A fost o vreme când fiecare dolar avea acoperire în aur. Altfel nu se putea tipări. Astăzi, umblăm cu niște simple note bancare care reprezintă valori din ce în ce mai fluctuante. Valoarea acestor bani ține de cât de repede se mișcă de la un buzunar la altul. După atacurile teroriste din 9 Septembrie, 2001, președintele american îi încuraja pe oameni nu să meargă la biserică ci să cheltuie bani la magazin. De ce? Pentru că atunci când circulația acestor note se încetinește sau (mai rău) se oprește, economia este pe butuci.
Dar, pentru a-i motiva pe cetățeni să împrăștie cât mai rapid traficul de bani sunt necesare câteva cârlige ale spiritului uman care trebuie agățate cu sârguință. Mai întâi sindromul ”stau în casa mea”! Nu că ar fi rău, dar acest lucru implică mult mai mult decât un împrumut pe care, până nu demult, băncile îl acordau cu larghețe. Bineînțeles, după o vreme trebuie o casă mai mare, mai frumoasă! Mașterul Manole a înviat! Visul american este un miraj. Când e vorba de mașini, sistemul este mai amețitor. Restul se aliniază pe aceeași traiectorie. Conceptul de unică folosință asigură un curs permanent al cât mai multor… note bancare (banknotes).
Fundamentul acestui gigant sunt picioarele din ce în ce mai fragile ale clasei muncitoare care chiar transpiră și produce ceva. Ei sunt din ce în ce mai puțini și mai nemulțumiți. Aceasta pentru că după ce s-au îmbogățit păstrându-le transpirația, băncile s-au găsit să-i păcălească tot pe ei. Vine vremea când chiar că nu mai vrei o casă mai mare, nu-ți trebuie o altă mașină înainte să te bucuri puțin de cea pe care o ai și amețești să nu porți aceeași îmbrăcăminte de două ori.
În acel moment fatidic, banca se salvează cu banii guvernului (note), ia banii de la asigurare, te dă afară și îți vinde casa (alte note) și dă vina pe tine că ai intrat în jocul la care te-a ademenit. Băncile au găsit un mod de a băga cât mai mulți oameni în mașina lor de tocat, după care îi acuză că nu toacă mai repede… notele!
Dar nu cu o lecție de economie și finanțe (la care mă pricep foarte puțin) doresc să vă atrag atenția, ci la un aspect care domină economia globală: virtualul. Această centrifugă ne lipește de peretele consumatorismului răpindu-ne toate celelalte dimensiuni ale vieții reale. Faraonul lumii acesteia nu poate supraviețui fără cărămizi. Pentru câteva ligheane de carne și castraveți ne ține de dimineața până seara aplecați spre paie uscate, frământând lut și ridicându-i poverile. În timp ce îi îndurăm nedreptatea, suntem la rândul nostru nedrepți unul cu celălalt, cum avea să afle Moise însuși intervenind între frații săi.
Această lume a fericirii imaginare, vulnerabilă și dependentă de un sistem care poate fi atacat și neutralizat instantaneu, ne răpește energia și timpul pentru ceea ce ne poate da adevărata fericire: biserica, familia și prietenii. Undeva trebuie să ne oprim și să spunem lucrurilor din lume destul! Undeva trebuie să începem să privim mai mult dincolo de ireal. Undeva trebuie să înceapă o cernere. Gigantul se prăbușește. Secretul supraviețuirii este să știi să te mulțumești cu cât mai puțin din lumea aceasta și să o dorești din ce în ce mai mult pe cealaltă! Oare se mai poate? De aceea se întreba Domnul Isus dacă ”va mai găsi credință pe pământ”. Omenirea se pierde în virtual…
Foarte bun articolul, in acelasi timp foarte…plastic.
Experienta vietii ne invata ca daca nu alimentam un foc, se stinge.
„Pentru câteva ligheane de carne și castraveți (eram sa spun: pentru cateva postari suplimentare, sau cateva pozitii pe ZeList…..:-)) ne ține de dimineața până seara (uneori chiar la doua si jumatate noaptea) aplecați spre paie uscate, frământând lut (sau tastand ….) și ridicându-i poverile. În timp ce îi îndurăm nedreptatea, suntem la rândul nostru nedrepți unul cu celălalt (mai ales cand avem intentii bune dar suntem intelesi gresit) ……”
Intr-adevar, omenirea se pierde in virtual; intrebarea este ce facem noi? Contribuim la aceasta pierdere sau ne oprim sa mai…..alimentam focul?
Cornelilioi,
aveti dreptate, cred ca trebuie sa ne oprim,
este multa energie irosita, si pe daesupra ne mai si „suparam” unii pe altii. 😦
apoi apar atitea subiecte care nu ne ajuta la nimic.
Sora Elisa,
Păi ce facem atunci? Dacă blogul fratelui Ionescu se închide şi ne oprim aici, ne plictisim de moarte!??? Cu ce ne mai umplem timpul??? 🙂 🙂
Sau dacă tot se închide, să se facă oficial – mergem toţi blogherii la Elim Chicago, avem o masă de dragoste susţinută de comitetul bisericii 🙂 … şi uite aşa.
Dup-aceea, facem angajamente noi şi o luăm de la capăt! 🙂 🙂 🙂 🙂
Ar fi o zi fericită pentru unii… 🙂
Nu se va inchide, in curand un milion de poposiri! 🙂
Br. Ionescu, we watched you live last night, ce har ati avut la biserica!! Cata putere are rugaciunea si postul!
Amin! Într-adevăr o deosebită revărsare de HAR!
Ovidiu
inchidem blogurile…
Ne mutam toti pe facebook
problema (cu majoritatea barbatilor) este ca o sa aiba probleme majore cu porunca
” Thou shalt not covet thy neighbor’s wife” 🙂
Am închis ”popasul” de vreo câteva sute de ori… Întotdeauna, mâine! 🙂
Iddea a fost nu sa inchidem blogurile ( ca o ironie a vietii eu numai ce am deschis unul…. http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwp.me%2Fp24RWM-1&h=HAQGECumvAQGzRt00GSElJUXkFzYLZUNhLVNU_qxqNWGxPg&enc=AZNLZ8gFFSbo6KbOdTyA0dXXnE64jK4o48IG7SGJb2Oq7ofCzf7mDmQJTpL_hwut5ChK7byBumoiRzELcqO6qusk ) ci sa alegem subiecte care sa nu ne puna cap-in-cap, subiecte care sa ne apropie unii de altii, subiecte constructive.
LOL!!! 🙂 🙂 🙂
Erau atacurile din 2001 … (poate ca unii vor crede ca au fost ceva atacuri anul trecut si nu au știut nimic. 😃).
Personal as pune puțin diferită ordinea cu locurile unde se mai poate găsi fericire… Familia, Biserica , si apoi Frații (Prietenii).
Dar poate nu pt. toti e la fel.
Mulțumesc! Corectat!
Frate pastor, deseara la noaptea de veghe daca se poate sa cintam cintarea La Crucea de la Gologota astazi vin sa-ngenunchez cu viata mea….sa ne trimita Domnul Harul Sau sa ne umple de puterea Duhului caci numai aceasta putere ne poate implini cu adevarat.
Erau atacurile din 11 septembrie 2001.cind si eu ma gaseam in Chicago.
fericirea suprema nu se poate gasii nici in biserica, nici in familie si nici in frati.
Daca o persoana isi gaseste fericirea suprema in aceste institutii…. acea persoana este idolatra
Kidding?
nope… i am dead serious
6. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau care te-am scos din tara Egiptului, din casa robiei.
7. Sa n-ai alti dumnezei afara de Mine.
Nu am auzit de nici o exceptie la porunca de mai sus..
Autorul primei porunci explica in Noul Testament :
26. „Daca vine cineva la Mine, si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar insasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu.
Eu mai adaug ceva:
Bisericile care au in CENTRUL lor „familia” sint biserici idolatre.
Din El , prin El si pentru El
Sint toate lucrurile
Gabi, noi nu ne închinăm la biserică sau la familie. Dar acestea SUNT medii în care suntem și care ne fac fericiți. Înțeleg că vrei să spui că Dumnezeu este totul, dar cred că exagerezi un pic atunci când, pentru a sublinia acest adevăr, negi valoarea de esență a instituțiilor pe care EL le-a creat pentru creșterea, împlinirea și fericirea noastră.
Fericirea suprema trebuie gasita in camin ( asa sa-si iubeasca sotul sotia ca si Hristos Biserica)…..cine nu-si gaseste fericirea suprema in familie nu-L intelege pe Hristos, si cine nu-L intelege pe Hristos……………………………..fiecare sa raspunda pentru el singur….
da` in ce poti gasi fericirea „suprema”? sa nu-mi spui ca Dumnezeu este fericirea suprema.
agreez cu ce spune aici: „Fericirea ești tu, iar pe tine te regăsești de fiecare dată în ceilalți, într-o strângere de mână, într-un albastru deschis, în zâmbetul unui copil, într-o ceașcă de ceai sau cafea caldă, în cina pregătită cu dragoste, într-un câmp înflorit, în șoferul care tocmai ţi-a cedat trecerea, deși avea prioritate, în omul care ajută o bătrânică să treacă strada, în colegul de serviciu, în Dumnezeu. Fericirea suntem noi!”
Frate Ionescu
Cunosc frati care si-au distrus familia datorita faptului ca adunarea a fost un idol
Cunosc frati care si-au distrus copii datorita faptului ca copilul a fost in idol in viata lor.
Cunosc oameni care si-au viata datorita faptului ca nevasta a fost un idol.
Calvin spunea ca ” inima omului este o fabrica de idoli”
ORICE lucru/fiinta in care ne gasim placerea mai presus de Dumnezeu este un idol
Tim Keller defineste un idol in felul urmator:
„It is anything more important to you than God, anything that absorbs your life and imagination anything you seek to give you what only God can give
@Cornel Ilioi
26. “Daca vine cineva la Mine, si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar insasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu.
Familia , biserica sint fericiri „PENULTIME” , fericirea SUPREMA ESTE NUMAI IN DUMNEZEU.
Conceptul acesta ( cel putin la nivel de intelect) ar trebuii sa fie clar ptr. fiecare crestin.
Frate Cornel. oare cind a fost cea mai fericita zi din viata dumneavoastra?
Ziua casatoriei sau ziua in care Dumnezeu va deschis ochii sa puteti vedea mintuirea?
Un prieten imi spunea
The church that celebrates the family in the HIGHEST degree its not a church. It’s called ” The Mormon Temple”… 🙂
@Gabi Bogban……LUCA 14:26 COMPARAT CU MATEI 10:37
PLEASE SEE point C. BELLOW …….
De tinut cont ca Matei a fost apostol si a auzit DIRECT DE LA ISUS EXPRESIA…..de tinut cont ca Matei a scris ce a auzit de la Isus, IAR LUCA A SCRIS CE A AUZIT DE LA ALTII, DUPA CUM SPUNE IN CAP 1 VERS.1……in Matei nu este scris “nevasta” ci numai parinti si copii si cu alta nuanta in exprimare!!!!!!!
…………………………….
c. Hatred in Discipleship of Jesus. The requirement for discipleship in Lk. 14:26 (Mt. 10:37); Jn. 12:25 is striking: “Hatred of all we are under obligation to love, including our own souls, is the condition of fellowship with Jesus, of working together with Him.” The reference is not to hate in the psychological sense, but to disowning, renunciation, rejection (καὶ τὴν ψυχὴν ἑσυτοῦ), as in the Wisdom literature of the OT.27 Those who become disciples of Jesus must be committed exclusively to Him; they cannot be bound to anyone or anything else.
The term “hate” demands the separation of the disciple, and the warning not to love anyone or anything more is the test. This abnegation is to be taken, not psychologically or fanatically, but pneumatically and christocentrically.
…………………………………
@cornel Ilioi
so in other words,Luke is less reliable than Matthew?
And „point C ” just enforces my point…
Gabi –sint de acord cu ce spui– Trebuie sa iubim mai intai pe-DUMNEZEU-pe ISUS fiul Lui DUMNEZEU si Duhul Sfint. Dar in-1-Ioan -4-20-Daca zice cineva;;Eu iubesc pe Dumnezeu” si uraste pe fratele sau, este un mincinos, caci cine nu iubeste pe fratele sau pe care il vede , cum poate sa iubeasca pe DUMNEZEU ,pe care nu-l vede?
-21–Si aceasta e poruncape care o avem de la El, cine iubeste pe Dumnezeu iubeste si pe aproapele sau
–Chestia cu –uritul fratelui…- cred ca e vorba de prioritati in iubire(paretrea mea ) . God bless you brother in Christ .
Fr Ionescu nu ati avut transmisie last night?
Nu. Suntem la încheierea a două săptămâni de stăruință.
Nu stiu cat (si cum) mai putem face fatza noilor inventii electronice ce continua sa apara pe piata! Nici nu reusim sa invatam bine operarea uneia dintre inventii, ca deja piata este invadata cu tehnologii mai noi, mai rapide si mai sofisticate! Dar,… daca totul s-ar limita aici, poate nu ar fi asa o problema! Ce este mai ingrijorator, cel putin pentru mine, este ca nu mai poti face anumite lucruri daca nu esti la curent cu ultima tehnologie. Ni se cere un cont special pentru cutare, ne trebuie o parola speciala pentru cutare, iar unele birouri nu mai rezolva cazurile „de la om la om”, ci i-si parasuteaza clientii in fatza unui calculator. Omeneste vorbind, am zice ca…asta e si trebuie sa ne conformam! Dar chiar asa sa fie??? Este evident ca lumea alearga grabita prin acest paienjenis virtual, intr-o directie controlata „de undeva si de cineva”…
Cred, totusi, ca oamenii lui Dumnezeu vor face fatza calatoriei impotriva acestui curent virtual.
IN GOD WE TRUST!…(All others pay cash. 🙂 )
@ Ovidiu…..I perfecta dreptate, nici nu reusim sa facem fata noilor inventii ( inovatii mai corect spus pentru ca cele mai multe numai sunt inventii) si nici nu reusim sa invatam toate tehnologiile de pe piata.
Durerea mare este (dupa cum ai amintit si tu….”lumea alearga grabita prin acest paienjenis virtual” si fratele Cristian…”Băncile au găsit un mod de a băga cât mai mulți oameni în mașina lor de tocat, după care îi acuză că nu toacă mai repede… notele!” ) ca dorinta (sau pofta) a fi in pas cu ….noul, este mult peste ceea ce este necesar. Avem ca exemplu telefoanele mobile supersofisticate; una din cele mai mari „gauri negre” unde dispar banii (notele) oamenilor, inclusiv a celor credinciosi, si le folosim aproximativ 10% din capacitate.
Frate Cornel, aveti dreptate cu telefoanele mobile care sunt ca niste „gauri negre”! Si prea destepte… Speram sa nu se transforme in mini-monstri, ca si papusa Chucky! 🙂
Ovidiu, cica vor fi platforma lui Antichrist… impreuna cu „social media sites.” Totusi, poate le dam prea mult credit. 🙂
Chris, e foarte posibil să ajungă „platforma lui Anticrist”, că şi aşa convorbirile telefonice de la mobil pot fi localizate geografic. Ăia vor să ştie fiecare mişcare a oamenilor…
Cât despre mobilul meu….cum î-l suspectez de ceva, cum mă şi scap de el! 🙂 🙂 🙂
E cel mai bun card, si eu il folosesc cu curaj– because -IN GOD(i) WE TRUST
Thank you si Domnul Isus sa va asculte rugaciunile.
” Ei sunt din ce în ce mai puțini și mai nemulțumiți”
Aceasta clasa muncitoare are televizor, computer, 2 masini, (minimum)1500square feet home, caldura, foodstamps, 50% nici nu platesc taxe, 48% primesc asistenta guvernamentala, 12 clase gratuite, mincare berechet ,grasi peste masura.
Si unii tot vor mai mult….
Gimme more …
A existat oare vreo civilizatie in care saracii sa fie mai grasi ca si bogatii?
A existat vreodata vreun sistem economic in care saracul sa fie asa bogat?
Alternativa : Africa , ca acolo nu sint banci… aia chiar nu consuma nimica 🙂
Unu chiar spunea ca (…)
–––––––––-
Lasă-l acu… 🙂
Off topic,
cred ca este bine sa ne rugam pentru fratele penticostal din Brasov, Liviu Iudean,
care este coplesit de drama prin care trece.
Era membru la biserica mare din oras, un frate deosebit.
Il cunosc pe acest frate de cind era necasatorit, il intilneam si la zilele de post care se faceau vinerea in cadrul bisericii, era sfios si cu mult bun simt.
Este cumplit , ingrozitor,ceea ce i se intimpla.
(…)
Cred ca ar trebui pus in rugaciuni in biserici. Domnul sa aiba mila de el, sa-l intareasca.
Ne vom ruga.
Nu am știut prea bine despre ce vorbiți și am moderat amănuntele. Dar am citit mai apoi la știri. Vuiește presa și tv-ul în România. Tragic.
Presa romaneasca e la fel ca inainte de 89, se spun multe minciuni;
Liviu a fost si este ajutat de catre fratele sau, facind parte dintro familie bine situata;
aveau patru camere cumparate intro casa care a fost nationalzata, nu ca erau pe cale de a fi dati afara din acea casa care nu le apartinea;
si copiii erau atit d e frumos educati, spun fratii din adunare,
se ocupau amindoi foarte mult de acestia
Casa era pastrata intro curatenie desavirsita, desi cu atitia copii e mai greu, iar cei de la TV lasa sa se inteleaga o multime de neadevaruri.
Dupa prima nastere Monica a fost f. bolnava apoi a ramas insarcinata dupa 6 luni,
fratii s-au rugat pt ea, sa si revina.
Medical se poate sa fi fost o depresie post partum;
dar duhovniceste nu stim, pentruca nu stiu de ce a ingaduit Dumnezeu una ca asta..
Este ingrozitor pentru fr Liviu, este un frate deosebit .
Inca din anii tineretii ,am pornit de unul singur sa-mi caut fericirea !.Dupa ani de batai crunte pana la lesin , ani grei de inchisoare, cazne si umilinti pentru care mi-ar trebui mii si mii de pagini sa le descriu, fericirea ramanea un miraj indepartat, o himera iluzorie, utopica !. Apoi ascultand de indemnul unor „pocaiti’ ma-am indreptat in sfarsit, pasii spre locasul lor de incinaciune !.Pastorul m-a primit ,nu cu lovituri de cisma si baston ci cu o mana intinsa „afectiv” ,o imbratisare si … un zambet !. L-am crezut din toata inima ca el este omul ca-mi va da un indemn curat si sincer , ca el ma va calauzi pe drumul ce duce spre fericire !. Mi-ar trebui mii si mii de pagini sa pot sa va descriu fatarnicia si falsitatea ridicata la rang de arta oratorica.In final, dupa ce am platit lectii scumpe si costisitoare, am trecut victorios toate examanele ce mi-au stat in fatza,am devenit in sfarsit, posesorul Fericirii !. Fericirea nu se gaseste ,in genere, acolo ,in locurile unde speri ca o vei gasi si unde o cauti cu nestavilita straduinta !.Eu personal , am gasit-o intr-un singur loc: ingenunchiat la poala Crucii lui Hristos !.
Fr NOC, am pierdut eu momentul sau nu ne-ati spus nimic despre interventia chirurgicala. Domnul sa va dea multa sanatate si binecuvintare sfinta.
Fr.Ionescu, Domnul Isus sa te binecuvinteze pentru initiativa postului si a noptilor de veghe , caci mai nou alti pastori isi indeamna enoriasii la vizionare de filme si mai si pling la ele in loc sa plinga pe genunchi
NOC cum a decurs operatia?
Pete,
raspund eu. 🙂
nu se vede ca bine?
de aceea e cu noi. 🙂
Slavit sa fie Domnul!
Ovidiu,
precum zici, apoi o luam de la inceput. 🙂
dar tot pe blogul fratelui Ionescu. 😉
Da , zic din toata inima: _GLORIE MANTUITORULUI MEU !. Am simtit atat toiagul cat si nuiaua Tatalui meu ,ce m-au mangaiat si in aceasta incercare a credinrei mele !. La intrarea in sala de operatie am impartasit setimente stranii ,ce proibabil Gog Lazar le-ar putea explica mai bine !. In gand recitam Psalmul 91. Am constatat ca umorul nu ma parasise si pentru o fractiune de secunda m-am gandit si la cei cincizeci de milioane ,rapiti de extraterestri .Toti din sala purtau costume argintii,erau mascati si vorbeau prin semne . Doar unul a vorbit in engleza.Si el era mascat. I-am recunoscut timbrul vocal si m-am inseninat !.Era Kent . In dreapta lui ,un paianjen urias cu refelxe metalice si lumini pulsand pe bratze , cu infatisare stranie , astepta sa patrunda in sarmanul meu trup . . .
(este singurul blog ce nu-mi permite sa-mi termin comentariul !)
. . .cand am deschis ochii ,am zarit o fata zambitroare , ce reflecta PURA SI NECONDITONATA DRAGOSTE !. Prezenta acelui zambet mi-a luminat mintea si l-am simtit ca cel mai frumos si inestimabil DAR TERESTRU dar SI DIVIN !. Ma aflam singur intr-un salon curat, placut mirositor ,iar asistenta ce am primit-o , IMPECABILA !. O recuperare rapida ,peste asteptarile mele .Apoi pe 23 februarie am fost lasat sa plec acasa mergand degajat pe picioarele mele, ,zi ce coincide cu 23 februarie 1977, ziua eliberarii mele din inchisoarea Gherla !.
FR NOC, bunul Dumnezeu sa fie slavit pentru bucuria cereasca ce a lasat-o sufletului tau. Interesant mi se pare „23”.Cred ca Domnul vrea sa nu uitam ca la EL totul este cu putinta, iar dragostea lui este „neschimbata”
Cit despre blog, am mai scris: cind ajungeti in josul spatiului, tastati de mai multe ori pe ENTER, apoi reveniti cu cursorul la locul de tiparire si continuati.Se poate deschide oricit de mult spatiu doriti. Domnul sa va binecuvinteze cu sanatate , har si pace sfinta.
@N.O.C. -Deci doua eliberari la aceiasi data!!!!! –Slavit sa fie DOMNUL, care nu uita de adevaratii inchinatori in ADEVAR , si care se straduiesc din toate puterile lor sa calce pe urmele Mintuitorului. Va doresc multi ani fericiti. God allready blessed you- so stay firm in the blessing
NOC ,
extraordinar,
Domnul sa fie salvit in veci !
Numai Dumnezeu poate face MINUNI, numai EL.
( si eu am probleme cu comentariile, numai aici,
poate ca e „cineva” caruia nu-i place ce scriem. 🙂
Să nu fie Cineva… 🙂
Am să verific. Nu știu care e problema. Sper să nu fie la settings. Are… cineva vreo idee?
Da fr pastor, cind se ajunge in limita de jos a spatiului de postare, se poate tasta de mai multe ori ENTER, functie de cit spatiu se doreste, apoi se aduce sageata la locul ei pentru continuarea postarii. Iertata sa-mi fie observatia dar aceste solutii le puteti observa la Aciduzzu, Viorel Chis si…..Mihail, care scriu la nivel de „nuvela” Fiti binecuvintat.
@ Mihail– multumesc pentru informatie – si eu m-am chinuit de multe ori sa scriu un mesj mai lung(citeodata nu- mi puteam verifica greselile )dar nimeni nu a divulgat -secretul- God bless you