VACCINAREA – ETICA MEDICALĂ ȘI CREȘTINISMUL

Ceea ce conține un vaccin m-a interesat prea puțin până acum. Doar de curând am început să am rezerve conspiraționiste. Înțeleg că printre alte substanțe obținute din viruși, microbi și chimicale, specialiștii folosesc și material genetic, chiar celule de copii avortați.

Sunt foarte curios ce părere au medicii noștri și cât de periculoase pot fi vaccinurile, dincolo de beneficiile presupuse. Nu mă refer doar la aspecte de ordin medical. Mă interesează și etica amestecului genetic în mediul sanguin și repercursiunile acestor operații în dezvoltarea identității unui individ.

Pentru documentare puteți accesa și AICI, deși un simplu search pe Google cu specificația truth about vaccinations poate oferi o bază largă de informații, bineînțeles mai mult sau mai puțin merituoase. O formă interesantă de cerere de scutire de vaccinări pentru copii AICI. De asemenea, un interviu interesant mai jos:

About Cristian Ionescu

Pastor Elim Romanian Pentecostal Church Chicago, USA

26 răspunsuri to “VACCINAREA – ETICA MEDICALĂ ȘI CREȘTINISMUL”

  1. Subiectul este unul pasionant pentru foarte mulți, si atunci când emotiile o i-au înaintea ratiunii adevarul nu se mai afla pe primul loc. Nu exista tratament sau intervenție medicală perfecta. De aceea situația trebuie analizată in termeni de risc vs beneficiu.

    Marea majoritate a informațiilor de pe YouTube si siteurile laice cu privire la vaccine sunt distorsionate si chiar pline de minciuni… Pe amandoua părțile ale argumentului, pro/contra.

    Așa s-a ajuns ca unii sa spună ca copiii sunt avortati ca sa producem vaccinuri. O informatie distorsionata, devine headline… Ce sa faci, așa se promovează agenda unora.

    Cât despre etica genetica, acesta este un subiect foarte vast. Spre ex nu putem grupa transplantul de maduva (bone marrow) cu cloning. Dar in prezent nu cunosc intervenții medicale genetice pentru boli care afectează identitatea unui individ. Probabil in viitorul îndepărtat.

    • Chris
      You have access to the same facts as hundreds of other doctors who clearly show the dangers of vaccines. You dont need YouTube to get the facts. All you have to do is go to the CDC website. All the vaccine ingredients are right there. As a Christian , if you knowingly inject your kids with vaccines developed with aborted fetus tissue, then I’m sorry to say but you are practicing a cherry picking type of Christianity. You can’t be prolife on one hand and in the same breath say vaccines are ok. It’s like saying you agree with marriage the way the bible defines it but you also agree with gay marriage. You can’t have it both ways. You are either 100% pro life or you are automatically pro choice if you vaccinate. It’s that simple

      • First of all, welcome to this forum and God bless you Luci.

        Second, I will not enter into a back-and-forth polemic with you on this issue because your comment is not objective, and is boiling with emotion to the point where you are even infusing theology regarding my religion into it.

        Suffice to say that I studied the relevant facts in medical school and beyond, and I can tell you that the anti-vaccinationists and their dozens of websites are distorting the truth, misrepresenting facts, and in some cases flat out lying.

        • Manuela ~faith-hope-love~ Răspunde 7 Septembrie 2012 la 8:28 PM

          Hi Chris,

          I don’t doubt anything you’re saying with regard to people distorting facts. However, when hundreds of millions of dollars are at stake, I don’t think that most of us can or should put 100% trust in drug companies to not distort facts either, nor are they always going to know the long term effects when they come market. With doctors we must also exercise an appropriate and healthy skepticism in researching and make our healthcare decisions. For example, I would bet a larger than you would deem acceptable % of doctors who prescribe drugs like Viagra don’t tell their patients how many deaths they cause (i.e heart attacks).

          So as Christians, it seems to me we have two concerns: 1) the benefits vs. risks of the treatment and 2) the ethics of the treatment. From your perspective, where should we go for information to address these concerns? You might suggest a quality doctor, which presents the same problem. Where do we get the information to evaluate if the doctor we have is giving us quality advice?
          I know you are a doctor and have integrity, so I would appreciate and respect your opinion on this topic.

          • Manuela, due to the sharp rise in autism in the last 15 yrs, the immunization issue has become very heated with pro and contra arguments. This has also spilled onto other areas of medical care particularly involving drug companies and their profits. All I can tell you is that you have to find a recommended doctor who you trust, and you have to weight the risk vs benefit vs alternatives to any medical intervention.

  2. Orice crestin care stie acest adevar despre vacinuri si inca Mai vacineaza copii isi compromite serios umblarea lui cu Dummezeu. De oare ce Dummezeu spune sa nu omorii. Si noi ca parintii Asa usor aceptam faptu ca injectam copii nostril cu vaccine facute de o industrie care foloseste tesut de copii avortati. Very very sad. Sa nu Mai vorbim de alte aspecte periculoase a vaccinelor. In biblia mea este un verset care spune feritiva de orice se pare rau. Doar trebe sa ti se para ca e rau. Si trebe sa ne ferim. Cu siguranta vaccinele se califica.
    For the record, eu nu imi vaccinez copii deloc. Zero. Si sunt totii perfect sanatosii. Si am si constiinta impacata cu subiectu de copii avortati pentru vaccine industry.

  3. Sa inteleg ca daca ne-am vaccinat copiii am cazut de la credinta ? Adica, vaccinand copii ne-am lepadat de Christos si trebuie sa ne predam iar si sa ne botezam iar, si …
    Astept niste lamuriri de la vreun pastor, sa stiu pe unde sa apuc.

    • Botezul e UNUL SINGUR si nu are un rol atunci cind pacatuiesti,
      doar la adventisti, ar avea. 🙂
      Facem dupa incredintare si daca citim ce este vaccinul, cit e de toxic si ce urmari secundare are, cerem si LUMINA.
      M-am speriat cind mi-a spus o sora doctorita ce efecte secundare majore avea vacinul ultim care s-a facut cind cu „epidemia”(probabil provocata de gripa porcina combinata cu cea aviara)
      In Rom, medicii care nu au vrut sa vaccineze, au fost amenintati ca vor fi dat afara;
      dar cunosc doctori care au aruncat vaccinul si au declarat ca l-au facut.
      In general vaccinurile s-au facut dupa ce o boala anume a fost deja eradicata, ca poliomielita si altele.
      Am citit o marturisire a unei persoane care a lucrat la un astfel de institut de cercetari, in USA ,spunea ce grozavenii contine, pina si par de animal au gasit in substantele detsinate prepararii vaccinului.
      Facem dupa cita credinta avem, daca credem ca Dumnezeu ne apara copii de orice boala si vor avea doar aceea pe care El o ingaduie, nu mai introducem in organismul lor toate smecheriile nocive, a celor care au unic scop, BANUL si poate si al doilea:decimarea.

  4. Informatiile care circula pe internet legat de vaccinuri sunt mult exagerate de adeptii teoriei conspiratiei. Pentru cei al caror domeniu de activitate nu este medicina este destul de greu sa discearna adevarul. E ca si cum ai da pe google „durere de cap” si ai ajunge mai mult decat convins ca ai cancer.
    Vaccinurile au insemnat un progres major pentru societate, a scazut incidenta tuberculozei, a fost eradicata variola, nu mai vorbesc de hepatite cronice si alte boli care in trecut reprezentau probleme majore. Bineinteles ca numai Dumnezeu a dat intelepciune oamenilor sa ajunga la asemenea progrese. Insa, ca orice medicament, exista si reactii adverse sau conditii improprii de manipulare care sa dea rezultate mai putin satifacatoare. Si bineinteles ca se folosesc celule umane/animale la prepararea vaccinurilor, este nevoie de un mediu de atenuare care sa reduca virulenta tulpinii (mai ales la cele virale).
    Nimeni nu obliga o femeie sa avorteze, nu zic ca etic sa fie folosite astfel de celule, dar daca nici o femeie de pe pamant n-ar avorta sigur s-ar gasi alte cai. Pana una alta, decat sa-i arunce la gunoi mai bine fac ceva bun din ce mai ramane.
    Asa ca o ultima idee, respect parerile contra, atata timp cat sunt sustinute stiintific. Nu cred ca doamna care afirma atat de vehement ca nu-si vaccineaza copii i-ar conveni sa-i aduca acasa tuberculoza de exemplu.. Dar fiecare cu casa lui pana la urma…

  5. If you ask a regular doctor about vaccination they will give you a lot of reasons for giving the kids vaccines, but if you do a lot of reaseach which are not lies, like Cris said then you will never vaccinate your kids again. I stop vaccinating my kids when I learn about vaccines and what is in it and my kids are doing great. A lot of kids at school that are vaccinates are sick all the times and mine never misses a day of school. It is not the vaccines that make a person healthy it is how you take care of yourself and God is our protection.

  6. This debate will never end. The truth is that the media, the conventional medical community and the pharmaceutical industry will never tell you the whole truth about vaccines. It’s not in their interest to. It’s all about the mighty dollar. There is plenty of factual data and plenty of studies that show vaccines to be more detrimental than beneficial. I know some of you will ask me to reference those studies. If you care som much about the facts you will find them yourselve’s just like I did.Another huge misconseption is that vaccines irradicated diseases such as polio and chicken pox. If we look at the statistics of these diseases and when the vaccines were introduced, the diseases were already 90% eradicated. Vaccines had nothing to do with the 90% reduction. The truth is that it’s not just the aborted fetus issue that should concern us as christians. Its also the toxin issue such as MSG, monkey oragans, mercury and other crazy things like that that are part of the vaccines. This is not a conspiracy at all. All you have to do is read the data presented by the CDC itself. It’s out there. No secret. But the media and medical community downplay all these ingredients as „no scientific study proved them to be dangerous”. HELLO???? I dont need a scientific study to tell me that injecting monkey organs, mercury and aborted fetus tissue is dangerous for the human body. Let’s not kid ourselves. I know Chris and I will disagree on most of what I said. But the facts remain the facts. Vaccines were not made to benefit humanity. They are a plague to mankind. It’s a modern plague from Revelation.

    • Good to see you here Ollie. I just want to reiterate that vaccines DO NOT contain aborted fetal tissue. That is a misrepresentation of the scientific facts.

      How can you say that vaccines are an apocalyptic plague? Wow. 🙂

  7. As fi curios sa comenteze cineva despre vacinele din ROmania. Care se dau, care sunt legile, care sunt ingredientele, etc.
    Aici in SUA legile sunt cam constante. Toate statele au legi care permita parrintilor sa nu vacineze copii absolut deloc. Un mare lucru pentru parinti ca mine care nu vaccinam copii. scolile nu obliga vaccinarea. Asta daca sti legea. Daca nu sti, scolile pretind dosaru copilului cu toate vaccinele primite. Cand dovedesti scolii ca esti parinte educat si informat in privinta vacinelor, imediat se retrag si recunosc dreptu de a nu vaccina.

  8. Dar ce faceti caci la unele scoli nu-i primeste fara vaccinare?

    • In statele unite legea cu privire la vaccinate este foarte Clara. Nici o scoala nu are Dreptu sati refuze copilu doar pentru faptu ca nu e vaccinat.

  9. Ii primeste la scoala si nevaccinati dar trebuie sa completezi un formular ca nu vrei ca copii sa fie vaccinati din motive religioase.Asa este legea la noi aici

  10. Pentru cine vrea sa stie de ce sint bune vaccinurile va v-a spune bilionalul Bill Gates. Doar unul did comentarile lui le puteti vedea aici.

    „The world today has 6.8 billion people… that’s headed up to about 9 billion. Now if we do a really great job on new vaccines, health care, reproductive health services, we could lower that by perhaps 10 or 15 percent.”(about 1 billion people)

    Learn more: http://www.naturalnews.com/029911_vaccines_Bill_Gates.html#ixzz25pu8Y6hF
    http://www.naturalnews.tv/v.asp?v=A155D113455FAC882A3290536575C723

  11. The black helicopter crowd is out in force again…

    Motivul ptr. care copii nevaccinati sint ok este datorita faptului ca 90% au fost vaccinati

    Toti doctorii cu care am vorbit își vaccineaza copii…
    Avem doua variante: prima doctorii iubesc profitul mai mult decit proprii copii, a doua doctorii sint idioti si cercetătorii cu doctorate absolvite la YouTube sint destepti

    Ca vaccinele au efecte secundare se prea poate..
    Casatoria are efecte secundare… Si inca ce efecte…. la unii….
    Condusul mașinii are efecte secundare: avorturi, copii morți, adulti morți….

    Chris … You are either 100% pro life or you are automatically pro killing your family ……if you drive

    Logica de youtubist…

    Chris Prunean … Dr. Jekyll pe blog si mr. Hyde cind dă injectii…

  12. Vaccinurile nu sint din aborted fetus si nici forma de vaccin exemption care o prezinta fr.Ionescu nu-i reala Din motive pe care nu are rost sa le mai spun am completat personal un vaccin exemtion la unul din copii mei.Asta se face numai la scoala si -are numele scolii statului de unde esti si aia ce vedeti voi acolo e tot fake.

  13. Vaccinurile impotriva gripei porcine;au ca efect secundar cancerul si narcolepsia.
    Fiind asistenta pediatra in vremea apusa, mi-am vaccinat copiii, pt ca nu cunosteam adevarul.
    Nu s-au vaccinat multi, si nici n-a mai evoluat gripa..cum se explica?
    Tuberculoza a disparut???
    Sorry, e in floare in Romania.

  14. identitatea omului nu se schimba prin transplant material (fie el si genetic) ci prin transplant spiritual, de la D-zeu sau de la diavol.

  15. Okay,

    So who would you blame if your kid dies from something that could have been prevented by a simple vaccine??…..Obviously not the pharmaceutical companies or somebody else but your own …. and negligence.

    I really doubt what they are talking here , and if u look around in the world,like India or other 3rd world country they just eradicated a lot of diseases that killed millions in the past years through vaccine campaigns.

  16. e piaţa farmaceutică din România sunt disponibile vaccinurile Cervarix şi Gardasil, ultimul comercializat la noi sub numele Silgard, dar care este un produs controversat. Vaccinul Gardasil a fost interzis în unele state din SUA şi Canada, după ce mai multe tinere cărora li s-a administrat vaccinul au murit.e piaţa farmaceutică din România sunt disponibile vaccinurile Cervarix şi Gardasil, ultimul comercializat la noi sub numele Silgard, dar care este un produs controversat. Vaccinul Gardasil a fost interzis în unele state din SUA şi Canada, după ce mai multe tinere cărora li s-a administrat vaccinul au murit.

    Lobby la nivel înalt pentru o afacere de miliarde
    Vaccinul Gardasil conferă protecţie doar împotriva tipurilor de HPV (Human Papilloma Virus) 6, 11, 16, 18. Interesant este faptul că pentru promovarea vaccinului Silgard a intervenit chiar Madaleine Albright, fostul secretar de stat al SUA, care a făcut un lobby intens pentru aprobarea vaccinului amintit pe piaţa românească. Însă vaccinul cu pricina constituie subiectul unor dezbateri aprinse în Statele Unite, unde au fost înregistrate mai multe decese, iar în alte cazuri s-au înregistrat efecte grave în urma vaccinării tinerelor.

    Ce nu spune Ministerul Sănătăţii
    Ministerul Sănătăţii a promis că va organiza şedinţe de informare a părinţilor asupra beneficiilor şi riscurilor vaccinului şi a precizat că aceştia pot refuza vaccinarea fetelor printr-o declaraţie scrisă. Gardasilul a fost testat clinic pe o perioadă scurtă şi există controverse ştiinţifice asupra eficienţei vaccinului pe termen lung. Vaccinul este administrat pentru a preveni îmbolnăvirea fetelor când vor ajunge la maturitate, eficienţa sa fiind testată doar pentru o perioadă de 6 ani de la administrare. Într-un raport întocmit în iunie a.c. de organizaţia americană „Judicial Watch”, pe baza unor analize ale Food and Drug Administration (FDA), este explicată îngrijorarea faţă de efectele adverse ale vaccinului Gardasil (Silgard). Conform raportului, mai multe tinere paciente vaccinate au acuzat dureri de cap, ameţeli, stări de vomă, apariţia unor negi pe faţă sau pe corp, infecţii ale căilor respiratorii, dureri de dinţi şi chiar pierderea cunoştinţei şi paralizii.
    Mai grav este însă că pe seama vaccinării cu Gardasil sunt puse câteva zeci de decese. Organizaţia americană arată că, şi dacă ar fi vorba de simple coincidenţe, întrucât nu poate fi garantată siguranţa vaccinului Gardasil, posibilele efecte adverse asupra sănătăţii pacientelor nu pot fi ignorate. S-au raportat două decese şi în ţările UE, în Austria şi Germania, survenite brusc la femei cărora li s-a administrat Gardasil. Nu s-a putut stabili cu precizie cauza decesului, dar Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMEA) a anunţat că va continua monitorizarea siguranţei în utilizarea vaccinului Gardasil. Tot în SUA au fost înregistrate circa 10.000 de cazuri în care efectele adverse au fost destul de severe, inclusiv 10 pierderi de sarcină, în urma administrării vaccinului. Nu este dovedit faptul că vaccinul Silgard împiedică apariţia cancerului de col uterin, în schimb, se ştie că este una dintre cele mai bănoase afaceri din domeniul medical de azi.

    Lobby la nivel înalt pentru o afacere de miliarde
    Vaccinul Gardasil conferă protecţie doar împotriva tipurilor de HPV (Human Papilloma Virus) 6, 11, 16, 18. Interesant este faptul că pentru promovarea vaccinului Silgard a intervenit chiar Madaleine Albright, fostul secretar de stat al SUA, care a făcut un lobby intens pentru aprobarea vaccinului amintit pe piaţa românească. Însă vaccinul cu pricina constituie subiectul unor dezbateri aprinse în Statele Unite, unde au fost înregistrate mai multe decese, iar în alte cazuri s-au înregistrat efecte grave în urma vaccinării tinerelor.

    Ce nu spune Ministerul Sănătăţii
    Ministerul Sănătăţii a promis că va organiza şedinţe de informare a părinţilor asupra beneficiilor şi riscurilor vaccinului şi a precizat că aceştia pot refuza vaccinarea fetelor printr-o declaraţie scrisă. Gardasilul a fost testat clinic pe o perioadă scurtă şi există controverse ştiinţifice asupra eficienţei vaccinului pe termen lung. Vaccinul este administrat pentru a preveni îmbolnăvirea fetelor când vor ajunge la maturitate, eficienţa sa fiind testată doar pentru o perioadă de 6 ani de la administrare. Într-un raport întocmit în iunie a.c. de organizaţia americană „Judicial Watch”, pe baza unor analize ale Food and Drug Administration (FDA), este explicată îngrijorarea faţă de efectele adverse ale vaccinului Gardasil (Silgard). Conform raportului, mai multe tinere paciente vaccinate au acuzat dureri de cap, ameţeli, stări de vomă, apariţia unor negi pe faţă sau pe corp, infecţii ale căilor respiratorii, dureri de dinţi şi chiar pierderea cunoştinţei şi paralizii.
    Mai grav este însă că pe seama vaccinării cu Gardasil sunt puse câteva zeci de decese. Organizaţia americană arată că, şi dacă ar fi vorba de simple coincidenţe, întrucât nu poate fi garantată siguranţa vaccinului Gardasil, posibilele efecte adverse asupra sănătăţii pacientelor nu pot fi ignorate. S-au raportat două decese şi în ţările UE, în Austria şi Germania, survenite brusc la femei cărora li s-a administrat Gardasil. Nu s-a putut stabili cu precizie cauza decesului, dar Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMEA) a anunţat că va continua monitorizarea siguranţei în utilizarea vaccinului Gardasil. Tot în SUA au fost înregistrate circa 10.000 de cazuri în care efectele adverse au fost destul de severe, inclusiv 10 pierderi de sarcină, în urma administrării vaccinului. Nu este dovedit faptul că vaccinul Silgard împiedică apariţia cancerului de col uterin, în schimb, se ştie că este una dintre cele mai bănoase afaceri din domeniul medical de azi.

  17. Vaccinurile sunt extrem de importante, mai ales la nou-nascuti.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Trei penticostali în Top 80 WordPress (8.09.2012) « Platforma Radar - 8 Septembrie 2012

    […] 7. Cristian Ionescu (Popas pentru Suflet): “Vaccinarea – Etica Medicală şi Creştinismul” […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: