OBIȘNUINȚA, OBICEIURILE ȘI OBȘTESCUL

Ascultându-i pe unii predicatori, ai crede că viața de credință ar trebui să fie o aventură continuă, un palpitant perpetuum mobile, un carusel al ieșirilor din comun. Atunci când mergi din parcare (sau de la stația de tramvai) până în sanctuarul bisericii, ar trebui să fii cuprins de o trepidație sfântă, întrebătoare, în așteptare de surprize. Oare ce se va întâmpla astăzi la adunare?

Ceva timp în urmă, am întrebat pe un tânăr care vorbea rău de tot de rău bisericile românești: ce nu-ți place la noi. Aveam ceva bănuieli, dar nici prin cap nu-mi trecea ce mi-au auzit urechile. Se săturase săracul de monotonia programelor noastre: cântare în comun, rugăciune, cor, solo, fanfară, duet, grup, orchestră, cor mixt, poezie, cor de fete, solo, cor bărbătesc, cântare în comun, text, predică, rugăciune, două și chiar trei ore.

Dar, mă nedumerii eu, la americani cum este? Păi worship (cântare în comun), rugăciune, predică, iar worship, rugăciune, gata o oră și jumătate. Iar întreb, dar worship, ce-i aia? Aaa, două, trei, patru, chiar cinci cântece unul după altul. Daaa? Deci, recapitulez eu, la americani este cântare în comun, cântare în comun, cântare, în comun, cântare în comun, cântare în comun, rugăciune, predică, cântare în comun, cântare în comun, cântare în comun, rugăciune și gata. Palpitant!

Pentru cine crede că îmi bat joc de frații americani, nu-i adevărat! Concluzia mea a fost și este aceeași: fiecare cu monotonia lui! Pentru un român, nu i se merită să plece de-acasă (jumătate până la o oră pe drum dus și încă pe-atâta întors) pentru câteva minute de worship, predică, worship. Americanul consideră (cu mentalitatea eficienței în care excelează) că nu se merită efortul de peste săptămână – repetiții, repetiții, repetiții – pentru câteva minute Duminica. Oricum, la grămadă n-ai cum să te faci de râs…

Dar, nu vă faceți iluzii, obișnuința, obiceiurile și obștescul (și început și sfârșit) sunt și românești și americane în spațiul responsabilității și seriozității. Chestiuni de genul (pe românește) ”bună dimineața”, ”cum sunteți”, vă simțiți bine”, hai să facem ceva nou, țineți-vă de mână, săriți într-un picior și dați-vă peste cap” au de-a face cu sindromul de grădiniță spirituală, nu cumva să se plictisească drăguții de ei până vine grișulețul.

Discutând cu câțiva mari amatori de americanizare, îmi reproșau (nu că nu folosim limba engleză, nu ne-au condamnat niciodată pentru acest lucru fiindcă că este din belșug) că la români sunt prea multe reguli. Și, am încercat eu timid, la americani nu sunt? Ca să aflu, auzi, că au cursuri de membrie de vreo șase luni, că după ce dau examen sunt primiți, că se angajează să dea zeciuiala (la biserică) în fiecare lună, că dacă nu le convine ceva zboară cu tot cu fulgi drept la adunarea generală a nimănui, care nu are loc nicăieri, unde își pot spune toate păsurile, din moment ce nu-i aude nimeni.

Cât privește cântăreții își fac stagiatura ca ușieri, respectă reguli drastice de prezență, punctualitate și supunere, lucruri pe care dacă doar le sugeram la noi la români, eram considerați… dictatori. Acolo e mare organizare, vezi bine… De predicatori nu e nevoie decât, poate, în stradă, să-i aducă audiență, uneori de la noi, de la români, preacuviosului american.

Eu sunt ok cu toate acestea! Un singur lucru cer: să recunoaștem că obișnuința, obiceiurile și obștescul sunt tot atât de americane pe cât sunt de românești. Doar… altfel și altele. Adică, o chestiune de gusturi. Și gusturile… nu se discută, iar eu rămân cu ale mele, ok?

”… cântare în comun, rugăciune, cor, solo, fanfară, duet, grup, orchestră, cor mixt, poezie, cor de fete, solo, cor bărbătesc, cântare în comun, text, predică, rugăciune, două și chiar trei ore” punct și de la capăt!

Un pastor american care ne-a vizitat cu ceva timp în urmă biserica îmi șoptea pe înfundate la amvon, traducere fidelă: să nu vă schimbați, să nu vă luați după noi! Știți de ce la noi nu MAI este așa? Nu pentru că am hotărât, ci pentru că nu mai avem cu cine! Eu m-am hotărât să-l ascult cât timp mai avem cu cine!

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

7 răspunsuri to “OBIȘNUINȚA, OBICEIURILE ȘI OBȘTESCUL”

  1. Frate Cristi, ăstora nu le mai place nimic! De bisericile române s-au săturat, se duc la americani (dacă se duc), dar americanii nu dau doi bani pe ei! Se întorc din nou în bisericile române cu o falcă-n cer şi una-n pământ şi vor schimbări! Mai mult, aţâţă părinţii împotriva conducerii bisericii şi tulbură pacea cu mofturile lor! Dar de venit la rugăciune nu vin, la vizite de bolnavi nici atât, s-au scârbit de serviciile divine în limba română, s-au săturat şi de cele în limba engleză, iar unii din ei consumă substanţe şi şi-au pierdut de mult virginitatea. Dar duminicile cică sunt „plini de duh” – gură mare, ochii peste cap, mâinile pe sus, „şterg parbrizele” şi mişcă din şolduri.
    Aveţi dreptate cum a-ţi spus în articol că „eu rămân cu ale mele…”! A avut dreptate şi Gabi Bogdan în comentariul lui de la articolul anterior. Ăştia la predică – chiar în engleză fiind – sunt „tufă de Veneţia”! Un boşorog fără seminar şi fără predici schiţate cu puncte şi sub-puncte le improvizează pe moment mai bine decât ăştia cu listele lor cu tot!
    Şi mai au pretenţii la a fi „unşi în slujbă”? Să-i ungă cine vrea……..cu Nivea! 😀 😀 😀

  2. BISERICA VIRTUALA

    Generaţia nuă (N generation) ureşte religia dar iubeşte pe Isus. Aceasta înseamnă că nu are nevoie de biserică dar are nevoie de Dumnezeu. In secolul trecut vechea generaţie avea nevoie de biserică dar nu avea nevoie de Dumnezeu, astfel în numele lui Dumnezeu s-au săvîrşit cele mai teribile crime de biserica catolică. Pentru a-şi satisface dorinţa după Dumnezeu generaţia nouă (N generation) se refugiază din bisericile penticostale romîneşti în biserici americane şi din bisericile americane în biserica virtuală pe internet.
    De aici încolo tinerii noştri au părtăşie numai cu fiinţe bidimensionale (plane) adică virtuale. Pentru a trece înapoi în lumea reală tridimensională mai au nevoie de încă o dimensiune în plus care se numeşte dragoste. Cînd ne lipseşte această dimensiune dragostea atunci toţi trecem în lumea virtuală sau în lumea (internetului) blogurilor. In această lume avem seminarii, pastori şi biserici care nu sînt altceva decît copia bisericilor reale. La acest nivel nu mai există membrii în biserică ci numai vizitatori pe internet.
    Dacă nu sîntem mulţumiţi la acest nivel trecem la nivelul următor unde ne creem biserici după plac la fel ca şi gheimurile ( jocuri electronice). La acest nivel bisericile nu mai au copii în lumea tridimensională ci sînt bivirtuale – reale la nivelul doi.
    Incet, încet biserica se transformă într-un joc religios, de aceea generaţi nouă N generation spune: „Urăsc religia dar iubesc pe Isus”

  3. Frate pastor, va inteleg durerea, multi dintre tineri pleaca la…americani. Asta nu e doar o problema locala…Se intampla pe intreg orizontul romanesc penticostal din America. Intrebarea care se pune este: De ce pleaca acesti tineri din bisericile noastre? Raspunsuri poate nu avem inca… Am doar cateva pe care le cred ca pot fi cauza dar intradevar motivele sunt mult mai multe… Unul din motive poate fi doar dorinta acestor tineri de a „intelege” clar mesajul in limba care pentru multi a devenit „limba materna” acestia fiind nascuti in familii romane aici in America… De aceea sunt nu putine biserici romane de aici care alterneaza mesajul si…in limba engleza, pentru acesti tineri, si de fapt pentru toti tinerii care se simt mai in largul lor in limba engleza…Puteti sa ma contraziceti daca doriti, dar cred ca asta e adevarul #1. Apoi, tinerii mai pleaca din bisericile noastre satui fiind de „rigiditatea’ ce o vad la modul nostru, romanesc de a critica vestimentatia lor…Da, multora le place sa mearga la biserica mai lejer, chiar in blue jeans…Din cate stiu eu, in multe biserici romane penticostale, lucrul acesta e aproape imposibil, doar atunci cand se intalnesc intre ei…Ei, chestia asta cu condamnarea vestimentatiei la romanii penticostali e o mostenire veche de care nu ne putem lasa in 10-20 de ani de America…Poate dura mult…pana intelegem ca de fapt noi cei ce tinem de asta cu amandoua mainele…poate suntem exagerat de rigizi…Nu, nu vreau sa generalizez spunand ca generatia asta „tulbura linistea or consuma substante” daca sunt doar cativa intre ei care procedeaza asa… Eu vreau sa cred ca Dumnezeu va scoate din generatia asta tanara, pe care multi dintre noi o vedem decimata, dar Dumnezeu poate sa scoata un Iosua, un Caleb, care sa stea in slujba Domnului pana la capat, fiind folositi de El nu numai pentru a intoarce generatia mai „veche” de romani din America la Cristos dar si pentru a o ajuta pe generatia tanara sa stea linga Dumnezeu, in Casa Lui, unde sa se adape la ape line, cristaline, nedogmatice din Cuvantul Lui.

    • Frate Daniel Medre,
      ceea ce spuneți dvs. am înțeles și eu acum vreo… 25 de ani.
      Am fost printre primii care au introdus în biserică reformele pe care le descriu în continuare.
      Am introdus predici în limba engleză și m-am străduit din răsputeri să o învăț la nivelul la care să pot predica destul de liber. De asemenea, am promovat mulți tineri și i-am motivat să predice.
      Am introdus școala duminicală în limba engleză.
      Am introdus serviciile speciale de tineret de peste săptămână în limba engleză.
      Am fost printre primii care am acceptat grupuri de laudă și închinare prin cântare și tobe.
      Consider că am credibilitate în ce privește acest subiect.
      Ceea ce am constatat a fost că nu limba engleză a fost motivul care îndepărtează unii (din fericire nu foarte mulți) tineri de bisericile noastre. Avem și vom continua să avem limba engleză. Dar suntem biserici românești și trebuie să ne păstrăm specificul etnic, altfel dispărem și ajungem toți (la) americani, ceea ce, dacă asta doresc tinerii, pot avea și acum fără să ne desființeze pe noi prematur.
      Cât privește vestimentația, nu subscriu. Generația tânără suferă de non-conformism, care este răzvrătire împotriva autorității și care nu le dă dreptul unei închinări primite de Domnul. Și la americani sunt (alte) reguli și pe acelea știu să le respecte spunându-le bună organizare. Respectul față de Casa Domnului este implicit respect față de Dumnezeu. Trebuie făcută o diferență între maidanul de joacă și locul de închinare, nu?
      Eu am fost și sunt un mare iubitor al tineretului, dar consider că acum îmi voi manifesta această iubire prin a le spune adevărul și a-i îndemna la pocăință de care au mare nevoie. I-am susținut când erau opresații bisericilor noastre, dar acum când unii dintre ei au devenit opresorii bisericilor noastre, le voi sta împotrivă (doar acelora, nu tuturor).

  4. Foarte rar gasesti romani care merg la americani si sa fie si membri acolo la acele biserici.EI merg asa sa nu le stie nimeni viata,In general le place mai mult ca se imbraca cum vor si nimeni nu le are treaba.Nu merg ei sa dea zeciuiala No Way.

  5. In viata particulara cat si in viata de credinta este normal si bine sa ai obiceiuri, atat timp cat acestea sunt bune si utile. Vai de cel ce nu are obiceiuri bune! In veci nu va mosteni viata vesnica cel ce n-are obiceiuri bune. Daca noi criticam ceva la unele culte sunt acele obiceiuri si traditii rele, nebiblice. In multe biserici dn nefericire s-au distrus obiceiurile bune! Nu mai e nevoie de rugaciune, incepem programul la 10! Si multe altele….

Trackbacks/Pingbacks

  1. 10 postări în Top 100 WP (29.06.2012) « Romania Evanghelica - 29 Iunie 2012

    […] Vasile Oprea e victimă Facebook (crestintotal.ro) 12. ObiȘnuinȚa, Obiceiurile Și ObȘtescul (popaspentrusuflet) 16. Adevărata față a Islamului (lascaupetru) 35. Plec (iar) la Cambridge […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: