A VENIT REFORMA

Mâneci (ră)suflecate, arici pogonici, bărbuțe finuțe și vorbe-n ciorbe, iată taina succesului succesiv! Titluri cu smalț, poante cu tâlc, umblet de pinochio pe scenă, două, trei clișee pe șleau și pachetul este complet. A venit reforma!

Învățătura este cât se poate de clară: la război împotriva tradițiilor și obiceiurilor, adică ce și cum făceau părinții noștri! Acum lucrurile vor sta altfel: vom fi mai transparenți (cel puțin amvonul) în așa fel încât să ni se vadă burta, cureaua (numai la unii) și transpirația. Vom fi liberi să fim liberi! Adică vom îmbrățișa o nouă viziune: biserici cu cruci în care ne facem semnul crucii (poate și în dreptul lor), altare cu icoane în fața cărora ne (prea)plecăm și predici despre (dar nu și care duc la) neprihănire! Un nou ră-sărit din dogmele și preceptele evanghelice spre a-pusul crucii pe mormântul cred(ul)incioșilor de viță nouă-șpe la douășcinci. Altfel, entuziasmul este mare: am dat jos cu trecutul apropiat în favoarea celui… îndepărtat nu demult! Adevărul a devenit relativ, adică fiecare cu al… altora! Doar să fii sincer! Uraaa, toți au loc în rai, oameni buni, bun venit crez universal(ist)!

Eu unul sunt intrigat de o mare nedreptate: acum, dacă botezul copiilor mici este valabil, parastasurile pentru morți au… reînviat, ne putem săruta cu moaștele și nu ne mai poticnim în icoane și statui, de ce să ne oprim aici? Propun o reformă și mai radicală: înapoi la iudaism, îl încreștinăm pe Mahomed, Buda poate predica la noi (are uniforma) iar pe Joel Osteen îl facem papă (lapte). Ăsta ecumenism!

Când Apostolul Pavel a avut de-a face cu acest tip de curent (alternativ) s-a supărat și în supărarea lui s-a dezlănțuit spunând ”schilodească-se odată cei ce vă tulbură!” (Galateni 5:12) Nu, nu a fost un blestem! Adică dacă vor să se schilodească (se referă la tăierea împrejur) n-au decât! Evanghelici tunși scurt, cu batic (surorile), fără cravată, fără bijuterii, cu haine largi și lungi și cu mulți prunci, păzea! Vin peste noi cu semnul crucii, mătănii, icoane, statui de la bisericile tradiționale, dar și cu lănțișoare, vopsele, mode și dansuri din… lume! Cine? Liberalii legaliști! Și greci și iudei, și cu noi și cu ei, și lupi și… printre miei!

A venit reforma!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

36 răspunsuri to “A VENIT REFORMA”

  1. Aveti dreptate ,cred ca ceva vedeti incat ati inceput sa si strigati.Si ce bine ar fi sa auzim .Dar cine va vrea sa dea oare crezare acestui strigat .? Tu insa nu te opri sa strigi de pe ziduri.

  2. Daca pentru tanarul profet Ieremia, „cazanul clocotind din miazanoapte” insemna, urgie, robie si idolatrie (Ieremia 1:13-14), mi se pare mie sau dumneavoastra ati „indulcit” mesajul de mai sus, cu adevarat profetic ?

    Oare s-ar putea aplica si aici visul sultanului din „Scrisoarea a III-a” a lui Mihai Eminescu in ceea ce priveste, un modern „cazan ecomenic clocotind” peste poporul evanghelic romanesc ?
    Fie-mi ingaduit un fragment din visul sultanului…ecumenic:

    „Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă,
    Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă,
    La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă;
    Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă.
    Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară
    Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară.
    Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri;
    Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri;
    Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe,
    Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe,
    Pulbere de diamante cade fină ca o bură,
    Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură
    Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte,
    Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte…
    Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde,
    Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde:
    – Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino,
    Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o…
    Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
    Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele.

    Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare;
    Iar din inima lui simte un copac cum că răsare,
    Care creşte într-o clipă ca în veacuri, mereu creşte,
    Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte;
    Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde
    Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde;
    Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari,
    Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari;
    Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână –
    Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână.
    Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri
    Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri,
    Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri,
    Mările ţărmuitoare şi cetăţi lângă limanuri,
    Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaş covor,
    Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor –
    Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac
    În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac.

    Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung;
    Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung
    Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător…”

    Am perceput in acest paragraf poetic si un duh modern de cotropire ecumenica care cu siguranta ca va fi pe placul iubitorilor de inchiare corcita samariteana, de sincretism compromitaotor cu inchinare blasfemiatoare si aroganta la adresa Divinitatii !

    Chipurile asa se va instaura nu numai pacea in lume dar si buna intelegere interconfesionala pe plai mioritic, carpato-danubiano-pontic, cu cruci, icoane si prapuri, cu evanghelia prosperitatii, cu chacre, tantre si mantre importate din budism si de la samanii coreeni, cu practicile kundalini si cu Chris Oyakhilome (Vraciul lui Hristos) si cu initiatii primului val ecumenic romanesc !

    Toti fredonand crampeiul oniric al sultanului din poezia lui Mihai Eminescu:

    – Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino,
    Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o…
    Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele
    Eu să fiu a ta stăpână…” (tu, doar rob al vrerii mele…)

  3. Cred ca dacă i numiti liberali legalisti o sa se supere. Ce ziceti de ” neimpiedicati”?

  4. Frate pastor, FITI CURAJOS,
    in totul totului tot, ori sunteti curajos in toate, ori lasati-va de pastorire( a invata pe altii sa umble pe Calea Ingusta).
    Asa sa va tina Dumnezeu mergind spre Tinta si aratind plin de curaj ADEVARUL !
    Intotdeauna vor fi grupari si grupuri..mai multe, in functie de idolii pe care si i-a ales fiecare, dupa pofta inimii lor, in functie de ceea ce au interior.
    FITI CURAJOS!
    mereu asa cum sunteti si veti avea de partea dvstra cerul de partea dvstra Cerul, pe Hristos Cel Viu si ne intariti si pe noi , cei frustrati de fapul ca nu avem putere sa schimbam ceea ce se intimpla acum,din nefericire;
    si nu numai frustrati, ci si indurerati, pentru cei care vor deveni confuzi, sau vor cadea, din pricina celor care SE JOACA cu vesnicia altora, mai ales a tinerilor, care nu au o baza solida inca.
    In loc sa se rastigneasca cu firea lor inselatoare pe Cruce,si sa lase acolo mindria si falsa credinta ca Domnul ii foloseste si asa, ca maaare nevoie are de ei;
    ei fac numai semnul.

  5. Frate Cristian, domnul V. Pustan sufera (si la propriu si la figurat) de diabet. In faza avansata, diabetul (printre altele) duce la pierderea vederii. Rezultatele sunt catastrofale, mai ales cand un orb calauzeste pe un alt orb. Mii de crestini evanghelici (in special tineri, orbiti spiritual) români si-au predat soarta in mana marelui evanghelist, (scuzati-mi ironia) un fel de Doru Octavian Dumitru al pocaitilor, sau mai rau: Garcea cre(s)tinilor.

    • Comentariul acesta este josnic, domnule Pop. Sa te legi de starea de sanatate a unui om – daca o fi asa cum spuneti – doar pentru a incerca sa demonstrati ceva mi se pare malefic, necrestinesc, urat si obraznic. Discutiile pro si contra pot avea loc si fara jigniri si ofense.
      Sunteti complicele acestui comentator, frate Ionescu. Incercati sa tineti cainii in lesa, macar asa … de ochii lumii.

      • Dacă ne-ar durea de sănătatea spirituală a bisericilor noastre pe cât ne doare de sănătatea fizică am fi departe…
        I-aș dori pastorului Pustan să-i meargă sănătatea trupului ca cea a sufletului (Ioan 3) dar (deocamdată) mă tem. Îi vreau realmente binele și se pare că ultima lui șansă este o terapie de șoc. Sper să îl tempereze și pe el și pe voi care faceți ce faceți și nici din greșeală nu gândiți bine…

      • Frate Cristi aveti MARE grija (nu glumesc) pt unii aceasta e ca si un blestem sa ii meargă sănătatea trupului ca si sufletu. Mă întreb cum ar arăta bisericile dacă ar fi ASA cu toti?

      • Domnule Balcan, (…). Cat despre comparatia dintre el si D.O.D. sau Garcea, nu-i foarte exagerată; Puiu Calinescu sau Dem Radulescu sunt depasiti de glumele MAESTRULUI, glume care abunda in termeni ca: proști, tâmpiți, nebuni, rahat; glume cu tenta rasistă si multe altele….. Personal, nu arunc la cosul de gunoi tot ce a scris sau predicat V. P., dar se pare ca de un timp incoace, propriul succes (in ghilimele) dă cu el de pământ. In cele din urma, mândria (in special cea spirituala) merge inaintea caderii, iar succesul nu inseamna neaparat binecuvantare.

  6. Probabil reforma prevede si scuipatul in san, cum zice o strofa din poezia „Iarna pe Ulita” de George Cosbuc:

    Astfel tabara se duce
    Lalaind, in chip avan,
    Baba-n mijloc capitan
    Scuipa-n san si-si face cruce de Satan.

  7. „Evanghelici tunși scurt, cu batic (surorile), fără cravată, fără bijuterii, cu haine largi și lungi și cu mulți prunci, păzea! ”

    Mai sunt in biserica pe care o pastoriti frati si surori de felul prezentat in citat?
    Tare ma tem ca s-au imputinat ingrijorator de tare, si la dumneavoastra in biserica si in general intre pocaiti.

    PS. In poza de la linkul spre credo TV aveti cravata 😉 Probabil e mai veche dar intre timp ati renuntat 🙂

    • Nu, nu am renunțat (încă), recunosc…
      Este unul dintre ultimele bastioane ale firii pământești. 🙂
      Trebuie să recunosc că liberalii mă întărâtă și mă ajută să… 🙂 dar e greu.

      • Cu cravata era mai degraba o gluma.
        Intrebarea serioasa era cealalta.
        Banuiesc eu ca nu ati spus „pazea” in van. Probabil aveati in minte vreo cateva persoane care corespund descrierii.
        Ca mie mi-e tare greu sa pun jos o lista de 10 astfel persoane cu care sa ma fi intalnit in ultima luna.

      • Nu frecventam aceeasi biserica, de aici vine diferenta. Dumneavoastra numarati la Elim Chicago, eu in alta zona, cateva sute de mile departare.

  8. Frate Ionescu
    Intradevar aveti simtul umorului:)
    M-am amuzat copios la presupusa dumneavoastra „invazie” de liberalism din bisericile noastre…
    Ei bine, dupa cum bine stiti, fiecare e responsabil de el insusi in fata lui Dumnezeu, si deci, in consecinta nu suntem mantuiti datorita grupului crestin, bisericii, congregatiei unde frecventam… ori nu prea. In mod sigur cu pozitia dumneavoastra, destul de echidistanta, si in mod sigur cu ajutorul lui Dumnezeu, daca biserica unde pastoriti e formata din oameni crestini, adevarati, in mod sigur veti supravietui…reformei liberale..

  9. 🙂 🙂 🙂 Liberali legalisti 🙂 cea mai mare jignire ! Ca am fi liberali : libertini, romani, penticostali, pacatosi, fara scriptura, seculari … le-am digerat cumva , dar liberali legalisti ?… o hrana prea tare pentru minte si….stomac. Cata creativitate! 🙂

    • Din păcate… câtă realitate!

      • @Fr.Cristian,
        Oare ne gasim in vreme descrisa in Daniel 12;7-13 din care redau vers10″
        Multi vor fi curatiti,albiti si lamuriti;cei rai vor face raul si nici unul din cei rai nu va intelege,dar cei priceputi vor intelege..’
        Discutam cu un fr.crestin asupra ultimilor dvs.postari si luari de atitudine,la care raspunsul si crezul lui a fost exprimat prin cuvintele Domnului Isus in Luca 9;29,30″Ioan a luat cuvantul si a zis:Invatatorule,noi am vazut pe un om scotand draci in Numele Tau;si l-am oprit,pentru ca nu mergea dupa noi.’
        30’Nu-l opriti i-a raspuns Isus’fiindca cine nu este impotriva voastra este pentru voi.”

      • continuare,
        Fr.Cristian,am citit si remarcat ca „unii’comments vau „dirijat”catre epitetul”poticnit” postat pe alt blog.
        Eu zic ca dvs.aveti suficient discernamant a nu va lasa antrenat in aceasta disputa cu fr.dvs de credinta,deoarece eu consider ca nu sa referit la dvs.
        Pentru clarificare eu sant de parere sa purtati discutii personale in private si nu in public -pe blog- pentru a nu tulbura si murdari putina apa limpede si curata ce inca mai curge..si adapa pe cei insetati dupa ea.
        GOD BLESS YOU.

      • Drago si eu cred in coincidente

      • @DRAGO,
        Nue se poate sa jonglam cu citate biblice doar pentru a justifica suficient de ambiguu cum ca „cine nu este impotriva noastra este cu noi” asa dupa cum incercati „lipitura” dintre Daniel 12:10 cu Luca 9:29,30. Procedand astfel dam apa la moara…exorcistilor care, dpua spusele dumneavoastra faceau aceeasi lucrare ca si apostolul Pavel in Fapte 19;13-20, ceea ce ar fi insemnat ca ori mergem dupa Pavel, ori mergem dupa fiii lui Sceva, tot aia e… ! Oare ?
        Ia uitati-va mai bine ce faceau exorcistii si ce facea apostolul Pavel ? Ce „evanghelie” proclamau exorcistii si ce Evanghelie proclama apostolul Pavel ! Atat in Daniel 12:7-13, cat si in Ioan 9:29-30, ati scos din ecuatia calauzirii Duhului Sfant tocmai pe „Omul imbracat in haine de in…” (vers.7) care a desavarsit „curatirea multora” in timp ce „cei rai vor face raul si niciunul din cei rai nu va intelege, dar cei priceputi (duhovnicesti – 1 Corinteni 2:12-15), vor intelege” (Daniel 12:10). Cat despre textul din Luca 9:29-30, scuzati-ma, l-ati pomenit gresit. Acolo este vorba despre schimbarea la fata !
        In Luca 9:49-50, este textul corect de referinta. Citind insa trimiterile de subsol, gasim referinte ajutatoare intelegerii afirmatiei Domnului Isus: „Nu-l opriti !”

        1. Marcu 9:39: „NU-L OPRITI”, a răspuns Isus, „CACI NU ESTE NIMENI CARE SA FACA MINUNI IN NUMELE MEU, SI SA MA POATA GRAI DE RAU DUPA ACEEA. (intelegeti acum, frate DRAGO ?). Cine nu este împotriva noastră este pentru noi.”
        (Cei sapte feciori exorcisti ai lui Sceva, erau oarepentru Domnul Isus sau pentru ei insisi, petru popularitatea lor ?)

        2. Matei 12: 25-30: „Orice împărăţie dezbinată împotriva ei însăşi este pustiită; şi orice cetate sau casă dezbinată împotriva ei însăşi nu poate dăinui. (Mat 9.4; Ioan 2.25; Apoc 2.23).
        Dacă Satana scoate afară pe Satana, este dezbinat; deci cum poate dăinui împărăţia lui?
        Şi dacă Eu scot afară dracii cu ajutorul lui Beelzebul, fiii voştri cu cine-i scot? De aceea ei vor fi judecătorii voştri.
        Dar, dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.
        Sau, cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască gospodăria, dacă n-a legat mai întâi pe cel tare? Numai atunci îi va jefui casa.” (Intelegeti acum, frate DRAGO, ce inseamna sa aduni cu Hristos, OMUL INTRUPAT SI IMBRACAT IN HAINA DE IN DIN DANIEL 12:7 ?)

        3. Luca 11:23: „Cine nu este cu Mine, este impotriva Mea; si cine nu aduna cu Mine, risipeste !

        Deci, intre Daniel 12: 7 si Luca 9:49-50 elementul de legatura este acelasi OM IMBRACAT IN IN. dar in concluzie, CINE NU ESTE CU MINE ESTE IMPOTRIVA MEA SI CINE NU ADUNA CU MINE, RISIPESTE! O spune chiar Daniel 12:10).

        Multe binecuvantari ceresti, frate DRAGO !

      • @fr.ACIDUZZU,
        ” Mea culpa” Redarea textului din Luca este corect,dar referinta este gresita. Nu este nici o suparare,chiar din contra este de apreciat modul de corectare imediata.
        Ce minunat si de folos ar fi ca astfel de „corectii” imediate sa se aplice si cu ocazia predicarii Cuvintului lui Dumnezeu,de la amvon,pentru clarificare ,deoarece nu odata ascultatorii pleaca acasa confuzi-ba se mai si cearta uneori pe holurile adunarilor.
        God bless you,my brother in Christ si multa veghere.

    • @Han Christian,
      Expresia „liberali-legalisti” este greu de rumegat si s-ar putea ca unora sa le produca…balonari de memorie, fortandu-se zadrnic sa-si aminteasca ce si mai ales cine sunt liberalii, pe de-o parte. Pe de alta parte, aceleasi balonari de memorie cine sunt legalistii, tipicarii, sablonarii in contrast cu liberalii…. Asa ca, expresia compusa de catre dumneavoastra este cumva fortata, antitetica prin sine insasi….Dumneavoastra ati jonglat doar de dragul de a jongla cu expresiile ingnorand semantica acestora.
      Curata creativitate !

      Vin in ajutorul dumneavoastra cu o incercare de sinonimie explicitata pe aceeasi tema si va rog sa nu mi-o luati in nume de rau. Tocmai se impune aceasta explicitare cauzata de „diversificarea” slujirilor…para-apostolice ! Adica „pe langa” adevarata slujire apostolica, randuita si lasata de Domnul Bisericii sale in Efeseni 4:11-20 ! Ati auzit de sofisti ? Ei bine, acestia sunt printre noi, umbla din biserica in biserica, urca la amvoane cu acceptiunea tacita a ochilor nostri inchisi pe motiv ca trebuie sa fim „primitori de oaspeti”, nu-i asa ? Crezand ca-i gazduim pe ingeri, uitam ca si deavolul se preface in inger de lumina ! (2 Corinteni 11:14-15)

      “Sofistii”…Harului
      Romani 10:2; I Timotei 1:7; 4:1-2,7,13;
      II Timotei 2:15-18; 4:1-4; 3:6-9.

      SOFISM (DEX):
      Raţionament aparent corect, în realitate
      însă incoret;
      -construit anume pentru a induce în eroare.

      SOFIST (DEX):
      Adept al sofismului; cel ce practică sofismul.

      Când urmăreşti un scop anume
      Ignorând Cuvântul Sfânt,
      Vrei să îţi clădeşti în lume
      Falnic nume pe pământ !

      Sameni altă-nvăţătură
      Mai cu rod ales, bogat ;
      Calea ta-i o fundătură
      Plină de…păcat mascat…

      Nu te-nteresează Duhul
      Si-ndreptarul sănătos ;
      Tremură de-acum văzduhul
      De mesaju-ţi găunos !

      Vorba-ţi plină de sofisme
      Din mesaju-ţi sinuos,
      Răspândeşte-otravă, izme
      De păcat, de iad de jos…

      Vrei să amăgeşti poporul
      Ne-nvăţat şi indolent ;
      Flămând eşti după onorul
      Lumii-ascuns în scop latent…

      Iane, Iambre, Imeneu
      Şi Filet, în grabă mare
      Te-nsoţesc pe drum mereu,
      Te-nsoţesc în cuvântare !

      Momeşti suflet nestatornic,
      Tot umblând din casă-n casă ;
      De adepţi eşti mult prea dornic
      Cu-a ta-nvăţătură- « aleasă »…

      Şi-orice suflet nestatornic,
      Inimă-mpărţită-n două ,
      Tu l-ai cucerit prea spornic
      Arătându-i « calea nouă »…

      Nu-i momit destul, sărmanul,
      De-l sufoci c-o-nvăţătură ?
      Buimăcit umblă tot anul
      Fără pace în făptură…

      Istorisiri închipuite
      Care gâdilă urechea,
      Îi prefiri tot pe şoptite…
      (Ţi-ai găsit şi tu perechea…

      Părtăşiei prea corcite ;
      Fără Duhul Celui Sfânt !
      Istorisiri închipuite
      Răspândeşti cu-al tău cuvânt !)

      Tu nu vrei să se trezească
      Omul, din cea letargie ;
      Picătura chinezească
      Vrei vorbă de…duh să fie…

      Nu vrei Evanghelizare,
      Slova Cărţii răspândind !
      Scopul tău se-nalţă-n zare :
      Faimă, fală-agonisind…

      Nu te cutremură fiorul
      Că-i tot duci în rătăcire ?
      Vrei ca să câştigi poporul
      Cum eşti : MINCINOS DIN FIRE !

      Te vrei strălucit rabin,
      Exponentul propăşirii
      În minciună şi-n venin ;
      Fără Crist, Domnul Iubirii !

      Egoismul tău mascat
      Este-un…pui de Balaam…
      Ce te-ndeamnă la păcat :
      « VREAU UN NUME ! VREAU SA-L AM ! »

      Căci scopul, scuză mijloace
      Dacă vrei realizare !
      Scopul tău, în iad se coace
      Cu o-nflăcărare mare !

      …Iane,Iambre, Imeneu
      Şi Filet şi Balaam;
      Chiar şi Diotref, din greu
      Te învaţă, tam-nesam,

      Cum să-ţi faci un nume mare,
      Să te pui de-a curmeziş ;
      Chiar în Sfânta Adunare
      Când te uiţi la fraţi…conciş…

      Nu te poţi uita-n privirea
      Fratelui de lânga tine ;
      Daca nu trăieşti iubirea
      Sincer şi curat ; în fine,

      Ai un scop ce ţi-ai propus:
      S-aduci « noua-nvăţătură » !
      Să înveţi fără Isus,
      Dezbinând pe fraţi cu ură,

      Cu o vorbă-aşa trunchiată,
      Falsă şi închipuită;
      Vei fi răsplătit odată
      Pentru truda ta corcită !

      Ai fost expert în sofisme
      Ce ţi-au fost drept scop în viaţă ;
      Răspândind fariseisme
      Rătăciri, neguri şi ceaţă !

      Cuvântarea ta vicleană
      Te-a scos din anonimat ;
      Căci vei fi de bună seamă
      Numai bun de…lepădat !

      Ultimul minut în grabă
      Trece-acum spre asfinţit ;
      Te trezeşte si te-ntreabă
      Cum vei sta nemântuit

      Inaintea Celui care
      E Cuvântul Întrupat ?
      Azi, mai are îndurare,
      Înca vrea să fii salvat !

      Leapădă-ţi sofismul tău,
      Nu mai fii viclean sofist ;
      Azi te-ndeamnă Dumnezeu
      Să trăieşti Cuvântul scris !

      Nu-ţi mai irosi « talentul »
      În meşteşugiri ascunse ;
      Nu mai răspândi curentul
      Rătăcirii-n slove unse…

      Nu-i mai incita pe oameni
      Cu poveşti închipuite ;
      Nu-i provoca pe semeni
      La păcate amorţite !

      Refuză ca-nvăţător
      Să mai fii : după ureche !
      Fără duh aţâţător
      Şi păcate nepereche !

      Întoarce-te îndat’ la Crist,
      La Cuvântul Sfânt vestit ;
      Nu trăi ca biet sofist
      Făţarnic şi nemântuit !

      Căci Domnul îţi va cere-odată
      Sângele celor amăgiţi ;
      În cea Zi de Judecată
      Pentru cei nemântuiţi ,

      Ce sunt amăgiţi de tine
      Cu cuvânt închipuit !
      Vine-o zi ! Ea sigur vine
      Când vei fi-n veci răsplătit !

      ACIDUZZU, 20.01.2010

  10. Exact…cata realitate SI CAT DE TRIST!!!

  11. „Frate Cristi aveti MARE grija (nu glumesc) pt unii aceasta e ca si un blestem sa ii meargă sănătatea trupului ca si sufletu. Mă întreb cum ar arăta bisericile dacă ar fi ASA cu toti?”
    De ce sa-ti fie frica de asta? atunci care este ţinta desavarsirii tale?

  12. Ignorand orice atac la persoana cu care nu sunt de acord, in ultima vreme simt tot mai mult ca imi vine sa fac un fel de diabet spiritual, vazand feeria si dulcegariile ieftine propagate (as jigni termenul daca as spune predicate) .. de la anumite amvoane, evident, orice standard moral/spiritual/doctrinar se supune „prieteniilor”. Iar in multe cazuri, singurul principiu ramas in picioare e: „Cine e cu mine, are dreptate!” Cel putin la noi in „sat” functioneaza principiul „nu stie el multe, dar e supus „.

    Doamne adu din nou in biserici predicarea sfinteniei si a unui standard moral / spiritual inalt! Cat despre cei (multi) ce coboara standardele in schimbul popularitatii, le propun sa intre in politica.. Ar fi muuuuuuult mai eficienti si mai fericiti.

  13. multumim pentru realitatea prezentata in articol, asa este. multi predicatori de succes aplica reteteta, modul de predicare ca persuasiune in vederea manipularii. nu are importanta ce spui si ce metode folosesti isi vor da invatatori dupa placul lor. modul de prezentare a lui Pavel este dur dar este al Duhului Sfant.

Trackbacks/Pingbacks

  1. REFORME ȘI REFORME | Popas pentru suflet - 3 Ianuarie 2012

    […] în biserică, venim în tricou, pijamale și șlapi la adunare și dăm ochii peste cap am făcut reformă. Alții consideră că vom avea o reformă de-a binelea dacă îi îmbrățișăm și le imităm […]

  2. Resources for Daniel 12:7 - 13 - 10 Februarie 2012

    […] 1A VENIT REFORMA | Popas pentru suflet SUBMIT […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: