Atunci când un anumit an devine – în sine însuși, fără cuvinte ajutătoare – titlu (filme artistice și documentare, cărți, articole), înseamnă că semnificația acelui an este inflamată de cel puțin trei factori.
– În primul rând, infatuarea cu jocuri de litere și cifre: 2000, 9-11, 21-12-2012, unele în mod generic, altele provocate din spirit de simbolism…
– Apoi, spiritul exagerat al interpretării unor scrieri vechi: calendarul Maya, I Ching, presupuneri astronomice cu privire la alinierea galactică…
– În fine, faptul că aproape fiecare an capătă forme apocaliptice într-o lume în care toate lucrurile se precipită dramatic.
Personal, în afară de cataclisme naturale ”pe alocuri”, inițierea și escaladarea unor conflicte militare și adâncirea unor crize cum este cea economică nu cred că în 2012 este sfârșitul. În Scripturi sunt jaloane profetice încadrate în măsuri de ani de zile care încă nu s-au împlinit. Asta nu înseamnă că aceste perioade nu ar putea începe în orice moment. 2012 este un candidat în acest sens, dar nu mai mult decât a fost 2011 și va fi 2013. Desigur, senzaționalul se plătește bine iar psihicul global este copt pentru astfel de injecții. Suferim de… sfârșism.
Acum, odată ce am înțeles contextul acestor preziceri, trebuie să acceptăm că sfârșitul lumii este o noțiune biblică, profetică foarte bine conturată. Potrivit lui Petru, ”batjocoritorii plini de batjocuri” care ignoră aplicația acestui concept în istorie prin potop sunt mai degrabă tributari stilului lor de viață păcătos decât ”împotrivirilor științei, pe nedrept numite astfel”.
Ceea ce trebuie să înțelegem noi, credincioșii, din toată această zarvă este că în Biblie accentul nu cade pe sfârșitul lumii ci pe începutul unei lumi noi! Lumea aceasta contaminată, plină de nelegiuire, suferință și moarte va dispare pentru a face loc uneia nouă. Această lume a avut șansa să fie o aplicație a slavei lui Dumnezeu! Unul din scopurile domniei de 1,000 de ani este tocmai pentru a arăta cum ar fi putut să fie dacă omul ar fi rămas ascultător de Dumnezeu. Dumnezeu a oferit umanității câteva șanse de restart (prin potop, prin Lege și prin Har). O mică minoritate a beneficiat de ele. Din cele 40 de miliarde de oameni cât se estimează că au trăit vreodată pe pământ, majoritatea i-au întors spatele Creatorului!
Aceste șanse au demonstrat și justifică acțiunile prin care această lume nu va fi regenerată, ci distrusă și înlocuită. Însăși domnia de 1,000 de ani este o ultimă radiografie înainte de operația finală: după acest timp de pace desăvârșită, prosperitate neegalată în istoria civilizației și transformare optimă a climatului, faunei și florei, la o ultimă incitare a diavolului proaspăt eliberat, umanitatea îi declară din nou război lui Dumnezeu!
Această lume este iremediabil coruptă și va fi anihilată. Însă pentru noi care îl slujim pe Domnul vieții, sfârșitul este simultan și instantaneu un nou început. Nu, nu suntem obsedați de sfârșitul lumii, dar este un pas absolut necesar pentru a-l face pe ultimul spre eternitate. Nu credem în accelerarea acestui proces, lumea necredincioasă se ocupă ea însăși de acest lucru. Personal nu cred în acumularea de rezerve în vederea supraviețuirii, nici de căutarea unui loc de refugiu în caz de…
Îmi voi trăi viața în fiecare zi cu bucuriile (sper cât mai multe) și întristările ei (sper cât mai mici și mai puține). Dar nu mă voi teme de sfârșit și nici nu voi fugi de el. Fie că este sfârșitul meu, fie al lumii întregi, pentru mine este noul început al eternității cu Dumnezeu! În 2012 sau oricare alt… titlu!
Fr.Cristian,
Consider ca de bun augur,inspiratia dvs. cu deschiderea acestei parti a blogului-2012-ca titlu-unde ma gandesc sa-l tineti pe tot parcursul anului 2012,unde sa se noteze toate evenimentele ce se vor petrece,in concordanta cu descrierile din Biblie.
Aceasta se impune,avand in vedere ca anul 2012 este socotit ca AN DE REFERINTA din foarte multe puncte de vedere,descrise cu lux de amanunte in mai multe materiale si domenii de specialitate.
Domnul sa ne intareasca mai mult ca sa putem sta neclintiti si lipiti de El.
GBY
mai e ceva: un an electoral, nu oarecare, deoarece din pricina crizelor de tot felul, popoarele vor alternativă.
Singurul scop al indelungei asteptari si rabdarea Domnului, inseamna dorinta Domnului ca sa fie cat mai multi oameni mantuiti {2 petru 3:15} iar menirea noastra e sa chemam oamenii la viata vesnica {apocalipsa 22:17, 2 corinteni 5:19-20}.
Trecerea anilor sau aparitia vreunui an-titlu nu-nseamna nimic magic. Nici Biblia nu consemneaza ani speciali, daca veti calcula anii de la facerea lumii, nici un eveniment major nu e-ntr-un an titlu, cu cifra rotunda, etc; exemple: potopul in anul 1656, chemarea lui Avram in 2023, exodul din Egipt cam anul 2668, templul lui Solomon circa anul 3148, Hristos a fost rastignit dupa anul 4140, nu mai stiu exact, dar e clar ca anul 6000 a trecut demult. Deci in concluzie, nu putem aprecia sfarsitul dupa calcule matematice sau dupa vreun an-titlu.
Ziceam de anul electoral 2012. Citisem un discurs al unui oficial olandez care vorbea in SUA despre islamizarea Europei. Sunt curios sa vad ce impact are islamul in occidentul european la alegeri.
Comentaiile, observațiile, analizele asupra anului 2012 nu pot fi trecute cu vederea. Așa se întâmplă din când în când: am avut de a face cu Y2K în 2000 acum avem de a face cu ”sfârșitul lumii”.
Ceea ce șochează este că evenimente de felul acesta poduc curiozități și devin referințe serioase pentru mulți, motive de inverstigații și ”aprofundări de subiecte serioase„.
Îmi amintesc cu câtă dibăcie erau interpretate pasaje din Scipturi înainte de anul 2000. Dar toate au pierit și nu le mai ține nimeni socoata.
Acum anul 2012 aduce cu sine multe palpitații.
Cum se face că scrieri, calendare și speculații au ceva de spus iar Scriptura devine ca un instrument care doar acompaniază, aproape în surdină această melodie sinistră?
Parcă mai liniștitoare și mai sigure sunt cuvintele lui Isaia ”La Lege şi la mărturie!” Căci dacă nu vor vorbi aşa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.”
Comentariu excelent, Corneliu!
Aceasta melodie sinistra cu calendarul Mayan deja devine o abureala. Cred ca Dumnezeu nu va lasa sa se intimple nimic pe data specificata tocmai ca sa nu ramana valabil ce un grup de oameni a prezis. Acelasi argument a fost util si cu privire la profetia falsa din May/Septembrie 21 2011.
Thank you pentru calificativ!
Adevărate să fie prezicerile lor dar Dumnezeu este același care a fost cu Pavel în Efes, nu are nevoie de ”adevăruri” colateale.
„suferim de sfirsism”. 🙂
dar traim ca si cind mai avem la dispozitie din viata noastra inca 100 de ani si nu ne facem bine temele, pentru ca mai avem timp.(zicem)
A, mai visam cite ceva, dar nu despre(la) sfintire, ci cum sa ne scapam viata in caz de calamitati;
cui i-o fi frica de moarte, daca dupa, se va intilni cu Domnul ?
Orice sfirsit al lumii sau al meu, va fi cum spuneti Un Inceput de fapt.
Sa ne ajute Dumnezeu sa ne numaram bine anii.
„Aceste șanse au demonstrat și justifică acțiunile prin care această lume nu va fi regenerată, ci distrusă și înlocuită.
.
Această lume este iremediabil coruptă și va fi anihilată.”
.
Potrivit apostolului Pavel, creaţia va fi răscumpărată din deşertăciunea la care s-a făcut părtaşă prin Cădere. Apostolul Pavel nu foloseşte limbajul „distrugerii şi al înlocuirii”, ci cel al „eliberării din robia stricăciunii”. Citez din NET Bible, Romani 8
.
19 For the creation eagerly waits for the revelation of the sons of God.
20 For the creation was subjected to futility – not willingly but because of God who subjected it – in hope
21 that the creation itself will also be set free from the bondage of decay into the glorious freedom of God’s children.
22 For we know that the whole creation groans and suffers together until now.
23 Not only this, but we ourselves also, who have the firstfruits of the Spirit, groan inwardly as we eagerly await our adoption, the redemption of our bodies.
Citiți și Petru…
„Am vazut un Cer nou si un Pamint nou, pentruca cerul dintii si pamintul dintii pierisera”
spune Apcalipsa.
Previziuni,profetii,pronosticuri si paradigme pentru anul 2012. Asta am auzit din gura multora, de la amvoanele si tribunele unor posturi de televiziune. Toti isi dau cu parerea,sociologi, politologi, ministri,sefi de state si guverne.Trist este ca si prin biserici adie un aer contaminat si contaminant ,sreyul celor firesti care vorbesc despre tot felul de crize.Asta sigur nu-L onoreaza pe Dumnezeu! Al nostru Domn este mare si va dechide ferestre in cer daca va fi nevoie , va onora cererile celer ce strga zi si noapte catre EL.”Cel ce sade4 in ceruri rade ,DomnulIsi bate joc de ei”.(PS.2:4) Stiu ca al nostru Domn guverneaza U niversul cu dreapta Sa , orice va sa vie peste noi , multumim Lui. Painea saracului va fi mereu treba mea ,painea mea va fi intotdeauna treaba si onoarea Lui Dumnezeu.Deci fie ca traim , fie ca murim noi sa fim ai Lui!
Cristian Ionescu, cancelarul Germaniei, dna Angela Merkel, a afirmat că Europa se află într-o situaţie similară celei dinaintea celui de-al doilea război mondial. Se pare că va fi un an extrem de greu pentru noi.
Numerologia pe care o comentaţi şi calendarul maya de care amintiţi este problema dvs. Nu biserica vie face caz de chestiile astea, ci dvs.
Eu nu am făcut caz decât de faptul că lumea și unii creștini fac caz din acestea! Dimpotrivă, am avertizat să nu facem caz de ce nu trebuie ci de ceea ce trebuie!
Dumneavoastră faceți caz de ceea ce nu s-a făcut caz! Poate… de necaz?
Parlamentul Iranian a HOTARAT azi 01.05.2012 CA NICI-O NAVA NU VA MAI PUTEA TRECE PRIN STRAMTOAREA ORMUZ CATRE GOLFUL PIERSIC FARA APROBAREA LOR.
Sa vedem ce atitudine va lua USA fata de aceasta hotarare,deoarece vor sa-si aduca inapoi in Golful Piersic-Portavionul ce saptamana trecuta la scos din golf.