RON WYATT – ARCA LUI NOE, CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI, EXODUL, MUNTELE SINAI, SODOMA ȘI GOMORA, BABEL, ETC.

Deci, au fost descoperite: la 18 mile de Ararat, în tunelul lui Ezechia, în Arabia Saudită, la Marea Moartă, pe… youtube. Ron Wyatt este un personaj destul de controversat, care pretinde descoperirile erei creștine și nu numai, revelații uimitoare și interpretări de-a dreptul fabuloase.

Ca unul care am vizitat Țara Sfântă fără să fi trăit acolo experiența vieții mele de credință, nu am văzut filmul Patimile lui Hristos de Mel Gibson și n-am pierdut nimic și, deși nu desconsider conspiraționismul, nici nu văd umbre la tot pasul, pot să spun că istorisirile lui Wyatt mă lasă destul de… căldicel.

Am trecut pe la locația tradițională a Muntelui Sinai în Peninsula care-i poartă numele și nu am văzut decât… munți. Sincer, înclin să cred că este mai degrabă în Peninsula Arabiei, datorită textelor din Galateni 4:25 / 1:17, cât și a faptului că nu văd guvernul israelian cedând Sinaiul dacă Muntele lui Dumnezeu era cu adevărat acolo… Oricum, pentru mine tot aia era!

Corabia lui Noe este același lucru. Biblia vorbește de Munții Ararat și de țara Ararat. Înțeleg valoarea arheologică – pentru Israel chiar religioasă – și mai ales turistică a determinării cu precizie a acestor locuri. Pentru cerința esențială a mântuirii, credința, aceste cercetări nu schimbă nimic.

Cât despre Chivotul Legământului, îmi fac și mai puține griji deoarece în noul legământ el este Biserica (purtătoarea mărturiei, a Legii Harului și a autorității divine), iar Apocalipsa 11:19 spune că următorul popas îi este Templul din cer!

Totuși, citind și vizionând documentarele produse de Ron Wyatt (decedat în 1999) și articolele și atacurile detractorilor săi, unele dintre descoperirile sale par logice și sunt destul de documentate, altele sunt de domeniul fanteziei și au ca bază doar mărturia lui…

  • Ruinele casei lui Noe și inscripții din vremea potopului
  • Urmele gardului de la ferma lui Noe
  • Ancorele de piatră de la corabia lui Noe
  • platforme de lemn de la corabia lui Noe
  • Altarul lui Noe
  • Pietrele de la mormintele lui Noe și al soției sale
  • Locația precisă a trecerii Mării Roșii
  • Roțile carelor egiptene în Marea Roșie
  • Cartea Legii scrisă de Moise pe piei de animale
  • Aur de la vițelul făcut de Aron
  • Chivotul Legământului
  • Tablele Legii
  • Masa punerii înainte de la Cortul Întâlnirii
  • Sabia lui Goliat
  • Locația precisă a Turnului Babel
  • Mormântul lui Isus și sigiliul
  • O cantitate mică din sângele uscat al Domnului Isus, dovedindu-i nașterea divină prin numărătoarea cromozomilor

Ca să încheiem citatul, Ron Wyatt este ori cel mai inspirat arheolog al istoriei, ori cel mai mare șarlatan. Sau, poate, și una și alta?…

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

7 răspunsuri sa “RON WYATT – ARCA LUI NOE, CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI, EXODUL, MUNTELE SINAI, SODOMA ȘI GOMORA, BABEL, ETC.”

  1. În opera lui Creangă exista un personaj (Mirăuţi) care frecventa spaţiul comercial evreiesc, cerând să cumpere câteodată “cuie de la corabia lui Noe”. Dacă ar exista astfel de produse pe piaţă…… cei ce le-ar comercializa s-ar bloca precum cămila în gaura acului, iar cei ce le-ar cumpăra….. ar avea portofelul gol şi-o satisfacere-n lipsă (în privinţa calităţii produselor cu vechime milenară).

  2. E foarte posibil ca descoperirile arheologice ale lui Wyatt sa fie adevarate. De ce n-ar fi? Daca acceptam, prin credinta, lucrurile care nu se vad, de ce n-am accepta pe cele ce se pot vedea cu ochiul liber? N-as crede ca Wyatt sa fi avut vreo „agenda ascunsa” in cercetarile sale; cred ca omul a fost sincer si a fost doritor sa cunoasca „mai indeaproape” anumite evenimente istorice din lumea antica.
    Nu ma mira faptul ca oamenii, in necredinta lor, pun la indoiala rezultatul cercetarilor lui! Daca unii pun la indoiala „holocaust-ul” – un eveniment petrecut cu 60 de ani in urma si spun despre el ca este un „mit inventat de evrei”, atunci ce sa mai spunem de evenimentele petrecute cu mii de ani in urma? (Mai ales ca aceste evenimente sunt legate direct de istoria lui Israel. 🙂 )

    O parere…

  3. Ceea ce ni sa spus la școala am luat drept litera de lege cât timp nu a contrazis Biblia. Ca doar nu am avut noi mijloace de a verifica pe cel care a inventat roata. Totuși, mentalitatea noastră trebuie obisnuita sa nu creadă tot ce omul aude sau citește deoarece vor veni multi Cristosi mincinosi si cei creduli vor fi amagiti.

    Personal, îmi plac următoarele ghiduri de viața:

    1. Nu totul este cum pare la prima vedere
    (not everything is what it seems)
    2. Nu crede tot ce auzi
    (do not believe everything you hear)
    3. Nu spune tot ce știi.
    (do not say everything you know)

  4. O fi vrut omul să fie cît mai celebru cu putinţă (ca de pildă Emanuel Svedemborg), Cred că la Luca 16:31 este un principiu aplicabil în aceste cazuri.

  5. PENTRU NOI, CRESTINII, TARA ESTE SFANTA PENTRUCA AICI A TRAIT MANTUITORUL, FIUL LUI DUMNEZEU, TRIMIS DE TATAL PE PAMANT PENTRU A NE RASCUMPARA DE PACATE PRIN SFANTUL TRUP SI SANGELE SAU..
    PACAT CA POPORUL EVREU. L-A RESPINS PE MANTUITOR, SI-L RESPINGE SI ASTAZI…
    SA SPERAM CA VA VENI O VREME CAND ISI VA DA SEAMA SI-SI VA RECUNOASTE GROZAVIA SI PACATUL INCOMENSURABIL AL ACESTEI GRAVE OFENSE.

    • Poporul Evreu nu l-a respins pe mintuitor ,ca popor nu l-au recunoscut dar ca individ multi au crezut in el si prin credinta lor noi astazi avem pilde de urmat ,caci ucenicii si apostolii au fost evrei si faptul ca nu toti au crezut in El este un mare cistig pentru noi, dar ce va fi cind il vor recunoaste sa ne punem intrebarea caci daca alunecarea lor a fost un cistig pentru neamuri ce va fi intoarcerea lor daca nu viata din morti….si timpul este aproape,vino Jeshua Ha mashiah noi te asteptam…

  6. Most Romanians understand some English, so hopefully this will be accepted. If you feel this is not appropriate then I will not enter any more post.

    This gilded chariot wheel was said to have been found lying on the bottom of the sea in the Gulf of Aqaba, and is used to prove that Israel crossed there. I believe the Bible and the miracles of the Bible, all of them! But there are reasons to doubt Ron Wyatt. People are asking legitimate questions in regards to this photo. “Why can’t we examine this chariot wheel?” “If he no longer has it, where is it?” “If it was left on the bottom of the sea, surely he would have marked the location from shore. Why not give this information so others can examine it?” “How do we know it was not the wheel of a ship’s helm or even a brass pulley that fell overboard?” (The picture has no ruler to indicate its size.)

    So, yes, I have seen the picture of the gilded chariot wheel, and I have also learned some things. This picture was taken by Ron Wyatt who claims to have also found a sample of the literal “blood of Christ”! And he said it only had “24 chromosomes” (46 is the norm), but no one is allowed to do any independent research on this blood sample. This is also the same person who claims to have found the “Ark of the Covenant”, and said he “gave” it to the Israeli government, but they deny this. He also claims to have found a very long list of other biblical artifacts.

    I am encouraged that you believe the Biblical account of the Exodus, and I thank you in advance for letting me post this!
    Garry

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: