PĂSTORUL VĂZUT DE ALȚII: ÎNGER SAU DEMON

Din capul locului, sunt păstor! Această postare nu este nici o tentativă de a trage focul la oala cuiva, nici un atac împotriva oficiului pe care îl reprezint. De asemenea, titlul nu este o întrebare și nici o ecuație aplicată nominal ci doar două alternative între care ne zbatem să devenim una și să nu ajungem cealaltă.

Știți că în Apocalipsa, Domnul Isus se adresează fiecărei biserici din Asia Mică dar și tuturor bisericilor de atunci și până acum prin intermediul îngerului fiecăreia. Nu poate fi vorba de ființele supranaturale, duhurile slujitoare ale lui Dumnezeu ci de o exprimare cel mult metaforică. Deși sunt multe structuri și modele de organizare bisericești, eu cred în sistemul unui păstor principal, asistat de alți slujitori ordinați (pastor asistent, pastori pe departamente, prezbiteri, diaconi), sub supravegherea unui comitet autorizat și ales (la fel ca și păstorul) la o anumită perioadă de timp de adunarea membrilor. Consider că epistolele apocaliptice validează într-o măsură acest mod de organizare.

Este adevărat, orice sistem omenesc sau care operează prin oameni este imperfect. Incompetența, corupția, idolatria, concubinajul spiritual dar și cruzimea cu care îi poate fi asasinat caracterul și îndepărtat pe nedrept un păstor sunt scenarii posibile. Există multe corespondente biblice și din realitatea vieții. Distanța între a fi înger sau demon este adesea doar un gând, un cuvânt, un gest, o atitudine sau o atingere. Uneori, căderea este deodată și fără leac, alteori este un proces îndelungat. Păstorul nu este nici înger nici demon, dar poate pendula periculos între cele două identități.

Ce îl poate face pe un slujitor al lui Dumnezeu să atragă asupra sa oprobiul public și mânia lui Dumnezeu?

Mai întâi, abuzarea poziției de autoritate împotriva ființelor celor mai sensibile și vulnerabile încredințate slujirii sale: femeile și copiii! A fi un prădător în turma pe care ar fi trebuit să o protejeze este cel mai hidos act de impostură. Trebuia să fie înger și a trăit ca un demon.

Apoi, o altă acțiune care nu poate fi tolerată unui slujitor este însușirea abuzivă a unor sume de bani pentru scopuri personale. Fiecare biserică are anumite proceduri și sisteme financiare de alocare a fondurilor. Nu este cadrul aici să analizăm aceste metode de lucru, dar oricare ar fi ele trebuie respectate cu sfințenie în primul rând de păstor. A fi hoț și tâlhar în casa peste care este ispravnic dovedește purtarea unui demon și nu a unui înger.

În fine, strecurarea ereziilor și alipirea de ”învățăturile dracilor” poate provoca mari pagube spirituale în Biserica Domnului. A tolera sau, mai rău, a promova el însuși asemenea devieri de la adevărul biblic este un act demonic și nu angelic.

Pe de altă parte sunt unii care au o aversiune cronică față de păstori. Îi acuză de dictatură doar pentru că își îndeplinesc datoria de a conduce, de slăbiciune și incompetență dacă delegă responsabilități; dacă au inițiative de misiune și evanghelizare nu au fost bine alese, dacă nu se ocupă de așa ceva este grav; dacă sunt întreținuți de biserică sunt ”păstori plătiți care lasă turma și fug”, dacă sunt voluntari… au fost și li s-a imputat că umblă după îmbogățire și amestecă afacerile cu slujba. Cu aceștia nu o dai bine nicicum.

Așadar, păstorul nu trebuie idolatrizat dar iubit, nu temut dar respectat, nu răsfățat dar întreținut, ascultat dar nu orbește, responsabil de acțiunile sale dar nu sub bănuieli rele și nicidecum aruncați toți într-o oală cu cei căzuți. Apostolul Pavel face o distincție clară între ceea ce ar trebui să vadă poporul într-un păstor sufletesc și ceea ce – din păcate – văd mulți, în cazul unora pe drept iar în cazul altora pe nedrept:

2 Corinteni 6:3-10 ”Noi nu dăm nimănui niciun prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea; în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.”

Nu știu în ce măsură ar fi cazul să ne considere cineva îngeri și cât de exigente ar trebui să fie așteptările poporului, dar în niciun caz să nu dăm prilejul de a fi învinuiți că ne purtăm într-un chip nevrednic de Domnul care ne-a chemat și ne-a rânduit să slujim!