29 august 2012 
Articolele recomandate în postarea Divertismentul și Biserica au stârnit ceva reacții, cum că ar fi o nouă lovitură împotriva muzicii (și/sau) generației tinere. Nicidecum! S-a vrut un simplu test al închinării noastre.
Confuzia cu privire la ceea ce este închinarea nu a fost niciodată mai încurcată. Muzica, rugăciunea, părtășia… ce este de fapt închinarea și ce înseamnă să te închini cu adevărat?
Ca să te închini corect trebuie mai întâi să fii închinător în duh și în adevăr. În duh înseamnă în interior înainte de a fi în exterior, iar în adevăr înseamnă în exterior ca și în interior.
Care este testul? (IN)DEPENDENȚA! Relația fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu trebuie să fie atât de intimă și puternică încât să nu depindem de nimeni și nimic pentru a fi închinători. Lucrul fără de care nu poți să te mai închini este nu mediul ci obstacolul închinării tale.
Atunci când nu dorința prezenței lui Dumnezeu și a Trupului Său, Biserica, adunarea sfinților, ci dorința de divertisment te atrage către locul de închinare, lucrul acesta ar trebui să-ți dea de gândit. Mă gândesc de multe ori cum ar reacționa frații și surorile din biserica noastră dacă la un serviciu divin aș spune că doar vom sta fiecare la locul lui două, trei ore, în tăcere, meditând la jertfa Domnului Isus și la felul cum noi Îl onorăm prin viața noastră de zi cu zi… (Frații și surorile de la Elim să fie pe pace, nu e cazul 🙂 )
Când marii oameni ai lui Dumnezeu au fost închiși pentru credință, izolați, privați de modul de închinare obișnuit, ei au fost și mai aproape de Domnul!
Consider că, din când în când, fiecare din noi avem nevoie de o examinare a sincerității și calității închinării noastre. Menirea acestor articole era tocmai aceasta. Revolta unora care s-au supărat de parcă le-ar fi luat cineva jucăriile, s-ar putea să dovedească o prea mare dependență de ele…
POPAS PENTRU SUFLET 
Aici cred că merge lângă postarea aceasta binevenită și realistă (dacă suntem sinceri) concluziile de la partea a III a: (Ar fi bine să le citiți pe toate și apoi să păstrați și aplicați la viețile voastre ce este bun indiferent de consecințe):
Concluzie
Pasiunea şi emotivitatea sunt adesea, prea uşor, confundate în biserica modernă. Viaţa creştină are parte de tot felul de emoţii: bucurie, pace, încântare, dragoste, regrete, durere, îngrijorare, etc. Credinţa noastră nu e doar pentru minte, e şi pentru inimă. Drept rezultat, e bine şi potrivit să dorim experienţa spirituală. Problema e că mulţi creştini nu fac deosebirea dintre entuziasmul pentru Dumnezeu şi manipularea clipei. Divertismentul poate părea închinare; distracţia se poate deghiza în bucurie; stimularea firii poate fi percepută drept întâlnire cu Divinitatea.
O parte a problemei pe care o avem astăzi este că din revoluţia dragostei libere (adică droguri, sex) a anilor 1960 a răsărit o dorinţă de nestăvilit după experienţe. Experienţa s-a urcat pe tron şi îşi latră ordinele în faţa unor supuşi care şi-au pierdut răbdarea într-o lume lipsită de sens. Dacă nu putem înţelege viaţa, dacă până la urmă viaţa nu are nici un sens, atunci cel puţin ne putem face de cap. Dacă te face să te simţi bine, poate nu e corect ce faci, dar cel puţin e mai bine decât nimic.
Din nefericire, această atitudine (numită postmodernism de cei cărora le place să eticheteze orice), s-a furişat şi în biserică. Şi creştinii vor o experienţă care să-i facă să se simtă bine. Această dorinţă a devenit atât de dominantă încât adevărul ocupă din ce în ce mai mult o poziţie inferioară faţă de timpul petrecut într-un mod plăcut.
Ce ar trebui să facem? Mai întâi, ar trebui să fim întotdeauna conştienţi că Cuvântul este autoritatea noastră, nu experienţa. Adevărata plăcere în Dumnezeu ar trebui să izvorască din adevărul biblic. Apoi, ar trebui să privim cu atenţie Psalmii. Vom vedea cum scriitorii lor au fost îndrăgostiţi de Dumnezeu şi plini de entuziasm pentru El. De exemplu, în Psalmul 36:7-9 citim: Cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. Se satură de belşugul Casei Tale, şi-i adapi din şivoiul desfătărilor Tale. Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina. Găsim aici un om (David) care îşi găseşte bucuria în Domnul. El nu e preocupat de lucrurile exterioare; nu inventează sentimente; nu este interesat de crearea unei dispoziţii. Pur şi simplu, el meditează la Dumnezeu iar inima lui de-abia poate cuprinde ceea ce vede. Aceasta e experienţa spirituală după care ar trebui să tânjim.
Tanar fiind, pe la inceputul anilor `80 cantam cu multa inflacarare ” adu-ti aminte de-a mea silinta cum pentru cauza Evanghelie´am luptat si voi lupta…” Cata ipocrizie si neadevar! Dar eram sincer!!! 🙂 Asta era „inchinarea” noastra.
Acum impreuna cu baietii mei tineri, cant cantari simple din trei -patru cuvinte;
„Tu esti sfant!…. Le repetam de multe ori si niciodata nu-i deajuns.
Aceste cantece il au pe El in centru, considerand ca e vrednic de aceasta.
Iertati-ma ca acum am spus experiente si nu idei din Cuvant.
Ca tot veni vorba de cantari… Spunea Tozer: Crestinii nu mint, ei doar canta minciuni…
Spuneam recent intr-un loc: „Daca ar fi sa mai iau dupa ce ati cantat as putea spune ca nu am mai intalnit asa crestini adevarati”… Au cantat cantari de genu: „Mi se topesc oasele de dor dupã Tine, Iar ochii-mi plâng neîncetat.” dar culmea, nu avea nimeni lacrimi.
Sau mai cantam noi: „Suntem gata ca sa ne jertfim” si ne uitam dupa cel/cea care intra in sala cu intarziere.
Nu cer sa schimbam cantarile ci sa ne schimbam noi. Ca vai cate promisiuni facem fara macar sa avem habar!
Cinta fratii bogati, dar si ceilalti”Doar o coliba aici jos imi ajunge”
aur si argint n- am in casa mea. 🙂
. 😦
Este inaltator sa repeti o fraza ca „Tu ești Sfânt” căci conține o adâncime pe care noi oamenii nu o putem înțelege (Isaiah 6). Si mie îmi plac cantarile poreclite 7/11 (7 cuvinte repetate de 11 ori) dacă conțin asemenea cuvinte.
Din nefericire, la noi in America in ultimii 10-15 ani următoarele fraze sunt la moda in lauda si inchinare, repetate la infinit:
„I want you”
„I need your touch”
„I long for your embrace”
„I will pursue you”
Observati cum umanismul a infiltrat mesajul inchinarii? Omul a devenit centrul intr-o lucrare care trebuie sa fie Christo-centrica.
Fr Chris,
cum se explica acest lucru, ca pastorii stau la catedra am vrut sa scriu, amvon deci, si asculta orice?
„Te vreau”
„Am nevoie de atingerea ta”
„Am mult timp pentru imbratisarea ta”
„Te voi urmări”
ESTE BLASFEMIE!
Deci Satana dicteaza cuvintele ???????????????
Si stiu ca pastorii sunt primii raspunzatori , ca nu fac nimic pentru Casa Domnului, acceptand transformarea ei in pestera de tilhari.
Consider cintare adevarata:
Aaaa, nici asa, Tu Esti sfnt..Tu ma ierti, Tu ma iubesti..si iar si iar, pe melodii ucigatoare, te apuca lesinul daca asculti multe;
nu e Apa Vie, ci călîe.
Si nu au niciun mesaj.
Cinta o sora tinara te iubesc, te imbratisez, dar nu se stia pe cine, ca nu reiesea despre cine e vorba.
Avem cintari exceptionale, avem imnurile crestine,
in vremea de azi nu se mai face muzica,
e doar o imitatie; la fel si in lume.
Ascultam la radio o muziciana , care se mira cum de se comun cintece fara mesaj si fara melodie.
Frate Ionescu,
citind studiul realizez ca de fapt eu stau intr-o casa care arde si nu imi pasa nici de mine nici de copii, batrani si alte persoane ce nu pot salva pentru ca sunt bolnave sau dorm. Aceasta este indiferenta nu pot sta asa sa vad cum totul se mistuie, se pierd vieti si nimeni nu face nimic, nimeni nu este gata sa plateasca pretul doar strigam unul la altul si ne pierdem vietile noi si ai nostri… fac apel catre dumneavoastra si catre alti care pot face cate ceva sa treaca la fapte caci incepem sa semana cu politicieni, vorbe fara fapte. Un prim pas ar fi, cainta, postul si rugaciune ca dumnezeu sa ne elibereze si sa ne intareasca pentru a merge drept pe cale si al doilea pas important ar fi publicarea acestor studii sau a altora asemanatoare in revista Cultului „Penticostal” din România si apoi o intalnire cu toti pastori, lideri de inchinare pentru studiu, meditare si rugaciune iar apoi sa se ia hotarari sanatoase inradacinate in cuvantul lui Dumnezeu caci altfel ajungem sa fim tratati de Dumnezeu precum batranul Eli datorita faptului ca a tolerat pacatele si intinarea lucrari lui Dumnezeu savarsita de cei doi fii ai sai. Dumnezeu nu tolereaza compromisul sau viata duplicitara asa ca a sosit timpul sa ne desteptam ca altfel ne inselam singuri…
Propun doar cu acordul vostru primul pas pentru cei ce scriem si citim comentarii sau am citit studiul sa alegem o zi in care sa postim si sa ne rugam pentru eliberare, vindecare, restaurare si putere de discernamant in a merge drept pe cale prin practicarea unei inchinari adevarate.
Frumos gând frate Ioan, îmi doresc ca Domnul să vă asculte și să vi se îndeplinească dorința.
Domnul să vă însoțească!
De subliniat:
„Lucrul fără de care nu poți să te mai închini este nu mediul ci obstacolul închinării tale.”