NU CA SĂ MĂ LAUD, DAR…

Dacă e ceva dezgustător pe lumea asta, mie mi se pare lăudăroșia. Lăudărosul suferă mai întâi de un complex de superioritate. I se pare că este cineva. Experiențele lui sunt notabile, relevante, palpitante și întotdeauna îl pun „într-o lumină pozitivă”, cum se exprimă unii predicatori. (Încă nu am aflat cum arată lumina negativă 🙂 )
Acestui complex de superioritate i se adaugă obsesia că cei din jur, în ignoranța și superficialitatea lor nu acordă suficientă atenție isprăvilor sale. Dacă totuși cineva comite imprudența să-i facă un compliment se înșeală crezând că ego-ul lăudărosului este satisfăcut. Va urma o pledoarie suplimentară și o nouă avalanșă de istorisiri întăritoare pe capul bietului naiv.
Predicatorii sunt cel mai aproape de această cursă atunci când doresc să exemplifice învățăturile prezentate. Și ca să spulbere din start orice bănuială că motivația sa este lauda de sine (care nu miroase-a bine) zice: „Fraților, nu ca să mă laud, dar…”
Fie în particular, fie în public, fie… care dintre noi simțim nevoia să ne bârfim pe noi înșine de bine (că de rău, au grijă alții). Uneori ne oprim la timp, alteori ne dăm în petic, de la caz la caz, după cum se cere.
Am o rugăminte! Când nu ne mai rabdă inimioara să nu ne ridicăm în înaltele slăvi, măcar să nu mai zicem: „Nu ca să mă laud, dar…”
Odată, unul zicea: „Fraților, am fost un om de nimic, bețiv, stricat, hoț și mincinos. Acum, Domnul a făcut din mine un om de caracter, sfânt, plin de puterea Sa!”
Da, unii se insultă ca să se laude, iar alții se vaită ca să se laude: „Vai, nu mai pot, am cincisute de invitații la evanghelizări și nu știu ce să mai fac, oamenii se înghesuie cu miile de mă sufocă, sunt foarte epuizat!…”
Lăudărosul are un singur merit: e adevărat că nu se poate abține dar nici nu se poate ascunde!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

20 răspunsuri sa “NU CA SĂ MĂ LAUD, DAR…”

  1. O sa adaug ceva despre mindrie( acelasi lucru cu laudorosenia) de CS Lewis.
    Sorry for the lenght of the post, but i believe is worth reading.

    The Christians are right: it is Pride which has been the chief cause of misery in every nation and every family since the world began. Other vices may sometimes bring people together: you may find good fellowship and jokes and friendliness among drunken people or unchaste people. But Pride always means enmity-it is enmity. And not only enmity between man and man, but enmity to God.

    In God you come up against something which is in every respect immeasurably superior to yourself. Unless you know God as that-and, therefore, know yourself as nothing in comparison- you do not know God at all. As long as you are proud you cannot know God. A proud man is always looking down on things and people: and, of course, as long as you are looking down, you cannot see something that is above you.

    That raises a terrible question. How is it that people who are quite obviously eaten up with Pride can say they believe in God and appear to themselves very religious? I am afraid it means they are worshiping an imaginary God. They theoretically admit themselves to be nothing in the presence of this phantom God, but are really all the time imagining how He approves of them and thinks them far better than ordinary people: that is, they pay a pennyworth of imaginary humility to Him and get out of it a pound’s worth of Pride towards their fellow-men. I suppose it was of those people Christ was thinking when He said that some would preach about Him and cast out devils in His name, only to be told at the end of the world that He had never known them. And any of us may at any moment be in this death-trap.

    Luckily, we have a test. Whenever we find that our religious life is making us feel that we are good-above all, that we are better than someone else-I think we may be sure that we are being acted on, not by God, but by the devil. The real test of being in the presence of God is that you either forget about yourself altogether or see yourself as a small, dirty object. It is better to forget about yourself altogether.

    It is a terrible thing that the worst of all the vices can smuggle itself into the very center of our religious life. But you can see why. The other, and less bad, vices come from the devil working on us through our animal nature. But this does not come through our animal nature at all It comes direct from Hell. It is purely spiritual: consequently it is far more subtle and deadly. For the same reason, Pride can often be used to beat down the simpler vices. Teachers, in fact, often appeal to a boy’s Pride, or, as they call it, his self-respect, to make him behave decently: many a man has overcome cowardice, or lust, or ill-temper by learning to think that they are beneath his dignity-that is, by Pride. The devil laughs. He is perfectly content to see you becoming chaste and brave and self-controlled provided, all the time, he is setting up in you the Dictatorship of Pride-just as he would be quite content to see your chilblains (similar to frostbite) cured if he was allowed, in return, to give you cancer. For Pride is spiritual cancer: it eats up the very possibility of love, or contentment, or even common sense.

    • @Gabi Bogdan,

      Da, frate Gabi, asa este ! Tocmai acesta este subiectul postarii fratelui Cristian : Lauda de sine ca un sindrom al ingamfarii, al parerilor mai inalte despre sine decat se cuvine (Psalmul 131), nicidecum despre aspectele caracteristice ale laudei spirituale,
      „in Domnul” ! (Efeseni 1:31; 1 Corinteni 3:7).

      Daca si aici, la aceasta tema postata, exista pericolul confuziei in ceea ce priveste interpretarea, deosebirea, discernerea, diferentierea intre lauda de sine ca sindrom pacatos, si smerita si evlavioasa lauda in Domnul, nu ne mai miram de amploarea sindromului laudei de sine ce domina fratietatea !

      PROVERBE 27:2 ” Sa te laude altul nu gura ta, un strain nu buzele tale!” poate deveni si aceasta o foame fireasca, o pretentie fariseica, explicate de Domnul Isus in contextul celor afirmate in Matei 23: 5-7. „Toate faptele lor le fac pentru ca să fie văzuţi de oameni. Astfel, îşi fac filacteriile late, îşi fac poalele veşmintelor cu ciucuri lungi; umblă după locurile dintâi la ospeţe şi după scaunele dintâi în sinagogi; (Marc 12.38-39; Luc 11.43; Luc 20.46)
      le place să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe şi să le zică: „Rabi! Rabi!”

  2. Putini oameni sunt destul de intelepti pentru a prefera critica ce le este folositoare, laudei care ii tradeaza.
    Francois de La Rochefoucauld

    Dar ce spuneti de cei care resping lauda? De ce o fac? Din mandrie sau pentru a se feri de mandrie? Mie nici aceasta nu imi miroase a bine

  3. ,,Lăudărosul suferă mai întâi de un complex de superioritate. I se pare că este cineva. Experiențele lui sunt notabile, relevante, palpitante și întotdeauna îl pun “într-o lumină pozitivă”, cum se exprimă unii predicatori. (Încă nu am aflat cum arată lumina negativă )
    Acestui complex de superioritate i se adaugă obsesia că cei din jur, în ignoranța și superficialitatea lor nu acordă suficientă atenție isprăvilor sale. Dacă totuși cineva comite imprudența să-i facă un compliment se înșeală crezând că ego-ul lăudărosului este satisfăcut. Va urma o pledoarie suplimentară și o nouă avalanșă de istorisiri întăritoare pe capul bietului naiv.”
    Domnul sä vä binecuvänteze cä bine le ziceti!
    Prima impresie ce mi-a venit dupä ce am citit aici a fost cä inspiratia de a scrie pe aceastä temä va venit in urma faptului cä a-ti citit pe blogul fratelui (…)
    O clipä totusi m-am indoit pentru cä socoteam cä läudärosii sint lumesti…Mai pe urmä m-am indreptat cäci mi-am dat seama cä acestia sänt ca päianjenii, nu se jeneazä sä-si facä cuibul si in palate impärätesti.Ei sänt peste tot de gäsit,avem läudärosi lumesti si läudärosi ,,duhovnicesti”.Nici unii nici altii nu duc lipsä de läudätori(prozeliti).Atunci cind spatiul duhovnicesc se umple de astfel de päianjeni(pardon läudärosi vroiam sä zic) trebuie sä-i recunoastem si sä ne ferim de plasa lor care face multe victime.

  4. cea mai des utilizata formula de a incheia lauda este LAUDA SA FIE A DOMNULUI!

  5. Cea mai mare afacere (bisnita) este sa cumperi un laudaros la valoarea lui reala si sa-l vinzi la valoarea la care se crede el !

  6. Pavel nu se lauda?
    Ba da. numai ca el se lauda bine, o facea in Hristos.
    Daca lauda e de la Domnul , atunci e O.K., dindu-i slava numai Lui pentru tot ceea ce suntem.
    Insa cind laudam pe cineva ii putem face rau; trebuie sa ne si rugam, sa nu se-ngimfe;
    dar cind cineva e obiectiv, cunoaste Scripturile si ia atitudine fiind curajos,poti fi acuzat de „avocatura” cum am patit din partea unui anonim, p-aicea. 🙂

  7. daca ar fi folosita formula ca si altadata ap. Pavel ‘cunosc un om in Hristos,…,a fost rapit….” 2Corinteni 12:2. Cred ca ar fi OK Si acest lucru cat mai rar.Deci sa nu fie scoasa in identificata usor persoana laudata.

  8. Consider un lucru normal lauda si aprecierea sincera la adresa cuiva. Aceasta poate sluji drept incurajare sau confirmare ca ceea ce face este bun. Lauda de sine este problematica si trebuie eliminată. Totuși, trebuie sa avem o părere despre noi insine după cum se cuvine, adică realistica. Totuși, vorbind in contextul predicatorilor, sa rămână ei la Christos rastignit

  9. Ben,
    BTW, very nice mesajul de duminica de la biserica fr. Alin Bob. Nu am stiut ca fr. Ionescu va fi acolo. Noua ne place mult biserica aceea si ne uitam des on line astfel ca voi erati acolo 🙂 Oricum noi te-am mai auzit si la nunta Elizei.
    Take it as a sincere praise/compliment.
    God bless you!

  10. Am o intrebare: Cat de normal vi se pare obiceiul urmator?

    Pastorul local il lauda pe invitat (cand il prezinta bisericii) si apoi cel invitat incepe predica cu o adanca multumire catre pastorul local pentru oportunitatea de a sluji (si eventual mai precizeaza ca prezentarea facuta a fost un pic exagerata).

    Am trait vreo 2 ani intr-o biserica in care cu cateva exceptii (numarabile pe degetele de la o mana) predica invitatilor incepea invariabil cu „Multumesc fratelui Pastor …. pentru oportunitatea oferita de a sluji …. El este un vechi prieten …. Dumnezeu v-a binecuvantat cu o cladire …. ” (cam vreo 2-3 minute de …. , evident ca raspuns la „prezentarea” facuta de pastorul local).

    Nu cumva e inlocuitorul lui „nu ca sa ma laud” ? (un fel de schimb de laude).

    Probabil ca e normala o prezentarea scurta a invitatului, fara prea multe zorzoane. Iar apoi nu cred ca-i pacat daca invitatul nu multumeste public fratelui pastor, ci doar incepe sa predice pur si simplu. Are timp la sfarsit sa ii multumeasca in privat pastorului local.

    PS. Am folosit intentionat …. nu este o moderare a proprietarului blogului.

  11. Unn tinar a tot pus sa predice intro biserica penticostala, el fusese preot ortodox; acolo asa era obiceiul, sa pui mareu sa pedice pina se hotareste ceva in dreptul lui;
    fusesem acolo in adunare, cind tinarul a inceput sa-i traga cu laudele la adresa pastorului.
    A fost ultima sa predica; cu laudele si-a luat adio dela amvon; nu era pentru el pesemne. 🙂
    Mi-a placut felul acesta de a selecta pe cineva, desi la inceput am si spus”de ce tot pe el il puneti?”
    mi s-a spus atunci despre acest obicei.

  12. ce fain..chiar in clipa asta erati pe partea celalta si a venit iarna deodata. 🙂
    e ca si o minune. 🙂
    micuta, dar faina.

  13. Draga frate Cristian,
    Literatura romana are un patrimoniu bogat, zemos si savuros pentru iubitorii de intelepciune. In sensul acesta, fabulele ne stau la indemana, alaturi de Fabulele lui Esop, bineinteles !

    BOUL SI BUHAIUL
    (Fabula despre laudarosi)

    LAUDAROSUL este un tip plin de el care are in iesirile publice atitudinea buhaiului din fabula boul si buhaiul. Buhaiul care se umfla ca sa ajunga ca boul si in final explodeaza.
    Omul este atat de plin de sine si se crede un mare politician incat la fiecare iesire are o atitudine atat de ingamfata si debiteaza numai vorbe banale cu aerul ca emite doctrine care vor revolutiona omenirea.
    Omul care se poate lauda ca nu a facut nimic o viata intreaga, dar intotdeauna se vaicareste ca nu poate face nimic din cauza ca nu-l lasa altii…Este tipul omului de nimic, cu complex de inferioritate care incearca sa iasa in evidenta, sa atraga atentia asupra sa, laudandu-se excesiv si fara temei !

    LĂUDĂRÓS, -OÁSĂ, lăudăroși, -oase, adj. Care are obiceiul de a se lăuda, căruia îi place să se laude cu orice prilej; fanfaron, lăudăcios. [Pr.: lă-u-] – Lăuda + suf. -ăros.
    http://dexonline.ro/definitie/l%C4%83ud%C4%83ros

    FANFARÓN, -OÁNĂ, fanfaroni, -oane, s. m. și f., adj. (Persoană) care se laudă pentru calități închipuite, care face caz de meritele acțiunilor sale; lăudăros. – Din fr. fanfaron.
    FANFARÓN ~oánă (~óni, ~oáne) și substantival 1) Care se laudă pe sine în mod exagerat; caracterizat prin exces de laudă pentru calitățile sale; lăudăros. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă o afecțiune de bravură; marcat prin bravură exagerată. /<fr. fanfaron
    http://dexonline.ro/definitie/fanfaron
    ATENTIE ! FANFARONUL NU ESTE SINONIM CU…FANFARISTUL !
    (interpret la un instrument de suflat sau percutie dintr-o fanfara)
    FANFÁRĂ, fanfare, s. f. 1. Ansamblu muzical (militar) format din persoane care cântă la instrumente de suflat (din alamă) și de percuție. 2. (Rar) Instrument muzical de suflat din alamă (cu sunete naturale). 3. (Înv.) Compoziție muzicală executată de o fanfară (1) sau la un instrument de suflat. – Din fr. fanfare.
    FANFÁRĂ ~e f. 1) Orchestră constând din interpreți care cântă la instrumente de suflat și de percuție. 2) Piesă muzicală executată de un astfel de ansamblu. /<fr. fanfare
    http://dexonline.ro/definitie/fanfar%C4%83

  14. Cu intarziere,dar subiectul e foarte interesant. Ati mentionat despre „Odată, unul zicea: “Fraților, am fost un om de nimic, bețiv, stricat, hoț și mincinos. Acum, Domnul a făcut din mine un om de caracter, sfânt, plin de puterea Sa!”
    Dumneavoastra ati fost binecuvantat sa va naste-ti si sa creste-ti intr-o familie crestina, si prin harul lui Dumnezeu, disciplina parintilor a bisericii si a dumneavoastra personal sa nu stiti ce e lumea si pacatul.
    Insa cand intoarcem moneda, gasim o alta categorie de oameni. Sunt cei care l-au primit pe Dumnezeu prin auzirea cuvantului si sunt cei care l-au cunoscut pe Dumnezeu s-au departat de El, dar Dumnezeu care e plin de mila si indurare i-a ridicat din nou.
    Despre a doua categorie as vrea sa vorbesc putin. Teroarea, agonia, frica, mizeria, lipsa de pace, lipsa de bucurie care o experimenteaza omul care s-a lepadat de Dumnezeu si a ales lumea e de nedescris. E un chin si o presiune emotionala si psihica imposibil de priceput. Cand acest om e reabilitat de Dumnezeu, primeste iertare, simte din nou bucuria mantuirii, sufletul lui e umplut de pace, noapte gaseste odihna,…, stiti ce face acest om? Omul acesta nu inceteaza sa il preamareasca pe Dumnezeu si sa spuna tuturora ce extraordinar Domn are. Cine poate vorbi despre durerea de a pierde o fiinta draga, cred ca cel ce a experimentat acea durere. Cine poate vorbi despre maretia lui Dumnezeu mai bine si mai frumos decat pacatosul care a simti chinul pacatului. Sunt multe feluri in care il putem marturisii pe Dumnezeu dar marturia personala e una foarte puternica si eficienta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: