PROEMINENȚĂ ÎN (NE)CUNOȘTINȚĂ DE CAUZĂ

Loviturile (justificate sau nu, mai puțin contează) pe care le primește noul partid de guvernământ din România dovedește încă o dată că în jurul puterii se dă și se primește. Atât acuzația de plagiatură împotriva actualului prim ministru cât și condamnarea fostului prim ministru sunt (justificate sau nu, să spună doctorii în lege) apărute în acest context al discreditării reciproce a beligeranților. Nu-i plâng, n-au fost ei mai delicați în acest joc de care pe care.

Aceasta îmi spune mie că atunci când are un anumit grad de vizibilitate, în orice domeniu, orice persoană devine ținta cercetărilor stăruitoare ale detractorilor. Un schelet oricât de mic, cu cât mai mare cu atât mai bine…

Câteva avize amatorilor (și la propriu și la figurat, puteam liniștit să zic figură) de politică (inclusiv bisericească, fiindcă și dacă nu o facem noi, ne-o fac alții…):

1. Înainte să accepți o poziție cât de cât relevantă (începând de la consiliul comunal, comitetul bisericii sau… blogger) trebuie să știi că alții vor scrie/citi/comenta/auzi despre tine vrute și nevrute, în cunoștință sau nu de cauză; chiar dacă acuzațiile care ți se vor aduce ar fi minore, nefondate sau chiar ridicole, trebuie să ai stomac pentru brutalitatea procesului; toți avem slăbiciuni, dar fii conștient că fiecare dintre ele va fi exploatată;
2. Dacă ai în trecut lucruri despre care nu vrei să știe nimeni, stai cuminte la locul tău (dacă sunt, precis se vor afla, nu-ți face iluzii, întotdeauna vei avea un dușman suficient de motivat să-ți umble pe urmele de demult);
3. Dacă nu-ți pasă de tine, nu uita că îți târăști familia, comunitatea și, iată, chiar națiunea prin dulapul urât mirositor al trecutului tău;
4. Există un instinct natural al omului de a o lua pe scurtătură, minimalizând pe moment gravitatea acțiunilor sale, fiind șocat mai târziu să vadă ce-a ieșit; deci, evită scurtăturile, chiar și atunci când îți iei un doctorat (vei fi mai respectat fără el decât să-l ai șifonat);
5. Dacă chiar există lucruri pe care le-ai făcut, de care îți pare rău și totuși dorești să fii implicat în viața publică, ori spune-le tu înainte să le spună alții pentru tine, ori fii pregătit cu explicații foarte clare și bune (nimeni nu îți va acorda circumstanțe atenuante), ori fii gata să le recunoști și să-ți împachetezi imaginea și poziția sau ce va mai fi rămas de ele;
6. Ai grijă cu cine te împrietenești sau te asociezi, pe cine și cât lauzi, cui dai dreptate și în cine ai încredere;
7. Pune răul înainte 🙂 ! Decide dacă ți se merită…

Unii vor spune că îi descurajez pe oameni să se mai implice în ceva. Sigur că da! Oricând se vor găsi suficienți doritori care să vrea să fie și să facă cineva/ceva! Dacă se vor gândi de două ori înainte să se apuce, cu atât mai bine pentru toată lumea. Pentru că nu (a)vizez în primul rând domeniul politic ci pe cel religios. Cu o asemenea mentalitate vom fi scutiți de oameni imorali, incompetenți și/sau indolenți care să ne facă de râs mai târziu.

Și, ca să ajung unde mi-am propus, eu cred în puterea lui Dumnezeu de a transforma vieți! Cred că Dumnezeu va face excepții în dreptul unor oameni pe care îi va lua de jos și de departe și se va folosi de ei. Dar nu cred în adolescenții din bisericile noastre care își bat joc de părinți, de biserică, de societate și de ei înșiși, cunoscuți ca unii care se bălăcesc în noroiul păcatului, droguri, tutun, alcool și imoralitate și, după ce se satură de mizerie, descoperă că ar avea o chemare specială în lucrare. Dacă chiar ar fi chemați la așa ceva, atunci să se vadă o înzestrare specială, atât de specială încât să depășească… specialul celor care și-au văzut cuminți și pocăiți de treabă. Da fraților, semne și minuni!

Altfel, cum au avut papagal să vrăjească prin baruri, ei schimbă doar subiectul… Mai târziu ne trezim cu surprizele. Dacă dușmanii noștri muncesc din greu la discreditarea noastră, cât de cuminte credeți că stă diavolul și demonii săi?…

Știți ce mă deranjează cel mai tare? Știind ei că îi cunosc oamenii ce fel de poame au fost, astfel de tineri ne bagă degetele în ochi cu mărturii de genul ”uite ce rău am fost și uite ce-a făcut Domnul în viața mea…” Nicio problemă, dar asta spunele-o particular tinerilor care sunt într-o situație ca cea în care ai fost tu însuți, nu crea impresia greșită că dacă nu ți-ai fi făcut de cap nu ai avea mărturie. În public, mărturia celor ce slujesc ar trebui să fie că s-au păzit neîntinați de lume! Dacă au venit din lume, ”cele vechi s-au dus”, dar în cazul copiilor crescuți în case de credincioși, lucrurile sunt ( sau ar trebui să stea) altfel!