cum curge vinul ros in pahar, nu -l lua in mina, nu-l duce la gura si nu-l da pe git”. :)))))
        Pai cind spune „feriti-va de tot ce vi se pare rau?’
        Dcaa mi se pare ca e rau ca omul sa-si bea banii, sa se duca acasa beat si sa-si bata nevasta; nu ma voi feri ca sa nu ajung ca el?
        nepunind gura in veci pe alcool?

    • Legea preotiei interzice clar preotilor consumul de bauturi alcoolice. Legea nazireatului, proorocii de asemeni nu beau vin! Din lipsa de timp nu pot posta textele de referinta, poate maine.
      Deci apucati-va si cititi Biblia si se va vedea clar ca unui slujitor preot, nazireu sau prooroc ii este interzis sa bea alcool!
      Restul este evanghelie americana!

      • interzice „preotilor” si „nazireilor” nu poporului de rand, una la mana iar a doua este ca numai in timpulu slujirii in cort se interzice nu in restul vietii…

      • Si un alt aspect: Absolut toate comentariile folosesc interdictii legate de Tora pentru poporul Israel.
        Noi suntem din Trupul lui Hristos, Biserica lui Dumnezeu, a celor intai nascuti, care se supune altor reguli si are alte fagaduinte si nu se poate confunda cu Israelul si nci cu fagaduintele sale

      • Noi suntem in Noul Legamint si nu ne conducem dupa cele din vechiul.
        Intradevar moderatia, adica cumpatarea, infrinarea este ceea ce trebuie sa facem dovada in toate cele;
        la alcool e mai complicat; avind sutele de exemple din viata de zi cu zi,vedem ca moderatia e zadarnica, pentruca ea poate deveni periculoasa, pacalindu-ne,si transformindu-se lesne in obicei, adica D E P E N D E N T A !

  17. Fr. Ionescu,

    de data aceasta articolul cu pricina este slabut. Nu ati venit cu date relevante vizavi de problema consumului de alcool. Poate va ganditi sa faceti o postare cu informatii ” grele ” vizavi de alcool, postare care sa trezeasca pe oamenii care sant legati de acest viciu extraordinar de daunator.
    Cunosc in Romania o Biserica penticostala ( mare si ca, cladire si numeric ) unde niste ” asa-zisi pocaiti ” vand alcool si tutun in magazinul lor ( ca inainte au avut mai multe si in toate erau alcool, si tutun ), de mai bine de 10 ani si inca mai canta si in corul Bisericii. Ba sotul mai conducea cantarile in adunare sub privirea ” ingaduitoare ” a pastorului si a intregului comitet.
    Ce facem cu asemenea ” pocaiti ” , dar si cu asemenea conducere, care permite asemenea lucru in Biserica lui Dumnezeu, in vazul tuturor celor ce intra in adunare,
    In conditiile in care la fiecare 16 minute moare un roman din cauza fumatului ca, sa nu mai vorbim, cati mor si din cauza alcoolului???
    Vreau sa va spun ca, pentru mine aceasta problema este de o importanta vitala si ma intereseaza la modul cel mai serios, un raspuns la fel de serios.

  18. Alcoolul este factor de risc pentru cancer de stomac, ficat, ciroza:

    Cancerul la români

  19. Un frtae, dupa ce s-a intors la Domnul, la masa a scos sticla cu vin, ca deobicei, apus-o pe masa si a inceput sa se roage penbtru mincare si vin…dar..cind a spus vinul acesta, nu s-a mau putut ruga multumind, a intins mina, a luat sticla de pe masa sia incheiat pe veci cu obiceiul.
    Sunt destule texte impotriva vinului, ca si despre alcoolul(bauturile ametitoare) care nu te mai lasa sa veghezi, ca si vinul dupa al doilea pahar.
    Mihai, uite textele la care ne putem gindi:

    Lev 10-9
    tu si fii tai sa nu beti vin si bauturi ametitoare
    Num6-3 sa se fereasca de vin si bautura imbatatoare
    Jud 13 -4 sa nu bei vin, nici bautura tare
    Prov 20-1 Vinul este batjocoritor
    prov 31-4 nu s ecade imparatilor sa bea vin(dar preotilor din casa lor?)
    osea 4-11 vinul si mustul iau mintile oamneilorbanuiesc ca mustul care da in fiert)
    Rom 14-21 sa nu bei vin si sa te fersti de orice;lucru…
    Efes 5-18Nu va imbatati de vin, acesta este destrabalare.

    • Deuteronom 29:19 „Nimeni, după ce a auzit cuvintele legămîntului acestuia încheiat cu jurămînt, să nu se laude în inima lui şi să zică: ,,Voi avea pacea, chiar dacă aş urma după pornirile inimii mele, şi chiar dacă aş adăuga beţia la sete.„
      Iar in versetul urmator: …”Mînia si GELOZIA Domnului se vor aprinde…”

      • KRSt si altii ca tine.

        Mai incetati cu betia… Nu cred ca e cineva de pe blogul asta interesat in betie…

        Aici era vb despre ingaduinta vinului si altor bauturi alcolice in cantitai moderate, chiar minime in viata unui crestin….Ramaneti pe subiect, nu mai bateti campii.

        PS (…)

      • Val, reiese din comentariile de la ambele articole ca si tu esti un suporter al abstinentei, nu? Am vrut numai sa clarific situatia ca sa nu-si asume cineva on impresie gresita 🙂

        Totusi, eu zic ca subiectul este unul sensibil si nu-i bine sa militam pentru moderatie cu suport hermenautic (e destul de shaky) pentru ca orice alcoolic incepe cu un paharel. Nu avem cum sa stim cine este predispus spre alcoolism. Vorba aia, de la un pahar la doua, de la doua la noua.

        Cred ca o problema mai semnificativa consta in fratii nostri care au trait in abstinenta si acum isi largesc orizontul cu interpretari „corecte” in privinta alcoolului si incep consumul moderat. Si apoi unii pot sa ajunga de la moderatie la alcoolism. Aici este cea mai grava problema.

        Ce parere ai cu privire la acuzatiile fariseilor in Matei, Luca- Domnul Isus a consumat alcool?

      • Chris,
        Imi place cum pui problema.. Asa o pun si eu si cred ca e corect… Daca nu bei, n.ai cum sa te prapadesti nici pe tine nici pe altii.. Totusi, nu e corect sa „speriem” pe oameni ca Biblia intrezice, mergi in iad, etc….
        Pt min ramane un mister dc Biblia nu condamna categoric alcoolul… Chiar nu inteleg…cand vad atatia oameni care s.au nenorocit din cauza lui..e la fel ca si drogurile.

        Exemplu: Pavel le atrage corintenilor atentia ca ei vin al cina si se imbata cu vinul cinei…Apoi zice: ce, nu aveti case unde sa veti? ca si cum ar fi ok sa te imbeti acasa, dar nu la Bise la cina Domnului…Imi pare ciudat.

      • Chris , da-mi voie sa mestec in ciorba ta.
        Căci a venit Ioan, nici mîncînd, nici bînd, și ei zic: ,Are drac!`
        19
        A venit Fiul omului mîncînd și bînd, și ei zic: ,Iată un om mîncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor!` Totuș, Înțelepciunea a fost îndreptățită din lucrările ei.„

        Acestea au fost acuzații aduse de farisei.
        Logic, dacă credem acuzatia adusă contra Domnului ca a fost băutor de vin, atunci ar trebuii sa credem si acuzatia adusă lui Ioan , cum ca are drac.

        Domnul spune ce „ei zic”.

      • Val,

        We can MAKE an argument that drinking in moderation (not unto drunkenness) is not in violation of scripture (although not from Proverbs 31…please….it says of kings ‘they will drink and forget what is decreed, and pervert the rights of the afflicted’ that’s NOT what I’d call an endorsement). We COULD ignore the fact that the Greek word ‘oinos’ has been used historically for both fermented and non-fermented grape juice and assume all references are to fermented. We COULD ignore that unfermented grape juice mixed with water was considered a help for stomach ailments among the Greeks. We COULD infer from Domnul Isus’ statement that he might have tasted fermented grape juice. I would suggest that my need to use ‘could’ 3 times indicates that while you may have a logical opinion it’s hardly a certainty. The question is SHOULD we make such an argument? Is it the wisest and most consistent interpretation of scripture, or just the one that people like?

        You can argue, that without an explicit command we are free to do what we want, but are we? For example, I have found that most Christians agree that cocaine, LSD, even smoking is wrong for a Christian lifestyle. There is no specific prohibition against any of these in the Scripture, but when we saturate our minds with scripture and focus on God, we see that these things
        do not glorify God,
        do not edify us,
        do not separate us from the world,
        do not honor our bodies as temples of the Holy Spirit.
        Therefore we understand that avoiding these things is consistent with God’s Word.

        We don’t have specific commandments for many things in the world today, but we have clear wisdom taught to us in scripture (for example, we are REPEATEDLY warned about drinking). We are fools not to heed those warnings.

        But, since you want a command, we are commanded to avoid drunkenness. So, what is your definition of drunkenness? Falling down drunk? What is God’s definition? Impairment starts with the first drink (I believe all 50 states consider a person too drunk to drive with a BAC of 0.08). What level of impairment do you think God considers an acceptable level for His children to indulge in for the sake of personal enjoyment?

        If a young person (age 21) in your church came to you as their spiritual elder, and asked you about starting to drink, what advice would you give? Not what does scripture absolutely, in your opinion allow, but what ADVICE would you give….to someone you cared about. After you gave that advice…whatever it is….if that same young person misjudged their alcohol intake and killed themselves in an accident a week later….Would you feel clean about that advice?

        Sorry for the length, but it’s a complicated topic and not easy to discuss in 2 sentences.

      • Matt,
        You did a better job than most in the oposition group.
        I did not know it was that complicated; had I known I would have kept my mouth shut…

        You know what’s strange to me? Is how all the abstinence group interpretes verses such as: „dont get drunk with wine, etc as meaning: „it’s SIN to taste alcohol!!!!”.. How? It beats me! 🙂

        PS.. To think of it, I dont even drink coffee or (cafaine) soda, lol.

        • Să recitim postarea. Oare nu am spus același lucru? În românește e mai greu?…

          O mare problemă a consumului moderat de alcool este ceea ce înseamnă… moderație. O picătură, un pahar, o sticlă? Abstinența este soluția universală pentru aspectele gri ale credinței. ”Feriți-vă de tot ce se pare rău!”
          O altă mare cursă a alcoolului este dependența. Orice lucru care dezarmează voința omului este periculos. Dumnezeu atrage oamenii la Sine prin decizia lor personală și nu prin manipulare. Diavolul îl înșală pe om prin minciună.
          Alcoolul, tutunul, drogurile sunt simboluri ale libertății și rebeliunii în societatea coruptă a vremurilor noastre. În realitate sunt lanțuri care îi leagă pe oameni răpindu-le libertatea voinței.
          Până când cineva explică ce înseamnă îmbătare și care este granița exactă între cumpătare și destrăbălare, rețeta mea (și a Scripturilor, principial) este abținerea totală.

      • C.I.
        I dont want to start over :)…

        Fiecare trebuie sa stie pt el ce e prea mult si ce nu ii este ingaduit..si asta pt ca nu e la fel pt toti…

        Va doresc o Sarbatoare plina de Multumire!

        PS Multumim de rabdare si ingaduinta 🙂

      • Gabi great minds think alike 🙂
        Vezi răspunsul meu la postul lui Elisa mai jos.

      • Matt, excellent post!

      • Val,

        Thanks. We don’t have to agree, but the most important thing is that we must be able to have a respectful and biblical discussion with each other in our disagreement. How will they know we are servants of Christ if not by our love for one another.

        In my case, I have had an alcoholic drink once in my life. Quite sadly and ironically, it was served to me during cina at a Baptist church in Romania (2 years ago). Had I known, I would have refused it. In fact the second cina I attended I only took the bread.

        Brother Ionescu

        A blessed day to you and your family giving thanks to our

      • I’ll try again.

        Brother Ionescu

        A blessed day to you and your family giving thanks to our Lord!

        Val and All,
        A Blessed Thanksgiving

      • Chris,

        Thanks! I have greatly appreciated your comments on this topic!

      • Thanks Gabi,

        Means a lot coming from you!

    • Deci:
      1, Lev.10.9:
      Domnul a vorbit lui Aaron si a zis:
      „Tu si fiii tai impreuna cu tine sa nu beti vin, nici bautura ametitoare, cand veti intra in Cortul intalnirii, ca sa nu muriti: aceasta va fi o lege vesnica printre urmasii vostri, ca sa puteti deosebi ce este sfant de ce nu este sfant, ce este necurat de ce este curat, si sa puteti invata pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise.”
      Obs: se interzice expres dar numai preotilor si numai cand intra in cortul intalnirii nu si poporului de rand
      2,Num 6.3:
      Domnul a vorbit lui Moise si a zis: „Vorbeste copiilor lui Israel si spune-le: „Cand un barbat sau o femeie se va desparti de ceilalti, facand o juruinta de nazireat, ca sa se inchine Domnului, sa se fereasca de vin si de bautura imbatatoare; sa nu bea nici otet facut din vin, nici otet facut din vreo bautura imbatatoare; sa nu bea nicio bautura stoarsa din struguri si sa nu manance struguri proaspeti, nici uscati. In tot timpul nazireatului lui, sa nu manance nimic care vine din vita, de la samburi pana la pielita strugurelui.
      In tot timpul nazireatului, briciul sa nu treaca pe capul lui; pana la implinirea zilelor pentru care s-a inchinat Domnului, va fi sfant; sa-si lase parul sa creasca in voie.
      Obs: numai pentru jururinta de nazireu si presupune indeplinirea simultana a trei conditii (despartire, fara vin si fara brici)
      3.Jud.13.4:
      Ingerul Domnului S-a aratat femeii si i-a zis: „Iata ca tu esti stearpa si n-ai copii; dar vei ramane insarcinata si vei naste un fiu.
      Acum ia bine seama sa nu bei nici vin, nici bautura tare si sa nu mananci nimic necurat.Caci vei ramane insarcinata si vei naste un fiu. Briciul nu va trece peste capul lui, pentru ca acest copil va fi inchinat lui Dumnezeu din pantecele mamei lui; si el va incepe sa izbaveasca pe Israel din mana filistenilor.”
      Obs: Numai pentru oameni chemati special de Dumnezeu pentru lucrari speciale si se asimileaza nazireului, nu pentru oamenii de
      rand
      Restul trimiterilor sunt recomandari pentru starea de bine si de un plus de sfintenie, dar nici unde, nu interzice expres (si totusi exista undeva)

      • Mihai.Vinul bun de baut egal MUST.Interdictia(interpretarea ta cum ar fi doar recomandare) vine atunci cand e vorba de alcool si ti-am dat versetul mai sus.Darce comod e pentru unii sa inlocuiasca interdictia cu RECOMANDAREA.
        Poate ca ar trebui sa inlocuim cele 10 porunci si sa le spunem cele 10 recomandari.De fapt am uitat ca tu ai anatemizat vechiul testament intr-un comentariu mai sus.

      • Ok, Mihai! Atunci, care este logica interdictiei la alcool, la struguri si simburi de struguri??? Nu cumva slujirea are ceva special iar in comparatie alcoolul este un pericol si o intinare?
        Biserica nu este formata din oameni de rand, ci „un popor sfant”, o „semintie aleasa”, o „preotie sfanta” ?
        Chiar din indemnul lui Pavel catre Timotei reiese clar ca el nu bea deloc vin! Iar Pavel in Rom. 14 spune clar :”Bine este … sa nu bei vin”! Deci, sunt destule versete care interzic vinul si bauturile alcoolica.

      • Ai citat textul din Levitic 10:9 unde scrie „…ca sa puteti deosebi ce este sfant de ce nu este sfant, ce este necurat de ce este curat…” etc. Daca ei trebuia sa verifice jertfe animale si culinare, cu cat mai mult trebuie sa fim noi treji in ce priveste lucrurile Duhovnicesti (vezi Romani 12:1-2)

  20. Este corect ca cineva sa lucreze intr-un market la casa, unde pune mina sa pe orice sticla de bautura sau pachet de tigari , „dindu-le-o ” asa celor care cumpara ,otrava ?
    Personal nu as face-o, considerind ca este pacat.

    • Elisa, sa mergem un pas mai departe, este corect sa cumpărăm alimente de la un magazin care vinde tutun si alcool?
      Este corect sa lucram ptr. O companie care suporta financiar agenda homosexualilor?
      Sint sigur ca computerul pe care urmaresti acest blog este fabricat de o companie care suporta acest tip de agende.

      Cu aceasta logica, ne retragem in manastiri…

      Sa nu fim mai catolici ca …. Remus. 🙂

  21. Pai, nici ca Remus, dar nici ca lumea. 🙂
    Mie mi-ar fi greu, chiar imposibil sa mai pun mina pe aceste otravuri si mi-as cauta un alt servici.
    Una e sa cumpar doar ceea ce imi trebuie, pentruca nu am alta posibilitate si alta sa fiu nevoit sa le manevrez personal, asta e incredinatrea mea %.
    Aveam in Brasov doua surori penticostale la un magazin alimentar;
    le spusesem ce cred, una dintre ele a zis ;no, ca doar n-o sa-L bagam acum pe Dumnezeu in toate; cealalta mi-a spus, aveti dreptate, dar ce sa fac?
    Dupa o vreme ultima imi spune; ne-a binecuvintat Dumnezeu, ne mutam la un frate care a deschis un magazin , si nu vom mai lucra nici duminica.
    Ce zici?
    Poate Domnul sa ma scoata de undeva unde is implicat prea direct in a gestiona „bunurile” astea?
    Eram asistenta la gradinita, aveam si teren, si-n drum putem cumpara; administratoarea ma roaga sa-i cumpar(ca si alta data) tigari..i-am spus ca nu pot.
    O colega i-a spus pe dat,”n-o ruga ca nu-ti mai ia”
    Gaby, n-am dat ordine… 🙂
    am spus cum cred eu, si daca va fi nevoie ne vom retrage, dar daca acolo se bea vin?. 🙂

    • Manuela-ServingGodforever Răspunde 22 noiembrie 2011 la 6:14 PM

      Aici lucram de la 14-15 ani si adolescentii lucreaza pe unde pot ( in vacante si in timpul de college ) si cele mai frecventate sunt fast food, coffee shops, CVS Pharmacy ( eu am lucrat acolo ), super markets, clothing stores…etc.

      Problema e ca in multe din aceste locuri se vand si alte lucruri mizerabile…si nu vreau sa le enumar 🙂
      Eu cred ca Dumnezeu ne-a folosit pe multi in a fi marturii adevarate chiar lucrand in toate aceste locuri ca adolescenti.

  22. C. Ionescu:Scurt si simplu:abstinenta.
    Eclesiastul 9:7
    Du-te, dar,de mananca-ti painea cu bucurie si bea-ti cu inima buna vinul;caci demult a gasit DUMNEZEU placere in ce faci tu acum.
    Fii lui Recab nu beau vin pentruca le poruncise tatal lor Ionadab,noi in casa noastra nu bem pentruca asa au hotarat parinti nostri cand s-au pocait si asa am fost invatati dar nu cred ca e nevoie sa facem din asta o porunca pe care sa o sprijinim cu versete biblice.

    Multa pace

    • Manuela-ServingGodforever Răspunde 22 noiembrie 2011 la 10:10 PM

      Val,

      Marie Anne e de aici din Michigan si ea ( probabil ca ai vazut in postarile cu cateva luni in urma cand i-am dat e-mailul ) si tinem legatura des. Am mai aflat si de altii ca fiind din Michigan ( care au postat aici ). Suntem o comunitate mare aici si blogul acesta e citit de foarte multi aici in MI.
      Pot sa-ti spun ca te inseli cu privire la ea!!

      Sorry, eu nu vad rau in ce a scris.

      Be blessed!

      • Manuela,
        atunci M.A. este exonerata (off the hook) :)…stiu ca tu nu pui vb bune pt oricine 🙂

        PS Dar eu ce.am zis rau? N.am voie sa cer pareri? N.am voie sa deschid subiecte si sa cer argumente biblice si nu clichee de genul: un om plin de Duh Sfant, blah, blah, blah… Garantez ca nici unul nu suntem plini de Duh…daca am fi, nu ne.am mai pierde timpul pe aici 🙂

  23. VAL biblia zice ca mustul vinul si curvia iau mintile omului ,dar nu zice mult sau putin ,ca sa te numesti curvar tebuie sa pacatuiesti o sigura data nu de mai multe ori ,dar daca cauti numai versetele care iti convin si le mai si interpretezi cum vrei primesti dezlegare sa bei fara nici o problema

    • Pete,
      asa e cum zici, dar se subintelege din tot contextul Bibliei ca e vb de exces in cazul vinului.. nu e la fel si in cazul curviei…Totul trebuie citit si inteles in contextul apropiat, departat si total ca sa fie corect :).

  24. For all serious researchers, please read the article bellow and go trough ALL Bible quotations; after that, feel free to comment again about this „subject”:

    Bread and wine represented the basic elements of food and drink (Judg. 19:19; Lam. 2:12), giving rise to metaphorical and symbolical uses (Prov. 4:17), as in the Eucharist (1 Cor. 11:23-26). But wine was especially identified with court dining and feasts (Heb. mishteh, from shatah, ‘to drink’; Esther 1:1-9; Dan. 1:5, 8, 16; 1 Sam. 25:36; John 2:1-10), where it was frequently mixed with spices (Song of Sol. 8:2; Prov. 9:5)
    Wine was generally viewed as a blessing (Gen. 27:28; Deut. 7:13) that ‘gladdens the heart’ (Ps. 104:15; cf. Eccles. 10:19), suppresses pain, and banishes misery in forgetfulness (1 Tim. 5:23; Prov. 31:6). Its absence on special occasions such as weddings was a misfortune, and on one occasion Jesus remedied such a lack by miraculous means (John 2:1-10). Wine was offered to God in Israelite worship (Lev. 23:13; Num. 28:14) and was employed medicinally to administer drugs (Matt. 27:34) and treat wounds (Luke 10:34). But a glad heart meant a dull mind (Hos. 4:11), making one irresponsible (Prov. 31:4), unwary of danger (2 Sam. 13:28), and easily manipulated (Gen. 19:32-35; Esther 5:4-10; 7:2). The drunkard is depicted as foolish or mad (Jer. 51:7), reeling and vomiting (Isa. 28:7-8), licentious (Rev. 18:3), sprawling in senseless stupor, and babbling incoherently (Acts 2:13). The wise are counseled to avoid strong drink (Prov. 23:29-31). Kings should abstain lest they pervert justice (Prov. 31:4-5); bishops and deacons should be temperate (1 Tim. 3:3, 8). Priests were prohibited from drinking on duty (Lev. 10:9), and Nazirites pledged abstinence for the duration of their vows (Num. 6:3-4, 20; cf. Luke 1:15). The itinerant Rechabites rejected all fruits of the vine as expressions of sedentary life (Jer. 35:7-9).
    The vine was a rich source of symbolism in ancient Near Eastern literature, ritual, and art. The twining branch signified life and the grape cluster, or vineyard, fertility (Song of Sol. 7:12). Raisins pressed into cakes were used in the cult of the goddess of love (Hos. 3:1; cf. Song of Sol. 2:5). Wine was the ‘blood of the grape’ (Gen. 49:11; Deut. 32:14), an image recalled in Jesus’ words over the cup of the Last Supper (Matt. 26:28). God’s judgment of the wicked is like the treading of a winepress (Isa. 63:1-3; Rev. 14:18-20). The Lord’s vintage is wine of wrath (Jer. 25:15; Rev. 14:19) and a cup of staggering (Isa. 51:22).
    Israel accepted the vine and its fruit as gifts of the Lord, not the land (Hos. 2:8-9, 15). Israel itself was likened to a vine, planted and tended by God (Jer. 2:21; Ps. 80:8-9). The NT applies the image to Jesus and the church: ‘I am the vine, you are the branches. He who abides in me…bears much fruit’ (John 15:5)

  25. LEGEA Dumnezeului celui Viu, nu poate fi interpretata subiectiv decat in conditii de interese personale, ex:
    1. Sa nu furi
    2,Prin ranile Lui sunt suntem taamaduiti
    3,Si, dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos;
    4.Iata ca El vine pe nori
    Aceste afirmatii au putere de LEGE si nu pot fi nici modificate nici interpretate de careva, indiferent cine este, niciodata

  26. Frt.C.I. Si eu sint împotriva consumului băuturilor alcolice dar fiindcă este o temă foarte discutată, şi Domnul Isus vorbeste despre vin,şi zice că oameni nu pun vin nou în burdufuri vechi….: ci vinul nou îl pun în burdufuri noi,şi se pastrează amîndoua. Însemnează că Domnul Isus a cunoscut procedura vinului. Multi predică din aceste versete ,;.. Dar doresc să mai scriu încă un verset din care niciodata nu am auzit predicînd, Ieremia cap.48 v 11.
    Moabul, era netulburat din tinereţea lui,şi se odihnea fără teamă pe drojdiile lui,şi nu era dus în robie. De aceea i sa păstrat gustul ,şi nu i sa schimbat mirosul.
    Aş putea sa scriu mai mult pe această temă,dar deocamdată atît,doamne ajutăne la totii dacă ne-am pocăit sa nu răminem pe drojdiile noastre,şi să păstrăm gustul şi să nu fie scimbat mirosul

  27. Pot sa beau o gura de vin di acela „foooarte natural” negru, dulce amarui, fara sa-mi fie teama ca pacatuiesc;
    insa nu inseamna ca ma duc si imi cumpar , ca sa am in casa, sau ca ma duc la restaurant sa comand asa ceva, ca mi-e dor sau pofta.
    Ins adac abei doar o gura, poti fi pricia si pentru necredinciosi, acre vor spune:a , si paocitii beau; ori pentru fratii care considera a fi pacat( sa nu dati nimanui niciun prilej de pacatuire)
    Bine a zis aici cineva: Domnul nu a fost un bautor; dac aa stat la masa cu acei care beau, sunt ferm convinbsa ca „a baut” a fost ceva cit sa nu fie un refuz categoric, ceea ce ar5 fi adus imediat respingerea Sa.

    • @Elisa……numai din curiozitate, ai citit ce ai scris inainte de a posta? Nu de alta dar se poate interpreta ca ai …..”incercat” subiectul discutiei si apoi ai capatat inspiratie….insa mana a fost cam greoaie in a tasta corect……din nou, numai din curiozitate.

    • Elisa, nu cred ca este corect sa afirmi (sau sa sustii afirmatia) ca Domnul Isus a baut alcool. Nu scrie nicaieri in Biblia mea (Cornilescu! 🙂 ) ca Domnul Isus a baut vin, citeste foarte atenta. Scriitorul epistolei catre evrei afirma ca El a fost pur, fara pacat, necompromis, perfect in toate (parafrazez).

      Pasajele la care se face referinta nu sustin faptul ca El a baut. El spune ca a fost acuzat (!) de imbuibare si bautura, in traducerile din engleza spune winebibber si drunkard (betiv). Aceeasi oameni L-au acuzat de blasfemie, ca lucreaza cu puterea Satanei, ca are drac, imbuibare, betie, etc. Toate false.

      Deci nu putem extrapola din acuzatiile fariseilor ca El a consumat vin alcoolic, o substanta care altereaza gandirea si care ar fi compromis puritatea Sa divina.

      • Chris,
        „Nu voi mai bea din acest rod al vitei, pina nu-l voi bea cu voi nou, in Imparatia Tatalui Meu”
        ce se intelege de aici?
        Stiu ca Domnul Cristos este fara de pacat.
        Nu cred ca daca a baut din rodul vitei a facut pacat;
        insa nu as vrea sa cred ceva gresit.
        Cind „ceva” nu am inteles in Cuvint, daca nu am avut pe cine sa intreb, in care sa am incredere, am scos afara din minte.
        Asa ca pina aici la acest subiect nu m-am mai gindit de ani buni, daca a fost asa sau nu.

        Dar cu vechiul testament e alta problema;
        am scos o gramada, pentruca ma tulburau.
        Nu pot sa inteleg pentru nimic in lume povestea cu fetele lui Lot; nu pot sa inteleg de ce Avraam a fost socotit asa de credincios, care vazind ca Domnul inca nu i-a dat ceea ce ii promisese,a ascultat de Sara si a facut pe Ismael cu roaba sa, de unde se trag atitea necazuri de atunci si pina azi cu ismaielitii .
        Nu pot sa inteleg cum David a fost un om dupa inima lui Dumenzeu; dupa cele doua pacate grele.
        Etc.
        Le pun deoparte pentru Ziua Aceea,cum spun multi predicatori, ca vor intreba . 🙂
        cind de fapt stiu ca „nu vom mai intreba nimic”.

      • Elisa, nu trebuie sa te deranjeze afirmatia Mantuitorului cu privire la rodul vitei, pt ca majoritatea celor ce studiază Scriptura sunt de acord ca este vorba de must nefermentat aici.

      • Chris Prunean şi Gabi Bogdan,

        Isus a spus (parafrazez): ÎNTR-ADEVĂR, a venit Ioan nemîncînd şi nebînd vin. Dar voi (fariseii) ziceţi că are drac. Isus a spus un adevăr cu privire la Ioan, dar acuzaţia fariseilor era falsă.
        Isus a spus (parafrazez din nou): ÎNTR-ADEVĂR…a venit Fiul Omului mîncînd şi bînd. Dar voi (fariseii) ziceţi…
        Din nou, afirmaţia lui Isus cu privire la El e adevărată. Bineînţeles că concluziile şi acuzaţiile fariseilor erau false.

        Problema nu se învârte în jurul mîncării şi a băuturii, cît se învârte în jurul fariseilor împietriţi cu inima, care au respins trimişii Domnului, şi în loc să se pocăiască, au venit împotriva lor cu tot felul de acuzaţii false.

      • Tot acolo la Epistola catre Evrei spune c-a fost ispititit in toate felurile, deci si la acest aspect al alcoolului. El a biruit si ne-ncurajeaza si pe noi sa biruim calauziti nu de poftele firii ci calauziti de Duhul Sfant.

      • Chris Prunean,

        Rămân şi eu în continuare, ca şi tine, bazat pe principiul abstinenţei totale moştenite de la părinţii noştri, şi nu sugerez nici o dezlegare în privinţa aceasta. Dar afirmaţia lui Isus din Luca 7, cu privire la El Însuşi şi denumirea lichidului despre care vorbim, este „negru pe alb” şi spulberă orice bănuială teologică. E greu de admis acest lucru, raportat la învăţăturile cu care am fost crescuţi ani de-a rândul, dar ce e scris e scris…

        În TOATE lucrurile Isus a fost fără păcat, chiar şi în afirmaţia din Luca 7…

        Be blessed!

  28. Stiu pe cineva care se straduieste sa se desrobeasca de cafea si nu reuseste. Cafeaua nu-i strict necesara dar se consuma pe motiv ca nu-mbata, nu aduce amnezie sau manifestari psihomotorii. Nu discut exceptiille, dar consider ca starea de tulburare a mintii incepe de la primul pahar de alcool sub orice forma {vezi Proverne 31:4-5}. Care este deci limita de vin admisa ca sa bei spre slava Lui Dumnezeu? Sau oare cine bea moderat nu bea oare pentru-mplinirea poftei firii pamantesti? Sa presupunem ca cineva te serveste la el acasa cu-n pahar de vin de casa aromat si slab alcoolizat; sa refuz sau nu daca cugetul nu ma mustra? Nu trebuie sa suferim pentru mancare sau bautura ci pentru credinta si nadejdea sfintilor. Eu refuz nu ca ma mustra cugetul ci pe principiul ca primul pahar tulbura putin mintea si compromit pentru ziua aia studiul si rugaciunea. Voi ce ziceti, cum sa procedez?

    • Prietene ( ca nu stiu ce poate insemna KRST, o fi si asta ceva), vreau sa-ti spun ca intr-o zi, a intrat un medic intr-un restaurant si, la o masa,pecare erau vreo cincisprezece sticle de bere goale deja, statea un cetatean care, la rindul lui mai avea o sticla in mina din care consuma.S-a apropiat de el si i-a spus:
      – Omule, eu sunt medic de profesie si,dupa parerea mea dumneata ai baut cam prea mult. La care cetateanul i-a raspuns:
      -Asculta doctore.Sa stii ca eu beau dupa parerea mea, nu dupa a ta.
      Sa fii binecuvintat si sa porti un nume frumos.

  29. Fiti treji si vegheati(Petru)
    Daca nu veghezi voi veni ca un hot(Apoc)
    Putem fi veghetori bind bautura care contine un procent cit de mic de alcool?
    Daca vine Domnul, ne mai asteapta un pic, sa ne revenim?

  30. Lasati toate replicile la o parte si pentru urmatoarele 36 de ore dati toate multumirile si laudele celui care Le merita. Autorului de blog si tuturor comentatorilor, un sincer:
    HAPPY THANKSGIVING!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns către Mihai Anulează răspunsul