HAI SĂ VISĂM… CE VREM NOI

Recunosc, nu sunt un visător. Visez ca toți oamenii, dar foarte rar îmi amintesc și, atunci când rețin visurile, sunt destul de semnificative. Au fost situații când nu prea mi-a plăcut ce visam și, jumătate conștient, încercam să schimb acțiunea într-un sens mai favorabil 🙂 .

Acum, un grup de cercetători spun că prin sunete naturale relaxante, ar putea fi influențate visurile. De exemplu, inducând visurilor noastre imagini plăcute și pozitive, oamenii ar fi mai productivi și mai bine dispuși.

Știm că visurile sunt fie de la Domnul, fie din mulțimea gândurilor, fie de la cel rău. Nu intru acum în amănunte, dar am o nelămurire. Dacă eliminăm din discuție visurile de origină supranaturală (induse de Dumnezeu sau de diavolul), rămânem cu cele naturale, care au ca sursă memoria noastră vizuală și conceptuală. Nu ar fi mai bine să trăim, să vorbim și să gândim numai frumos, ca să putem visa numai frumos? E mai ieftin, mai sănătos și mai autentic! Pentru așa ceva nu e nevoie de niciun studiu de specialitate. Și așa, la încheierea articolului (AICI), profesorul cu pricina recunoaște că, în ciuda cercetărilor sale, visurile și posibilitatea de a le influența nu este o disciplină prea avansată (adică, ”nu știm mare lucru…”)

Unde aș încadra eu această tentativă de manipulare a visurilor fără transformarea vieții, sursa care le generează?

Isaia 29:8 ”După cum cel flămând visează că mănâncă, şi se trezeşte cu stomacul gol, şi după cum cel însetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea neastâmpărată…”

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

4 răspunsuri sa “HAI SĂ VISĂM… CE VREM NOI”

  1. Şi eu visez foarte rar. (N-am timp să visez că dorm! 😀 ) Dar mi s-a întâmplat în mai multe ocazii să visez o situaţie oarecare, pe care n-aş fi putut-o reda în cuvinte imediat după ce-am visat-o, dar care mai târziu, chiar şi după ani de zile s-a întâmplat aidoma cum am văzut-o în vis – cu alte cuvinte, visul a devenit o realitate. După ce se întâmpla realitatea atunci î-mi aduceam aminte de vis şi mă miram de oglindirea şi corelaţia dintre vis şi realitate. Nu pot să explic ce şi cum, doar că aşa mi s-a întâmplat. Asta nu mă face nici visător şi nici nu mă consider că aş avea din partea Domnului darul visurilor sau al tălmăcirii visurilor precum profetul Daniel şi alţi oameni ai lui Dumnezeu. Dar nici n-am luat-o razna ca să visez cai verzi pe pereţi! 😀 😀 😀

  2. Apropo de „un grup de cercetători”. Recomand un articol de Andrei Pleșu. 🙂
    http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Un_grup_de_cercetatori_7_238846117.html

  3. Frate ovidiumarinca, si eu am avut vise de care mi-am amintit dupa ce s-au intamplat in realitate. Nici eu nu pot sa explic cum si de ce, insa recunosc ca era o experienta personala interesanta!
    Nici n-am pomenit-o pana acum doar catorva persoane apropiate. Si nici nu le dau vreo importanta deosebita, desi cum am mai amintit este ceva foarte emotionant!

    • Este adevarat, cum spunea fr. Ionescu, ca visele pot venii din mai multe surse, si uneori e dificil sa evaluam daca au o valoare spirituala sau nu.Cred totusi ca un om nascut din nou poate distinge daca visul respectiv este o instiintare dela Duhul Sfant. La urma urmei, profetul Ioel a spus clar in profetia lui ca in zilele din urma Dumnezeu va turna din Duhul Lui peste orice faptura iar „batranii vostrii vor visa visuri, si tinerii vostrii vor avea vedenii”(Ioel 2-28) Da Dumnezeu vorbeste si prin visuri.
      Dand peste aceasta discutie despre visuri, mi-am adus aminte de un vis curios pe care l-am avut cu cateva zile in urma. Se facea ca eram pe malul unui riu, de fapt era o albie a unui riu, care inca curgea, dar a carui debit era mult mai mic, si mergand pe locul unde altadata era apa, pe nisipul acela erau destul de multi pesti morti, si ma uitam la ei cu mirare ca ceva animal le-a mancat capul.De obicei cand visez ceva nesemnificativ, uit repede, dar acel „tablou” nu mi s-a sters din memorie, lucru care m-a facut sa ma intreb oare ce ar putea insemna. Nu sustin ca este o revelatie speciala, dar m-am gandit, poate scaderea debitului acelui riu se potriveste cu ce Isus a spus despre zilele din urma ca „din pricina inmultirii faradelegilor, „dragostea celor mai multi se va raci” (Matei 24-12) Deasemenea vazand parerile multora pe diferite posturi, am constatat ca, mai ales cei mai tineri, citeaza multe idei si invataturi a unor autori din diferite carti pe care le studiaza. Nu zic ca e rau sa studieze, dar in multe cazuri ei nu stiu cine de fapt sunt acei autori, daca ei sunt cu adevarat oameni a lui Dumnezeu sau nu, caci s-ar putea ca unii sa „strecoare pe furis” erezii NIMICITOARE, cum spunea Sf.Ap.Petru. (2 Petru 2-1) In loc sa lasam pe altii, sa ne umple gandirea (capul)cu tot felul de idei si filozofii, eu zic ca ar fi mai bine sa mergem direct la sursa, sa citim mai mult Biblia si sa ne rugam ca Domnul sa ne lumineze mintea, pentru a avea o intelegere corecta a Cuvantului.

      Daca dorim sa avem vise si vedenii, ca acelea pre-vestite de Ioel, e nevoie sa fim umpluti si calauziti de Duhul Sfant.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: