18 februarie 2012 
Nu știu cine a compus poezia aceasta. Am primit-o prin email. Dar cine a compus-o știe ce spune! Pentru toți copiii care au (sau nu mai au) tată:–
DOR DE TATA
–
Când sunt copiii noștri mici,
Noi pentru ei suntem TĂTICI,
Ce gingaș e și sună bine:
TĂTICULE, mi-e dor de tine!
–
Dar anii trec și, deodată,
Nu ești TĂTIC, acum ești TATĂ,
Dar și așa tot sună bine:
TATĂ… îmi este dor de tine!
–
Dar cresc, nu le mai ești pe plac,
Din TATĂ, tu devii BABAC
Și vorba sună trist și gol:
BABACULE… mai dă-mi un pol!
–
Dar viața e un foc de paie
Și vrei nu vrei, ajungi TATAIE,
Iar vorba ta în râs e luată:
TATAIE… ia mai las-o baltă!
–
Și-n anii care-ți mai rămân,
Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN
Și vorba lor te năucește:
BĂTRÂNE… ce-ți mai trebuiește?
–
Copile, tu să ai știință,
Am fost un tată cu credință
Și din puțin, de-a fost sa fie,
Eu am răbdat și ți-am dat ție.
–
Dar fă-mi, te rog, o bucurie
La cimitir, de vii la mine,
Să-mi zici ca în copilărie:
TĂTICULE, mi-e dor de tine!
POPAS PENTRU SUFLET 
Ce trist este ca de multe ori aprecierile vin prea tirziu din partea copiiilor si multi tati isi neglijeaza copiii , pentru a le oferii lucruri materiale pe cind ei au nevoie de dragoste si partasie cu tata
Draga Cristian,
Cand era mama mea pe patul de moarte, multumesc lui Dumnezeu pentru gand, i-am zis: „Mama, iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine in viata”. Ea a dat din cap, nu mai era in stare sa vorbeasca de suferinta. Avea cancer, apa ii urcase deja in zona inimii. In noaptea aceea a murit. Pierderea ei a fost mare, nu-mi venea sa cred ca nu mai este, dar trebuia sa accept. Atunci am zis: „Nu voi lasa sa moara tata, fara sa-i spun si lui”. Si am facut acest lucru, fara sa mai astept sa ajunga pe patul mortii. Cand a ajuns acolo am repetat cuvintele, ca si lui mama. Si sunt fericit pentru ca am facut ce trebuie. Adevarate sunt cuvintele Domnului, si nu degeaba a dat porunca: „Cinsteste pe tatal tau si mama ta”.
Doresc tie, si tuturor celor care citesc aceste randuri, numai ganduri bune pentru parinti, fie ca sunt sau nu in viata. Si sa stie fiecare, spun ca unul care traieste acest adevar: „Mama mea si tatal meu ma parasesc, dar Domnul ma primeste”. Sunt adevarate, si vrednice de crezare.
Foarte frumos din partea ta, ca ai facut aceasta postare. Sa-ti daruiasca Domnul cat mai multe ganduri asemenea.
Harul Lui sa te insoteasca in orice vreme.
Iosif Baciu
http://www.biruitorul.ro
Cu timpul vei invata ca…incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti , sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, DINAINTEA UNUI MORMANT, nu mai are nici un sens!
Este trist ca unii nu stiu sa isi pretuiasca tatal. Doar dupa ce pleaca dintre ei isi dau seama de pacatul care l-au comis atunci cand isi bateau joc de parinte si nu stiau sa il pretuiasca. Unii dintre noi trebuie sa pierdem persoanele dragi ca sa ne dam seama ce valoare aveau in viata noastra.
PROVERBE 30:17:
” Pe ochiul care îşi bate joc de tatăl său, şi nesocoteşte ascultarea de mamă, îl vor scobi corbii de la pârâu, şi îl vor mânca puii de vultur.”
Nu am trait acest frumos sentiment de a avea un tata,
mi-am doirit de mic copil sa am un tata dar..asa a
vrut Dumnezeu ca el sa moara asa de tanar iar eu sa nu-l cunosc.
Dar,am o mama pe care o respect si o iubesc pentru tot ce a facut pentru noi,am o familie frumoasa si doi copii minunati care sper sa stie sa aprecieze
mai tarziu tot ce facem noi pentru ei.
Sa incercam noi ca si parintii, sa insuflam copiilor nostri valorile morale si spirituale, pentru ca ei sa stie sa ne pretuiasca toata viata.
Poezia se numeste de fapt si de drept „Evolutie” si e scrisa de Traian Calancia, profesor la GRUPUL scolar Dr. M. Ciuca Saveni, Botosani, Romania. Cineva a modificat-o putin. Iata originalul:
EVOLUŢIE
Cât sunt copiii noştri mici,
Pentru ei, suntem TĂTICI.
Ce gingaş e, şi sună bine:
– Tăticule, mi‑e dor de tine…
Dar anii trec. Şi deodată,
Nu mai eşti tătic, ci TATĂ.
Dar şi aşa, tot sună bine:
– Pa, tată! S‑auzim de bine…
Când cresc, şi nu le eşti pe plac,
Din tată, tu devii BABAC.
Şi vorba sună trist şi gol:
– Babacule, mai dă‑mi un pol…
Dar viaţa e un foc de paie,
Şi, vrei nu vrei, ajungi TATAIE.
Iar vorba ta, în râs e luată:
– Tataie, ia mai las‑o baltă…
În anii, care‑ţi mai rămân,
Te vor numi doar, ĂL BĂTRÂN.
Şi vorba lor te năuceşte:
– Bătrâne, ce‑ţi mai trebuieşte…
………………………………….
Copile! Tu să ai ştiinţă,
Că ţi‑am fost tată cu credinţă.
Şi din puţin, de‑a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi‑am dat ŢIE.
Dar, fă‑mi te rog o bucurie!
La cimitir, să vii la mine,
Să‑mi spui ca în copilărie:
– Tăticule, mi‑e dor de tine…