ANTON PANN: POVESTEA VORBII – TALERUL CU DOUĂ FEȚE

Oarecare meșteraș
A trimis un băiețaș
Cu un taler rudăresc,
Cu două fețe, prostesc,
Ca să ia de la băcan
Icre roșii de un ban;
Îi mai dete și alți doi
Să ia icre negre moi.
Băiatul cam prosticel,
Cerând icre de un fel,
Le-a pus pe taler aci
Și altele porunci.
Băcanul dacă i-a dat,
”Unde le pui?” l-a-ntrebat.
El talerul întorcând
Și icrele răsturnând:
”Pune-le aici”, a zis,
Ș-a mers d-unde l-a trimis.
Acolo când s-arătat,
Stăpânul său l-a-ntrebat:
”Celelalte unde sînt,
Or nu-nțelegi de cuvânt?
Copilul iar întorcând
Și: ”Iacate-le”, zicând,
Căzură ș-acele jos,
Nimica fiind din dos.
Stăpânul său, necăjit,
Îndată l-a pălmuit,
Zicând: ”Vezi, minte să ții
Și păzește să nu fii
Cu două fețe și tu,
C-ăst taler ce te bătu.”