Am auzit de nenumărate ori expresia atribuită lui Francis de Assisi: ”Propovăduiți tot timpul Evanghelia și, dacă este necesar, folosiți și cuvinte”. Superb joc al subînțelesului, zicerea atrage atenția la importanța unui stil de viață demn de eticheta de creștin, înainte de a-ți da în petic, vorbind despre o credință pe care n-o trăiești. Însă, trăirea Evangheliei și propovăduirea ei prin vorbire (”credința vine în urma auzirii”) nu trebuie să aibă un caracter alternant ci complementar. Nu se poate una fără cealaltă!
Într-una din marile expansiuni ale creștinismului de după Cincizecime, odată cu prigoana declanșată în urma uciderii martirului Ștefan, Fapte 8 relatează că ”toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei”. În loc să-și vadă de treburi, ”cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul”. Adică, au fugit de închisoare și chiar mai rău, dar au continuat să facă ceea ce i-a pus în acest pericol, adică să vorbească despre Isus Hristos.
Într-un caz anterior, între Sobor și apostoli are loc un dialog tranșant:
”Şi după ce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu niciun chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus. Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: „Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.” Fapte 4:18-20
Se subînțelege că unui creștin adevărat îi este în natură să vorbească despre Hristos. Altfel, dați-i o pereche de ghilimele…
Trebuie sa vorbim despre Christos chiar daca stapanirea ne spune sa tacem! In cazuri ca acesta, versetul acela „sa fiti supusi stapanirii” nu se aplica. Si nu se aplica nici atunci cand stapanirea ne interzice sa transportam mancare (zacusca 🙂 ) din punctul A in punctul B. Si ce tupeu la stapanire, dom’le! Ei care subventioneaza avortul si crima in clinicile de guvern, ei vin sa ne puna noua interdictii „sa nu vorbim, sa nu transportam mancare, etc.”! Rusine lor!
P.S. Cand ni se pun interdictii de felul acesta si vor sa puna mana pe noi, facem si noi ce-au facut primii crestini cu Pavel, cand l-au scos afara prin deschizatura zidului. Cu ajutorul Domnului,… „ne descurcam”. 🙂
Citind FA cap. 21 v:18-26 sunt de-a dreptul revoltat (se permite?) de „inspiratia” lui Iacov si a presbiterilor. Banuiesc ca s-au conformat si nu au mai predicat pe Hristos cel rastignit. Pavel cutreiera lumea cu evanghelia lui Hristos si cei din capitala asteptau ajutoare si dadeau comunicate (…animale sugrumate,….). Ma gandesc un pic la Vladimir Pustan si la CE al cultului penticostal.
Gândiți-vă cât vreți! Oricum, nu prea se potrivește…
Hei, stimate Han Cristian!!! Vezi ca ai luat-o putin pe aratura. Ceea ce s-a parut nimerit Duhului Sfant si apostolilor, nu era un ” comunicat ” , ci era o porunca de la Dumnezeu Tatal transmisa prin Duhul Sfant , pe care toti credinciosii trebuie s-o implineasca , inclusiv tu si eu.
28 Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie,
29 adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi!”
Deci pe viitor frate drag, nu mai scrie cuvinte nechibzuite, care nu sunt calauzirea Duhului Sfant. Roaga-te lui Dumnezeu sa te ierte pentru nechibzuinta ta. Iar cat depre problema cu zidul ( cetatii ), el nu facea parte din inchisoarea cetatii, ca sa-l incadram pe, apostolul Pavel , la evadare.
Nimeni nu a spus ca acea „greutate” (dupa biblie) sau sarcina nu trebuie purtata. Acea hotarare trebuia comunicata de aceea e si un comunicat.Cred ca va plac poruncile. Daca doar vorbim despre Duhul Sfant nu inseamna ca suntem si duhovnicesti.
Han Cristian,
acel text expus mai sus de mine, face parte din Evanghelie si Evanghelia nu este un comunicat. Sunt total convins ca, comentariul tau cu privire la ” comunicat „, exprima total altceva decat Evanghelia.
Deci, noi nu amestecam comunicatele oamenilor cu Evanghelia. Apoi ce facea apostolul Iacov in ce priveste ” comunicatul ” ( despre sange si dobitoace sugrumate ) , avea aceeasi valoare duhovniceasca cu, ceea ce facea apostolul Pavel, fiindca toate adunate la un loc formeaza Evanghelia.
Remus,
tu nu ai inteles ideea mea pentruca cred ca nu ai citit referinta biblica data da de mine (FA 21 ;18-26) si am vrut sa arat ca predicarea evangheliei lui Hristos (banuiesc) nu se mai facea corect in Ierusalim unde era apostolul Iacov. Sa dam valoare Evangheliei citind-o , intelegand-o si traind-o prin Duhul Sfant. Modul tau de adresare si recomandarile tale trebuie sa le ignor. Fi binecuvantat!
@ Remus
God Bless you Remus Ca intradevar chiar la noi romanii nu se mai cunoaste cuvintul lui Dumnezeu.Eram undeva si tinerii nostri mincau carne de vita care nu era all done si cind taiau curgea singe.Am intrebat pe unul dintre ei daca stie ca e pacat sa manince singe si se uita la mine ca la ceva strain.Nu a mai auzit asa ceva In biblie nu mai citeste si uite asa.
E si un advise pentru fratii predicatori sa vorbeasca in biserica si despre aceste lucruri.E spre folosul nostru.
Frate Remus, poate si pentru DRAGO, cam asa stau lucrurile la modul real.Acuma incep sa se arate realitatile care nu mai pot fi tinute sub pres.Cind va spuneam ca zona araba cu manevrele este praf in ochi nu m-ati crezut.Si de fapt inca nitica rabdare,mai ales ca noi crestini o avem.Urmariti materialul si in scurta vreme si urmatoarele.Nu este nici un dubiu cu privire la realitate:
Statele Unite vor trimite majoritatea flotei navale în Oceanul Pacific până la sfârşitul lui 2020
vezi articolul in HTML5
G.S. | 02 Iun 2012, 10:01
Statele Unite vor trimite majoritatea flotei navale în Oceanul Pacific până la sfârşitul lui 2020
Foto: uswgo.com
Statele Unite îşi vor trimite o mare parte din flota navală către Oceanul Pacific până la sfârşitul lui 2020, în cadrul unei noi strategii militare axată pe Asia, conform declaraţiilor de sâmbătă ale secretarului american al Apărării, Leon Panetta, din timpul unui summit în Singapore, relatează AFP.
Deciziile de a trimite mai multe nave către Pacific în paralel cu cea de consolidare a parteneriatelor militare din regiune, fac parte dintr-un efort „deliberat” destinat dinamizării rolului Statelor Unite într-o zonă vitală pentru viitorul lor, a declarrat Panetta.
El a menţionat că „până în 2020, Marina americană îşi va repoziţiona forţele de la o proporţie de 50 la sută în Pacific şi 50 la sută în Atlantic, la o proporţie de 60%-40% în favoarea Pacificului – incluzând şase portavioane, precum şi majoritatea navelor şi submarinelor”.
Marina americană are la dispoziţie 285 de nave, dintre care jumătate se află în Pacific.
Washingtonul îşi va mări numărul de exerciţii militare din regiunea Pacificului.
Panetta a făcut aceste declaraţii în faţa mai multor responsabili ai Apărării din regiune, în timpul unui dialog privind securitatea, din Shangri-La, un summit organizat de Institutul Internaţional pentru Studiile Strategice (IISS), cu sediul la Londra.
La începutul lunii ianuarie, preşedintele Barack Obama a prezentat noua strategie militară americană, care făcea din Asia prioritatea strategică, alături de Orientul Mijlociu.
Cu ocazia deplasării în Asia, Panetta i-a încurajat pe tinerii ofiţeri să-şi consolideze legăturile cu China şi să fie atenţi la puterea acesteia în regiune. Cheltuielile militare ale Beijingului au ajuns la aproximativ 100 de miliarde de dolari anul acesta.
„Armata chineză este în curs de expansiune şi modernizare. Trebuie să rămânem vigilenţi. Trebuie să fim puternici. Trebuie să fim pregătiţi să trecem peste orice greutate”, a declarat Panetta.”Dar cel mai important este să începem o nouă eră a cooperării în cea ce priveşte apărarea”, între Statele Unite şi ţările asiatice, a menţionat acesta.”
Si sa retineti, sunt primele materiale care nu mai pot fi oprite de la mass media.
Frate Mihail,
eu stiu ca orice cuvint care vine de la Dumnezeu se duce la indeplinire. Sa ma fereasca Dumnezeu sa doresc sa se implineasca descoperirile despre razboiul care urmeaza sa vina asupra pamantului, dar stiu totusi ca aceste descoperiri se vor implini la vremea lor.
Cred ca, in urma acestui razboi, planurile americanilor expuse de tine mai sus, se vor modifica.
Faceti-va rezerve de alimente si cele trebuincioase vietii , caci s-ar parea ca si Romania va atinsa de razboi. Si tare ma tem ca pentru oamenii de la Deveselu, vor veni vremuri grele. Mult nu mai este pina la declansarea acestui razboi pustiitor.
Ca să vorbești de hristos trebie mai întâi să ai cui.
Azi când lumea creștină o ias tot mai repede la vale,când se schmbă valorile creștine cu orice,a vorbi despre Hristos înseamnă ajutor din partea Bisericii măcar în mărturie.
Am ajuns în stadiul în care,dacă nu mai ai bcu cune vorbi,îăi păstrezi măcar conștiința ta.
În biserica mea ,creștin care cântă cot bla cot cu alții vinde băutuiră.
La construirea noii săli de rugăciune,s-a consumat bere.
Tineretul e formal.
Cu cine să ai părtășie serioasă,astfel încât să fugă și diavolul de noi.
A vorbi despre Hristos înseamnă să ai o viață curată.
Cunoațteți pe cineva care e așa,să mai stau și eu la taifas despre vremurile bune!
uUnde sunt creștinii despre care citim că au făcut atâtea?
Erau săraci,modești.dar curați și puternici.
Azin avem de toate și…no. coment
Mihaela
Mihaela, prea de tot. Cum adica.Lumea crestina o ia la vale? Asa o vezi sau o simti tu? Pai atunci te cred ca au consumat alcool. Mihaela, tu cred ca faci abstractie de 2 Timotei cap 3 si cap 4 cu 3 si 4. Dar mai sunt o multime de avertizari cu privire la vremile din urma despre care biblia spune „vor fi vremuri grele”.
Sigur ca asa este, dar tot biblia ne spune cum ne putem pregati ca sa nu cadem, iar daca vreunul cade dintr-odata, noi stim ca avem un sprijin extraordinar, singurul sprijin la Dumnezeu Tatal, Isus omul. Asa ca parerea mea ca a insira supararile personale si constatarile care de fapt sunt din biblie nu prea sunt de folos.
Si ca sa stii ca nu este chiar asa cum tu ai spus referitor la frati, ca toti ar fi o apa si-un pamint, nu este chiar asa. Eu, in adunarea mea ma frati deosebiti, care cauta pe Dumnezeu, care aduc inchinare sincera si glorifica pe Dumnezeu.Sigur ca da, fiecare cum poate, la unii li s-a dat mai mult, li se cere mai mult, la altii mai putin, asa ca mie si tie,si noua ni se cere mai putin. Deci si din acest aspect putem sa vedem ca Dumnezeu este bun si drept. Si bine am zis.Ca daca era intii drept, noi u mai apucam sa vedem bunatatea LUI.
Uite.Eu propun ca pentru o luna de zile,in rugaciune sa multumesti Domnului ca EL stie de ce ai tu nevoie si ca EL raspunde la rugaciunea ta. Tu il rogi si ii si multumesti pentru ceea ce prin credinta ai si primit. Apoi, peste o luna faci marturisirea sincera ,asa cum o va ingadui Domnul.Ce zici? Eu cred ca este de folos pentru noi crestinii sa ne cercetam tot timpul sa vedem daca mai suntem unde trebuie, si asa cum este scris in Galateni 6 cu 3, 4 si 5, dar pentru mine si tine mai ales versetul 4. Domnul Dumnezeu sa te intareasca si sa te tina in carul lui de biruinta.
Sora Mihaela,
Cunosc un crestin roman, proprietar de magazine, care cu toate ca are drept legal, nu vinde alcool, tigari, si lotto. Dupa cate stiu profitul ar fi aprox. dublu, dar nu o face din motive de constiinta. (ce nu-i bun pentru mine, nu-i bun nici pentru altii) Si toate asta in timp ce economia merge rau, si pentru a te mentine in business trebuie sa muncesti din greu.
Pe ici pe colo, Dumnezeu MAI ARE oameni…..
Sa aveti un weekend binecuvantat !
Cred ca Francis de Assisi avea dreptate – pentru ca a vorbii despre Cristos si a trai in felul lumii –batjocoresti numele lui ISUS . . Daca traiesti dupa cum i-ti cere Evanghelia vei deveni o persoana -curioasa- in fata oamenilor– cine esti omule de faci atita bine celor din jurul tau?? cum poti fi atit de respectuos?? cum tu zdentaros -inbraci pe altii ? Tu sarac fiind, dai hrana celor flaminzi –legi ranile si pui alifie?. Cine e stapinul tau? Atunci poti sa si vorbesti despre Evanghelie si despre Domnul Isus . Doar asa poti atrage la pocainta pe cei din lume.Oare citi astfel de pocaiti mai gasesti astzi ?
Mike,
a fi evanghelia deschisa pt vecnii tai, sau colegii de munca sau scoala, este adevarata evanghelizare;
pina nu va striga dragostea din noi, prin tot ceea ce facem…………..nimic nu va fi.
Elisa–Am un coleg de munca american -baptist-si mereu i-mi evangheliza urechile – dar la pauza de lunch time fuma fratiorul meu de zor??, un alt coleg de data asta roman- penti -i-mi spunea despre Isus si ca nu voi fi mintuit daca nu merg la bis. lui – sa despartit( doi copii) de sotie si si-a luat una bogata ??? Sora mea pocaita -penti- ma jefuit total in numele Domnului?? MA intrb ce -dragoste striga in acesti oameni?. God bless you
Mike,
Pădurea nu se admiră privind uscăturile…
Mike,
Pavel spune …..”daca o tineti asa cum v-am propovaduit-o, altfel degeaba ati crezut”I COR 15.
Nu cred ca ar trebui scaldati in apa cei care inca nu s-au nascut din nou.
Botezul trebuie sa urmeze dupa nasterea di nou, insa multi le confuna pe acestea doua;
un pastor renumit, ca sa zic asa…
pentru predica peste hotare, spunea „bagam in apa un drac uscat si scoatem unul ud”. 😦
Pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej tatal meu a chemat pe unul din vecini la o adunare la care se intalneau crestinii pe case in anii 1960; tata nu stia ca vecinul era informator de-al securitatii si acesta l-a reclamat imediat iar dupa cateva zile, tatal meu era ridicat de acasa, din familie, confiscate toate proprietatile si condamnat la 4 ani si jumatate de inchisoare politica. In anii aceia „vorbirea” despre Cristos se platea scump…
Din cauza ca am problema cu spatiul -Erata- ( mai ales) sa se citeasca la- Se pare ca si (mai ales) din aceasta cauza numele de pocait e batjocorit de nepocaiti . Blessing Gabi!!
Daniel –Tatal tau a avut binecuvintarea Domnului sa supravietuiasca inchisorii comuniste , pe tatal meu la-u ucis – probabil Dumnezeu a vrut sa-i scurteze timpul durerii. God Bless You
Drept Bro. Ionescu–daca ar arata si crestinii(chiar si)de la departare ca si padurea-verde umbrind uscaturile as da jos cu palaria –Ei apar– dar cind incepi sa-i cunosti bine( unii se descopere usor mai ales daca stie ca nu esti pocait) dau crezare Bibliei cuvintului Lui Dumnezeu– multi chemati –putini alesi. Si mai cred cu tarie ca , CIURUL Lui Dumnezeu e perfect .La biserica toti apar sfinti –incercati sa-i cunoasteti si in alte locuri.Doresc celor ce au intrat in apa botezului sa stea pe cale si sa ramina pe Cruise control al Lui Dumnezeu. Blessing
Mike , sint crestini nascuti din nou si sint crestini care nu sint nascuti din nou( dar care sint botezati in apa).
Nasterea din nou este o lucrare a Duhului Sfint care transforma omul intr-o fiinta noua.
Botezul in apa poate sa-l faca oricine si numele de penticostal poate sa-l primeasca pe baza unei cereri de membru.
Un lup poate sa-si schimbe blana , dar coltii niciodata.
Mike , tu ai avut de a face cu lupi in blana de oaie.
„Cea mai mare nedreptate făcută Duhului Sfânt este să vorbești despre El fără să-L fi primit! about 18 hours ago”
Am citit si m-am pustanit putin, adica m-am crucit. Cum este posibila o asemenea afirmatie? Pai in aceasta situatie, daca cele afirmate sunt valabile, eu cum mai cer ,cum mai staruiesc pentru botezul cu Duhul Sfint daca nu pot vorbi despre Duhul Sfint?
Expresia insa suna bine din punct de vedere filozofico-teologico-stintific. Mai avem putin si vom afla ca adevarul este n umai atunci cind vorbim ce ni se cere. Nimic nou. am mai trait asemenea momente cind ni se spunea in „deplina libertate” TU CIND VORBESTI CU MINE SA TACI. Probabil ca o fi vreo legatura.
Sa fiu iertat ca nu am gasit un alt spatiu pentru postare, dar nu m-am putut abtine sa nu-mi manifest nedumerirea.Sau poate ca inteleg gresit ca de atitea ori.Cine poate stii?
Eh, oricine poate vorbi, că nu-l doare gura! Dar ca să ne explice cineva cum stăm cu darurile și botezul Duhului Sfânt, cum că nu mai sunt, se știu ei cei la care m-am referit, că nu le mai tac blo-gurile…
Daca nu mai sunt daruri, nu mai este nici Daruitorul,
insa pe Hristos cind L-am primit prin nasterea din nou,
am primit si Duhul Sfint, niciodata nu sunt despratite cele TREI PERSOANE.
Il putem primi separat pe Hristos Domnul?
Cred, baptista fiind din „intimplare” omeneste ;
in TOT ceea ce spune Cuvintul, inclusiv in daruri si in lipsa denominatiunilor, care , fiecare,confisca cite ceva din Cuvint,.
Daca ar fi sa aleg acum o denominatiune, . 🙂
as alege
tot pe Hristos.!
si mi-ar fi drag sa nu mai existe atitea denumiri omenesti
pentru harul de a fi copiii Celui Preainalt.
HI Gabi– Acum stiu de ce e asa scumpa brinza bade Gavrila. Te rog sa-mi raspunzi- cine il determina pe om sa se pocaiasca si sa faca botezul? Eu dau un caz–nepotul ca sa se casatoreasca sa botezat(fortat de tatal lui – aici eu nu-l condamn pe el, ci pe tatal lui) Dar in cazuri normale ? si daca raspunzi ca Duhul Domnului la miscat si sa predat –atunci intervine problema –am jurat credinta nesilit de nimeni si nu unui om oarecare, ci Lui Dumnezeu .Aici nu prea pricep eu problema. Adevarat ca se incepe in patru labute dar laptele trebuie schimbat in hrana TARE. Se pare ca lupii au ramas tot la corasta, la dinti de lapte–nu sint periculosi pentru pocaiti maturi dar fac ravagii(debusoleaza pe unul ca mine, prostut- ma iau si eu ca oaia dupa celelalte oi chiar daca sfirsesc su(mai ales)b rotile trenului) in cei ce nu cunosc indeajuns .Se pare ca si din aceasta cauza numele de POCAIT e batjocorit de nepocaiti
dvs v-ati scos, ca sunteti pastor si va e f usor sa faceti asta. probabil va spuneti ca dvs predicati tot timpul evanghelia. oarecum corect. ar fi si mai corect daca v-ati duce s-o predicati celor din afara bisericii, unde e mai greu. atunci poate v-ar urma mai multi exemplul. 😉 pana atunci, sunteti doar pastorul cu sfaturile. 😀 bune.
tin minte un pastor american care a venit la noi la biserica, si care spunea ca el si-a propus sa spuna evanghelia unui anumit nr de persoane intr-o zi. ca urmare, iesea pe strazi, in parcuri, etc sa vesteasca evanghelia. stima si respect; mi-ar placea s-am macar a cincizecea parte din ravna lui…
Un pastor care ar zice că face acest lucru ar fi acuzat că (prea) se laudă…