GUVERN PARALIZAT: MAI DEGRABĂ BINE DECÂT RĂU

Pe cât înțeleg (până și) eu, marea majoritate a guvernelor sunt blocate, neputincioase, inconștiente și lipsite de soluții viabile pentru starea de lucruri de care sunt într-o mare măsură vinovate. Bine, soluția ar fi simplă: ce-ați făcut desfaceți sau, ca să nu ieșiți prea șifonați la imagine, faceți pe dos. Dar cine să dea cu călcâiul în țepuș?

La americani, în stilul lor caracteristic, întrebarea este de unde să tăiem cheltuieli fără să se supere nimeni? De ici, de colo, de peste tot adică de nicăieri pentru că de unde vor unii îi doare pe ceilalți. Europenii sunt la capitolul săpării unei gropi în care să pună pământul rămas de la astuparea gropii precedente. Românii mi se par cei mai înțelepți: la noi ”Capul lui Moțoc vrem!” și se bucură tot norodul… Pentru că măcar ne-am răcorit.

Există un lucru bun în această paralizie guvernamentală, blocaj politic sau învârtitul pedalelor pe loc: nu se face nimic! Ceea ce în cazul politicienilor este o performanță istorică. Domnilor și doamnelor, un an în care guvernul nu face nimic este un an bun. Pentru că atunci când face ceva, de fapt strică mai rău ce au stricat mai demult.

Și mai rău lucru ar fi să asculte de popor (adică de noi 🙂 ). Ar însemna să ieșim la pensie la 30 de ani cu pensia dublu decât ultimul salar, săptămâna de lucru să fie de trei zile iar weekend-ul de șapte, să ne mutăm toți în California (pe banii guvernului), să primim o casă și o mașină nouă cadou (în fiecare an) și să cumpărăm de la toate magazinele pe gratis și să ne dea și restul. În schimb, toți ceilalți cetățeni să fie taxați, amendați și exploatați ca să-mi meargă mie bine (ca în caricatura de mai sus prin care guvernul statului Panama încearcă să le explice cetățenilor de ce este așa de mare aglomerație pe șosele…)

Electoratul este și el zăpăcit, săracul. Îi alege întotdeauna pe ceilalți! Pe care nu-i lasă… ceilalți să facă ceva. Eu zic că e bine! Fratele Wurmbrand avea o vorbă: ”Când nu știi ce să faci, să nu faci nimic!” Ceva tot pot și politicienii să facă: să se pocăiască și să împlinească cele zece porunci! Măcar una, două…

Cât privește partidele politice (vechi și noi, vorba lui Nicolae Filimon), bine-ar face evanghelicii să stea în băncuța lor. Ca să (mai) poată face ceea ce trebuie!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

6 răspunsuri sa “GUVERN PARALIZAT: MAI DEGRABĂ BINE DECÂT RĂU”

  1. La cati welfaristi sunt in SUA si in Romania,mare minune a se intampla ceva pozitiv cu guvernele noastre.

  2. Priviti aici in ce stare economica au adus guvernele Europei, aproape tot continentul!!! Se pare ca Europa isi culege roadele comportarii, ori aceste datorii au fost facute intentionat pentru ca, ” elitele ” sa-si duca la indeplinire planul, privitor la Noua Ordine Mondiala!!!
    Viitorul nu se arata unul prea bun.

    http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/lantul-slabiciunilor-cate-trilioane-de-euro-datoareaza-marile-economii-ale-lumii-si-mai-ales-cui.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: