DE CE (NU) DESCOPERĂ DUMNEZEU PĂCATELE ȘI PĂCĂTOȘII

Notorietatea unor cazuri de imoralitate demascate în ultima vreme în anumite biserici i-a făcut pe mulți să se întrebe de ce nu mai demult și de ce nu prin prooroci. Bine, dincolo de inflexiunile interconfesionale – mai ales când se referă la darurile spirituale – mi se pare normal să ne punem astfel de probleme. Cum este posibil ca un om să funcționeze (zeci de) ani de zile pe cele două paralele (slujire și imoralitate) fără să-i fie demascate escapadele.

1. În biserici sunt prooroci mincinoși după cum sunt și prooroci adevărați. Primii seamănă confuzie, sunt deosebit de obraznici și de vehemenți, se apără unii pe alții (adică se scot basma curată în caz de rateuri) și proorocesc în bloc (de bine sau de rău). Poporul este intimidat și se crează percepția că a cerceta lucrările este un act de necredință care ar atrage cine știe ce pedepse din partea lui Dumnezeu.

2. Este foarte greu pentru un păstor și/sau conducere de biserică să facă ordine în acest vacarm. Nu există o coerență comunitară, așa că cei care ar fi disciplinați se strecoară prin fisurile lipsei noastre de curaj sau consens. Nici poporul nu ajută: în cazul unor tendințe de a face rânduială se crează percepția că păstorul nu ar crede în darurile spirituale ceea ce în mediul nostru este o descalificare gravă.

3. Moștenirea pe care am primit-o de la înaintașii noștri din timpul comunismului este foarte ștearsă dacă nu inadvertentă cu privire la lucrarea Duhului Sfânt. Sufocarea manifestării darurilor spirituale în biserici au canalizat-o spre medii obscure și dubioase unde, fără supraveghere și îndrumare , a degenerat adesea. După revoluție, aceste cuiburi (care – dacă nu altceva – au avut meritul de a fi păstrat flacăra, fie ea și cu mai mult sau mai puțin fum) au fost încadrate în biserici cu bunele și relele lor, fără o verificare prealabilă. Nu mai vorbim de faptul că la 20 de ani după revoluție încă nu am ajuns la o unitate doctrinară în ceea ce privește lucrarea Duhului Sfânt deși s-au făcut pași semnificativi în această direcție.

4. Pe acest fond, lucrările de descoperire (sau cei prin care se manifestă) nu sunt analizate temeinic pentru că nu există un sistem adecvat de notare și verificare. În urma unei proorocii am ajuns să fim impresionați mai degrabă că a fost o proorocie în biserică decât de mesajul în sine. Proorocii ar trebui să fie și acceptați dar și responsabili în fața bisericii de ceea ce transmit. Sunt cel puțin trei criterii de analiză a proorociilor:

• analiza biblică: o proorocie nu poate contrazice Scrpturile nici în literă, nici în spirit;
• analiza conținutului proorociei: dacă s-a prevestit sau deconspirat ceva trebuie să se împlinească / să se dovedească;
• analiza vieții proorocului: nu poate ieși apă bună dintr-un izvor murdar nici pomul rău să facă roade bune.

5. Dumnezeu nu lucrează potrivit gândurilor sau pretențiilor noastre. Chiar atunci când confruntă ereziile și curviile Izabelei din Tiatira, Domnul o face într-un târziu după ce i-a ”dat timp să se pocăiască…” Pe de altă parte există o măsură a nelegiuirilor pe care Dumnezeu o îngăduie în dreptul cuiva. De ce Anania și Safira au plătit scump și imediat în vreme ce nicolaiții au fost tolerați face parte din prerogativele divine la care avem acces limitat. Consider că nu îi putem face responsabili pe prooroci, chiar cei din biserica unui inculpat, că nu l-au deconspirat. Dacă i-au cântat osanale atunci e altceva: Dumnezeu nu numește răul bine și nici binele rău!

6. Metodele prin care Dumnezeu dă nelegiuirea pe față sunt diverse. În cazul unor abateri atât de grave, mi se pare normal să apară mărturiile celor afectați. Chiar Pavel spunea să nu se primească învinuiri împotriva unui prezbiter decât de la doi, trei martori. De ce nu spune apostolul că demascarea se face prin proorocii – nu că nu s-ar putea și așa, dar nu întotdeauna, poate chiar rar-? Nu-i putem face responsabili pe prooroci de păcatul nedescoperit din biserici! Mai mult, sunt proorocii care avertizează la modul general cu privire la păcat, dar acestea sunt ignorate ca și în cazul Israelului din vechime.

7. Consider că Dumnezeu intervine brutal pe traiectoria unui nelegiuit atunci când starea lui este pecetluită: ori urmează o mărturisire, pocăință și îndreptare ca cele ale curvarului din Corint, ori o împietrire sfidătoare care ne spune că nu mai erau șanse de îndreptare și reabilitare sub nicio formă. Nu este neapărat o doctrină, dar am văzut câteva asemenea cazuri.

8. Să nu uităm că proorocii adevărați au și ei familii și viață cotidiană ca noi toți. Tendințele lor sunt de multe ori omenești: să fie acceptați, să aibă relații bune cu toți… Vă aduceți aminte de plângerile lui Ieremia căruia proorociile i-au adus dușmănie, amenințări și chiar moarte. Personal am fost martorul confruntării unui asemenea prooroc de către Dumnezeu pentrucă devenise selectiv și chiar sporadic în a transmite descoperirile pentru a nu deranja oamenii.

9. Starea spirituală și nivelul de maturitate a bisericilor noastre lasă de dorit. Suntem atât de lumești și înclinați spre senzațiile gen tabloid (se vede după volumul de bârfă pe care îl transferăm) încât orice descoperire care ar demasca păcatul ar genera o adevărată rețea de știri de ultimă oră și nu o stare de căință, teamă și apropiere de Domnul a poporului.

10. Acestea fiind zise, da, Domnul descoperă și astăzi păcatul, demască și astăzi nelegiuiții. Cunosc asemenea cazuri și chiar recente. Nu sunt în spațiul public pentru că nu trebuie să fie. Unele cazuri ajung acolo prin concursul împrejurărilor și nu le putem ignora. Dar scopul pe care îl are Dumnezeu atunci când face public păcatul este fie de a reabilita păcătosul fie de a purifica biserica.

Din nefericire, aceste cazuri de imoralitate crasă afectează negativ dragostea (care se răcește ”din pricina înmulțirii fărădelegii”) și credința (de care ne lepădăm prin dezamăgirile sau comiterea păcatului sau prin prigoană). Unul dintre victimele colaterale este darul proorociei. Pe cât de periculoasă este pentru poporul Domnului credulitatea, pe atât de periculoasă și chiar mai mult este necredința. Pentru că, în cele din urmă, dacă sunt oameni căzuți sunt și oameni integri, dacă sunt prooroci mincinoși sunt și prooroci autentici! Voi continua să cred că Domnul are oameni prin care vorbește și Își întărește mărturia în orice vreme, oricât de mare ar fi întunericul! Cât privește pe cei care vorbesc de la ei și nu de la Duhul Sfânt, vai de cine aduce foc străin pe altarele Domnului!