CÂT DE DES ȘI CÂT TREBUIE SĂ DUREZE SERVICIILE BISERICII (SONDAJ)

Tradiția evanghelică românească zice că Duminica trebuie să fie două servicii, dimineața trei ore și seara două. Peste săptămână este studiu biblic, o întâlnire pentru rugăciune și una pentru tineret. Dacă adăugăm repetițiile, întrunirea surorilor, ședințele, întâlnirile speciale și alte activități pe departamente, biserica este deschisă în fiecare zi. Dar, luate la bani mărunți, aceste servicii sau faptul că sunt nu înseamnă și că participarea bisericii este plenară. În majoritatea bisericilor evanghelice la studiul biblic de Joi sunt vreo 15-20% din totalul de suflete, Marțea la rugăciune cam 10 %, Vineri la tineret nu mai mult de 7-8% (având în vedere și faptul că acest serviciu vizează doar o parte din biserică). Duminică dimineața sunt în jur de 60% (cu tot cu copiii de la școala duminicală, iar seara 65-70%, hai 80% în zilele cele mai bune. Cina Domnului este o dată pe lună iar botezurile sunt de două ori pe an cu cea mai ridicată prezență de peste an.

Având în vedere că Biserica Primară se caracteriza prin mulțimea întâlnirilor (zilnic) și faptul că erau adunați toți împreună, avem dreptul să ne întrebăm cât de des și cât ar trebui să dureze serviciile bisericii. Viața a devenit destul de complicată, stresul este parte din cotidian, oamenii sunt mult mai sofisticați în zilele noastre în vreme ce sentimentul religios a fost înlocuit cu alte preocupări.

Să stabilim ca standard ceea ce avem noi: cam 11-12 ore de servicii divine pe săptămână (maxim: cei care ar participa la absolut toate serviciile înclusiv cele de tineret), pentru unii încă 2,3 ore de repetiții și, ocazional, încă 2,3 ore de activități speciale sau ședințe. O persoană cu implicare maximă în biserică nu va petrece mai mult de 18 ore săptămânal. Dacă eliminăm cele 5 ore de Duminica (zi special dedicată închinării) ajungem la aproximativ 2 ore în fiecare zi de peste săptămână. După estimările mele, în medie, un credincios normal vine la biserică (luând în considerare și întârzierile 🙂 ) cam 5-7 ore pe săptămână, adică fără orele duminicale ne descurcăm cu o oră sau două în cursul săptămânii.

Cred că dacă exagerez cu ceva o fac doar în sensul în care am alocat mai mult timp decât dovedește realitatea.

Marea dilemă este:

  1. Dacă majoritatea serviciilor, pentru majoritatea membrilor, sunt doar ca să fie, de ce să nu slăbim cureaua și să avem adunări mai rare și mai scurte. Americanii sunt deja pe acest drum.
  2. Dacă rezultatele practice ale creștinismului care vine din ce în ce mai puțin la biserică sunt dezastruoase, de ce să cedăm tendințelor firești și să rarefiem părtășia spirituală.

Unii vor spune că programele sunt plictisitoare, că se predică prost, că… Scuze ieftine! Niciodată nu s-a cântat mai profesional, nu s-a predicat mai elevat și nu s-a investit mai mult în confortul bisericilor decât în zilele noastre. Mă rog, e părerea mea. Trebuie să fie altceva…

Puteți vota două opțiuni.

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

26 răspunsuri to “CÂT DE DES ȘI CÂT TREBUIE SĂ DUREZE SERVICIILE BISERICII (SONDAJ)”

  1. Gabi,
    Vezi, botezuri de 2 ori pe an, nu oridecate ori se converteste cineva (sau mai multi) :)..that just proves my point, 😉

  2. Ce facem insa cu cei aidoma lui Eutih care adorm in biserica desi predicatorul este excelent din punct de vedere spiritual ? (Fapte 20:7-12)
    In orice caz, a adormit nu din cauza ca „s-a lungit vorbirea pana la miezul noptii” (v.7) ci din cauza ca si-a ales un loc de „ascultare” unde nu trebuie.
    Si cand te gandesti ca si astazi, unii ca sa…asculte mai bine se aseaza intr-un loc comod si cat mai tihnit. Orice ascultator serios si sincer nu-si alege un loc de a asculta precum…opossumul care din instinct de conservare „se atarna” de coada pe cea mai de sus ramura a vreunui copac. Acolo doarme, de-acolo asculta…! (http://en.wikipedia.org/wiki/Virginia_opossum)
    Este periculos pentru Eutih-ul modern sa se catere spre ascultare tocmai la…”catul al treilea” intrucat nu este sigur ca Apostolul Pavel este prezent tocmai pentru acesta spre a-l readuce la viata !
    Daca nu-l readuce Domnul inainte de a se catara acolo,…atunci cel putin instinctul de conservare sa-l tina cu intelepciune, jos, in smerenie. de acolo se asculta cel mai bine Evanghelia !

    „Trezeste-te tu care dormi, si Hristos te va lumina !” Nicidecum scurtarea serviciilor divine sau…trecerea la „ora de vara” !

  3. trebuie mentionat ca la cei 6-7% care vin la tineret sunt de fapt adolescenti si nu tineri pana in 30 de ani.

  4. Isus a folosit expresia: „Cine Mă iubeşte, acela păzeşte poruncile Mele.” În această expresie se ascund atâtea lucruri legate de pocăinţă şi de umblarea noastră cu Dumnezeu. Biserica Primară a înţeles foarte bine aceasta şi nu le-a fost greu să poarte „jugul Domnului care este bun şi sarcina Lui care este uşoară”. A fi plictisit de Domnul şi de părtăşia fraţilor demonstrează iubirea de lume, deoarece lumea iubeşte ce este al ei, şi lipsa de interes faţă de Împărăţia Cerului. Spus în alt fel: Duhul şi firea nu vor ajunge niciodată la un numitor comun. Omul duhovnicesc a rupt-o cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi aleargă după lucrurile de sus. Cel lumesc aleargă după……….cum vedem.
    Şi cine să mai tragă semnale de alarmă subliniind faptul că Biserica Domnului a ajuns infestată de patimi de tot felul?! Că de sus şi până jos avem de toate – de la pedofili, la curvari, la lacomi de avere, la lipsă de interes faţă de nevoile aproapelui nostru, etc. (Ne mai lipsesc sodomiţii, sau poate avem deja şi din ăştia!)
    Aşa că….mergem mai departe după „orarul de aprozar” şi apoi…valea!

  5. Matematica lui Dumnezeu este foarte simpla.Devine o functie de gradul trei cand noi schimbam prioritatile si cautam mai intii celelalte lucruri,iar Imparatie devine pe locul secund , sau mai jos.Calculam ce se vede , dar ce ne facem cu ramasita credincioasa din popor care are multe ore in odaita ,fie ziua , fie in miez de noapte. Da stim ca ce facem in ascuns are mai mare valoare si rasplata, dar tristul adevar ca pentru unii Casa Domnului este o scoala la fara frecventa si un loc de popas in drum spre un interes meschin. Nu exista aceea teama sfanta care ia caracterizat pe ai nostri inaintasi ,ne merge numele ca traim. cama spirituala si perfuzii pentru cei mai multi. Desteptarea si redesteptarea ar trebui sa inceapa in fiecare4 biserica locala de la cei din fruntea poporui „”intr tinda si altar”” si pina la cei ce au adormiyt de- abinelea . Este nevoie de o reforma morala si spirituala ca in vremea lui Neemia. Zic , Doamne AJUTA!

  6. Lipsa rugaciunii!Lipsa ei in cadrul slujbelor (intr-un program de 2 ore si 30 min, doar 30-40 minute maxim rugaciune, restul cantari, care, de obicei, dureaza aproape o ora si mai mult chiar).Lipsa partasiei acasa ( rugaciune, cititul Scripturii), lipsa partasiei cu fratii (rugaciune in timpul saptamanii, studiul biblic- care in unele biserici lipseste cu desavarsire-) si neimplicarea/dezinteresul fratilor din conducere in/fata de membrii biserici care o pastoresc!

  7. Aaaaa…si sa raspund la titlul articolului, placerea mea cea mai mare ar fi aceasta: in fiecare zi sa fie slujba in casa Domnului si rugaciune (o zi de slujba, o alta zi de rugaciune) fara prea multe repetiti pentru cor, orchestra sau grupuri de cantareti (d.p.m.d.v.).Aceste lucruri (nu sunt rele in sine) mananca tot timpul si creaza iluzia ca suntem ocupati in casa Domnului.

  8. Unele biserici se bucura de o prezenta numerica spectaculara a credinciosilor,insa nu si de motivatiile care genereaza aceasta stare de fapt.Ce parere aveti de curiozitatea bolnavicioasa a unor asa zisi „fideli” care nu-si permit sa lipseasca de la nici un program bisericesc(de dimineata,de dupa-masa,rugaciune,staruinta,tineret)deoarece pierd hrana atat de necesara ingrijirii firii lor pamantesti:ultimele stiri legate de cutare si cutare,ce mai vorbeste Domnul unuia sau altuia,cum mai gafeaza pastorul,corul etc.?

  9. Poate ca sint si mai in virsta ca fr.Ionescu.Sa-mi dau si eu cu parerea.Am copii nascuti in America.
    Cu muzica sintem cumva la punct.Nu mai stim cintarile fara proiector.
    Cu predicile e problema.-Nu folositi cuvinte inalte ca tinerii nu le inteleg.Eu m-am nascut in Ro si nu stiu cite odata unele cuvinte.Lasativa de punctul unul,doi si trei.Fiti subiectivi.A fost la noi la biserica fr.Birsan Am inteles ca din Canada.Si baiatul nostru la sfirsit imi spune; Imi place felul cum predica ca te captiveaza si tot am vrut sa-l ascult. si a vorbit cred ca 1 hour.La tineret nu folositi aceiasi tineri over and over.Mai implicati si pe cei care nu-s asa de pregatiti(ma refer cu seminare) Chiar daca va spune ceva in 3- 10 min.Daca nu vin tinerii la programul lor.Liderii de tineret sa-si faca timp sa le spuna ca le-a simtit lipsa.O tinata mi-a spus ca pastorul de tineret a intrebato de ce a lipsit si ea a spus ca Am crezut ca nu sint importanta ,dar daca eu sint va promit ca Nu am sa lipsesc.
    Programele de la biserica sint destul de bine gindite.Daca mai vrem mai putem si acasa sa cintam sa ne rugam.Dar sa fie mai scurte nici decum.

  10. Cu cat altarele din familie vor fi mai dese cu atat mai mare va fi si prezenta la adunare.

  11. „Niciodată nu s-a cântat mai profesional, nu s-a predicat mai elevat și nu s-a investit mai mult în confortul bisericilor decât în zilele noastre. Mă rog, e părerea mea. Trebuie să fie altceva…”

    Tocmai astea-s problemele…….Biblia spune ca cel cu inima curata sa cante, nu cel profesionist…….predica trebuie sa fie prin Duhul Sfant (si traita de cel care o spune in primul rand), nu elevata……investitiile sa fie facute pentru altii ( evanghelizare, vaduve, orfani, saraci….), nu pentru confortul nostru.

    Cititi va rog cartea lui Frank Viola / George Barna ” Pagan Christianity?…”, tradusa si in limba romana sub titlul „Crestinism pagan….”. Se trateaza exact topicul acestui subiect.

    • ave-ti cel mai perfect raspuns FELICITARI cintarile ,predicile ;repetate la maxim intinse ca guma de mestecat si tot de aceleasi fiinte care se cred cineva sau care cred ca sunt primiti de popor ,e un faliment pentru biserica si pentru asemenea slujbasi(sa nu intelegeti gresit Biserica lui Hristos nu va falimenta niciodata) intr-o zi isi vor da seama caci nu pot sa concureze cu super starurile de pe scenele lumi.

      • Unii pot sa concureze si cu super starurile de pe scenele lumii. (Si chiar sa colaboreze cu ele in lucrurile bune.) Dar s-a renuntat din 2 motive: 1) Dragostea de Christos; 2) Dragostea de Biserica. Cu parere de rau trebuie sa spunem ca bisericile sunt canalizate din ce in ce mai mult pe principii seculare, asa ca a ramas valabil doar motivul 1. „Si cine ne va desparti de dragostea lui Christos?”

  12. Am votat alte motive.
    Si acuma va spun si motivul.Eutih prefera sa doarma acasa pentru ca pe locul unde deobicei dormea el s-au asezat predicatori acum.
    Acuma ca sa intelegeti ,ca daca Eutih a adormit la predica Lui Pavel si in timpul actului de Cina a Domnului (frangerea painii.),nu stiu cum oare doarme Eutih la predicile multora din zilele noastre.
    Apoi alti pleaca din alte motive,pleaca exact cum au plecat leprosi de la poarta Samariei care oriunde se uitau vedeau moarte din cauza foametei,si au socotit ei ca mai bine sa moara de sabie decat de foame .
    Apoi alti nu mai merg la adunare ca se descurca mai bine in aflarea de imformati civice si stiri de pe mapamond acasa singuri ,de ce sa fie nevoiti ca sa mearga la adunare ca sa auda doar atat.
    Alti considera ca daca vor parada modei ,sunt mult mai multe locuri unde pot merge.
    Clar ii un lucru.Ca daca nu o sa incepem sa mergem ca si prima biserica ,zi de zi adunati impreuna ,nu vom supravietui pentru mult timp asa.
    Trebuie ca sa intelegem ca atunci cind nu suntem de impreuna ,acasa fiecare trebuie ca sa functioneze tot ca si biserica .Biserica nu poate avea program de cateva ore pe saptamana.Biserica primara staruia necurmat in rugaciune ,si necurmat in propovaduirea Cuvantului.

  13. ” In veci aceleasi doruri Mascate cu alta haina Si-n toata omenirea In veci acelasi om ” Perpetuarea pacatului adamic ,transmiterea genetica a neascultarii , ii tine pe maj. crestinilor de azi intr-o stare de platitudine . Stim , dorim, dar parca nu putem face din toata inima voia lui Dumnezeu si consecventi.. M. Eminescu , nu cred ca stia de Legea Duhului de Viata din rom 8………….Iata ca noi stim ….si tot nu e usor . Sunt de parere ca in vremurile noastre raman doua alternative ; 1. Sa faca D-zeu o trezire Suverana in Biserica . SAU 2. Sa se faca biserica zilnic [cu accentul pe invatatura si rugaciune si cantare din banca ] , iar pt cine nu poate ajunge zilnic ,atunci sa se roage acasa macar 3 0re pe zi .

    • macar 3 ore pe zi rugaciune acasa??? nu vi se pare ca exagerati? daca ai un job la care stai sa zicem 8 ore (altii trebuie sa stea si mai mult), ai copii dupa care trebuie umblat si de facut treaba in casa, cand iti mai raman macar 3 ore/zi pt rugaciune? daca am acorda 1 ora citit din Biblie + rugaciune, ar fi supersuficient, numai ca nici atat nu se face.
      si care este voia Domnului? sa stam 3 ore/zi in rugaciune?

  14. P.S. Clarificare : Doar rugaciunile si cantarile sa se faca din banca , iar predica,evanghelizarea, invatatura ….de la anvon – de pastor [ i ] evanghelist [ i ] … [ Apostoli si proroci ,numai daca exista ]……nicidecum nu ma refeream la sistemul ” ad hoc ”

  15. am votat „serviciile sunt plictisitoare”. nu sunt nici prea lungi si nici prea scurte. nici credinciosii nu sunt prea firesti (saptamana asta ii staruinta dupa Duhul Sfant la noi la biserica. seara de seara o fost plina biserica. Dumnezeu boteaza cu Duhul Sfant, biserica ii insetata dupa rugaciune, dupa Dumnezeu. deci nici vorba ca oamenii is din ce in ce mai firesti.) problema o reprezinta programele plictisitoare, programe organizate si aprobate de pastori. daca biserica o ajuns unde ii, e numai vina pastorilor, a conducerii. ei au puterea sa faca schimbarea, dar intrebarea ii de ce n-o fac? nu ajunge o saptamana de staruinta pe an si apoi sa trecem din nou la programele plictisitoare. de ce nu ii la fel de inflacarata biserica si in timpul programelor din biserica? pt ca nu li se da voie, nu sunt lasati, n-au cand, si nu pt ca nu pot sau nu vor, pt ca este evindent ca se poate si ca vor.

  16. eLIOR. Acest articol contine si sondaj de opinie . Daca tinem cont de ce ne indeamna Ap Pavel in Tes. : Rugati-va neincetat….se poate ajunge lejer la peste 3 ore pe zi. Cine ne opreste sa ne trezim la 5 AM ,cand copii dorm si sa petrecem o ora cu Domnul ? Apoi inca Jumate de ora in drum spre servici ,alta Jumate la intoarcere si seara o ora in familie .

    • ati spus acasa 3 ore, iar mie mi-ati lasat impresia ca va referiti la 3 ore de rugaciune continuu. insa impartind timpu` cum ati zis (sau altfel), da, se poate ajunge.

  17. De exemplu,vorbind per ansamblu cred ca o majoritate din biserici şi-au pierdut direcţia, şi prin urmare motivarea , iar ca o consecinţă a acestui fapt lipsesc programele care să vină in întâmpinarea nevoilor lumii din jurul nostru. Zic eu biserica nu mai este la datorie. „Doarme”. Mai degrabă subiectul pe care dvs îl puneţi in discuţie e o consecinţă . Biserica face politică este implicată in politica lumii seculare, şi tot ce se întâmplă e in funcţie de aceste politici. E trist dar adevara. Biserica e datoare să revină la voia Domnului. In biserica trebuie predicat Cuvântul şi acesta odată predicat şi aplicat aduce Viaţa şi prin urmare lume multă…
    Cu drag, mircea.

  18. Daca lasam sa ne vorbeasca Sriptura si avem urechi de auzit ,nu vom cirti si murmura niciodatra . Sintem maestri desavarsiti in a ne scuza , in a ne preocupa maimult de trup decat de suflet. Toti stimca Dumnezeu ne da si vointa si sfintirea daca cautam cu sinceritate fata Sa. Daca cineva din prea iubiti mei frati isi amintesc cum in tata inainmte de revolutie aveam timp de toate , staruinta , rugaciune si nelipsiti de la biserica. Ascultamcu bucurie si cu cinstea cuvenita pe ori ce frate si slujitor care ne marturisae cuvantuln Domnului. Cred si sunt sigur ca nemultumirile vin din familie,ce aud copii in casa despre nemultumirile si comentariile acide ale parintilor l;a ad resa pastorilor,cantaretilor si te miri pe cine li s-a mai pus pata. Cand vom pleca la casa Domnului ar trebui sa ne prosternem pe genunchi cu toata familia si sa rostim o binecuvantare peste cei pe care Domnul ii va folosi la altar, sa trimita Domnul solii sai sa invioreze biserica , sa nu mai dam voie ca fii nostri sa vorbeasca de rau pe frati , nici sa nu auda din gura noastra comentarii si nemultumiri la adresa slujitorilor.Limba mea si a ta frate drag oricine ai fi are nevoie de binecuvantare.In virful limbi noastre sta viata si moarte . Depinde cum o folosim . Cu Domnul nimic nu este pre mult dar nici prea greu. In rest , vorbe. Nu lasati ca ratiunea sa va umreasca bucuria , spune inimi tale ce mare si bun Dumnezeu ai.

  19. Pentru cine il iubeste pe Domnul si partasia cu El, nimic nu este prea mult, prea lung, prea scurt! Iubirea este cheia sacrificiului. Noi iubim prea rational, si limitat! Avem mult loc pentru sine, inainte de al iubi pe Domnul Isus!

    • Frate Daniel G.

      Perfect de acord cu cele spuse ! In special cu:
      „Noi iubim prea rational, si limitat! Avem mult loc pentru sine, inainte de al iubi pe Domnul Isus!”
      Si am mai instituit ad-hoc si o „gaselnita spirituala” de sezon: ORA DE VARA ! Cu scurtarea serviciilor divine, si-asa devenite prea „sufocante pentru unii, care asa cum ati spus, se iubesc mai inainte pe sine, „inainte de a-L iubi pe Domnul Isus”!

      Cu mult respect si si dragoste sfanta in Hristos Domnul, va ofer aici poezia….

      ORA DE…VARA !

      Genesa 8:22;Fapte 2;46-47;
      Fapte 3:1; 5:20-21; 5:42;
      Fapte 4:31; Evrei 10:22-27;
      Psalm 23: 6; Psalm 27:4.

      Fără multă fandoseală
      Am acceptat ora de…vară;
      Rupţi, dar nu de oboseală,
      Naţie comunitară…

      C-am intrat în Europa,
      C-am intrat în Uniune;
      Ne-am grăbit şi…”hopa-tropa”
      Împlinim, ce ea ne spune !

      Prea în toate săritori,
      “Executăm” fără cârtire
      Noul; tot mai doritori,
      Plini de râvnă doar în…fire !

      Dacă două mii de ani,
      Multe veri calde-ndurând
      Nebogati; mai mult sărmani,
      Adunările umplând…

      De la Templu nelipsiţi,
      De la Sfânta-nvăţătură;
      Prin catacombe, prigoniţi,
      Urmăriţi de-o cruntă ură,

      Niciodată n-am scurtat
      Închinarea-n timp de vară;
      Nesătui de ascultat
      Duhul când vorbeşte iară…

      Niciodată n-am trecut
      La vreo oră ‘’mai târzie’’;
      Închinarea nu am vrut
      Scurtă, vara să ne fie…

      Niciodată n-am cântat:
      “Lăsaţi Duhul să lucreze…!”
      Când din timp am tot scurtat…
      Firea să ne-ngenuncheze…

      Imediat după potop,
      O poruncă a fost dată;
      Şi nu s-a schimbat un strop
      Nicio clipă, vara toată !

      “Căci cât va dura pământul,
      Vor exista frig şi căldură;
      Vara, iarna-i sfânt Cuvântul
      Împlinit peste natură !”

      Oamenii-ndurând arşiţe
      Sau un frig ce crapă stânci;
      Inchinarea-i fără…fiţe…
      Ce-o să-mbraci, ce-o să mănânci…

      Doar de doi-trei ani încoace,
      Părtăşia s-a scurtat;
      De când firea veche coace
      Că-i sătulă de-nchinat…

      Trecem la ora de vară,
      Cu-n program mai scurt, frugal;
      Ne-adunăm puţini, spre seară,
      La un…”Amin”, spus banal…

      Căci sloganu-a fost lansat,
      Cum că…”Iarna nu-i ca vara !”
      De părtăşii ne-am săturat
      Astăzi, când în criză-i ţara…

      De aceea-mi vine-n minte
      Un îndemn mai inedit:
      “De tot am luat aminte
      Ce Bruxellu’-a poruncit,

      Să eliberăm, pe dată
      Cu…”Pacea Domnului”, grăbiţi,
      Adunarea saturată
      Pân’ la…iarnă, mulţumiţi !”

      ACIDUZZU, 03.09.2010, ora 07,30-09,oo

      Sa fiti binecuvantat, frate Daniel !

Trackbacks/Pingbacks

  1. CÂTEVA GÂNDURI OBIECTIVE (CRED EU) CU PRIVIRE LA CONCLUZII SUBIECTIVE | Popas pentru suflet - 26 Ianuarie 2012

    […] Vă mulțumesc pentru participarea la sondajul cu privire la adunările bisericii. Puteți vota în continuare timp de o săptămână. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: