SHARIAH ȘI TAQIYYA

Before we “shake your hand” in responding to your letter, we ask forgiveness of the All-Merciful One and of the Muslim community around the world. (Înainte de a ”da mâna cu voi” ca răspuns la scrisoarea voastră, ne cerem iertare de la prea milostivul și de la comunitatea musulmană din întreaga lume.)

Citatul este din Documentul de la Yale, în întregime AICI. Sunt multe alte amănunte care mi-au izbit privirea în mod neplăcut, între care și faptul că l-au numit pe Mahomed profet, fără să specifice mincinos, dar nimic nu m-a deranjat mai mult decât pasajul de mai sus. A cere iertare de la allah (dumnezeul islamic) înseamnă a-l recunoaște ca ființă, a-i atribui statut de dumnezeu și a-i valida dreptatea.

Apostolul Pavel le scrie corintenilor:

”…ştim că în lume un idol este totuna cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt în adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”), totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile, şi prin El şi noi. Dar nu toţi au cunoştinţa aceasta.” ”Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc Neamurile jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii.” 1 Corinteni 8:4-7, 10:19,20

Ceea ce nu înțeleg aceste capete luminate este îngăduința coranului de a minți pe infideli cu scopul de răspândire a legii shariah, forma de guvernământ politic promovată de islam. Această permisiune se numește taqiyya (prefăcătorie) și o putem observa în diplomația țărilor arabe și/sau musulmane. Recent, un mahomedan radical a fost ales ca președinte al Egiptului. La vedere se distanțează de organizația cu vederi teroriste pe care a condus-o, dar purtătorul său de cuvânt afirmă că lumea arabă va avea capitala la Ierusalim.

Documentul de la Yale nu este aducător de reconciliere și nici nu va apropia cele două lumi una de alta. Tot ceea ce urmăresc imamii este să adoarmă vigilența opiniei publice vestice (despre care au învățat că este determinantă în politica externă a oricărei administrații) până când se vor simți destul de puternici să-și arate adevărata față. Achiziționarea de arme nucleare de către cele mai radicale regimuri arabe nu poate fi decât un fapt îngrijorător.

Cele mai mari minciuni despre islam, minciuni pe care mulți în lumea liberă au ajuns să le creadă sunt că islamul este o religie a păcii, că Dumnezeul iudeilor și creștinilor este unul și același cu allah și că se poate ajunge la mântuire și fără Hristos, prin intermediul altor religii, cum ar fi islamul bunăoară. Acestor aberații le-au căzut victime capete luminate și chiar fețe religioase proeminente. Această înșelăciune este promovată agresiv de rețelele de știri, tributare corectitudinii politice.

Nu cred într-un mod radical de a răspunde provocărilor religioase islamice. Sunt împotrivă să ardem cărțile altor religii. Nu cred în cruciade. Consider că islamul este, potrivit știrilor parvenite din țările islamice, o religie muribundă. Furia ei este cu atât mai dezlănțuită iar spiritul de capitulare al acestor creștini cu atât mai nejustificat. Consider semnarea acestui document ca o lepădare de credință.

Iată câteva secvențe interesante despre miturile crezute de unii cu privire la islam: