LA SPARTUL TÂRGULUI

Deci, ce s-a întâmplat în ultima vreme? Multe și… puține.

John Piper a vizitat România. Bucuroși nevoie mare că a devenit laleaua neagră a baptiștilor americani, încetând să mai fie… cesaționist, penticostalii i-au strigat ura, fără să-și dea seama că au degetele pline de cerneală. De fapt, curentul anticalvinist început de reputatul și regretatul Adrian Rogers a cuprins denominația Southern Baptist, spre marea mirare a corifeilor MacArthur și Stanley. Oricum, sindromul de encounter care a trepidat pe paginile evanghelice oficiale afirmă vizita lui Piper ca fiind sindrofia anului.

Michael W. Smith a concertat la Timișoara. Decât un stadion gol, mai bine o biserică plină, iată principiul pe care îl putem învăța de la una dintre cele mai reprezentative vedete ale muzicii creștine contemporane. Personalitatea lui Smith este dintre cele mai plăcute, o seamă din muzica lui este bună și foarte bună, dar nu îmi poate scăpa spiritul de concertist cu care a crescut pe plaiurile ccm-ului american, de unde și alunecările în scena de lumini, figuri, chiote și nebuneli.

QUO VADIS (chiar, încotro?) cu premii pentru muzica creștină românească nu este elementul meu. Moftul român înflorește… americanizat!

Alegerile? Am spus tot ce nu aveam de spus, AICI.

Concluzie finală:

Sunt tentat să cred că vremea marilor evenimente comunitare, naționale și carn(av)ale va apune cât de curând. În ciuda valului pe care organizatorii lor pretind că (încă) sunt, viitorul aparține bisericii locale. Orice proiect durabil, eficient și echilibrat își clădește fundamentul pe această structură. Caravanele sunt comete care apar și dispar pe cheltuiala naivilor. Creștinismul se bazează pe travaliul consecvent al bisericilor, nu pe evenimente!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

18 răspunsuri sa “LA SPARTUL TÂRGULUI”

  1. Daca, intr-adevar, „viitorul apartine bisericii locale” – o biserica sanatoasa si duhovniceasca, atunci la aceasta idee subscriu si eu! Si mai cred intr-o stransa colaborare a bisericii locale cu biserici asemanatoare din alte localitati, atata vreme cat principiile Sfintei Scripturi sunt respectate reciproc. Altfel…, fiecare cu parohia lui!
    In ce privesc „spiritul de scena si entertainment” in care un crestin nevegheator poate aluneca foarte usor, raman totusi la convingerea ca Christos le-a avut si pe acestea in vedere cand ne-a vorbit despre nasterea din nou. Dar daca se considera ca „spiritul de scena” este o necesitate in vestirea Evangheliei, atunci e bine sa stim… 🙂

  2. „Creștinismul se bazează pe travaliul consecvent al bisericilor, nu pe evenimente!”
    Da frate pastor, ce ati spus aici este un comentariu foarte matur. Domnul Cristos a garantat doar Biserica ca nu v-a fi biruita de portile locuintei mortilor. Sunt de acord ca fratii nostrii evanghelici au inceput sa traiasca prin evenimente, mai ales cei tineri. Domnul sa intareasca lucrarea din biserici mai departe.

    Paul Dan

    • „…travaliul consecvent al bisericilor…”;”…Cristos a garantat doar Biserica…”;”…sa intareasca lucrarea din biserici…:;

      Din aceste trei paragrafe si contextul cum le-ati pus reiese ca nu e nici o diferenta dintre …biserici si …Biserica!

      Oare asa sa fie?

      • Bine macar ca mai sunt organizate si conferinte anuale cu dari de seama, fanfare si coruri de tot felul, exact cum ne-a lasat scris si Dl Isus.

  3. Eh… un pic de istorie .. caracterul anticalvinist a inceput 🙂 cu ereticul Palegius, a fost dezvoltatat de semi-ereticul Arminius, continuat cu Charles Finney din care sa nascut Oral Roberts, Benny Hinn , Hybels, Osteen, Bell, Hagee si restul sleatei de rataciti.
    Adrian Rodgers is a „Johnny come lately” 🙂

    • Exista o miscare continuationista destul de mare in ultimii 10-20 ani intre Calvinistii conservativi (?carismatici) dintre care si Piper face parte.

      M-am bucurat sa aflu acest lucru.

      Printre ei este si Wayne Grudem autorul manualului de „Systematic Theology,” cel mai folosit manual de acest tip la ora actuala. Si unii din aceasta miscare care accepta darurile Duhului si profetiile au contribuit la ESV Study Bible, una dintre cele mai bune, daca nu cea mai buna Biblie de Studiu.

    • Bine spus, Gabi. E interesant sa compari urmasii. Asta ar trebui sa dea de gandit multora care blameaza calvinismul.

    • Gabi, nu cred ca e corect sa-l faci pe Charles Finney egal (parintele) acelui shir de pastori, predicatori,tele-evangh. Si David a fost parintele lui Roboam, lui Abiam, lui Asa, lui Iosafat, Ioram atc. E o mare diferenta intre om si om, chiar daca s-ar parea ca apartine aceleiasi „linii genealogice.” Dea Domnul sa se mai ridice oameni ca C. Finny.( bineinteles ca romanii i-ar gasi „sac cu probleme”, vorba lui „ioan 8” )

      • Frate Matasaru , romanii nu au cum sa-i găsească nod in papura , ca cei mai mulți nu știu cine e( cu toate ca unii îi folosesc metodele)
        Americanii i-au găsit probleme… Si încă probleme mari

        http://www.mtio.com/articles/aissar81.htm

        • Frate Gabi, nu-mi spune multe de americanii care gasesc „probleme”.(la Charles Finney) Un pastor presbiterian din NY a spus despre o tanara care a parasit biserica, devenind o prostituata, ca ea totusi va merge in cer pentru-ca nu-si poate pierde „mantuirea”. Am aflat ca acolo unde a lucrat si predicat Finney, si acum dupa atatia ani oamenii sunt diferiti. (in sens bun) Nu cred ca a gresit cand a spus ca „ceice se considera credinciosi SI TRAESC in pacat, sunt ca si cei de afara” ( ceea ce de unii este considerat erezie) Cand vreau sa ma conving de spiritualitatea unui predicator, ma uit cat de sfinti sunt oamenii care-l asculta. Cei ce-l ascultau pe acest predicator (C.F.) paraseau pacatele lor, si aveau „frica de Dumnezeu”,ceea ce intalnim destul de rar in zilele noastre.

  4. Piper: daca evanghelicii romani ( cei de frunte) ar fi scultat cu atentie la excelenta predica pe care John Piper a prezentat-o in sala palatului ” Don”t waste your life” poate ar incerca si ei la rindul lor sa nu isi mai iroseasca viata „church hopping” de-a lungul si de-a latul Europei in cautare de € ( care in curind ,oricum se pare ca vor fi imposibil de gasit pe batrinul cotinent )

  5. Michael W Smith… stadion gol
    John Piper/Messengers sala palatului plina inauntru si pe afara
    Morala? Oamenii sint dornici de Cuvintul Lui Dumnezeu si de muzica serioasa, cu mesaj.
    Unul a avut o scena cu lumini , artificii, instrumente
    Ceilalti au avut o scena goala, numai ei impreuna cu Cuvintul.
    A fost de ajuns
    Lumea serioasa e satula de artificii.
    Poate-poate organizatorii conventilor noastre vor invata ceva de la laleaua neagra, sa mai taie din tombole, spectacol, costum Armani si fuste St. Johns ( un set ptr. fiecare program, cind vin la hotel zici ca se muta… 🙂 )

    • @ Gabi Bogdan
      Oamenii sint dornici de cuvintul lui Dumnezeu si de muzica serioasa.Chiar asa sa fie.?sa nu fi fost curiosi.

      dar ce spui cind cineva cinta o cintare in biserica or conventie si pune si un video in timp ce cinta De unde mai vine asta.hai inteleg pe youtube,dar si in biserica?

  6. Quo Vadis: O creatie ( in parte) (..)
    Nu demult ofereau o carte a „pastorului femeie miel in piele de lupoaica, Joyce Meyer „, pe gratis
    Mai bine imparteau ceva carti de Joseph Smith , ca era tot una… 🙂
    Se pare ca teologia nu este un punct forte pe acolo 🙂

  7. Le-am separat sa fie mai usor de moderat 🙂 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: