POFTIM POLITICĂ! VOTAT LA FREZĂ…

Cu ochii cât cepele, media americană a (re)descoperit că Newt Gingrich, candidat prezidențial și fost vorbăreț în Congresul american, are un trecut dubios (rău de tot). Amuzante sunt accentele agravante prin care liderul Contractului cu America (mișcarea de insurgență republicană din anii 90) este acuzat că ar fi divorțat de primele două neveste în timp ce acestea se luptau cu cancerul și, respectiv, scleroza multiplă. Deci dacă doar divorța, punct, de nevestele sale era destul de acceptabil, dar să le și înșele înainte de a o face, grav!… Bine, în același spirit, eu nu aș fi de acord să ajungă ăsta președinte datorită pocitaniei de nume pe care-l poartă… Ceva cu năut și gingii, sau așa ceva. Ce ți-e și cu republicanii ăștia și valorile lor familiale…

Nici cu ceilalți candidați republicani nu stăm mai bine. Mitt Romney este mormon (nu ăsta este cel mai mare dezavantaj când te gândești că la Casa Albă e instalat Barack Hussein Obama), socio-liberal (de nevoie) convertit (tot de nevoie) conservator, anti-pro-avort, pro-anti-orice! Ce-i drept, frezele (și pieptănătura și ma$$$ina de modelat voturi) îi sunt impunătoare! Ron Paul e cel mai interesant! Cu el ar începe (și s-ar sfârși) apocalipsa! Rick Santorum este la polul opus: cu el apocalipsa s-ar sfârși înainte să înceapă… Asta în colțul roșu, că în cel albastru stă cameleonul: creștin, musulman, ateu… cine mai știe. Și atunci, spuneți-mi și mie, noi – creștinii cuminți și sinceri la locul nostru – cu cine ne punem bine/rău? În Statele Unite, ca și în România de altfel, nu mai contează! Deci, rămâne și câștigă… freza!

Un lucru pe care l-am priceput, cred eu, destul de bine este că politica nu mai are prea multe nișe de integritate morală și/sau principială. Ceea ce face mediul să fie extrem de toxic pentru adevărații creștini. La corturile tale… Israele!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

29 răspunsuri sa “POFTIM POLITICĂ! VOTAT LA FREZĂ…”

  1. Cred ca va aduceti aminte cind rominii au avut de ales intre iliescu si vadim tudor asa si aici oricare din cei enumerati mai sus e mai ok decit husein

  2. Frate Cristian Ionescu, am analizat ieri si azi aceasta postare de pe Blogul lui Balcan Laurentiu cu privire la Lazar Gog. Am ascultat mesajul si inteleg ca pe undeva are dreptate si Laurentiu dar este foarte obiectiv in modul de interpretare al mesajului lui Lazar Gog.
    Cred ca este bine ca oameni cu discernamant sa i-a atitudine.
    (…)

    • Da. Foarte obiectiv… Am abordat deja subiectul la vremea potrivită. Totuși, de ce pastorul Balcan nu a fost așa obiectiv și analitic cu actul eretic al pastorului Pustan de a-și face semnul crucii în repetate rânduri în biserici tradiționale ci s-a luat la harță în mod obraznic cu mine? Cât privește mesajul pastorului Lazăr Gog este o meteahnă mai veche a dânsului de a da cu presupusul la începutul fiecărui an. Aici în America s-au obișnuit oamenii și nu prea îi dau atenție.
      Problema este că Laurențiu Balcan are grave tendințe liberaliste așa cum v-ați fi dat seama dacă i-ați fi citit postările anterioare, batjocoritoare și la granița blasfemiei cu privire la rânduieli de bună cuviință ale bisericii.
      Așa că strecoară țânțarul după ce a înghițit cămila…

      • „…..actul eretic al pastorului Pustan de a-și face semnul crucii în repetate rânduri ……”

        Ca sa acuzi pe cineva de „act eretic” trebuiesc dovezi biblice, nu traditionale, nu culturale, nu personale.
        Deasemenea, cuvantul „eretic” se foloseste in conjuctura cu invatatura, nu cu gesturile. Un gest poate in cel mai rau caz sa fie „pacatos”, nicidecum „eretic”.

        Pentru ca insistati cu „erezia” semnului crucii, va rog in mod public, sa faceti dovada ereziei in mod public, sa stim pe ce baza va formulati argumentele.

        Daca nu vom capata aceste argumente vom crede ca este doar atac la persoana.

        CONFORM DEX:

        1).EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis.

        2).EREZÍE ~i f. 1) Doctrină sau credință religioasă născută ca opoziție în sânul bisericii și persecutată de aceasta. 2) fig. Neconcordanță dintre percepție și realitate; viziune greșită. [G.-D. ereziei] /<fr. hérésie, lat. haeresis

        3).EREZÍE s.f. 1. Doctrină contrară dogmelor religiei (mai ales religiei creștine catolice) care este condamnată de biserică. 2. (Fig.) Rătăcire, abatere, greșeală, eroare. [Gen. -iei. / cf. fr. héresie, it. eresia, gr. hairesis – alegere].

        4).EREZÍE s. f. 1. concepție, opinie religioasă, filozofică sau politică contrară dogmelor, principiilor esențiale ale unei doctrine oficiale. 2. (fig.) rătăcire, abatere, greșeală, eroare. (< fr. hérésie, lat. haeresis)

        Dupa cercetarea celor PATRU intelesuri ale cuvantului EREZIE nu gasesc unde s-ar incadra actul lui Vladimir Pustan, sa poata fi socotit …eretic; poate la punctul (4) ar fi putut sa fie daca Cultul Penticostal ar fi avut o doctrina oficiala in aceasta privinta, dar nu am gasit nicaieri in Statutul Cultului ca nu ai voie sa faci semnul crucii.

        Daca aveti alte surse, va rog inca o data sa ne faceti dovada lor, sa stim si noi pentru viitor. Multumesc anticipat pentru raspuns.

      • Aveti perfecta dreptate in dreptul lui Lazar Gog are aceasta problema care se regaseste la multi invatati ai vremii: ”Sa vorbeasca acolo unde Scripturile tac si invers, tac cand ar trebui sa vorbeasca Scriptura”. Avem prea multa filosofie in predicile de la anvoanele noastre si tot mai putina Scriptura, avem tot mai multe interpretari ex-Biblice si tot mai putine doctrine curate prezentate clar bazate pe Scripturi care sa insufle pe om la a iubi si trai pentru Hristos!
        Am observat de asemenea la Laurentiu Balcan de multe ori cum se joaca cu discernamantul, (ma feresc sa ii spun pastor pentru ca..) sare prea usor dintr-o extrema in alta, cauta sa se afirme prin a sari in la gatul unuia mai mare ca el. Mi se pare foarte subtire din punct de vedere al cunostintei Biblice sa nu vorbim teologice si foarte instabil. De cele mai multe ori citesc in dansul pe ce bloguri a mai umblat ca sa se inspire, ce carti mai citeste, ce pastor sau persoana imita… Mi se pare si o spun figurativ „un catel care latra, dar nu musca.” Ma deranjeaza atitudinea unor frati pastori evanghelici care altadata cand Laurentiu, promova libertismul religios sau ereziile lui unul si altul luau atitudine si acum ce sa vad… acelas spirit„predicarea lui Hristos din duh de carta sau slava desarta…”
        Treaba cu tantarul si camila cred ca este valabila dar ma mir ca alti nu au discernamant sa vada asta si din contra ii sunt alaturi macar ca altadata, predicatori acestia il condamnau pe Laurentiu care accepta treburi mai serioase decat erorile lui Gog…
        Domnul sa aiba mila de noi si sa vina El cat mai curant ca este tot mai multa mizerie…

      • frate Cornel Ilioi,, ca evanghelic, considerati catolicismul ca fiind „ortodox” sau eretic ?

    • @Dorin78. Aveti doua greseli elementare in fraza urmatoare sau trei: „Am ascultat mesajul si inteleg ca pe undeva are dreptate si Laurentiu dar este foarte obiectiv in modul de interpretare al mesajului lui Lazar Gog.”
      In primul rind, inainte de o conjunctie adversativa (dar, iar, ci) se pune obligatoriu virgula. Apoi, termenul „obiectiv” nu are grad de comparatie. Asadar, „foarte obiectiv” este pleonasm. Era sa uit, Dumnezeu ne-a inzestrat pe toti cu discernamint. Cei fara discernamint sunt cazati la Spitalul 9.

      • Multumesc pentru sesizarea celor doua greseli dar cred ca sunt mai multe daca este analizat cu atentie ce am scris…
        Cat despre discernamant si cazarea la spitalul 9 trebuie sa va atrag atentia ca ati dat-o și dumneavoastra.
        Un om in stare acuta de ebrietate sau sub influienta substantelor stupefiante isi poate pierde discernamantul partial și prin agravare se poate ajunge la o pierdere totala discernamantului.
        Bolile psihice de obicei se caracterizeaza prin pierderea discernamantului deși daca am ar fi un specialist in domeniu ar rade de explicatiile mele.
        Corect, lipsa discernamantului este pierderea functiilor realului si ale identitati personale.
        Eu trebuia sa specific ca ma refer la discernamant spiritual…

  3. Iata inca o consecinta a ignorantei, a neglijentei si a libertatii fata de propria persoana… nepasare fata de tara la toti cei enumerati mai sus, aceasta fiind prima nota!
    In ceea ce priveste modul in care abordam noi aceste lucruri, ideea prezentata mai sus este perfecta, dar a fost exprimata putin gresit! Noi, crestinii, nu ar trebui sa fim aceia cumintii, linstitii, retrasii si nepasatorii fata de tot ce se intampla in politica, in viata sociala!
    Daca imi amintesc de textul biblic care se afla in Romani capitolul 13, imi dau seama de faptul ca este insasi voia lui Dumnezeu sa ne implicam in aceste lucruri, la toate nivelele in care acest lucru este posibil! Asa ca, sa nu fim nepasatori si sa asteptam ca Dumnezeu sa lucreze El de acolo de sus si sa taie cate o felie de pace din camara Lui ca sa ne-o trimita nopua in pachet! Pentru ca stim ca Dumnezeu da, dar in traista nu toarna! Trebuie sa punem cu totii umarul la pacea tarii!! Dumnezey sa ne ajute!

  4. De aceea minim de rau- este „maxim” un singur mandat la fiecare.

  5. Toti traim si ne desfasuram metehnele capricioase ale vietii intr-o lume politica de care depindem direct !. Si Isus a trebuit sa infrunte politica dusa de Imperiul Roman cat si cea locala ,politica perfida si vicleana a carturarilor si fariseilor, plina de ipocrizie, speculand canalizat si partinic Cele Zece Porunci ! . Azi la fel, depindem de lumea politica si bankara ce abuzeaza sloganul „In God we trust” si de „politica-bisericeasca” mafiota , cu slugoii si suporterii ei ,ce se autonumeste sacrilegic „Church of God” !. Interferentele politic- religioase si…religios- politice, vor ramane todeauna departe de Adevarul unic, exemplar ,adus pe Pamant de Mantuitorul nostru !. America poate fi salvata doar calcand din nou cu smerenie, si mare atentie , pe urmele lui Isus !. Consider ca este tardiv ,in lumea politca sa se mai pata indrepta ceva ,atat timp cat ipocrizia si aroganta controleaza biserica si pe liderii ei !.America a renuntat la Binecuvantare in schimbul unei gandiri ajunse in voia acestor mintiblestemati

  6. (continuare) America liberalilor a terfelit bibecuvantarea, smnand un pact de alianta cu minciuna,un angajament direct cu Stapanul Intunericului !. Azi il auzim cantand relaxat , confident in „iubirea” ,promisiunea si suportul lui!. L-at auzit cu totii !Confident ca va fi reales, ca va ramane in continuare „presedintele mesianic ” al ratacirilor noastre !. Iar ceasul al disprazece-lea isi epuizeaza profetic ultimele minute !

  7. Intrebarea este ce me facem daca Newt este delegatul republican? Pe cine votam? The lesser of the two evils??

    • Daniel, eu stiu una si cred ca o pot afirma: participa toti si iese cine trebuie. Dar, nimic nu se va intimpla fara a fi ingaduit sau dat de Domnul.
      Cit depre noi, cred ca avem o singura posibilitate : RUGACIUNEA. Framintarile noastre nu vin de unde trebuie.Grijile nu sunt de la Domnul.Noi avem O NADEJDE.
      Fii binecuvintat.

  8. Crestinii pot sa joace un rol important in societate si sa se angajeze in lupta impotriva amenintarilor sociale, economice si morale la adresa unei societati sanatoase. Aceasta lupta necesita o mare varietate de actiuni politice. Cu toate acestea, ei nu sunt chemati sa faca pe „kingmaker”-ii sau pe „powerbroker”-ii. Asta citeam zilele trecute intr-o revista si mi s-a parut cel putin interesant si de meditat, mai ales ca in ultimul timp tot mai multi crestini, mai ales din cei cu o oarecare influenta, sunt tentati sa faca si politica. Nu ma refer la politica bisericeasca aici 🙂 Oricum, cred ca linia de demarcatie intre rolul/lupta pe care il/o au si interzicerea de a fi un agent de putere e foarte subtire.

    „La corturile tale….Israele!” Mai dintotdeauna v-ati clarificat pozitia ne(a)politica. Cu toate acestea nu trece luna sa nu atingeti, fie si tangential, subiecte politice. Cum se face? 😉

  9. Pustan cu semnul cruciii???? Bunicul meu a facut inchisoare pe vremea lui Antonescu pe motivul ca nu a vrut sa faca cruce.

  10. Prin tine domnesc imparatii si dau voievozii porunci drepte.Este un verset in biblie

  11. „nu baga in triasta”,
    unde se gaseste? sa-l copiez si eu. 🙂

  12. In a 2011 interview with David Brody of the Christian Broadcasting Network, Gingrich addressed his past infidelities by saying, „There’s no question at times in my life, partially driven by how passionately I felt about this country, that I worked too hard and things happened in my life that were not appropriate.”

    Mi s-a inmuiat inima!

    „La corturile tale.. Isralele”

    Care corturi ?

    Ca le-o luat banca ….

  13. Si inca una buna
    {
    Gingrich was raised a Lutheran.[155] In graduate school he was a Southern Baptist, and he converted to Catholicism, Bisek’s faith, on March 29, 2009.[156][157] He said „over the course of several years, I gradually became Catholic and then decided one day to accept the faith I had already come to embrace.” The moment when he decided to officially become a Catholic was when he saw Pope Benedict XVI on his visit to the United States in 2008: „Catching a glimpse of Pope Benedict that day, I was struck by the happiness and peacefulness he exuded. The joyful and radiating presence of the Holy Father was a moment of confirmation about the many things I had been thinking and experiencing for several years

    Se prea poate ca si unii dintre „ai nostri” sa simta aceiasi ” joyful and radiating”si „happiness and peacefulness” cind se crucesc sub corturile papale

    • It always bothers me when they call the pope „Holy Father.” Is it just me or is this epithet approaching blasphemy?

    • Ce ne doare pe noi de Gingrich cind in bisericile noastre Penticostale divorturile sint in floare si Nu conteaza cit de divortat esti ,daca mai faci si donatii la biserica si mai ei cite un pastor in vacanta esti ok Poti sa cinti ,sa predici Cina oricind ba chiar de nu vii la biserica ti-o aduce si acasa.Asa ca atita timp cit liderii incurajeaza divorturile prin ceia ce fac Ce sa mai spunem De alde Newt.

  14. „Holy Father ” !. Caci este scris : ” – Fiti sfinti , caci si Eu sunt sfant !” ( 1 petru , 1;15,16)
    Procesul de sfintenie cat si cel de intinare ,sunt progresive . Odata acest proces inceput ,lasa o trectorie vizibila ,usor de urmarit !.Urmariti faptele catolicismului in vremea inchizitiei, in vremea nazismului si . . .in vremuri actuale ale unei Europe „unite” !.Iar Papa Romanul sclipeste in continuare, satat prin vestimentatie ,dar mai ales bugetar !. Oare este aceasta unitate (uniune) ,unitatea ceruta de Hristos ?!.

  15. Culmea evanghelica:
    Crestinii din South Carolina votează in majoritate cu Newt…
    Cu trei neveste după el…
    Mormonul Mitt are numai una … 🙂
    Scuza adusă de Rick Pery/ Sarah Palin : ” „nimeni nu e perfect „

    • 🙂 Matei 21:28-30 Unul trambiteaza una si face altele, altul face una si transmite altele 😉 Oare care e pe calea buna? Oricum, dar parca nici chiar mormonul Mitt..Ar fi interesant sa aiba sustinatori evanghelici. Cu toate ca auzeam prin alte parti ca doara nu-l alegem de pastor ci de presedinte si administrator.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: