DE CE COSTĂ LA CONVENȚIE

Sunt multe motivele pentru care eu consider convențiile ca fiind cele mai importante evenimente ale comunităților române penticostale din diaspora. Au loc anual în SUA, Canada, mai multe țări din Europa și Australia. Nu voi enumera aceste motive acum și nu mă refer în particular decât la cea care are loc pe continentul Nord-American. Am primit o serie de mesaje cu întrebarea de ce se percepe un cost de participare, de ce costul de participare este cât este și ce se face cu banii.

Pentru că am organizat două astfel de evenimente, cred că pot să ofer câteva lămuriri.

Mai întâi, totul costă. Pentru a acomoda prezența câtorva mii de persoane, sala trebuie să fie pe măsură. Nu există săli pe măsură decât în incinta centrelor de conferințe și convenții. Facilitățile, sistemele audio-video-lumini, personalul de logistică și security impus de sindicate, toate acestea adună sume destul de mari care nu pot fi puse în spatele unei biserici locale, fie ea și organizatoare. Colectele benevole ajută dar nu acoperă aceste costuri. Mă mir de cei care plătesc să meargă în vacanțe, la concerte de tot felul, unii chiar la conferințe de orientare în cariera pe care și-au ales-o, dar atunci când este vorba de convențiile și conferințele noastre, ei se miră de faptul că… costă.

Încă nu am auzit de vreo biserică locală care să se îmbogățească de pe urma convenției, deși nu cred că ar fi tocmai greșit ca după jertfele de un an ca totul să meargă bine, Casa Domnului să rămână în câștig și nu în pierdere.

Pastorii, chiar cei care fac parte din Consiliul Spiritual al Convenției nu sunt scutiți de aceste costuri. Bine, am auzit și critica absolut ridicolă că suntem în centrul atenției, vedete la scenă deschisă și alte asemenea dulcețuri. Sincer, nu mai pricep nimic. Cei care își închipuie și detestă asemenea atrocități ce-ar dori? Cine să predice, cine să conducă serviciile convenției, cine să cânte, sau dacă toate acestea sunt atât de detestabile, ce să facem la convenții? Iar dacă nu le place, cine îi obligă să vină? Iar dacă cei ce vin cu miile se bucură de această lucrare frumoasă, cu ce-i deranjează aceasta pe cei care nu vin? Când am organizat convențiile din Reading, Pennsylvania și Chicago, participanți necredincioși sau din alte denominații ne-neoprotestante au venit cu bucurie și nu am auzit să se supere careva că a trebuit să plătească. Oamenilor civilizați și cu un dram de inteligență le este ușor să înțeleagă de ce este necesară această contribuție de participare.

Sunt unii care au decăzut atât de mult în spiritul refractar al suspiciunii încât își închipuie că nimeni nu mai face vreo lucrare spre slava lui Dumnezeu, ca mărturie pentru oameni și în folosul comunității, ci doar pentru propria imagine. Probabil își închipuie că toți sunt… ca ei înșiși.

Se poate ca printre noi să se fi strecurat și dintre aceia care fac lucrarea Domnului din duh de ceartă sau slavă deșartă, dar cine sunt cei care îi judecă pentru lucruri care țin de conștiință? Și chiar în cazul acesta, spunea Pavel, bine că Hristos este propovăduit.

Televiziunea Credo se zbate de câțiva ani buni să producă programe și să le transmită gratuit milioanelor de români din întreaga lume. Sunt oameni scumpi care și-au sacrificat posesiunile și veniturile lor, muncesc pe salarii de nimic până la ore târzii și nu se gândesc la altceva decât cum să facă să răsune Evanghelia în toate orașele și cătunele compatrioților noștri. Dar aceasta costă. Atunci apar criticii care nu pricep de ce trebuie să plătească pentru niște DVD-uri (dar cele cu filmele lumii le cumpără fără probleme de la magazin) sau să se facă vreo colectă pentru această misiune. Unii nu pricep că lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de spațiu și resurse pentru a funcționa.

Pentru toți cei care nu înțeleg de ce trebuie convenții, conferințe, misiuni, evanghelizări, vă rugăm frumos: dacă nu ajutați și nu vă pasă de acestea, măcar lăsați-le în pace. Nu vă costă nimic… ba mai mult, vă este spre bine. Cum ar fi să vă treziți luptând împotriva unor lucrări pe care le susține Dumnezeu?

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

24 răspunsuri to “DE CE COSTĂ LA CONVENȚIE”

  1. Cine nu intelege asemenea costuri ori n-a avut niciodata casa, sau sa fi fost responsabil de cheltuielile asociate de intretinere, utilitati, samd, ori nu poate face legatura cu asemenea cheltuieli la o scara mai larga. Sau poate sunt obisnuiti sa primeasca totul de-a gata iar ei doar sa-si dea cu parerea daca-i bun sau nu-i bun.
    Acasa, la magazin, la office/lucru, la scoala, la biserica (sa nu uitam), de fiecare data cind deschizi o usa, activezi un intrerupator, deschizi un robinet… ceva se uzeaza sau se consuma. Intreaba un janitor la ce se gandeste cand cineva impinge usa cu mina pe geamul de la usa? Cineva trebuie sa stearga acele urme… Pana si un obiect care sta degeaba undeva untr-un colt nu sta acolo pe gratis. Pentru acel jumatate de metru patrat platesti taxe in fiecare an…
    Bineinteles ca este o balanta in toate si nu ne punem acum sa taiem coada la pisica. Putem face diferenta intre a folosi ceva sau a risipi. Apoi poti folosi ce vrei si cit vrei (pina este), dar nu uita sa fi responsabil pentru tine (macar). Daca cineva tot are probleme cu distinctia dintre a folosi si a risipi, i-ar prinde bine sa-si inchirieze un RV, sa mearga undeva „dry camping”, sa vada cum e sa faci baie cu un galon – maxim doua – de apa, Sa folosesti aceasi incapere mica si pentru sufragerie, si bucatarie, si dormitor… Si astea inca sunt conditii de lux. Poate fi si mai rau, si nici aia nu-i pe gratis… Apoi cand vi acasa zici ca esti in palat. Citeodata e mai usor sa-ti dai seama de valoarea unui lucru, atunci cind vezi opusul sau contrastul.

  2. In cadrul acestor conventii ar trebui sa aibe un loc important organizarea activitatii misionare. Ar trebui nominalizat, sponsorizat si trimis macar un misionar (cu familia daca o are) in cadrul fiecarei conventii. Sa fie trimis in zona Olteniei pt macar un an sau in alta parte a Romaniei. Nu cred ca costurile ar fi atat de mari. Activitatea de misiune trebuie mai bine organizata. E o parte importanta a Bisericii.

    • ”Sa fie trimis in zona Olteniei pt macar un an.”
      Va asteptam cu drag.

      • ce misiune in Oltenia..OOO, acolo nu poti merge cu masina scumpa americana, ca nimeni nu mai crede ca esti pocait;
        ori se pocaieste sa aiba si el una la fel. 😉
        s-au dus menonitii cu niscaiva alimente, scoase dintr-o masina, in care credeam ca is in avion, asa fain ma simteam,
        nicio zduncinatura, macar produsa de o pana de gaina,ramasa-n drum, nu simteam. ))))

  3. Dar toti pastorii de prin lumea intreaga e normal sa fie suportati financial sa vina la conventie ,de catre bisericile locale?

  4. E adevarat ca totul costa,dar intreb, se merita?as vrea o analiza pertinenta incepind cu viziunea si pina la insemnatatea spirituala a unor evenimente de genul acesta!!nu voi accepta inrudirea cu episoadele vechi testamentale!e cu totul diferit!!!

  5. Super spiritualii vor gasii nod in papura si cind ajung in rai….daca ajung,,,,

    Eu de fiecare data cind ma duc la o conventie intilnesc cunostinte pe care nu le-am vazut de ani de zile…vizitez orase …ascult predici bune… ceva muzica de calitate… cumpar carti… cd-uri

    99$/night, 25$ intrarea… ptr. cel putin 12 ore de program/spectacol/slujba… ieftin… foarte ieftin….

    Ma distrez de minune cind romanasii vin la hotel cu intreaga garderoba dupa ei….
    de la moda anilor 70 la skinny jeans si la tocuri de 8″….

    Sa nu mai vorbim de posete .. my oh my… valoarea posetelor cred ca ar platii conventia, cazarea si mincarea ptr. toti participantii…

    Se merita… de toate ptr. toti…

  6. Cum zicea si Tani, ar trebui lucrat un pic mai mult la viziunea acestor Conventii ca sa nu devina doar simple servicii asemanatoare celor din Biserica.

  7. Conferinta pentru femei cu Paula White. 20.000 de participante. S-a estimat o cheltuiala de 3000$ per/femeie. Total ? 60.000.000 $$$

    Frate Ionescu !!! Haideti sa fim oameni seriosi !!!

      • Stimate Pastor Cristian Ionescu, Conferința cu Paula White a avut interes spiritual sau financiar? S-a căutat dezvoltarea financiară sau spirituală?

        • REPET: Paula White este divorțată, acuzată de comportament cel puțin ușuratic (dacă nu și imoral) etc. Nici nu intră în discuție. Depinde unde aplicați principiul. Și Iuda s-a lamentat că se puteau face multe pentru săraci cu banii de pe mirul turnat pe capul Domnului. Convențiile noastre? Ar putea și dorim să fie acel mir care Îl îmfumusețează pe Domnul Hristos!

      • Santem oameni seriosi frate Ionescu, daca nu facem risipa. 60.000.000$ cheltuiti sa asculti o femeie, care pina la urma a, ajuns si in divort, asta este lipsa de inteleciune in a , folosi resursele financiare !!! Si asta este valabil si pentru alte intruniri inutile ale crestinilor, care in loc sa faca ceva util cu banii care se cheltuie, ii rispesc pe calatorii fara rost.

        • Paula White este divorțată, acuzată de comportament cel puțin ușuratic (dacă nu și imoral) etc. Nici nu intră în discuție. Depinde unde aplicați principiul. Și Iuda s-a lamentat că se puteau face multe pentru săraci cu banii de pe mirul turnat pe capul Domnului. Convențiile noastre? Ar putea și dorim să fie acel mir care Îl îmfumusețează pe Domnul Hristos!

    • Remus, fa-ma sa inteleg. Sa fim seriosi cind vorbim de Paula White sau de 60 milioane dollari?Nu de alta, dar daca vorbim de Conferinta femeilor,cam avem ceva lipsa la seriozitate.Citind biblia nu prea pot crede ca Domnul Isus este bucuros ca a ajuns sa fie si capul femeii nu numai a barbatului. Si este bine sa fim exacti in aprecieri, ca vorbim despre invatatura, nu?
      Vezi tu Remus, facem ce facem si iar ajungem la zonele mai firbinti. Si cred ca atita timp cit nu se respecta cele scrise ci se interpreteaza nevoie mare , lucrurile merg asa cum se vede.
      Se face mare uz de „egalitate” fara sa se recunoasca faptul ca Domnul Isus s-a rugat si spunea sa fim facuti una, asa cum este EL cu Dumnezeu Tatal. Dar frate Remus. Acest UNA nu inseamna nicidecum EGAL ! EL nu a socotit aceasta ca ceva de apucat! In versiunea engleza este mai direct folosit cuvintul . Cornilescu foloseste expresia „ca ceva de apucat”.Asa era la vremea lui si bine era daca vrem sa intelegem.
      Asa ca hai la Conferinte. Nu conteaza a cui, ce tema, important este vorba lui Gabi Bogdan.Mai intilnesti o cunostinta, mai spui o rugaciune, mai asculti cite ceva , mai cumperi o carte, un CD, si cite si mai cite. Si sa nu uiti ca de la anul viitor vor fi doua asemenea ocazii. Pe coaste. Iar daca sunt la date diferite(cum mi s-ar parea normal) ce te faci europeanule sau australianule, sau de ce nu, americanule sau de pe ce continent vei fi?

      • @ Mihail
        Ehehe Conferinta lui Paula White le place si fratilor romini ca si ei in timpul conventiei au o conferinta a femeilor Mai bine zis a surorilor.Asta e un inceput care va ajunge curind si la o Conventie a femeilor romince.

        • Frate Josif, cu riscul ca imi mai aprind o data paie in cap, dar sincer, vina ne apartine noua barbatilor.Si si mai rau este de cei din frunte. Pai daca este scris ca femeia sa intrebe sotul acasa cu privire la ceea ce are nelamurit, ce cauta sa se adune separat? De ce isi sfideaza „capul” a carui cap este Domnul Isus?
          Neascultarea frate Josif. Dar sa nu uitam ca aceasta functioneaza in ambele tabere. Femeia , daca a vazut ca barbatul se lasa tot mai moale si mai fara activitate, sigur ca cineva trebuie sa ia initiativa. Si cine este cel mai aproape de barbat ca sa simpta momentul? Cine are metodele de convingere cele mai adecvate pentru barbat? Raspunsul: FEMEIA !
          Dar ce iti este ca se ridica dupa exemplu mamelor si tineretul. Vor separat program de adunare, vor si ei conferinte de tineret( au fost deja o gramada) fara sa vada ca de fapt activitatile lor sunt coordonate si manipulate de catre cei care ne fac si noua aceste programe. Si uite asa, in vremile din urma, concesie dupa concesie ne arata ca 2 Timotei 3 este pe cale sa se infaptuiasca. Nu mai conteaza cine sustine pe cine, ce filozofi explica sau nu emanciparea femei( care cu mici exceptii poate fi numita si altfel, ma refer la neascultare)
          Si ne mai minunam ca nu se traieste curat crestineste.Pai fara REGULILE biblice cum se poate trai?
          Nu stiu daca ai citit, dar cred ca da, postarea unei romince focoase care se lega de fr pastor Petrica Lascau legat de mama Domnului Isus, Maria.
          Pai ce spune Domnul Isus despre mama si fratii lui? Cine sunt acestia?
          Intrebare: prin felul nostru de vietuire ASCULTAM noi si IMPLINIM noi Cuvintul lui Dumnezeu?

          • Mihail , Iosif….
            Bine spuneti … locul femei este in bucatarie desculta (…)
            „Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este diaconiţa Bisericii din Chencrea;”
            Auzi scolo . diaconota… Se pare ca femeile sau emancipat inca de pe vremea lui Paul….. 🙂

          • Frate Bogdan, sigur ca orice slujba este binevenita.Ma gindesc ca daca faci o asemenea „manevra” cu mine sau ma gindesc cu placere si la Remus, riscul este ca sora Fivi sa paraseasca unitatea de lupta si inchinare.
            Profit frate Bogdan sa iti dau si o veste buna.Si o pot folosi toti fratii care vor participa la Conventia Seattle 2012.
            – pentru invitatii neevanghelici crestini sau pentru orice alti atei care or fi ei pe lumea aceasta, daca ii aduceti la Conventie, intrarea este GRATIS! Ca tot au fost plingeri ca participarea costa. Deci platesc numai cei care sunt ai Domnului Isus in formatie evanghelica. DECI SE POATE DA NAVALA CU CIT MAI MULTI INVITATI. Daca ajung cu ajutorul Domnului prin preajma, ma gindesc ca ar fi bine sa instituim un premiu pentru cine aduce musulmani, mahomedani si recuperam sumele de la teologi, filozofi si filfizoni.Ar mai fi o sursa si consilierii care incaseaza onorariul orar de la fraeri nostri, dar despre acest subiect mai sunt necesare consultari.
            Domnul sa te binecuvinteze sa ai numai bucurii ceresti.

  8. PS> Frate Bogdan, abia acuma am aflat ca in anii mei de militarie am fost „diacon” adica am slujit la masa mai marilor nostri (cu toate ca am avut si colegi moldoveni si olteni), am asigurat administrativ taberele de aplicatii ale colegilor cu armament, munitie, echipamente … (pot dovedi cu poze) si cite si mai cite slujbe nu am facut pentru ca treaba sa merga bine, iar „specialistii” sa se poata concentra la scopul unitatii noastre.
    Si cum ma gindesc ca adunarile de crestini din vremile sorei Fivi aveau in ingrijire sute de vaduve, orfani si batrini fiecare, sigur ca da, slujba ei de diaconita era de mare pret pentru cei din fruntea poporului. Har si pace

  9. @ Gabi
    Cine a spus ca locul femeii e numai in bucatarie desculta …… Doar spuneai si tu ca si pe la conventii cu tocuri de 8 cm…skinny jeans etc.
    Stiu de diaconita Fivi si sint de acord sa fie o sora aleasa de biserica in aceasta slujba.Dar slujba de diacon e sa slujeasca la mese nu la predici si conferinte speciale pentru femei Ca de fapt la conventiile rominesti nu ajung surorile de rind ci doar floarea fainii.Ehh vrei sa mai scriu nu are rost.God bless you

  10. Gabi, nota 10 la UMOR ! (si nu numai…)

  11. Daca nu sunt barbati (spirituali, capabili, etc) care sa faca o anumita slujba in Biserica (grup de credinciosi), sa o faca o femeie capabila. Si Debora a fost judecatoare pe vremea ei. Decat sa dormim cu totii si vrajmasul sa-si semene neghina lui, mai bine sa apere cineva ogorul, fie ea femeie sau barbat.

Lasă un răspuns la cristianionescu Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: